Review bloguri + Premiu

Am primit premiul de mai jos de la Vanda. Mulţumesc pentru aprecieri Vanda. Aşa cum e frumos, o să-mi spun părerea despre blogul tău, înainte de a trece la alţii. Deci: “Idei pertinente, stil amuzant. Pe alocuri serioasă, aşa cum şade bine unei fete cu cap. Ţine-o tot aşa.”

Ar trebui să dau o listă cu 10 bloguri care îmi plac, şi un mic review. Nu e foarte greu, pentru că urmăresc mai mult sau mai puţin constant o grămadă.

Deci, premiul merge la următorii, într-o ordine aleatoare, totuşi conţinând tot blogroll-ul meu:

Adelina – Îmi place stilul direct, fără greţuri cu care se exprimă, limbajul colorat şi povesteşte chestii care ar face să roşească şi pe unii masculi mai sensibiloşi aşa. Păcat că vrea să-şi inchidă blogul. Sper să nu.

Oana Marrria – Stil degajat, multă imaginaţie, nonconformism, un pic artistă şi cu capul în nori. Citesc tot ce scrie cu plăcere.

Radu – E greu să nu menţionez blogul ăsta. E o pată de culoare în cotidianul gri. Amuzant, surprinzător, talentat şi misogin. E primul blog pe care l-am citit şi datorită căriua m-am apucat şi eu de blogăreală. Din păcate în ultima vreme succesul i s-a cam suit la cap şi a devenit cam arogant şi a deviat de la umorul sănătos pe care îl apreciam înainte. Sper să-şi revină.

Zuanna – Sensibilă, artistă, un blog în adevăratul sens al ideii de Web Log, aşa cum a fost ea gândită iniţial.

Femeia de Servici – Amuzantă, dezinvoltă, revin oricând cu plăcere.

Vreau Ultimul Loc – Pe aceeaşi lungime de undă cu mine, păreri la obiect, bine argumentate, realist.

Domnul Bolog – Greu să nu-l bagi in seamă. Un tip muncitor, inteligent, pasionat de blogăreală şi care ia tot ce face în serios. Chiar dacă nu sunt în targetul lui, care sunt mai mult adolescenţii, are articole pe care le citesc cu plăcere.

Putty – Mi-a plăcut mult cum scria fata asta, înainte de a-şi găsi prieten şi a se lăsa de scris. Dragă putty, înţelegem că eşti ocupată, dar nu ne neglija. Poţi să mai scrii între 2 “activităţi”.

Lumina Sfanta – Mult simt al umorului, ironie fină la adresa bisericii, superstiţiilor şi chestiilor antagonice din doctrina creştină. Şi mai presus de toate nu băşcăleală nejustificată.

Maria – O tipă sensibilă, independentă, trecută prin multe. Şi artistă pe deasupra. Şi talentată. Deşi stilul poetic nu e chiar pe gustul meu, apreciez blogul ei.

Acestea fiind spuse, fac următorul anunţ:

Vreau să mă apuc să fac review-uri la bloguri . Mai serioase, nu câteva cuvinte doar. Condiţii:

-Să fie un blog nou, de cel mult şase luni. Nu mă întrebaţi de ce şase, habar n-am. Poate o să fac şi excepţii.

-Să aibă minim 5 articole pe lună.

-Autorul lui să-şi exprime aici dorinţa de a i se face review. Şi bineînţeles, să accepte o părere care ar putea să nu fie chiar favorabilă.

-Deocamdată servesc doar primii 10, din lipsă de timp. Aşa că, aştept înscrieri. Dacă vor fi 10 care vor…

-Dacă va merge treaba, îmi propun să fac review-uri periodice la articole propuse de cititori.

Bravo vajnicei armate americane

Iar sunt tentat să scriu despre o chestie destul de off-topic pentru blogul ăsta, care e prin definiţie un blog de băşcăleală şi de băgat pula în tot ce mişcă, dar nu mă pot abţine.

Circulă pe net de câteva zile o informaţie probabil neinteresantă pentru majoritatea oamenilor, cum că Baitullah Mahsud, şeful teroristilor talibani din Pakistan a primit o rachetă în cur şi a dat în primire. Na, şi ce? Nu era el oare responsabil de moartea a nuj’ câte mii de oameni? Foarte bine i-au făcut.

