marți, 19 ianuarie 2010

Timpul

M-a chinuit talentul. Pe Porcuşorul Serios veţi găsi un mic eseu de exact 500 de caractere. Nu în speranţa că voi câştiga concursul, ci să văd dacă sunt în stare să scriu asa ceva.

duminică, 17 ianuarie 2010

Tase

Tase era tipul acela de coleg pe care nu-l suporta nimeni. Mare cât uşa, cântărind cam cât un porc mai mic, la prima vedere pămpălău, dar de fapt viclean când era vorba de interesul lui imediat.

Tase era un leneş notoriu. Nu mergea la aproape nici un curs, dormea până la ora 12, majoritatea zilelor petrecându-le în cameră. Din când în când îl mai apuca aşa câte o criză de conştiinţă ( sau de disperare ) şi insista pe lângă colegi să-l trezească şi pe el de la 8 ca să meargă câte un laborator. Bineînţeles că dimineaţa trebuia să tragă câte doi de el să se scoale, moment în care devenea extrem de irascibil, chiar agresiv. După ce colegii îl lăsau baltă, seara le reproşa că nu l-au luat şi pe el.

Înainte de examene Tase intra în panică şi începea să se lamenteze că n-a avut timp să înveţe, că o să pice la toate, până când stârnea compasiunea colegilor care-l ţineau pe lângă ei şi-i şopteau aşa de-un cinci. Asta pe lângă faptul că îşi pregătea din timp fiţiuci minuscule care ar fi stârnit invidia oricărui pictor chinez pe boabe de orez.


Tase era un individ jegos. Lenea lui mergea până într-acolo încât frecventa duşul maxim odată la două săptămâni. Se plângea tot timpul de condiţiile de căcat din cămin, de buzile oribile şi de duşurile comuniste. De fapt era doar un pretext pentru a nu se spăla. Purta câte o săptămână o cămaşă, după care o punea sub stiva din dulap, luând-o pe următoarea.. Când stiva se termina ajungea la prima cămaşă jegoasă pe care o purta din nou. Nimeni nu-l văzuse pe Tase să meargă vreodată acasă, asta şi pentru faptul că era de pe lângă Suceava sau Botoşani, iar biletele de tren erau scumpe şi condiţiile “mizerabile”. Se zvonea că odată foştii colegi de cameră l-ar fi dus cu forţa la duş, şi cum refuza să se dezbrace l-ar fi spălat cu tot cu haine. Doi în unu.


Mai presus de toate însă Tase era zgârcit. Nu mânca niciodată la cantină sau fast food, pentru că mâncarea era scumpă. Prefera să prăjească chestii urât mirositoare pe reşoul înegrit de vreme, care aparţinuse lui taică-su de pe vremea când era şi el student. De multe ori ardea slănina sau cartofii băgând mirosuri de neimaginat în hainele colegilor, el adormind sau stând cu ochii beliţi pe saituri porno. Bineînţeles că nu deschidea geamul pentru că “e frig”, “e cald”, “nu suport curentul” sau “intră ţânţarii”. Tase mergea pe jos peste tot în loc să ia tramvaiul, chipurile pentru “a face mişcare”, de fapt pentru că abonamentul la tramvai i se părea “exorbitant de scump”. Asta inclusiv pe canicula de 40 de grade sau pe cea mai cumplită fleşcăraie.


Când veneai de acasă cu ceva de mâncare sau de băut erai brusc prietenul lui Tase. Se înfiinţa la tine în cameră şi pur şi simplu nu mai pleca de acolo, îndrugând vechi şi uscate până când, silit de foame te puneai să mănânci ceva şi îl serveai şi pe el de politeţe. În momentul ăla erai complet futut. Tase era în stare să devoreze tot, şi singura soluţie era să “primeşti un telefon” şi să pleci repede. În momentul acela trebuia să nu mai fie nimeni în cameră, astfel încât să plece şi Tase. Altfel erai iar futut, pentru că acesta aştepta să pleci şi se băga în frigider cu tupeu.


Acest comportament îi dispera pe colegii de cameră, care s-au hotărât într-o zi să se răzbune. Paharul s-a umplut când ai lui Marcel au tăiat porcul şi, după vacanţă acesta venise cu un pachet consistent. Bineînţeles, Tase îşi luase partea leului cu guşă de porc.

