luni, 1 martie 2010

Porcuşor dă mărţişor

Iaca, veni şi primăvara ( cel puţin pe calendar ). Cum în jurul meu toată lumea dă mărţişoare şi primeşte pupături, m-am gândit că ar fi frumos s-o fac şi eu cu toate gagicile, fie că-s ele reale sau virtuale.


Porcuşorul vă doreste o primăvară însorită, plină de activităţi. Să scoateţi bicicleta sau rolele din pivniţă, câinele sau prietenul la plimbare şi să daţi jos de pe posterior toate kilele puse în perioada de iarnă.


Şi cum de la gagicile virtuale nu pot primi decât pupături virtuale, am ales acest mărţişor cu pupăciunile incluse.



P.S. Care m-aţi nominalizat măi la RoBlogFest? Vreti sa ma fac de râs cu 2 voturi, din care unul al meu?


vineri, 26 februarie 2010

Aşteptând apa caldă

Ştire de ultimă oră: Azi dimineaţă în centrul Timişoarei s-a adunat un stol de cetăţeni zgribuliţi şi nemulţumiţi de faptul că primăria întârzie livrarea apei calde, atât de necesare întreţinerii penajului.


Reporterii agenţiei Porcuşorul News au fost întâmpinaţi cu ostilitate, aşa cum se poate vedea în imaginea de mai jos.



joi, 25 februarie 2010

Rezultatele ultimului sondaj de opinie

Un număr de 180 de ciumpalaci au răspuns la ultimul sondaj de opinie, cel cu “O iei in cur la scârbici?”. Deşi mi-ar fi plăcut să văd alte rezultate, se pare că sunt printre ăia (mai) puţini care o iau în cur de la cei mai mulţi. Am ajuns să am cititori şefi. Huo! Exploatatorilor!


Vreo 25% pretind că nu sunt sclavii nimănui, ceea ce ar fi chiar pozitiv, dacă n-ar fi statistica cealaltă ( îngrijorătoare de-a dreptul ) cu cei 27% care chiar le-o trag în cur celorlalţi. Eu bănuiesc că sunt în mare aceleaşi persoane care au bifat chestia asta.


Acum pe lângă faptul că 22% din persoane o iau în cur doar odată pe lună, la salar, ceea ce e relativ normal în căcatul nostru de economie, avem şi un îngrijorător 11% care o iau în fiecare zi. Unde lucraţi fraţilor, intr-un bordel de homosexuali? Change your f*ucking job!


Ce mi se pareînsă de-a dreptul halucinant e că 2% din oameni chiar au răspuns că le place să o ia pe la spate. Mă gândesc că sunt angajaţii firmei Vaselina Fină, care au răspuns în masă, urmăriţi fiind pe la spate de şefii lor.


Ca să nu mai vorbesc de cei 18% care pun în fiecare zi de un trenuleţ. Presupun că totuşi vă place chestia asta, de ce nu aţi recunoscut ?


Iată şi rezultatele oficiale:



Mi se dă în fiecare zi la caca

21 (11%)

Da, şi ce dacă? Mie îmi place !

5 (2%)

Eu îi fut pe ceilalţi, aşa că ciocu’ mic şi chiloţii jos

50 (27%)

Punem în fiecare zi de-un trenuleţ

18 (10%)

Nu sunt sclavul nimănui

45 (25%)

Doar odată pe lună, la salar

41 (22%)



Ce vă urează Porcuşorul este: luaţi-o cu spor, fie că vă place, fie că nu. Şi nu uitaţi, dacă până acum aţi luat-o in cur, de acum s-a terminat! Aveţi şi gură!

miercuri, 24 februarie 2010

E aşa de multă ură în lume…

Târziu, aproape de ora închiderii, în librăria Cărtureşti din Mall un tânăr abătut stătea cu o carte în mână, lângă un ceai de mult rece. În librărie nu mai era aproape nimeni. Fata de la casă îi observase de mult mina tristă, dar avusese destul de mulţi clienţi până la acea oră. Acum se plictisea puţin, şi cum băiatul trist i se părea simpatic, se decise să se aşeze lângă el şi să intre puţin în vorbă.

- Bună, te pot ajuta cu ceva ?

- Poftim? – tresări băiatul, scos din ale lui .

- Am văzut că eşti îngândurat şi m-am gândit să…

- Eşti drăguţă. M-am întristat brusc..

