Ante scriptum:
În copilărie aveam nişte cărticele de poveşti care se chemau “Poveşti nemuritoare”. Poate unii au auzit de ele. Erau un fel de culegeri interesante de poveşti de prin diverse colţuri de lume. Habar n-am prin ce ladă veche zac acum, dar mi-am amintit vag de o poveste japoneză care se chema “Evantaiul lui Tengu”. Tengu, conform celor găsite de mine pe net sunt un fel de spiriduşi din mitologia japoneză, cu nasul mare, uneori cu aripi şi cioc, cu puteri supranaturale cum ar fi teleportarea sau, citirea gândurilor. Câteodată se răzbună pe samuraii sau preoţii aroganţi ori pe parveniţi, jucându-le farse, dar pot la rândul lor să fie uşor păcăliţi de către oameni. Există se pare o grămadă de poveşti hazlii în folclorul japonez pe această temă.
Tengu sunt asociaţi cu diverse accesorii magice, ca de exemplu un evantai care are puterea de a mări sau micşora nasul unei persoane, dar şi de a stârni vânturi. Mai multe găsiţi pe wikipedia.
Aşa cum v-am obişnuit ( poate ) voi incerca să re-povestesc şi să adaptez din puţinele aduceri aminte din copilărie această poveste, a Evantaiului lui Tengu, filtrată prin mintea mea aberantă.
Shakamoto Urobuza era un împătimit al jocurilor de noroc. Nu muncise în viata lui şi purta întotdeauna cu el un pachet de cărţi şi şase zaruri de barbut, în căutarea de potenţiale victime. Trecând prin pădure, zări pe craca unui copac un Tengu cu nasul mare care-l privea cu ochii bulbucaţi. Acesta se răsti la el:
- Staaai! Cum treci tu aşa fluierând prin pădurea mea? Nu ştii că eu sunt jupân aici? Vei plăti această obrăznicie!
Şi zicând asta scoase nelipsitul evantai, îl lovi uşor în partea stângă, şi pe loc nasul lui Shakamoto crescu cu cinci centimetri. Shakamoto nu se intimidă, se aşeză sub copac şi începu să se joace fluierând cu zarurile de barbut, ca şi cum nimic nu s-ar fi intâmplat.
- Ce, ce-s alea? – întrebă spiriduşul
- Eeee, acuma şi tu. E secret. Cu bucăţelele astea de os eu fabric aur şi îmi asigur o existenţă fără griji.
- Cum fabrici tu aur cu nişte oase pictate cu puncte?
- Îţi spun numai dacă îmi faci nasul la loc şi şi îmi dai mie evantaiul.
- Ok, dar în schimb îmi dai mie zarurile şi-mi explici cum se face aur cu ele.
- S-a făcut. Fi atent aici: prima dată trebuie să fii singur pe rază de 10 kilometri, altfel nu funcţionează. Apoi desenezi o stea cu şase raze, dai cu toate zarurile odată, şi pe fiecare rază, la atâţia kilometri cât îţi indică zarul mergi şi sapi o groapă de doi metri adâncime şi trei lăţime în care plantezi câte un puiete de copac fără frunze. Aştepţi să dea prima frunză de la fiecare copac, duci câte o linie dreaptă pe direcţia respectivă. O să-ţi iasă o figură geometrică, la care îi calculezi centrul de greutate. Acolo trebuie să sapi o groapă de zece metri adâncime şi vei găsi o găleată de aur. Dacă nu-ţi iese inseamnă ca a fost cineva pe rază de zece kilometri în timp ce tu săpai şi trebuie s-o iei de la capăt.
Tengu se scărpină în cap. Nu-i plăcuse niciodată geometria, şi cu atât mai puţin să sape. Dar până la urmă se învoi, fiind o fiinţă incredibil de imbecilă, deşi avea unele puteri supranaturale. Îi spuse lui Shakamoto:
- Fi atent cu evantaiul: dacă îl loveşti în stânga, nasul celui pe care ai pus ochii creşte cu 5 centimetri, dacă îl loveşti în dreapta, scade. Niciodată să nu-l foloseşti pe altceva decât pe nasuri, are un bug din fabricaţie şi dă erori când te aştepţi mai puţin. L-am luat la mâna a doua, ce p*ula mea… Şi se făcu nevăzut.