Marcel intră în cameră cu o mină îngrijorată:

- Auziţi, am o veste proastă pentru voi. Ştiţi “porcăriile” care le-am adus de acasă după vacanţă?

- Da, ce-i cu ele? Întrebară ceilalţi aparent îngrijoraţi.

- Păi se pare că avea trichineloză. Dacă aţi mâncat cumva din el e nasol.

- Aoleu! Cât de nasol?

- Nasol-nasol! Depinde cât aţi mâncat.

- Păi eu am luat o jumătate de cârnat, cât m-ai servit tu – zise Sandu.

- Şi eu câteva jumări cu sare – zise şi Mişu.

- Tase ?

- Poftim?

- Tu? Ai luat ceva?

- A, nu, nimic....

Pula, Tase bineînţeles că îşi băgase adânc botul în cârnaţi, caltaboşi şi jumări.


- Atunci e bine. Cică de la atâta nu se ia Trichinela. Altfel, mi-a dat maică-mea nişte pastile, dar costă grămadă de bani. Şi zicând acestea ieşi pe hol.

Tase ieşi glonţ după el.

- Marcel! Marcel!

- Da, ce-i ?

- Trebuie să-ţi mărturisesc ceva!

- Hai că mă grăbesc, îmi zici diseară.

- Marcel, te rog, numa’ puţin.

- Bine mă, dar zi repede.

- Am mâncat vreo 2 cârnaţi...şi un caltaboş...şi jumătate de şuncă...şi vreo câteva jumări.

- Aoleu! Păi e naşpa. De ce nu mi-ai spus ?

- Mi-a fost jenă...şi poftă. Te rog să mă ierţi. Îmi dai şi mie pastile din alea?

- Păi să văd câte mai am, că trebuie să iau şi eu...şi în plus costă o grămadă de bani...

- Te rog, oricât o costa...nu vreau să mor. Deja mă simt rău.

- Păi ai tu să dai un milion pe o pastilă? Tot setul de opt?

Verde, Tase îngăimă...

- Da!


Şi uite aşa, stimabilii mei, Tase a cumpărat opt aspirine cu opt milioane de lei şi a bolit vreo săptămână, în timp ce colegii s-au îmbătat regeşte în fiecare seară timp de multe seri.

marți, 12 ianuarie 2010

Sex cu o gravidă

Ideea de mai jos nu-mi aparţine. Nu prea pun eu chestii făcute de alţii, cel mult le mai adaptez într-un mod cât mai pervers, dar dialogul de mai jos este absolut genial, aşa că nu l-am modificat cu nimic. Aş fi vrut să-mi vină mie primul.


El şi ea stau în pat. El o mângâie cu subînţeles.


- Hei, ce faci ?! – spuse ea impingându-l într-o parte ?

- Ok, ok, am înţeles, nu ai chef acuma.

- Nu cumva încercai să faci sex cu mine ?

- ăăăă….nu, încercam să…aş vrea să fac dragoste cu tine.

- Dar sunt gravidă!

- Da, ştiu…uite, nu trebuie să-ţi fie frică, o s-o facem cu grijă. Şi trebuie să recunosc… e un pic excitant…

- Oh…Dumnezeule!!!

- Ce…ce s-a întâmplat ?

- Vrei să faci sex cu copilul nostru!

- Ce? Nu…nu cu copilul nostru…cu tine! E ceva normal, oamenii o fac tot timpul.

- Poate ăia perverşi! Mi-e rău!

- Ascultă, toată lumea o face, e un lucru absolut normal! Uite, o s-o facem cu grijă, promit!

- Vrei să faci sex cu grijă cu copilul nostru!

- Nu! Nu cu copilul! Cu tine !

- Mie- rău! Cred că o să vomit! Uite ce ai făcut! Adu repede un lighean!

- Ok, ok, nu trebuie să facem sex, îmi pare rău.

- Bine!

- Şi…şi cam cât o să dureze chestia asta ?

- Păi…va trebui să mă vindec după…deci cam un an şi ceva.

- Fain!

- Crezi că va fi o problemă pentru tine ? Crezi că faci un sacrificiu prea mare să-ţi stăpâneşti pornirile sexuale deviante pentru a trăi miracolul naşterii unei noi vieţi ???