- Mersi. Ce citeşti aici? Aha, Coelho…

- Nu citeam, stăteam doar aşa, pe ganduri.

- A, scuză-mă, păreai că citesti. De ce te-ai întristat ?


Tânărul scăpă o lacrimă pe sub genele lungi:

- E aşa de multă ură în lume! Nu mai suport!

- Ură în lume? Mda, ai dreptate. E o lume rea. Dar ţine de noi s-o facem mai bună. Ştii…

- Când mă gândesc la toţi acei căţeluşi mă podideşte plânsul.

- Hm? Căţeluşi? Ce căţeluşi ?

- Căţeluşii de pe stradă. Maidanezii. Fără mamă, fără tată, fără stăpân. Hăituiţi de hingheri şi de lume…

- Da, e trist – zise ea căzând puţin pe gânduri.

- Şi mă mai gândesc şi la copiii aceia…

- Care copii ?

- Aceia ai căror părinţi sunt plecaţi în italia, Spania, State… Ce contează pentru ei că au bani şi de toate. Dacă lipseşte afecţiunea…

- Să ştii că asa e, gândim la fel.

- Auzi, tu crezi în Dumnezeu ?

- Aşa şi aşa, nu ştiu ce să zic. Câteodată da, câteodată nu. Când văd atâta nedreptate în lume înclin să cred că…

- Să ştii că eu cred. Şi ştii ce mai cred ?

- Nu, spune-mi!

- Cred că sfârşitul e aproape. O să fim pedepsiţi. Am visat că peste vreo doi ani pământul va face implozie. Înţelegi? Implozie. Pur şi simplu se va surpa. Şi vor veni apele şi vor îneca totul. Doar câţiva vor scăpa cu ajutorul unor bărci imense.

- Da, dar nu cumva scenariul ăsta….

- Stai, nu mă întrerupe! Şi am mai visat că eram printre cei aleşi, apoi a venit un vânt mare şi bărcile s-au ridicat la cer, şi am fost instantaneu transportaţi pe o planetă magică. Acolo totul era incredibil de frumos, oameni erau albaştri şi ca să preîntâmpine catastrofa de pe Pământ stâncile pluteau în aer.

- Hei, stai aşa, asta nu e un vis. Am văzut şi eu imaginile astea în două fil…

- Serios? Ai văzut şi tu ? Nu mă păcăleşti?

- Nu, cum să te păcălesc? Toată lumea din Mall ştie…

Tanărul căzu pe gânduri şi începu să plângă încet.

- Acum de ce plângi ?

- După cum am zis, e atât de multă ură în lume…


-Costele! Costeluş!

Tânărul tresări. În faţa lor stătea o femeie masivă, cam de 50 de ani, cu o mină pe jumătate îngrijorată, pe jumătate furioasă.

- Costele! Aici erai ? Ah, trebuia să ştiu că iar o să vii aici. Te simţi bine ?

Costel îşi pierduse parcă graiul şi o privea hipnotizat.

- Domnişoară, vă rog să îl scuzaţi.

- Pentru ce să-l scuz? Sunteţi cumva mama lui?

- Da, cine altcineva? Am venit să-l iau acasă. Probabil că deja v-a îndrugat o grămadă de baliverne.

- Nu, nu face nimic, acum ne-am cunoscut şi stăteam puţin de vorbă.

- Încă odată, vă rog să îl scuzaţi. Aşa face el când fumează etnobotanice. Fuge de acasă şi începe să plângă pe te miri pe unde. Mi-e teamă că într-o zi o să-şi taie venele. Şi filmele alea la care se uită tot timpul… Cred că n-o să-i mai dau bani nici de filme nici de internet. Hai acasă Costeluş. Mama o să-ţi facă un ceai, o baie fierbinte şi o să te bage în pat.


Fata de la casă rămase fără grai, privind-o pe mama lui Costeluş care se îndepărta pe culoarele Mall-ului, remorcându-l de o aripă, în timp ce înjura magazinele de etnobotanice, filmele care îţi iau minţile şi diabolicul internet. Într-adevăr, atata ură în lumea aceasta… Pe fată o podidi plânsul.




P.S. Să încheiem în mod tradiţional cu celebrul:

- Costele, nu mai fuma, că fumatul afecteaza memoria

- Ei, şi ? Bine că nu afectează memoria!


marți, 23 februarie 2010

Aventura - episodul 1

Ea a apărut ca prin minune, printre rotocoalele de fum, lumina felinarelor roşietice şi muzica plăcută, de ambianţă, din cochetul bar retras într-o periferie selectă. Era o blondă seducătoare, dar nu ostentativă, îmbrăcată într-un taior elegant, puţin decoltat, şi o fustă potrivit de lungă, care lăsau doar să se ghicească formele de dedesubt.