Hai să ne bucurăm, să ne încolonăm şi să aplaudăm vajnica luptă americană împotriva teroriştilor. Vreo 5 secunde aşa, apoi să ne întoarcem la ale noastre. Hai să trecem cu vederea şi detaliul care vine după. În urma unor informaţii credibile, individul era în casa socrului său. În atentat a murit şi a doua lui soţie.

Da, foarte bine şi asta. Serviciile secrete şi-au făcut datoria, au transmis informaţia că probabil într-o casă dintr-un sat uitat de lume din Pakistan s-ar afla un terorist. Mişcarea logică este deci să trimitem un avion să tragă o rachetă în casa respectivă, să radă tot ce e acolo, eventual şi câteva case vecine. Ca să fim siguri.

Bravo americanilor. Şi oricum ne enervează chestia asta cu a doua soţie. Dă-o în pula mea de femeie, socru, copii şi cine o mai fi fost pe acolo. În fond toţi sunt terorişti, nu-i aşa?

Trăiască şi democraţia americană ! A propos, cum se numesc cei care dau cu bombe în civili ? Aud ?

Unii nu suportă critica

M-am distrat astăzi puţin. Din întâmplare am intrat pe blogul ăsta. Se zice că ar fi câştigat RoBlogFest. Să-mi bag pula dacă ştiu cum. Blogul e de o banalitate cruntă, totuşi are o grămadă de cititori, comentatori, reclame… ceea ce dovedeşte încă odată, dacă mai era cazul, că nu trebuie să scrii lucruri deştepte, ci doar să le scrii des, să faci schimb de likuri şi publicitate dezmăţată ca să ai trafic. Mie, care mi se rupe de toate astea, mi se pare ireal de-a dreptul.

Bine, acuma fiecare cu socoteala lui, poate oamenii fac bani din asta, şi e treaba lor. Mă frapează însă următoarea chestie:

Şefu’ blogului e plecat nu-ştiu-unde, şi o lasă pe femeiuşca lui să belească ochii pe blog. La care “doamna”, lăsată de capul ei, debitează următoarea bulă:

“Ce-ai făcut azi?” “Niiimic!”, dar cât am mai intrat prin interfaţa de administrare, am descoperit vreo doi cretinei care au impresia că a comenta pe acest blog este un drept. Ei bine, nu, a comenta pe visurat.ro este un privilegiu, cel puţin cât timp sunt eu şefă pe tarla.

Că ea s-a săturat de toţi ăia care o înjură atât pe ea cât şi pe al ei bărbăţel şi că o să taie toate înjurăturile. Bine, şi eu m-aş sătura la un moment dat, dar formularea e extraordinar de arogantă.

Moooamă! Ca să citez un clasic în viaţă, “M-ai dat jos de pe căcat”. Oare ce trebuie să fac ca să obţin acest “drept”? Am vrut să văd. Aşa că am comentat şi eu, fără să-I înjur, dar am zis frumos că mi se pare o afirmaţie arogantă şi că blogul lor e banal. Surpriză! Ştiţi cam cât i-a luat commentariului meu să dispară? Două minute.

Am pus apoi un comment gen “Da, aşa e, ai mare dreptate”. Sub alt nume. Încă e acolo, şi nu cred că o să dispară. Trăiască democraţia. Sunt recunoscător că mi-am câştigat dreptul de a comenta pe blogul vostru de trei păduchi. N-o să revin.

La final, autoarea ne dă din nou jos de pe căcat cu următoarea afirmaţie:

Bun, acum, că am lămurit-o şi pe asta, să trecem la lucruri mai serioase. Cum ar fi, de exemplu, o poză a colecţiei de DVD-uri pe care Sebi o tot construieşte de câteva luni bune. Ce altceva puteam să fac dacă nu să “dau din casă”, cât bărbatul mi-e plecat în armată? Enjoy!

Vine apoi o minunată poză cu un raft de CD-uri. Wow. Super interesant. Ce ne mai dai din casă la postul următor? Raftul de cratiţe din bucătărie?

Allez, dégage

Băi, fază incredibilă mi se întâmplă astăzi. Bineînţeles că iar sunt în Africa, dar nu asta e chestia importantă, deşi cred că doar aici se poate întâmpla aşa ceva. Sau şi la noi, dar nu cu un şofer de taxi protagonist, ci cu un manelar cu BMW X5 şi lanţ gros la gât. Dar să vă povestesc.