- Nu, nu…ăăă…nu. Absolut nu.

- Wow! Mulţumesc aşa de mult pentru sacrificiul tău!


- Hm, pentru puţin. Cred că va trebui să mă reobişnuiesc cu masturbarea!

- Poftim ???

- A, nimic, ziceam şi eu aşa…

- Asta inseamnă că vrei să mă înşeli!

- ăăăă…nu…nicidecum !

- Ba cum să nu? Te gândeşti cum ar fi ca altă femeie să te atingă în timp ce ţi-o freci!

- Nu, nu…sunt EU cel care mă ating!

- Poftim??? Asta e şi mai rău! Te gândeşti la un TIP care să te atingă!

- ăăă…nu un tip, EU! Sunt Eu cel care mă ating!

- Nu încerca să mă zăpăceşti cu cuvinte! Nu o să te masturbezi şi gata!

- Va fi destul de greu să mă opreşti!

- Taci! Copilul te poate auzi!

- Cum să mă audă? Încă nu are urechi!

- Dumnezeule! Eşti un violator! Şi pedofil! Şi homosexual!

- Draga mea! Calmează-te!

- Nu mă atinge! Pleacă de aici!


- Ok, am plecat – zise el şi se ridică din pat.

- Nu, te rog! Nu mă părăsi! Nu vreau să fiu singură!

- Ai zis să plec, aşa că am plecat!

- Of, nu-mi răstălmăci cuvintele! Intotdeauna faci aşa ca să te cerţi cu mine!

- Bine, bine, linişteşte-te, nu plec niciunde!

- Nici nu ai idee ce se intâmplă acum în corpul meu! Toţi hormonii aceia care au luat-o razna! Voi bărbaţii nu aveţi nici un pic de înţelegere!

- Ai dreptate! Îmi pare rău!

- Te iubesc aşa de mult!



Sursa aici.

luni, 11 ianuarie 2010

Logică imbatabilă

Ador reclamele. Adică le ador în sensul că dacă nu am alte subiecte de defecat pe blog, întotdeauna găseşti o reclamă stupidă de care să faci mişto. De fapt, le urăsc profund, ca mai toată lumea. Unele sunt aşa de imbecile încât nici nu merită să faci misto de ele. De fapt nu destul de imbecile, ci mediocru de imbecile. Mă gândesc că o reclamă, ca să aibă succes, trebuie să fie ori:

- Extraordinar de bună, să te facă să râzi, astfel o reţii

- Extraordinar de imbecilă, astfel încât să te gândeşti “reclamă mai imbecilă ca asta n-am mai întâlnit”. Cine nu stie celebra “Titan Ice – alt viaţă” ? Voi ăştia mai tineri cred. Nevermind.


Acum vreo două zile însă mi-a atras atenţia o reclamă care are toate şansele de a egala celebra Titan Ice, rămasă în top(ul) meu de reclame imbecile, prin “logica” de fier. Este o reclamă la chipsuri, nu contează acuma aşa de tare marca. Probabil că aţi văzut-o pe la TV.Pe scurt, iată de ce trebuie să mancăm chipsuri:


- Se dă săptămânal ceva premiu de 2000 de eurococo. Buun…

- Este înfăţişată o tipesă în braţe la un piţiponc.

- Povestitorul o întreabă ceva de genul: “E prietenul tău? Aşa-i că-ţi cam place de el?”. Tipesa dă din cap ceva de genu “aha, şi dac-ai şti tu ce-mi face….”.

- Apoi apare în cadru o altă tipesă, suplă şi mătăsoasă, ronţăind cu eleganţă dintr-o pungă din aia plină de chipsuri naturale, fără coloranţi şi conservanţi. Doar cu arome identic naturale şi potenţiatori de aromă care distrug neuronii şi te ajută să pui pe ox.

- Acum vine demonstraţia de logică. Povestitorul îi explică tipesei noastre de ce trebuie ea să bage la maţ chipsuri: pentru că, în caz că ailaltă va pune mâna pe potul de 2000 de eurococo, ce va face cu ei ?

- Va merge imediat la o clinică de mărit ţâţele.

- Îşi va mări ţâţele ( ce altceva poţi face la o clinică de mărit ţâţele? )

- Peste ceva timp va da accidental peste piţiponcul tău în metrou, căruia i se vor bulbuca ochii ca la melc.