El avea aerul unui gentleman de birou, un pic obosit după lungi ore petrecute în şedinţe cu clienţii, şi care se oprise să bea un pahar. Apoi altul, şi altul, şi tot aşa. Avea un aer uşor dezamăgit, gen “nu prea am de ce să mă duc acasă”. A observat-o şi i-a zâmbit timid, coborându-şi apoi privirea. Ea l-a privit şi i-a zâmbit galeş, venind mai aproape de el.

El s-a prezentat şi a întrebat-o dacă nu poate cumva să-i ofere ceva de băut. Puţin banal, dar fermecător, gândi ea.

Ea i-a spus că o cheamă Eva, şi ar fi încântată să îi ţină companie.

El s-a gândit că ce bine, pentru că nu prea avea de obicei noroc la femei.

Ea a început o conversaţie plăcută.

El s-a bucurat de compania ei şi conversaţia a alunecat încet-încet şi natural parcă spre zone tot mai intime.

Ea a insinuat că a avut o copilărie nefericită, dar acum e bine, şi-a găsit vocaţia şi se descurcă binişor.

El i-a mărturisit că l-a părăsit iubita recent pentru altul mai cu bani şi că trece printr-o pasă destul de proastă.

Ea i-a luat mâna în mâinile ei şi i-a spus “Aşa sunt femeile. Nişte curve”. Au râs.

El i-a spus că da, şi în plus materialiste. Urăşte femeile materialiste, care te părăsesc când nu le mai satisfaci financiar.

Ea a râs şi l-a întrebat mai în glumă dacă are măcar două sute de euro în cont.

El a râs şi i-a spus că da, nu era problemă de aşa ceva.

Ea a râs şi a spus, tot în glumă : “atunci eu nu te voi părăsi”. Au râs. Au mai băut câte un pahar.

El se simţea din ce în ce mai bine. E adevărat că o nouă relaţie este leacul cel mai bun pentru o veche fostă relaţie terminată prost.

Ea s-a aplecat spre el şi i-a şoptit la ureche : “E târziu, vrei să mergem la mine? Să mai bem un pahar. De data asta fac eu cinste”

El a subliniat că este o idee bună, mai ales că mâine nu trebuia să fie la servici decât pe la ora zece.

Au mers la ea. Un apartament cochet şi central. Ea a turnat câte un pahar de şampanie şi s-a scuzat un minut.

El se simţea din ce în ce mai bine, şi aştepta relaxat cele ce vor urma. S-a gândit încă odată ce norocos poate să fie.

Ea a revenit într-o superbă lenjerie roşie cu dantelă. L-a întrebat dacă vrea să guşte şi din ea.

El a spus că da, bineînţeles, şi nu doar să guşte. Au râs.


A fost o noapte frumoasă, plină de pasiune, dar şi de tandreţe. Au golit vreo trei sau patru sticle de şampanie, iar el şi-a povestit întreaga viaţă. Simţea că în sfârşit cineva îl înţelege. A adormit cu capul pe pieptul ei, în timp ce ea îl mângâia tandru.

Ceasul a sunat melodios. El a întredeschis ochii. Zorile mijeau printre jaluzelele roşietice. El a căutat-o lângă el, dar nu a mai găsit-o. În schimb a găsit următoarea scrisoare:


Dragul meu. Îmi pare rau ca nu pot fi lânga tine, dar am avut o treaba urgenta. Este ora 8 :30. Este vremea sa te trezesti. Nu as vrea sa întârzii la serviciu din cauza mea, mai ales ca trebuie sa faci un drum suplimentar.

Referitor la noaptea trecuta, m-am tot gândit si cred ca s-ar putea sa fi fost o mica neîntelegere. De obicei lumea care vine în acel bar cunoaste regulile, dar nu exclud faptul ca exista posibilitatea ca unele persoane, asa ca tine, sa nu le cunoasca. De aceea, tin sa-ti precizez ca serviciile mele costa doua sute de euro pe noapte. La aceasta mi-am permis sa adaug înca cincizeci de euro costul sampaniei, si înca cincizeci pentru faptul ca ti-am ascultat povestea vietii tale total neinteresante, lucru pe care nu-l fac de obicei cu clientii.

