Elenor era entuziasmat, dar totuşi circumspect. De când căzuse în dizgraţia şefului Companiei de Afaceri Galactice primise doar misiuni de căcat. De fapt prima misiune pe care o primise după cearta cu superiorul său fusese de căcat la propriu. Eloizii de pe planeta Eloid aveau un bizar cult al căcatului, considerat sfânt, care cerea ca acesta să se descompună doar în condiţii speciale, într-un templu dedicat. Misiunea lui fusese să asigure mentenanţa cazanelor de fermentare şi parfumare.
După aceea fusese “promovat”, aşa cum îi plăcea şefului să spună în bătaie de joc, la serviciul Funerar Galactic. Aici trebuise să îndeplinească cu sfinţenie toate ritualurile funerare bizare cerute de diferiţi clienţi din colţuri prăfuite de Galaxie. De exemplu, pe o mică planetă mărginaşă dintr-un sistem cu doi sori verzi, cutuma funerară cerea ca defunctul să fie ciopârţit şi organele separate în trei vase speciale: unul pentru piele şi tendoane, altul pentru organe interne şi altul pentru muşchi. Apoi cele trei vase erau puse la fiert până totul devenea o pastă, care mai apoi era uscată şi transformată în pudră. Rudele primeau pudra respectivă şi trebuiau să o consume timp de un an.
Pe o altă planetă la fel de mărginaşă defunctul trebuia jupuit, pielea era uscată, din ea se făcea un fel de mantie, iar nefericita văduvă trebuia să o poarte pe parcursul întregii perioade de doliu.
Sau în alt sistem se îngropau doar ochii, creierul şi aparatul reproducător. Restul corpului, considerat impur, trebuia devorat sub ochii rudelor de nişte câini albinoşi, întotdeauna în număr par.
Elenor se achitase de toate aceste sarcini fără să crâcnească, sperând că va fi iertat într-o zi pentru imensa gaură financiară pe care o provocase Companiei cu ocazia… nu mai conta. De fapt avea de ales în a fi cel care face treburile murdare sau a obliga încă vreo trei generaţii din descendenţii lui să plătească datoria. De aceea, fusese mai mult decât încântat la propunerea lui Belzebur, şeful Departamentului de Miracole, care îl sunase într-o zi şi ii spusese aşa:
- Uite, dacă te interesează, avem un loc vacant de Profet.
- Profet? Ce vrea să mai insemne şi asta?
- Păi e simplu. Departamentul nostru se ocupă cu implementarea de noi religii pe planetele primitive. Indivizii o iau razna şi nu-i mai poţi controla nicicum, dacă nu le impui o serie de reguli şi nu-i ameninţi cu iadul după moarte, sau cu raiul dacă le respectă.
- Bun, şi care va fi rolul meu ca Profet?
- Nimic complicat, şi ce-i mai important e că n-o să lucrezi singur. Jobul implică deplasări numeroase, dar cu asta eşti deja obişnuit. Trebuie să joci în general rolul Trimisului Entităţii Supreme, să predici vreo Nouă Religie şi să faci câteva minuni, ca să prosteşti mulţimea. Trebuie doar să înveţi nişte roluri, nu multe, nu avem mai multe de zece scenarii, cu variaţiunile de rigoare. Aici intră în scenă echipa de efecte speciale care te asistă şi îţi sare în ajutor dacă lucrurile încep să se împută. La urmă ţi se pregăteşte o iesire spectaculoasă din cadru, ceva de genul răpire la cer într-o caleaşcă de foc sau prostii de impresionat gloata de primitivi.
- Şi…pot să pun o intrebare? Ce s-a întâmplat cu ultimul Profet? Ştiţi, cel care a ocupat acest post înainte ?
- A, ultimul Profet? Nu mai ştiu exact, parcă a fost omorât cu pietre sau devorat de câini sălbatici în sistemul Alfa Centauri. Oricum, nu trebuie să-ţi faci griji, lucrurile astea nu se prea întâmplă.
Elenor acceptase pe de o parte cu bucuria de a scăpa de cadavre, pe de altă parte cu inima strânsă. Parcă totul părea prea simplu pentru paguba pe care o produsese. Şeful lui era totuşi reputat pentru glumele crude pe care le făcea. Poate totuşi…ok, până la urmă de ce să nu încerce? Tot nu putea să refuze postul, sub ameninţarea tacită de a se întoarce la cazanele de fermentare de pe Eloid.