- Va pune mâna pe el, că doar altfel de ce şi-ar fi mărit ţâţele ?

- Şi tu, proasto, vei rămâne cu buza umflată.

- Deci, grăbeşte-te să-i sufli premiul de 2000 de eurococo, ca nu cumva să rămâi fără piţiponc. Mai logic de atâta nu se poate. QED.

joi, 7 ianuarie 2010

Greuceanu şi ce trei căpcăuni

După două luni grele de internare la secţia de hemoroizi şi fisuri anale, după zeci de clisme şi irigaţii, plus câteva găleţi de tot felul de creme de cur, Greuceanu se externase în sfârşit. Păţania pe care o avusese cu căpcăunul îi lăsase urme adânci în maţul gros conştiinţă. Era plin de ură la adresa acelor făpturi mârşave şi homosexuale care erau căpcăunii. Se jurase că va scăpa împărăţia de căpcăuni şi călătorea şi mai incognito în căutare de noi aventuri.

La un timp, ostenit de atâta drum, se prăvăli la poalele unor stânci…căcat, iar mă obsedează reclama aia. La un timp, poposi la un han într-un sat uitat de lume. Intrând în vorbă cu hangiul şi cu beţivii care-şi făceau veacul prin han şi care ar fi spus orice poveşti pentru un deţ de ţuică proastă, află el că peste trei dealuri şi peste trei văi, într-o peşteră adâncă sălăşuiau trei căpcăuni fioroşi.


- Nimeni nu s-a mai întors din ţinutul lor să povestească ce se întâmplă acolo – spuse conspirativ unul dintre beţivi. Dar ştiu eu, din surse sigure că au o masă la care îi pun pe drumeţii nefericiţi, îi îndoapă ca să îi îngraşe, apoi îi mănâncă.

- Voi ucide acei netrebnici căpcăuni şi voi scăpa ţinutul de blestem! Jur pe paloşul meu! – se încordă Greuceanu.

A doua zi, la primul cântat al cocoşilor, Greuceanu săltă pe cal. Pusese o pătură groasă peste şea şi călărea cu picioarele într-o parte, ca muierile, pentru că rana din c*ur nu i se vindecase încă pe deplin. Merse el peste cele trei dealuri şi trei văi, lăsă calul priponit şi începu să se furişeze. Furişându-se el, zări masă în marginea unei poieni. În partea cealaltă se zărea o peşteră de unde se auzeau nişte sforăituri înfiorătoare. Apropiindu-se de acea masă, nu mică îi fu mirarea să zărească următoarele inscripţii:



Ahaa, gândi el, deci cu asta vă îndeletniciţi voi când nu mâncaţi carne de om! Acum ştiu cu cine am de-a face. Ia să mi-o măsor şi eu, să vedem cât de macho sunt căpcăunii ăştia. Curios nevoie mare , îşi scoase scula şi şi-o puse pe masă. Satisfăcut, observă că depăşea ultima linie cu mai bine de două degete. Scoase cuţitul şi se semnă şi el.


Cei trei căpcăuni dormeau duşi, pe blănuri de oaie, neştiind ce li se pregătea. Greuceanu scoase paloşul şi strigă:

- Gog! Kabum! Mefisto! Căpcăuni netrebnici, până aici vi-a fost! Eu sunt Greuceanu şi am jurat să stârpesc sămânţa voastră blestemată din toată împărăţia.

Unul din căpcăuni deschise un ochi în scârbă:

- Tu cine p*ula mea mai eşti şi de ce ne deranjezi din somn?

- Greuceanu, nu ţi-am spus? GREUCEANU! Pregăteşte-te să mori!

Ceilalţi doi căpcăuni deschiseră I ei ochii şi se întinseră alene.

- Greuceanu? Acel Greuceanu?

- Ahaaa, deci faima mea a ajuns şi la urechile voastre netrebnice?

- Mda, am auzit multe lucruri despre tine – spuse al doilea căpcăun

- Am auzit că ţi-ai cam luat-o anal de la vărul nostru, căpcăunul din sat – râse al treilea.

- Tăcere netrebnicilor! – strigă Greuceanu. E timpul să muriţi.