Acum te las în compania celor doi buni prieteni ai mei, Igor si Vanea, care trebuie sa soseasca dintr-o clipa în alta. Ei te vor conduce pâna la cel mai apropiat bancomat pentru a regla aceasta mica datorie, apoi, daca ai fost amabil cu ei te vor conduce si pâna la serviciu.

Acum îmi dau seama ca este posibil sa fi facut o mica gafa întrebându-te daca ai 200 de euro în cont. E drept ca nu m-am asteptat sa apara costuri suplimentare cu sampania si cu confesiunile. Igor e cam nervos de felul lui, mai ales când este vorba de debitori care îl iau pe “n-am” în brate. Sper însa, spre binele tau, ca va veti descurca onorabil.

Te saruta cu drag, Eva.


Nu termină bine de citit această, când auzi cheia învârtindu-se în uşă...

vineri, 19 februarie 2010

Androidul

- Părinte, mă tot chinuie o întrebare de ceva vreme.

- Spune fiule.

- Care e scopul existenţei noastre pe Pământ ?

- Fiule, e simplu. Toată lumea stie asta, te naşti cu acest răspuns. Scopul nostru, ca nobile Căşti Albe e să distrugem Căştile Negre. Cand ultimul va fi distrus, Cerul se va lumina şi Cei Mari vor sosi pentru a reface Pământul.

- Da, ştiu asta, dar mă întreb… de ce trebuie să-i distrugem ? Adică nu am putea ajunge la o pace cu ei? Nici măcar nu ştim de ce ne luptăm.

- Fiule, asta e deja blasfemie. Căştile Negre reprezintă Răul, noi reprezentăm Binele. Ei au adus Noaptea cea Lungă pe Pământ, şi de aceea Cei Mari au ne-au dat nouă Misiunea Sfântă de a-i stârpi definitiv, înainte de a se ridica la stele. Porunca Întâia spune clar “Am să vă dau un semn care vă va distinge de toţi ceilalţi: Casca Albă. Distrugeţi tot ce nu poartă Cască Albă”

- Dar, Părinte, din cate ştiu eu nu a mai existat nici o comunicare cu Cei Mari de câteva sute de ani. De unde suntem siguri că misiunea noastră mai este de actualitate ?

- Iarăşi huleşti, fiule. Este evident că aceasta este doar o pedeapsă pentru nevrednicia noastră şi pentru faptul că nu am reuşit să stârpim aceste blestemate de Căşti Negre mai repede. Porunca a Treia spune clar: “Soldaţii vor îndeplini ordinele date până la sosirea altora, indiferent cât vor trebui să aştepte după ele”. Credinţa ta nu trebuie să se zdruncine. Trebuie să continui să te rogi pe toate frecvenţele cunoscute. Cei Mari te ascultă de acolo de sus.

- Dar Părinte…în ritmul acesta nu avem nici o şansă să-i distrugem. Purtând căşti albe suntem prea vizibili. Şi aşa am rămas mult prea puţini. Ar trebui să purtăm o culoare mai închisă, să zicem maro.

- Nu se poate asa ceva! Ar fi o încălcare a Poruncii a Întâia şi a Poruncii a Cincea: “Nici un soldat să nu renunţe la casca şi la arma lui”.


X45E651 oftă. Nu avea nici o şansă în această dispută. Androidul Preot era evident programat pentru a recita una si aceeaşi poezie, de care el se îndoia din ce în ce mai tare. Ciudat era faptul că nu erau mulţi androizi care avea aceste idei. Ştia din proprie experienţă că nu era bine să insiste cu întrebările. Unii dintre camarazii lui dispăruseră în mod misterios sau fuseseră transferaţi la alte unităţi şi nu se mai auzise de ei, fiindcă puseseră la îndoială Codexul Misiunii.


- Mulţumesc Părinte, şi iartă-mă dacă am fost necuviincios.

- Nu e nimic fiule, sunt aici pentru a lămuri soldaţii. Îţi recomand să treci pe la Androidul Medic pentru o revizie de cip. Te simţi întotdeauna revigorat după aşa ceva.

- La revedere Părinte. Mulţumesc încă odată pentru sfaturi.

- Du-te, fiule, şi nu mai păcătui.


