Îmi amintesc şi acum de vremurile când, copii fiind, ne furişam în buda şcolii cu nişte pagini de reviste porno aduse de pe “afară”, sau ne adunam la cineva “cu video” să urmărim câte un film “sexi”. Recunosc întotdeauna că am fost mai special decât ceilalţi colegi de labă vizionare, în sensul că am nutrit alte sentimente la vederea sus-numitelor filme. Pe când prietenii mei se masturbau violent, şi deseori în grup, eu stăteam într-un colţ, făceam o labă cu o faţă tristă şi mă întrebam: de ce noi, românii nu putem produce aşa ceva? Noi nu avem talente autohtone? Nu avem studiouri? Naţionalistul din mine urla, mă măcina întrebarea aceasta fără răspuns zi şi noapte. Bine, trebuie să recunosc că era şi din cauză că eram un prost vorbitor de engleză, filmele nu erau subtitrate, iar cel ce traducea de obicei o făcea pe sărite şi de obicei făcea pauze când stropea pereţii.
Frustrarea mea s-a menţinut şi mai târziu, mai ales când am auzit că unguroaicele iarăşi ne-au luat-o înainte şi au umplut Europa cu gagici bune. Cel mai tare mă măcina faptul că nu puteam să-mi dau seama dacă protagonista din film e unguroaică sau nu, pentru că au prostul obicei să nu se prezinte, sau să o facă în engleză şi să-şi dea nume false. Am avut mari probleme cu faza asta, şi o perioadă destul de lungă chiar nu am mai putut să îmi fac laba la mă bucur de nici un film porno. Chiar când venea punctul culminant îmi imaginam că bunăciunea de pe ecran e unguroaică şi “Yes,yes”-ul ei este de fapt un “Ioi,ioi” deghizat. Instant, mi se culca, din motive naţionale. Gogu’ e naţionalist se pare.
Vă daţi seama cu ce bucurie am vizionat primele filme româneşti, cu fete de la noi, neaoşe, din popor, care vorbesc şi se fut pe limba ta. M-am simţit ca acasă, apetitul meu a crescut şi laba viaţa mea sexuală a cunoscut un formidabil trend ascendent. Am urmărit cu deosebit interes filme gen “Oltence în călduri”, “Moldovence fierbinţi”, “Noaptea sânzienelor” şi am simţit spiritul naţional românesc în fiecare fază în care ea îi şoptea lui la ureche în dulcele grai mioritic “Vai ce pulă mare ai! Fute-mă adânc!”.
Am urmărit cu deosebită bucurie ascensiunea unor dive ca Laura Andreşan şi Alina Plugaru, dar şi a unor tinere speranţe ca Eleva Porno. Ţin să o încurajez pe aceasta din urmă şi să-i transmit să nu se lase intimidată de invidioşii ăia de profesori care se fut numai noaptea, cu lumina stinsă, sub pătură şi în poziţia misionarului. Aşa se începe cariera, de tânără, dacă vrei să ajungi sus. De fapt ea a fost şi sus, şi jos, depinde doar de poziţia în care o punea piticul ăla urât. Sunt dezamăgit şi de retragerea Alinei, pentru că în lungile seri de labă pe care le petreceam alături de ea mi s-a părut că s-a ţesut o relaţie specială între noi. Într-un fel o simt ca pe o trădare din partea ei. Alina, revino, mi-e dor de tine. Dacă nu revii îmi voi găsi o altă iubită.
În încheiere vreau să spun doar că voi încuraja orice producţie românească de gen şi voi cumpăra orice DVD nou apărut. A, dacă v-aţi gândit cumva că am scris acest articol ca să câştig dildo-urile puse la bătaie de către www.budoarvideo.com prin concursul organizat de Blogatu vă înşelaţi amarnic. Ce naiba să fac eu ca labagiu băiat cu aşa ceva? Doar nu sunt gay, deci în cur n-o să mi le bag. O idee ar fi ca atunci când vin prietenii, şi mai ales prietenele la mine să le ofer pe tavă. Aşa:
Trickr treat!
RăspundețiȘtergereIoi. Trece Maria aici de fata pe langa un cort, in puterea noptii, alcoolului si a marii cand
-deodata- aude din ACELASI(!?!!) cort :
"Ioi, tu, flacau pizmas,STRAPUNJE-MA!!"
Hmm, "domnisoara vrea mai multa autonomie".
Long live making porn instead of watching it.
Sunt alaturi de tine am dat si click pe link-uri ca poate se contorizeza am si cumparat cate ceva de pe acolo ca sa vada ca articolul tau a avut efect.
RăspundețiȘtergereAsta e de pulitzer.
Maria, Maria...pizmasa mica ce esti. Si n-ai bagat mcat capul , asa, de curiozitate macar? In filmele pe care le iubesc eu, de obicei chestia asta se lasa cu o invitatie.
RăspundețiȘtergerevreauultimulloc: mi-e groaza sa si intreb: "ce-ai cumparat de acolo?" :P
Bun articolul ;;)
RăspundețiȘtergereAi dracu ungari...
RăspundețiȘtergereDa' buna mai era Illona Staller, nu?