- Auzi – zise primul căpcăun. După cum vezi suntem fiinţe paşnice şi nu suntem înarmaţi. Mai bine vezi-ţi de drum şi nu ne căuta gâlceavă.

- Nu mă păcăleşti scârbavnice, ştiu că atrageţi drumeţi fără apărare, îi îndopaţi până devin obezi şi apoi îi mâncaţi. Vă tai pe tăţi!


Căpcăunii se uitară contrariaţi unii la alţii.

- Domnule Greuceanu – zise al doilea, nu trebuie să crezi tot ce citesti pe bloguri. Oamenii sunt răi.

- Tăcere! Vremea vorbelor a trecut! Acum veţi muri!

- Greucene, noi nu suntem războinici. Nu e o onoare pentru tine să ne omori aşa, neînarmaţi. Hai mai bine să facem o intrecere, iar dacă ne vei birui te lăsăm de bunăvoie să ne tai capetele.

- Viclene! Ce întrecere?

- Păi uite, de exemplu putem să ne măsurăm p*ulile. Dacă o ai mai mare ca al noastre…


Greuceanu se gândi “ce proşti sunt, va fi chiar mai uşor decât mi-am închipuit”.

- Primesc!

- Dar dacă se va dovedi contrariul – adăugă al treilea căpcăun, vei fi fetiţa noastră timp de o lună.

- Primesc şi asta!

- Ok, haide până în poiană. Acolo avem o masă unde poţi să ţi-o măsori.

- Băieţi, am o surpriză pentru voi. Ia uitaţi-vă mai atent la masa voastră:



Căpcăunii se uitară şi izbucniră în râs la unison.

- Ce, ce-i aşa de amuzant? Vă amuză faptul că o să muriţi ?

- Nu deloc, numai că….hahaha…nu mă pot abţine. Mă piş pe mine de râs – zise al doilea căpcăun. Zi-i tu, Gog.

- Colegul meu voia să spună că noi măsuram din partea cealaltă a mesei – zise Gog.

- Şi mai voia să spună şi că noi patru vom avea foaaarte multă treabă în următoarea lună – adăugă Mefisto printre sughiţuri de râs. Ia zi, cum preferi, cu vaselină sau fără margarină?


miercuri, 6 ianuarie 2010

Mutanţii

- Este un moment crucial pentru viitorul rasei noastre – se agită Conducătorul Tribului Azeroth. Astăzi le vom da o lecţie mutanţilor care vor să ne invadeze şi îi vom respinge dincolo de hotarele noastre. Astăzi vom instaura din nou dominaţia oamenilor pe vechiul lor teritoriu.

- Trăim vremuri istorice – strigă Marele Şef al Tribului Gawarstorm. În ultimele trei sute de cicluri mutanţii au pus mâna pe toate locurile cu apă încă potabilă şi ne-au obligat să trăim în deşert. Astăzi ne vom recâştiga dreptul la teritoriul nostru şi îi vom ucide pe toţi cei care nu sunt Oameni.

- Mutanţii ne-au izgonit în mlaştini pentru a lua ei cea mai bună felie de pământ – strigă şeful Tribului Samael. Astăzi vom stârpi monstruozităţile din rădăcină şi vom instaura dreptatea.

- Astăzi vom coborî din munţii unde am fost alungaţi de mutanţii cei blestemaţi şi vom popula iarăşi văile care au fost ale noastre din generaţie în generaţie – strigă şi Liderul Tribului Windmor. Moarte mutanţilor!


- Azeroth! După mine!

Şi toţi soldaţii Tribului Azeroth îşi ridicară coama în vânt , pivotară pe cele patru tentacule colorate şi porniră în marş agăţându-se de ferigile uriaşe şi sărind din frunză in frunză.


- Gawarstorm! După mine!

Şi toţi membrii Tribului Gawarstorm îşi pliară corpul reptiliform, luară culoarea nisipului şi a stâncilor şi se furişară in Valea Pierzaniei.


- Samael! După mine!

La unison, toţi luptătorii samaeliţi îşi astupară nările cu căpăcelele speciale, deschiseră larg cele două perechi branhii laterale şi plonjară în apă.


- Windmor! La atac!

Toţi războinicii Windmor işi înfoiară guşile colorate în semn de mare agitaţie, scoaseră strigătul de luptă, deschiseră falnica pereche de aripi de piele şi plonjară în vale de pe stâncile de pe care locuiau.