Nava în care sălăşuiau Cei Mari orbita în jurul Pământului întunecat de multe sute de ani. Fusese concepută ca un refugiu temporar din calea radiaţiilor şi a armatelor de androizi inamici, în eventualitatea în care armata lor avea să învingă. Războiul se prelungise, armata pierdea teren, iar veştile erau din ce în ce mai alarmante. Nu era chip ca oamenii să se poată întoarce pe o planetă pustie, aflată în plină iarnă atomică şi plină de androizi ostili care ucideau tot ce era viu. Rezervele de apă, hrană şi oxigen se terminaseră în câţiva ani, iar oamenii de la bord nu supravieţuiseră. Doar nava rămăsese să orbiteze le nesfârşit în jurul unei planete pe care androizii, care găsiseră o cale de a se reproduce în cantităţi enorme, se vor lupta la nesfârşit.

miercuri, 17 februarie 2010

Fair play or not ?

1. Se ştie din vremuri străvechi că multe femei caută bărbaţi cu bani şi cu statut social, pe care visează să pună mâna pentru a duce o viaţă lipsită de griji, chiar dacă dragostea nu prea există.

2. Se ştie din vremuri la fel de străvechi că majoritatea bărbaţilor nu ar refuza o partidă de distracţie fără implicare afectivă.

Putem vedea asta ca pe un joc în care fiecare îşi urmăreşte interesul şi foloseşte diverse metode, mai mult sau mai puţin corecte. In următorul articol ( serios ) am prezentat niste situaţii ipotetice, dar luate din viaţa reală şi m-am întrebat “unde se termină fair-play-ul şi unde încep metodele necinstite?”

http://porcusorulserios.blogspot.com/2010/02/ofiter-si-gentleman.html

marți, 16 februarie 2010

Cei trei asasini

Ziua se îngâna cu noaptea. Ultimele stele păleau în lumina de îngheţată a dimineţii de decembrie. Drumul era pustiu încă la această oră.Cei doi aşteptau fără o vorbă la răscrucea drumului. Două siluete fără nume şi identitate.

- Crezi că o să vină ? – întrebă primul.

- Trebuie să vină. E interesul lui. Până la urmă el e clientul.

Cei doi tăcură îngânduraţi. Aburii albi ai răsuflărilor se ridicau contopindu-se şi dispărând în văzduh.

Deodată, ceva se mişcă în întuneric. O siluetă difuză, ce înainta cu repeziciune în penumbră, parcă schimbându-şi forma în mod ireal şi proiectându-şi umbra deformată pe faţadele clădirilor cu obloanele trase. Mâna celui de-al doilea se strânse instinctiv pe mânerul valizei. Între timp, al treilea se apropiase la câţiva paşi distanţă. Îi măsură din priviri pe cei doi.

- Aţi adus ? – intrebă el.

- Da – răspunse primul. Tu ai adus ?

- Da – spuse al treilea. Uite aici.

Şi scoase ceva învelit în pânză de sub haina lungă de piele. Începu să o desfacă, şi deodată o lamă luci în lumina unul felinar îndepărtat.

Primul deschise şi el valiza. Un rând de lame lucitoare stăteau aliniate perfect, asteptând parcă să ucidă. Al treilea fluieră plin de admiraţie:

- Frumoase scule. Ar trebui să meargă repede cu astea.

Cei doi încuviinţară grav, fără nici un cuvânt.

- Bine, să mergem. Veniţi după mine.

Poarta, bine unsă, se deschise fără zgomot. Clădirea se zărea întunecată în fundul grădinii. O pată de negru pe fond negru. Ca o casă bântuită, gândi primul.

- Fiţi atenţi. Intrăm încet, fără nici cel mai mic zgomot, să nu ne simtă.Voi doi în spate, eu în faţă. Terminăm repede. Lucrăm curat. Întrebări?

- Nu. Dă-i bătaie.

Cei trei se apropiară tiptil şi apoi, la un semn, căzură în spatele victimei care nu bănuia nimic. Lunga lamă de oţel lovi scurt. Sânge. Icnete. O luptă surdă fără mari şanse de izbândă pentru victima din care viaţa curgea cu fiecare pulsaţie, din ce în ce mai slabă.

Când totul fu gata, cei trei se ridicară plini de sânge şi sudoare. Soarele cu dinţi tocmai răsărea înfiorat peste dealuri. Al treilea, ştergându-şi transpiraţia de pe frunte, strigă satisfăcut:

- Mărie, hai cu cazanul ăla. Am tăiat porcul.