sâmbătă, 17 septembrie 2011

Pierdut preot


            Povestea începe în noaptea dintre anii 2004 şi 2005.  Împreunǎ cu prietenii am hotǎrât sǎ facem un revelion mai neconvenţional. Adicǎ sǎ luǎm cel mai naşpa tren posibil, care face cât mai multe ore pe drum, care opreşte în cele mai multe gǎri, astfel încât ora 12 noaptea sǎ ne prindǎ undeva pe drum. Cum nu existǎ tren mai naşpa decât personalul Timişoara-Galaţi, iar norocul a fǎcut ca unul din gaşcǎ sǎ fie chiar din Galaţi am zis cǎ se brodesc lucrurile. Urma deci sǎ mergem sǎ dormim la el în ziua de 1 ianuarie.

            Zis şi fǎcut, am îndesat în bagaje o cantitate apreciabilǎ de alcool, fiindcǎ erau încǎ acele vremuri bune în care nimǎnui nu-i pǎsa de aceste mǎrunţişuri cum ar fi alcoolul şi pokerul în tren. În tot trenul eram oricum doar noi şi naşul, pe care l-am corupt şi l-am îmbǎtat pulbere. Nici noi un eram oricum mai breji. A fost o beţie pe cinste, una dintre cele mai lungi pe care le-am tras vreodatǎ. Apropiindu-se şi ziua mea, prietenii mi-au fǎcut cadou în avans un costum de popǎ. Toatǎ noaptea (sau mǎcar cât am fost incǎ lucid) l-am purtat, iar toţi mi se închinau şi-mi ziceau “Pǎrinte”.
            Mi s-a tǎiat filmul un pic dupǎ 12, când, cu ultimele puteri l-am întrebat pe naşu’:
-       În ce garǎ suntem?
-       Brǎila – spuse el trǎgând vârtos din sticlǎ şi prǎbuşindu-se sub banchetǎ.
-       Aha! Amin! – am zis şi apoi un-mi mai amintesc nimic.

A doua zi de dimineaţǎ, pe la ora 17, m-am trezit la prietenul din Galaţi. Toţi aveam nişte feţe ca dupǎ o beţie de 12 ore. Unul din prieteni m-a bǎtut familiar pe umǎr:
-       Ai fost norocos pǎrinţele, n-ai pierdut vremea între Brǎila şi Galaţi!
-       Nu mai ştiu nimic de la Brǎila încolo. Ce s-a întâmplat?
Prietenul a zâmbit enigmatic şi a zis ceva despre o muie. N-am înteles prea bine despre ce vorbea şi nici n-am insistat. Eram toţi atât de mahmuri  încât nimeni nu-şi mai amintea nimic şi am fost convins cǎ face mişto de mine.

            Timpul a trecut puţin. Iatǎ-ne în primǎvara anului 2006, chiar de Paşte. Întâmplarea a fǎcut sǎ fiu prezent la o slujbǎ de Înviere la Constanţa. Îmi vedeam linistit de treabǎ, când am fost abordat de cea mai urâtǎ femeie de pe planetǎ. Asta:


Era foarte familiarǎ cu mine şi îmi zicea “Pǎrinte” şi “Dragul meu”. Habar n-aveam de unde s-o iau. A tot insistat sǎ îi dau numǎrul de telefon. I-am zis cǎ nu am. A ridicat o sprânceanǎ, şi am glumit spunându-i cǎ mobilul e unealta Diavolului, iar eu fiind un preot cucernic vreau sǎ îndepǎrtez de la mine orice ispitǎ. M-a întrebat cum poate da de mine, iar eu i-am spus cǎ mǎ cheamǎ Ciprian, sunt fiul unui preot din Brǎila, cǎ stau deocamdatǎ la bunici în Focşani şi cǎ urmeazǎ sǎ fiu hirotonisit anul acesta preot undeva într-un sat din Moldova. Cum femeia insista, m-am scuzat elegant cǎ trebuie sǎ particip la slujbǎ şi m-am tirat.

            Timpul a trecut şi mai mult. Suntem în toamna lui 2011. Mǎ plictiseam şi mǎ dǎdeam pe net aiurea, când, deodatǎ, am dat peste urmǎtorul anunţ:


Un vǎl de ceaţǎ s-a ridicat de pe amintirile vechi de ani de zile. Mi-am amintit vag, pentru prima oarǎ în atâta timp faza în care cu o manǎ îmi ţineam sutana ridicatǎ, cu cealaltǎ ţineam strâns o sticlǎ de vodcǎ, în timp boram pe un scaun de tren, iar un ceferist mǎ ţinea pǎrinteste cu mâna pe frunte. În tot acest timp, dǎdeam o frumuseţe de muie. Contactat, prietenul meu din Galaţi mi-a confirmat povestea.

Acum mǎ ascund. Cineva sǎ se milostiveascǎ de mine şi s-o sune pe femeia aceasta şi sǎ-i spunǎ cǎ m-am cǎlugǎrit şi am plecat definitiv pe muntele Atos.

8 comentarii:

  1. God! Exista oare asemenea specimene?

    RăspundețiȘtergere
  2. Am râs până mi-a dat sângele pe nas

    RăspundețiȘtergere
  3. problema e ca atunci cand ceva pare incredibil, cel mai probabil asa ramane... de ne-crezut

    tare povestea, oricum :))

    RăspundețiȘtergere
  4. :)))))))))))))))
    ba am ras de m-am pisat pe mine.
    nu e asta problema, mai nasol e ca s-a scurs si peste sticla de bere de sub scaun...

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt persoana din poza si va spun ca nu e adevarat ce scrie despre mine pe acest blog.

    RăspundețiȘtergere
  6. E o bataie de joc pentru amandoi din partea celui care a scris povestea "Preot pierdut".

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu numai ca exista cazuri din astea reale, dar te mai si lovesti de persoane "dang-dang" fix cand nu te astepti. Eu ma bucur ca n-am patit-o personal, dar mi s-au spus povesti de mi s-a zbarlit tot parul, indiferent cat de ondulat era sau nu.

    RăspundețiȘtergere

GROHĂIŢI SAU GUIŢAŢI AICI