Era o zi decisivă pentru soarta omenirii. Fiecare trib avea să lupte pentru el, pentru stârpirea definitivă a mutanţilor apăruţi ca urmare a repetatelor explozii nucleare din timpul Marii Confruntări.

marți, 5 ianuarie 2010

Brokeriţele şi pastorul

- Roxana şi Suzana, haideţi până la mine în birou! Acuma!

- Venim, şefu!

- Fiţi atente aici, am un potenţial contract destul de gras. E vorba despre un fost coleg de-al meu de facultate, care s-a făcut pastor.

- Chhh, pastor ? – se strambă Roxana.

- Ie din ăia ciudaţi care fac mătănii şi umblă cu batice în cap ? – întrebă şi Suzana.

- Tăceţi şi ascultaţi aici. El e băiat bun şi deştept, chiar şi miştocar iar la terminarea facultăţii şi-a făcut o mega-biserică, are vreo 5000 de enoriaşi în fiecare săptămână, nu ştiu câte clădiri, maşini…

- Enoriaşi unici pe săptămână? – se băgă iarăşi Roxana

- Taci fă, proasto că nu e blog – o apostrofă Suzana.

- Dacă mă mai întrerupeţi vă fut pe amândouă!

- Şefu’, păi poate de aia te şi întrerup – râse Clara secretara.

- Tu să taci că al tău e pus deoparte. Deci : omul vrea să-şi asigure o grămadă de maşini, clădiri, poate şi ceva pensii private…

- Marfă! Iese comision gras?

- Iese, dar fiţi atente aici. Vă duceţi decent îmbrăcate, nu vă hliziţi pe acolo cum faceţi de obicei şi mai ales nu-l aburiţi pe om. Să îi faceţi o ofertă bună. Vedeţi că e foarte deştept. Să nu pierdeţi contractul că vă ia mama dreacului.

- Las’ pe noi, şefu’ o să fim cele mai decent îmbrăcate brokeriţe de pe piaţă. O să-i facem cea mai ţapănă ofertă…

- Hai, valea! Să mă ţineţi la curent!


Peste o oră, brokeriţele Roxana şi Suzana, încotoşmănate în bluze închise până la gât, cu fuste până peste glezne şi cu batice în cap stăteau în faţa pastorului Parohiei Apostolice de Ziua a Cincea.

- Pace frate, suntem de la firma de brokeraj de asigurări…

- Da, ştiu, mi-a vorbit Mircea despre voi. Luaţi loc.

- E frumos aici la dumneavoastră, o atmosferă…cum să zic…înălţătoare, spirituală – spuse Roxana.

- Hm…spirituală…da, dacă vreţi, dar aş putea să vă întreb de ce aţi venit îmbrăcate aşa? Nu ştiu să fiţi de la noi din cult…

- A, nu, dar am auzit multe lucruri bune despre cultul dumneavoastră şi…

- Da, da multe lucruri bune – completă Suzana dându-şi ochii peste cap.

- Serios? Cum ar fi ?

- ăăăăă…păi….

- Lasă, nu contează – zâmbi pastorul. Am înţeles. Uitaţi care e treaba, aş vrea să asigur toate clădirile astea, vreo 20 de maşini cu full-casco şi câteva pensii private pe 30 de ani…Puteţi să-mi faceţi o ofertă bună? Mai am câteva…vă daţi seama că e o sumă mare de bani…


Roxana râse tâmp şi dădu din cap, încercând să calculeze în minte comisioanele iar Suzanei începură să-i tremure mâinile. Totuşi scoase un calculator de buzunar şi începu să butoneze la el. Pastorul surâse imperceptibil.

- Şi ziceţi aşa, aţi auzit lucruri bune despre cultul nostru ?

- Da, da…şi de fapt ne şi gândeam să…

- Intrăm şi noi.

- Serios? Chiar vă gândeaţi la asta ?

- Da – răspunseră amândouă în cor cu ochii lucioşi.

- Aha, înţeleg. Dar ştiţi că pentru a intra la noi trebuie să urmaţi un botez.