Mergeam într-un taxi spre un centru comercial de la ei, un fel de Mall de vreo 10-15 ori mai mic. La vreo 50 de metri de parcare, doi poliţişti îi fac semn să oprească. Bineînţeles, că m-au văzut pe mine marele alb în dreapta. Aşa fac tot timpul, când îl văd pe marele sau micul alb în dreapta, opresc maşina şi-l întreabă de paşaport, că doar-doar nu-l are la el şi poate pică de o şpagă. Odată când m-au oprit şi aveam paşaportul, mă mai întreabă unul mai şmecher “Dar carnetul de vaccinuri?”. “Pula mea, e la hotel, doar n-o să-l car după mine”. “Ba, tre să-l cari după tine”. “Ba nu trebe, că dacă nu-l aveam mă înţepau ăia la aeroport din prima, cum a păţit colegu’ săracu’”. Că nu şi-l găsise pe acasă, şi deşi avea vaccinul făcut au mai băgat odată în el căcat din ăla…Dar iar divalghez.

Aşa, şi face poliţaiul semn lu’ ăsta să tragă pe dreapta, la care şoferul, cu cea mai plictisită moacă pe care am văzut-o vreodată pe lumea asta ii aruncă un “Allez, dégage”. Care s-ar traduce ceva de genul “Hai dispari în pula mea, că n-am chef de tine”, traducere combinată dintre cuvintele rostite şi cele nerostite. După care îşi continuă liniştit drumul de încă 50 de metri şi opreşte la centrul comercial în parcare. Poliţaiul n-a schiţat nici un gest să se ţină după noi sau ceva. Eu râdeam în dreapta ca bezmeticul, fără să-mi vină să cred.

Trăiască democraţia africană !

Dacă vrei pot să ţi-o trag

-Îmi arăţi şi mie casetele tale ?

-Da, sigur, acolo în sertar

-Oau, ai şi Guns’n Roses ?

-Da, uite, am şi ultimul album pe o casetă.

-Vreau şi eu!

-Dacă vrei pot să ţi-o trag…

-...( se uită derutată la mine )

-Caseta, pot să ţi-o trag – zic eu cu o moacă inocentă, abia abţinându-mă să nu izbucnesc într-un râs dement. Am dublu cass.

-Aaaa, da, normal, trage-mi-o.

-Acuma?

-Nu, nu acuma, diseară.

-Diseară? Păi mai vii şi diseară?

-… ( din nou se uită derutată la mine )

-Păi de ce trebuie să vin şi eu? Singur nu poţi ?

-Păi n-am cum singur

-Cum aşa ?

-ăăăă…n-am casetă goală – mă scot eu.

-Aaaa, am priceput. Păi trec diseară şi-ţi aduc, am una acasă.

-Vii cu ea goală, da ? Să nu ai nimic pe ea.

-Nu măi, e nou-nouţă, sigilată.

-Am priceput. Şi atunci ţi-o trag diseară, da ?

-Da, cât mai repede. Îmi place mult.

-Guns’n Roses?

-Da, normal, ce altceva ?

-A, nomic.. atunci te aştept diseară. Pa-pa.

-Paaa.

Nu am inventat această discuţie, s-a petrecut între mine şi o colegă de clasă printr-a 12-a, la a doua întâlnire. Era cam prostuţă şi îmi plăcea să fac mişto de ea în felul ăsta. Uneori şi de faţă cu prietenii mei, care se spărgeau de râs. Unii oameni chiar cer…

Şi ca să anticipez întrebările ulterioare, răspunsul este : “DA, i-am şi tras-o după aia”. Nu caseta. Venea la mine să “facem la mate”. Ai mei erau in camera de lângă, aşa că aveam o viteză uimitoare la dezbrăcat + tras + îmbrăcat. Dar eram mai tineri, aşa că viteza era compensată prin frecvenţă. Amintiri plăcute…

Noua limbă de lemn Public Relations sau politeţea excesivă

Nu ştiu voi cum sunteţi, dar pe mine mă enervează fantastic faza când mă duc undeva la un ghişeu, bancă, instituţie or whatever să mi se vorbească excesiv de politicos. Nu zic, mârlănia mă enervează şi mai tare, politeţea îşi are şi ea locul ei, ţine de profesionalism şi de bună creştere, dar….

Tot felul de pizdulici sau poponauţi ieşiţi abia de pe băncile şcolii, dresaţi în spiritul “Corporate” sau “Public Relations”, îmbrăcaţi în costume încheiate până la gât şi cu o atitudine “profesională” crispată de parcă le-ai băgat o sucitoare în cur te agresează cu noua limbă de lemn.