Voiai tu porcusorule sa pupi sarpele ei... pe unde a intrat el :P
ai dracu unguri nu ungari
RăspundețiȘtergereMah, io nu pup pasarica separatist-sovinista :P
RăspundețiȘtergereMa intreb de ce fata din poza sade cu guritza deschisa. De uimire...? :P
RăspundețiȘtergereUngari ma, nu unguri. Da-i in ma-sa.
RăspundețiȘtergereBozgori, oagari.
Sa le mai zic?
Ia zi tu Alexander, adica Ianosh Nagy.
Ai dreptate, pornosagurile mioritice au alt farmec decat cele facute de americani :)). Interesant articolul, ca de obicei.
RăspundețiȘtergereeu vreau sa vad un porno romano-ungar in care el (ungurul) s-o f*ta pe ea (romanca) in cur... ca in realitate, de altfel
RăspundețiȘtergereAdriana: Probabil asteapta sa fie "servita". O s-o intreb .
RăspundețiȘtergereMenThal: Amin. Traiasca natiunea.
vanda: daca ar fi sa ne luam dupa genealogie, cu durere in suflet marturisesc cele 25% de ungur din mine. Aduc-mi o 25% romanca, o camera video si facem si filmul ala.
Ah, szop ki a faszom, porkule!
RăspundețiȘtergereSper ca nu te-am atins la pipota :P
Eu stiu un roman de a futut 3 unguroaice in cur.
Florin Piersic, a avut 3 muieri maghiare.
Intrebat de ce 3 unguroaice, raspunsu-i a fost: "mi-a placut intotdeauna sa fiu desupra poporului maghiar".
Ungurul din mine( cel putin asa zice numele meu)te sustine in campania "Mai multe actrite porno miritice!". De cand a inceput viata mea sexuala cu femeia( nu doar cu mana) pot spune ca tara asta (Romania) e buna la ceva (in sfarsit) la produs curve... si de ce nu fete talentate de prima mana(intelegeti cum vreti ultimile doua cuvinte)
RăspundețiȘtergereInsa ca roman (ce sunt, pana la urma...pacat[intr-un fel]) va trebui sa spun ca:
Ce problema ai tu porcusorule cu unguroicele... eu zic ca e bine ce fac ele... putem chiar sa intoarcem favorul... barbatii lor ne-au luat transilvania... noi le vom lua femeile (la pu_a)!
nea unguru ... Pula se numeste , a intrat si in DEX... nu ii mai strica frumoasa infatisare.
RăspundețiȘtergereCat pe porcusor nu-l sustin desi a fot bestial articolul , deoarece ar insemna sa imi sustin concurenta
Zwargolak : de unde stii ca le-a futut in cur ?
RăspundețiȘtergereDomnu' Bolog : io n-am nimic cu transilvania si alte cele, io vreau doar sa vedem mai multe filme porno romanesti. Si han, am avut si eu unguroaica(e). Bune femei :)
Omar: Oricum io iau dildo-urile alea mari, dar daca tu le iei pe alea de la locul 2 sau 3 mai putem face schimb cand ne plictisim fiecare de ale noastre. Numa sa nu mi le dai tare murdare :P
RăspundețiȘtergerehttp://sindroameni.blogspot.com/search?updated-min=2009-01-01T00%3A00%3A00-08%3A00&updated-max=2010-01-01T00%3A00%3A00-08%3A00&max-results=6
RăspundețiȘtergereSi am fost asaltat(masochizat si apoi batut cu un car di puli) de catre Radu` zis si Centaurul piticilor bisexuali(mai nou). Este si Link in biscuit mai sus "->" scz da nuj sa arat in sus. intoarce capu` spre dreapta... Nu Cealalta Dreapta!!!
http://sindroameni.blogspot.com e actually. Gie!
RăspundețiȘtergereBai, dar mi se pare mie sau vorbeai cam singur pe acolo ?
RăspundețiȘtergerece sa faci. nu toti suntem in ton cu orice sezon de gripa domestica :|
RăspundețiȘtergereNu mai pune bai poze d'alea!
RăspundețiȘtergereMi se face foame...
Apropos de reviste vizionate prin baile scolilor, va mai aduce aminte de Infractoarea sau Bordel? Erau niste ziare alb-negru. O nebunie. In Bordel erau si niste povestioare.
RăspundețiȘtergereOh, tempora..."Prostitutia", "Sex 2000"...
RăspundețiȘtergereDeja ma cuprinde nostalgia.
Pai unde ai vazut tu ma porcuosrule unguroaica sa no-i ia si anal si oral?
RăspundețiȘtergereNuma normal? Nu-i normal!
Apropis de ziarele alea vechi, prin anii 90, mai precis prin 91-92 aparusera reviste gen sex-caprice, bordel etc.
Scoase de editura Cassandra.
Tatal meu venise cu ideea, cum ca sexu' prinde la prostimea indoctrinata in stil comuist.
Si-au avut succes.
Si da, si eu vreau mai multe filme porno romanesti, m-am saturat de astea facute de mine...
pe mine ma tot macina ceva legat de poza aia.
RăspundețiȘtergereBai ce tzatze n-are fata aia!
Gata. Nu ma mai macina. Si la ce clavicula carnoasa are, aia sigur crede ca a suge pula implica facutu' de mushchi la gatzi.
I 'm feeling a whole lot better noe, phew!
:))