- Hă? Botez? Da, da, desigur, nu e nici o problemă. Chiar ne gândeam la asta…

- Şi ştiţi că noi avem nişte particularităţi mai deosebite…

- A, da? Păi nu ne deranjează…

- Sacrificăm în fiecare duminică câte 20 de capre, după care ne mânjim cu sângele lor, facem un foc de tabără şi dansăm în jurul lui. Pentru purificare, înţelegeţi. Sper că nu e o problemă pentru voi.

- ăăăăă…păi…nu, deloc. De ce ar fi ? Şi aşa nu ne prea plac caprele-bâigui Roxana.

- Şi ar mai fi ceva…după aceea tragem o orgie până la miezul nopţii la care avem tot timpul invitaţi din Congo şi Nigeria…sper că nu e un impediment.

- Aaa…nu….ne plac africanii de fapt…au aşa un membru tare – tremură Suzana din toate încheieturile. Uitaţi, asta e oferta…

- Mulţumesc, o să analizez şi vă contactez eu…

- Noi vă mulţumim, frate, a fost o onoare…


Peste cinci minute, cele două brokeriţe tremurau încă în faţa uşii.

- Făăăă, ciupeşte-mă, cred că visez. Sacrificii de capre, orgii cu negri ?

- Taci, nu fi proastă, le încheiem asigurările şi gata…zicem că ne mai gândim şi…

- Aşa-i, ai dreptate, numa să nu vrea să ne boteze inainte de a face contractele.

- Dă-ţi una peste gură !


Peste încă cinci minute, directorul firmei de asigurări vorbea la telefon cu pastorul.

- Salut, ce mai faci? Ţi-a plăcut oferta noastră?

- Băi Mircea, oferta e bună, dar am o rugăminte.

- Aşa, spune.

- Nu mi le mai trimite pe alea două, sunt cam ciudate.

- Roxi şi Suzi? Ce-au făcut iară?

- Păi sunt cam slugarnice. Şi am impresia că nu le duce capul deloc. Am făcut mişto de ele tot timpul şi nu s-au prins. Şi mai au şi nişte nişte fetişuri bizare cu nişte capre şi negri… Trimite-mi nişte agenţi ca lumea, da ?

- Bine măi, mă bucur că am vorbit.

- Hai salut!

- Salut!

duminică, 3 ianuarie 2010

Cum să mănânci şi să bei bine la prezentări

Hai să presupunem că îţi câştigi pâinea din scris. O pâine destul de amară, pentru că nu ai norocul să stai acasă şi să scrii cretinităţi pe un blog cu 10.000 de unici pe zi şi să mai primeşti şi bani pentru asta în timp ce îţi baţi joc de ei, ca vreo 6-7 mici Diaconeşti din Rromânica, futu-le mama lor de măgari. Nu, nu eşti nici măcar vreun anal-ist politic, sportiv sau economic propulsat de mama sau tata pe la vreun jurnal de mare tiraj care se crede mare formator de opinie daca, mirosindu-şi băşina de dimineaţă, i se pare ca spectrul lumii e verde sau roz în funcţie de aroma de pepene sau de zmeură care i s-a părut că dânsa o are, şi scrie în ton cu asta. Nu eşti nici măcar vreun prezentator de televiziune care dă “ultimele ştiri proaspete” sau “breiching nius”, cum se zice mai nou, pentru care 100 de peoni îşi rod talpa de la papuci pentru a ajunge în satul ăla uitat de lume în care Ion, într-o criză de gelozie stropită cu mult alcool şi-a hăcuit nevasta şi soacra cu toporul, ca să poată să şi-o tragă liniştit cu viţica Roza, iubirea vieţii lui.


Nu dragul meu, nu eşti niciunul din gaşca de mai sus, ci eşti un simplu negru trimis pe la diverse prezentări, simpozioane sau congrese plictisitoare pentru a povesti ce s-a mai întâmplat pe acolo, cine s-a mai cuplat cu cine, ce investitor a mai dat faliment, ce fotbalist s-a mai îmbătat, ce politician a tras o râgâială mai la dreapta pe când el e de stânga de 2 mandate…şi în plus povestea ta, care e banală oricum, şi ştii bine va mai fi înflorită de vreun redactor plictisit, care îţi va face în plus şi o evaluare nasoală cum că “nu ai prins esenţa lucrurilor”. Şi aşa eşti prost plătit, iar prezentările sunt prin definiţie plictisitoare. Ce e cu adevărat interesant este că la sfârşitul oricărei chestii de genul ăsta, pe culoar se pregăteste de papa şi de băut. În cele ce urmează o să-ţi spun ce trebuie să faci ca să pleci şi cu articolul scris, şi cu burta plină, dar să fii şi remarcat:


1. Este foarte important să nu fi mâncat toată ziua, eventual nici cu jumătate de zi înainte. Altfel tot efortul va fi zadarnic. Rişti să îţi treacă bunătăţile pe sub nas, iar tu să fii ca o gâscă prea îndopată.