Caz concret. Mi-am făcut şi eu nişte carduri la o bancă, nu prea contează care, plus un internet banking şi am primit o jucărie din aia care-i zice token. Ca să generezi coduri cu el, să muţi bani dintr-o parte în alta şi să te joci pe net. Asta şi făceam eu liniştit, încântat de super facilităţile drăcoveniei, când PAF…. “Aţi introdus codul greşit de trei ori, internet banking pula, sunaţi la nr. Xxxxxxx pentru deblocare”. Chhhh…zic eu în sinele meu interior, ce bou sunt, cam naşpa cu sunatul că n-am decât mobilul şi mai sunt şi plecat din ţară, deci roaming, pula mea…o grămadă de bani daţi pe telefon.

Dar cum imi trebuia foarte tare, zic fie. Sun acolo, răspunde roboţica, pentru romana tastaţi 1 for english press 2….apoi tot aşa la fiecare subopţiune cu cifre de la 1 la 5…selectez ce cred că s-ar potrivi…răspunde în final o tanti.

- Bună ziua, numele meu este Popeasca PRescu, aţi sunat la serviciul 24 pula mea, cu ce vă pot fi de folos ?
- Bună ziua, sunt Porcuşorul, uitaţi, am o problemă cu tokenul, îs pe roaming şi-s tare grăbit.
- Numai puţin, vă rog, daţi-mi CNP să vă pot identifica
Dau CNP-ul, mă identifică şi stupoare….

- Aţi fost identificat in baza de date, domnule Porcuşor, vă rog să sunaţi la acelaşi număr de telefon, dar de data aceasta formaţi 1 apoi 4 apoi 5 şi luaţi legătura cu colegii de la tokenuri.
- Doamnă, mi-s pe roaming, nu-mi puteţi face legătura direct?
- Domnule Porcuşor, cu regret vă informez că nu se poate face direct legătura, trebuie să sunaţi la acelaşi număr de telefon, dar de data aceasta formaţi 1…..
- Ok, mulţumesc.
- La revedere domnule Porcuşor şi vă mulţumim că aţi apelat la serviciile 24-pula mea.

Sun dincolo, vorbeşte iară roboţica, până la urmă ajung la cealaltă “roboţică”, mai umanoidă, dar care tot ca o roboţică vorbea.

- Bună ziua, aici serviciul tralala, numele meu este Ioneasca PRescu cu ce vă putem fi de folos ?
- Ştiţi, tokenul, sunt grăbit, roaming…..
- Numai puţin, vă rog, daţi-mi CNP să vă pot identifica
- 12345566787
- Care este culoarea dvs preferată?
- What?
- Ştiţi domnule Porcuşor, când aţi deschis contul aţi completat o întrebare şi un răspuns de siguranţă.
- Pula mea, să fiu dacă mai ţin minte, credeam că-I la vrăjeală. Roz?
- Da domnule Porcuşor, acesta este răspunsul corect la întrebarea de siguranţă.

Ca să n-o mail lungim, a urmat o întreagă precedură de deblocare, în care mi s-a adresat de vreo 6-7 ori cu domnule Porcuşor. La final mulţumesc şi eu ca un băiat bine crescut, la care roboţica:

- Dacă doriţi putem să vă ajutăm în operaţiunea pe care o făceaţi.
- Nu doamnă, mulţumesc, mă descurc, numa’ că am fost bou şi am băgat codul aiurea de 3 ori, chiar mă descurc…ştiţi, sunt pe roaming şi costă….
- Dacă mai aveţi alte întrebări serviciul nostru vă stă la dispoziţie 24/24….
- Nu, mulţumesc, nu am, la revedere….
- Ştiţi, vă mai reţin atenţia un minut, banca noastră desfăşoară o campanie promoţională în perioada ţ-ţ’ , dacă vă luaţi un card de credit puteţi câştiga o fripteuză sau o ascuţitoare de scobitori….

Deja fierbeam de nervi, duduia era chiar pusă pe fapte măreţe şi voia să-mi recite toată poezia cum cât de câştigat sunt dacă îmi iau cardul ăla de credit. Cu ultimele puteri şi cu un effort supraomenesc de a rămâne politicos îi zic ceva de genul ( poate acuma exagerez ).

