Sǎ presupunem cǎ într-un
sat oarecare dintr-o ţarǎ oarecare dintr-un continent oarecare denumit Europa
se organizeazǎ un concurs de miss. Satul nu se aflǎ în Ucraina, Rusia, Moldova
sau vreo altǎ ţarǎ cunoscutǎ pentru bunǎciuni, ci mai curând într-o ţarǎ gen
Marea Britanie sau Olanda în care femeile sunt un fel de bǎrbaţi cu mai puţin
pǎr, care trag la mǎsea la fel de vârtos ca aceştia din urmǎ.
Presupunem cǎ tu
ai fi un sǎtean printre respectivii şi ai de ales între o grǎmadǎ de femei care
de care mai grase, mai bǎtrâne şi mai urâte. Cea mai frumoasǎ dintre ele e o
combinaţie între Elton John si Oprah. Fiecare om însǎ este obligat sǎ voteze. Întrebarea
mea este desprinsǎ oarecum din Caragiale : “Hîc, eu cu cine sǎ votez?”.
În primul rând te
îmbeţi bine, aşa poate ai o minimǎ şansǎ sǎ guşti spectacolul. E logic sǎ te îmbeţi,
doar nu ai cum sǎ mergi la un concurs de femei urâte cu mintea limpede, altfel
rişti sǎ-ţi rǎmânǎ pe creier nişte sechele care sǎ se moşteneascǎ genetic la
şapte generaţii dupǎ tine. E ca şi mersul într-un club mic şi plin de fum, în
care se înghesuie de trei ori mai mulţi indivizi transpiraţi decât capacitatea
clubului. Nivelul tǎu de inteligenţǎ, oricât de prost ai fi, nu e compatibil cu
ideea de avea vreo plǎcere dintr-o astfel de experienţǎ. O soluţie ar fi sǎ-ţi
laşi acasǎ o parte din creier şi s-o recuperezi la întoarcere, dar cum aşa un
procedeu nu s-a inventat încǎ, singura soluţie ar fi sǎ te îmbeţi bine. Mnoah,
sau sǎ te droghezi, dar e mai scump, ilegal şi provoacǎ dependenţǎ.
Sǎ presupunem
deci cǎ ai ajuns, beat, la un concurs de miss în care eşti obligat sǎ
votezi cea mai puţin urâtǎ consǎteancǎ. Priveşti oripilat defilarea de şunci,
riduri şi feţe pentru care burka
ar trebui sǎ fie obligatorie. Te tot întrebi, nǎucit, pentru care din ele sǎ
votezi, şi în cele din urmǎ te hotǎrǎşti sǎ îţi dai votul celei mai futabile femei. Bineînţeles, când zic “futabilǎ”
mǎ refer una pe care ai fute-o la beţie şi cu zece pungi în cap. Eventual pungi
de plastic.
Te tot holbezi
prin lentila de vodcǎ şi vin prost din faţa ochilor tǎi şi, oricât te uiţi, habar n-ai pe care sǎ zici cǎ ai fute-o. Nu eşti
suficient de beat nici mǎcar pentru asta, dar dacǎ mai bei rişti sǎ borǎşti şi
sǎ se ducǎ şi efectul de care beneficiezi în prezent.
Vine momentul
votului şi eşti încǎ nehotǎrât. Toţi ochii sunt aţintiţi spre tine, oricât de
beat ai fi şi cât de tare te-ar durea în pulǎ ştii cǎ trebuie sǎ votezi, altfel
îţi va merge vorba cǎ din cauza alcoolului n-ai putut lega douǎ vorbe. În
ultima clipǎ ai o revelaţie: urâta aia micǎ din colţ.
Pe aia o s-o
votezi. De ce? Pǎi stǎ peste drum, ai ei au o casǎ mare, taicǎ-su a tǎiat doi
porci şi are o vie imensǎ pe deal şi un beci plin de butoaie de vin bunicel.
Pe aia o s-o
votezi. De ce ? Pǎi e logic. Chiar dacǎ de muţumirile ei nu ai nevoie ( şi când
zic mulţumiri mǎ gândesc la o înghesuitǎ în podul cu fân, de care o sa fugi ca
dracu’ de tǎmâie ), poate tac-su îţi va fi recunoscǎtor şi o sǎ te alegi cu vreo
plasǎ de cârnaţi şi câteva kile de vin. De bucurie cǎ a ajuns şi fi-sa Miss Cea Mai Futabilǎ Urâtǎ.
Votezi în gura
mare, ca sǎ audǎ şi ea, şi tac-su şi tot satul. Eşti împǎcat cu gândul şi speri
sǎ pice ceva. Ajuns acasǎ pe şapte cǎrǎri, dupǎ 5 cǎzǎturi, scoţi de sub pat Libertatea
din august anul trecut, deschizi la fata de la pagina 5, tragi o labǎ semitristǎ
şi te culci cu gândul la fotomodele.
Între
timp, primarul şi consilierii se duc şi îi ciomǎgesc bine pe nişte tipi cu care
aveau ei o treabǎ mai veche, urmând ca a doua zi sǎ anunţe în gura mare în sat
cǎ respectivii voiau sǎ se caţere în pomul de deasupra scenei şi sǎ se pişe pe
concurente, stricând astfel frumuseţe de spectacol.
Asta este, dragii mei, povestea romanţatǎ
a megaconcursului Eurovision.
-
Sfârşit -