2. Esenţialul din orice prezentare se spune în primele 10-15 minute. Oricum, toate sunt la fel, deci merge un copy-paste la articolul precedent, cu câteva corecţii. Fii în primul rând, fii pe fază, dacă poţi arată-te interesat şi pune o întrebare-două. Lumea află că tu eşti acolo.

3. După ce a trecut timpul acesta e important să ieşi până la baie. Cam atunci încep să se aducă platourile cu bunătăţi. Evident că nu poţi să te înfigi la ele, dar trebuie să filmezi amplasamentul meselor, al farfuriilor şi al sticlelor cu băuturi fine. Uită-te întotdeauna după chestiile scumpe, gen caviar, şuncă de Praga sau whiskey. Încearcă să localizezi locurile cu salată de boeuf, sărăţele, şniţele sau cola pentru a şti ce să eviţi. Scopul tău e să-ţi fixezi nişte repere lângă masă şi să mergi la sigur.

4. Când te întorci de la baie trebuie să iei o poziţie cât mai apropiată de uşă. Prezentările de obicei se încheie brusc, în momentul în care ăla care vorbeşte spune clasicul “acum să trecem la întrebări”, iar toată lumea se buluceşte spre uşă.

5. Când se va auzi acest motto, sau dacă poţi chiar cu 2-3 minute înainte trebuie să ieşi cât mai repede, dar şi neobservat. Nu uita că şi alţii s-ar putea să fi citit acest articol şi să urmărească acelaşi scop. Nu uita de asemenea că lucrurile bune sunt puţine şi se termină repede.

6. Evită farfuriile din plastic ieftin care se curbează. Îţi trebuie ceva de plastic tare, cât mai mare şi mai solidă, de pe care să nu rişte să-ţi cadă nimic. Ar fi genial să-ţi poţi aduce de acasă propria farfurie, pe care să o maschezi eventual sub o haină largă. Du-te în punctele stabilite la “recunoaştere” şi umpe-o până la refuz, apoi găseşte-ţi un loc strategic într-un colţ ferit al mesei. Amatorii se vor îmbulzi în locurile mai uşor accesibile, căutând la întâmplare.

7. Înfulecă cât mai repede, pentru a avea posibilitatea de a re-umple platoul. Nu aştepta să termini tot, pentru că s-ar putea ca după aceea să nu mai găseşti nimic demn de băgat în seamă. Re-umple-ţi farfuria cât mai repede, trecând prin check-pointurile stabilite anterior. De asemenea, e important să nu te laşi distras de alţii care încearcă să intre în vorbă cu tine. S-ar putea ca scopul lor să fie de a te întârzia, în timp ce alţi membri din “echipa” lor să colecteze trufandalele. Mormăie ceva de gen “vin imediat” şi mergi direct la ţintă.

8. După ce ai mâncat şi ai băut bine e timpul să te bagi în seamă, pentru ca nu cumva cineva să poată spune că nu ai fost pe acolo. Mergi la cele mai importante persoane din seara respectivă şi pune câteva întrebări despre subiectul abordat, de preferat în timp ce indivizii incearcă să mănânce. Este chiar indicat să îi enervezi cu insistenţa ta, pentru că în general nimeni nu uită o persoană care l-a enervat. Fiind ziarist însă nu vor risca o recenzie negativă repezindu-te, iar întrebările sunt oricum la subiect. Vorbeşte tare, razi mult şi fă astfel incât să fii remarcat de cât mai multă lume.


La final, pentru a da “lovitura de graţie”, dacă lumea s-a rărit îndeajuns şi eşti sigur că nu te vede nimeni, ia cu tine şi sticla aia de whiskey pe care ai dosit-o lângă piciorul mesei sau după un dulap. Îţi va prinde bine şi mai încolo. Succes.