- Duduie, îs pe roaming, şi dacă vrei să ştii mai am vreo două carduri din alea şi nici până în ziua de azi n-am reuşit să ies de pe minus, spre fericirea băncii care mă mulge în fiecare lună ca pe o vacă de lapte. Scobitorile vin gata ascuţite şi oricum nu folosesc pt. că am dantura perfectă, fripteuză nici atât pentru că nu gătesc, mi-ati deblocat tokenul, mulţumesc, nu vreau mai mult de la voi.

La capătul celălalt al firului s-a lăsat o tăcere adâncă. Stupoare. Nervi probabil. Sau semne deocheate. Mi-o imaginam cum dă muie la receptor sau şi-l freacă de cur. După câteva secunde se aude o voce uşor schimbată:

- La revedere domnule Porcuşor şi vă mulţumim că aţi apelat la serviciile 24-pula mea.

Strategie de agătat pe net

Am un bun amic care agaţă ( sau cel puţin agăţa la un moment dat ) pe net. Agăţa la greu pe tot felul de saituri gen haifaiv sau gen. Bine, la un moment dat începea să aibă probleme de cantitate şi de memorie.

Cantitate, adică omul încerca să vorbească cu fetele aşa, mai pe ocolite, nu direct la subiect “Auzi fă, ne-o tragem sau pierdem vremea pe aici?” Nuuu….zice că sperii fata cu stilul ăsta, cică trebe să le iei aşa, mai pe nesimţite, să nu creadă fata că eşti vreun obsedat, pervers sau ceva de genul, şi dacă tu de fapt asta eşti, un individ care stă toată ziua la vânătoare pe net în căutare de pussy-cat. Şi bineînţeles, tipul “agăţa” o grămadă de fete de pe acolo, de unde şi problema cu cantitatea. Agăţa e un fel de a spune, pentru că din câte îmi dau eu seama e plin netul de figurante care vor numai “prietenie şi conversaţii” sau să fie ele băgate în seamă, să le spui ce bine arată şi tâmpenii din astea. Bineinţeles, dacă neglijezi mulţimea asta poţi scăpa o cantitate importantă de “pradă”, pentru că fetişcanele de felul lor nu prea o spun pe-a dreaptă, adică “Băi, eu sunt pe net pentru pulă, tu ce mai aştepţi?”. Nuuu, majoritatea vor să vadă şi ele care mai e treaba, apoi dacă tipul “merită”, atunci îi mărturiscsc că şi ele sunt pe acolo pentru acelaşi scop.

Na, problema e că dacă vrei să sapi şi să nu neglijezi categoria asta te pricopseşti in lista de mess şi cu o grămadă care de fapt nu vor decât prietenie,conversaţii şi alte prostii de genul. Sau mai rău, vor şi ele pulă, dar nu pe a ta. Ţie eventual îţi vor povesti ce probleme au ele cu ceilalţi. Atâta mă distram de el…avea tot timpul vreo 10-15 ferestre deschise acolo cu o grămadă de gagici cu care efectiv îşi pierdea vremea, pentru simplul fapt că pe el nu-l interesau conversaţiile sterile decât ca mijloc de a ajunge în chiloţi. Eficienţă zero.
Cealaltă problemă era bineînţeles cu memoria. Nu RAM-ul, nici capacitatea hard-ului, ci pur şi simplu memoria proprie. Când ajungi să discuţi cu vreo 100 de gagici pe mess, dintre care 5-6 “agăţi” pe zi, ai o reală problemă în a-ţi aminti care-I care. Logic.Mă distram de el în ce încurcături se punea singur, apoi încerca s-o dreagă, alea se prindeau că vorbea cu ele despre cu totul altceva decât discutaseră înainte…circotecă. History de la yahoo mess serveşte într-o măsură destul de mică când ai nevoie de informaţie în timp real şi discuţi cu vreo 10 în acelaşi timp.
Mare problemă. Şi mă întreabă prietenul ăsta al meu ce să facă.