În scurt timp, în satul de la poalele muntelui răbufni o epidemie ciudată care se manifesta prin creşterea nasului cu cinci, zece sau cincisprezece centimetri. Câteodată nasurile se scurtau, pentru a se lungi din nou. Unora începuse să le crească şi p*ula, ceea ce nu nemulţumea chiar aşa de multă lume. Problema era că unii aveau deja nişte scule monstuoase, care nu păreau să urmeze aceeaşi regulă cu nasurile, deşi mai scădeau sporadic.
Chiar când situaţia devenise disperată, se zvoni în sat că în coasta muntelui se aciuase un călugăr budist care ar avea leac la boala generalizată. El prepara o infuzie de plante care reducea dimensiunile nasului. Shakamoto deveni astfel un precursor ilustru al marketingului modern, conform căruia clientul trebuie să fie dependent de furnizor. Se părea însă că la majoritatea persoanelor efectul era doar temporar. Călugărul pretindea o sumă modică de bani, de mâncare şi de băut pe săturate. Din când in când, când venea la el vreo fată disperată, nici nu lua bani, însă plata era în natură.
Shakamoto huzurea la soare toată ziua, mânca şi bea după pofta inimii, din când în când primea clienţi disperaţi cărora le dădea ceaiuri amare şi apoi le micşora temporar nasul. F*utea la greu, toate fetele din sat fiind impresionate de dimensiunile p*ulii sale. Totul era roz. Într-o zi însă, pe când dormita la soare linistit, cu evantaiul alături, simţi ceva ciudat. Membrul începu să-i crească deodată. Până să se dezmeticească, ajunse la câţiva metri înălţime. Speriat, se uită în jur. Într-un colţ, Tengu ciocănea uşor evantaiul rânjind.
- Ce, te-ai crezut într-una din poveştile alea japoneze stupide care spun că Tengu e un neam de imbecili? Nuuu, după ce am săpat vreo 50 de gropi m-am prins că e ţeapă. Tengu deştept.
- Ce căcat, doar suntem într-o poveste japoneză stupidă!
- Suntem pe dracu’. Tu nu vezi că Porcuşorul scrie despre noi? Ăsta n-are tată, n-are mamă... Na, ia de-aici – şi continuă să ciocănească evanaiul.
Zeul Norilor lenevea pe a-m-pulea pe un nor. Unde altundeva? Mai trăgea o băşină şi mai gonea un pâlc de nori, mai îşi sufla mucii şi filtra lumina prin ei, dând naştere la curcubee, mai se pişa dând o ploaie…Deodată văzu ceva ca un morcov ce se iţea obraznic prin puful norilor. Intrigat, se întrebă: “Ce-o fi asta? N-am mai văzut morcovi să crească aşa de sus, mai ales cu partea cealaltă”. Şi trase cu putere.
Shakamoto simţi cum este ridicat în văzduh. Urlă de groază şi de durere, în timp ce acoperişurile caselor se făceau tot mai mici.
- Nu mai trage dobitocule! Nu e morcov, e p*ula mea!
- Ah, scuze, zise Zeul Norilor. Credeam că e un morcov. N-am mai mâncat morcovi de mii de ani, de când m-au gonit de pe pământ – şi dădu drumul.
Shakamoto căzu cam de sus. De fapt se făcu un pic cam praf, apucând doar să gândească: “uite mamă, zbor fără aripi”. P*ula căzu peste sat, împărţindu-l în două tabere ,care aruncă cu căcat unii în alţii până în ziua de azi: Tabăra Portocalie şi Tabăra Roşie. Sau Partea Dreaptă a Pulii şi Partea Stângă a Pulii. Nici ei nu îşi dau seama că sunt într-un basm japonez idiot.