Cu aceste gânduri intră pe uşa lui Belzebur. În încăpere se afla şi şeful lui, pe nume Eli.
- Elenor, ce bine îmi pare să te văd! Arăţi fabulos! Ia loc – îi spuse acesta cu fals entuziasm.
- Uite, aici este dosarul următoarei tale misiuni – spuse Belzebur. Poţi să-l studiezi acasă. Noi îţi vom explica pe scurt despre ce este vorba.
- Pe scurt, avem o planetă mai deosebită. Fiinţele de acolo au nevoie în mod constant de profeţi, minuni şi apariţii, pentru că uită foarte repede, sunt sălbatici şi o iau razna foarte repede. Şi sunt şi reduşi intelectual. Derulăm proiecte acolo de 70 de eoni, şi am avut o grămadă de profeţi mai mult sau mai puţin importanţi. Primii au fost Adam şi Eva, apoi a urmat Noe, apoi Moise - colegul tău de promoţie, îl ştii .
- Avem nevoie de ceva radical, care să le dea o direcţie pentru măcar 2012 revoluţii ale planetei lor în jurul Stelei Centrale. După aceea, dacă nu progresează, este programată o distrugere parţială a lumii lor şi o reconstrucţie bazată pe o nouă religie – explică Belzebur.
- Bine, şi ce trebuie eu să fac ?
- Pe scurt, trebuie să mergi acolo, să duci o viaţă absolut normală într-un corp asemănător cu al lor, timp de 30 de revoluţii ale planetei. În tot acest timp vei fi instruit de echipa noastră care va sta în umbră şi va răspândi zvonuri despre sosirea Celui Ales. Apoi, timp de trei revoluţii trebuie să propovăduieşti Noua Religie, să strângi adepţi, să faci minuni – nimic deosebit, vindecări de bolnavi, mers pe apă, înmulţirea hranei, metamorfoză de lichide…se ocupă băieţii de la regie. Tu trebuie doar să intinzi mâinile şi să te prefaci că te concentrezi.
- Asta e tot? Pare simplu.
- Nu chiar. Am pregătit un final mai deosebit. Nu va fi vorba de clasica Răpire la Cer la încheierea misiunii. Va trebui să mori şi să fii înviat . Apoi să mai petreci un timp printre oameni ca să se convingă că Învierea este reală.
- Cum adică să mor ? Adică să mă las ucis de primitivi ?
- Ei, normal că nu, o să primeşti un anestezic puternic care te va feri de dureri şi te va “omorî” la momentul respectiv. Ei te vor înmormânta, iar echipa noastră te va scoate de acolo imediat şi îţi va acorda asistenţă.
- Normal n-ar trebui să simţi aproape nimic, totul e aranjat, însă există un mic factor de risc. N-ai de ce să-ţi faci griji. E în regulă? Accepţi ?
- Bine accept – zise Elenor cu inima strânsă.
- Perfect. Ia dosarul acesta şi studiază-l până mâine. Apoi începi instruirea.
Elenor ieşi pe uşa blindată. În urma lui, cei doi şefi oftară uşuraţi.
- Eşti sigur că n-ar fi trebuit să-i spui totul ?
- Ei, lasă şi tu acuma, oricum e dator vândut. Se descurcă el, e băiat inteligent. Dacă se descurcă şi de data asta merită să fie reabilitat – în fond clientul plăteşte o avere pentru toată comedia.
- Da, dar totuşi, partea de la final e cam dură, şi cu tot anestezic o să-l cam doară.
- Serios ? N-am avut prea mult timp să citesc partea respectivă? Era parcă vorba de ceva execuţie…
- Da, sunt nişte indivizi foarte cruzi. Bat condamnaţii la moarte în cuie pe nişte scânduri şi îi lasă să moară. Tot procesul poate dura foarte mult…
În drum spre maşină, Elenor aruncă o privire pe dosarul voluminos care îi fusese înmânat. Pe copertă, cu litere de o şchioapă se putea citi – Proiectul Iisus.