- Hai să facem un calcul. Câte tipe noi “agăţi” pe zi?
- Cinci-şase, maxim 10 într-o zi bună.
- Şi câte “pierzi” pe zi acuma?
- Una-două.
- Deci rămâi cu patru. Pe zi. Într-o săptămână ai 28-30. Dintre care se fut câte?
- Păi practic nu prea se fut, dacă prind una, maxim două la trei-patru săptămâni aşa. Dar multe zic că s-ar fute.
- Aha, şi tu îţi pierzi timpul cu restul in conversaţii inutile, plecând de la premisa ca “s-ar fute”.
- Da, dar ştii tu, că aşa sunt ele, trebuie luate mai cu binişorul…
- Auzi, eu zic aşa, elimină-le pe alea care nu se fut.
- Păi şi de unde ştiu eu care-s alea?
- E simplu, nu trebuie să fii mârlan şi s-o întrebi direct, dar dacă vezi că tipa se trage pe cur, te amână cu întâlnirea, nu e prea convinsă, poţi fi sigur că n-o să se fută. Nu pierde vremea şi zi-i o prostie de genul “ştii, eşti o fată de zahăr, dar nu eşti ce caut eu”. Şi dacă pierzi una-două, pe ansamblu o să vezi că o să fii mai câştigat.
- Pfffff, coae, eşti genial. Nu m-aş fi gândit. Da’ tu de unde ştii astea? Te-ai ocupat cu agăţatul pe net?
- Nu măi, io nu mă ţin de din astea. Io am cu cine în viaţa reală.
- Băi să ştii că o să încerc.

Şi a încercat. Acum amicul meu este mai fericit, doarme mai puţin, are mai mult timp de chestii reale şi , ce e mai important, are o rată de penetrare mai bună. Adică randament. Dar şi penetrare.

Somnul de la Dunăre

După o săptămână în care am ars-o pe la Dunăre fără vreo activitate notabilă în afară de mâncat, dormit, mult alcool şi ajutor la pescuit am constatat că mi s-a relaxat şi ultimul neuron activ.

Întotdeauna am considerat pescuitul ca o activitate dacă nu plictisitoare, justificabilă măcar prin trei argumente:

-Vrei să scapi de prietenă/nevastă/alte activităţi plictisitoare dar care ”trebuie făcute”.

-Vrei să scapi de prietenă/nevastă ca să bei împreună cu alţii ca tine.

-Vrei să scapi de prietenă/nevastă ca să mergi la femei. E un alibi bun, dar trebuie să fii atent să fie deschis magazinul de peşte la întoarcere.

Şi cum vorba aceea, prostul are mintea odihnită, iată cujetările mele după această mirifică mini-vacanţă ( sper că pescarii nu citesc bloage ).

Plictiseala trece cu alcool. Dacă nu trece, mai bagă alcool. Mai ales dacă toţi ăilalţi sunt mega-interesaţi de pescuit, iar pe tine te cam doare la banană de această activitate zisă nobilă.

Somnul e un peşte prost. Seamănă cu ciobanul din Mioriţa, a cărui filosofie cretină o ştim din clasele gimnaziale. Nici măcar nu zice “şi de-o fi să mor….”, ci “sigur o să mor”. Odată ce ai pus laba pe el nici măcar nu se zbate de formă.

-Coropişniţele sunt nişte vietăţi a dracului de scârboase, mai ales când tu eşti pus în barcă la mijloc şi trebuie să pasezi coropişniţa când la un pescar când la celălalt. Au şi prostul obicei să incerce să scape când omul (nu eu) încearcă să îi bage acul în cap şi să-l scoată prin burtă.

-E o risipă imensă de energie să arunci 10-12 beţe dintr-o barcă, să stai cu ochii beliţi la beţe ore întregi şi să prinzi 3 bucăţi de peşte de maxim 0.75 kg. Şi asta în fiecare noapte.

-Poţi dormi foarte bine în barcă, mai ales dacă se întâmplă situaţia de mai sus. Dacă intervine punctul 1 ( plictiseala ) se aplică remediul de la acelaşi punct. Oricum, Calea Lactee se vede mişto din barcă.

A, şi am auzit şi un banc mişto.

Într-un bar beau unii, iar la o masă stă amărât un tip bile clădit, dar cu un cap extraordinar de mic. La cealaltă masă se încinge atmosfera, iar la un moment dat unul îl abordează pe individ:

-Auzi, nu te supăra că te întreb, te văd aşa bine făcut, dar cum de ai capul aşa de mic?

-Păi să vezi , eram la pescuit, prind peştişorul de aur care îmi promite să-mi îndeplinească o dorinţă dacă-l arunci înapoi.

-Aşa, şi?

-I-am zis: “Vreau o muie mică”.

În rest, linişte şi pace. După ce-mi iese neuronul din stand-by poate o sa scriu şi chestii mai genitale.