luni, 31 ianuarie 2011

Geneza dupǎ Porcuşor – partea a 2-a


16.1 Femeia  fǎcu ochii mari şi se burzului: „Doamne, nu-i corect. Ştii bine cǎ eu sunt feministǎ convinsǎ. Cum sǎ stǎpâneascǎ peste mine  tǎlâmbul ǎsta cu privire saşie şi cu rânjet prostesc pe meclǎ? Şi cât despre copii, am citit eu pe undeva cǎ peste vreo şepte mii de ani o sǎ se inventeze cezariana. Ultimul rǎcnet...”
16.2 Bǎrbatul rânji superior: „Taci fǎ, proasto”. Am ascultat de tine şi am ajuns în cǎcat. E normal ca eu sǎ fiu şeful de acum încolo.
16.3 Dumnezeu se uitǎ strâmb şi interveni drept: Copii, nu vǎ certaţi, am pentru voi douǎ cadouri, mutual exclusive. Cine vrea sǎ aleagǎ primul?
16.4 Ce e aceea „miutulal escluxive” – întrebǎ femeia scǎrpinându-se cu o mânǎ în claia de pǎr neîngrijitǎ şi mirându-se cu cealaltǎ ?
16.5 - Taci fǎ, proasto - se. Zice cǎ poţi sǎ iei fie unul fie hǎptǎlǎlalt. Şi cum s-a stabilit cǎ io sunt şeful, e normal sǎ aleg eu primul, just ? Zi Doamne, care-s cadourile?
16.6 Am pentru voi Frumuseţea şi Prostia. Care ce alegeţi?
16.7 Femeia tǎcu încurcatǎ, iar bǎrbatul se scǎrpinǎ superior în creştetul capului: „Apoi Doamne, e simplu – frumuseţea e trecǎtoare. Deci alegerea mea e uşoarǎ.”
16.8 Domnul îşi trase o palmǎ peste faţǎ şi se întoarse spre femeie: „Ai auzit alegerea şefului tǎu. Ai vreo obiecţie?”
16.9 Femeia se gândi puţin şi spuse: „Frumuseţea îmi vine bine. Eu oricum mǎ plictisesc repede şi nu-mi plac chestiile veşnice.”
16.10 Atunci Domnul glǎsui: Aşa sǎ fie de acum încolo. Veţi face o echipǎ bunǎ pe Pǎmânt. Veniţi dupǎ mine pânǎ la Peşterǎ sǎ vǎ arǎt şi celelalte daruri.
16.11 Mai primim şi altceva? – se bucurǎ bǎrbatul. Dacǎ ştiam mâncam un coş de mere.
16.12 Domnul îl privi surânând: „Da fiule, o sa primiţi la daruri sǎ nu le puteţi duce. Şi încǎ personalizate dupǎ alegerea pe care aţi fǎcut-o”.
16.13 – Ce bine, ce bine – se bucurǎ tâmp bǎrbatul. Vine Moş Crǎciuuuun.
Continuarea  în episodul urmǎtor

vineri, 28 ianuarie 2011

Geneza dupǎ Porcuşor – prima parte


Ante Scriptum
1. Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?”
2. Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.”
3. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el, şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.”
4. Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri:
5. dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.
6. Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.
7. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.
8. Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.
9. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, şi i-a zis: „Unde eşti?”
10. El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.”
11. Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?”
12. Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.”
13. Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit, şi am mâncat din pom.”
14. Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece, şi să mănânci ţărână.
15. Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”
16. Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”

Adevǎrata continuare – în episodul urmǎtor

luni, 24 ianuarie 2011

Poveşti corporatiste – ep.9 - Curul


Într-o zi, organele din corp aureuşit să scape de beţivul care îl locuia. Bineînţeles, trebuia să fie ales un nou şef care să conducă de azi înainte destinele corpului.

Creierul :  Eu trebuie sǎ fiu şeful, doar de aceea mǎ numesc "Creier". Eu coordonez tot corpul.
Ochii : Ba noi ar trebui sǎ fim şefii, doar fǎrǎ noi corpul nu se poate orienta.
Inima : Greşiţi, eu ar trebui sǎ fiu şefa, pentru cǎ fǎrǎ mine sângele nu ajunge unde trebuie. Ştiţi foarte bine cǎ stau la lucru 24/24.
Plǎmânii : Ba noi ar trebui sǎ fim, pentru cǎ fǎrǎ noi corpul nu se poate oxigena.
Stomacul : Ba eu ar trebui sǎ conduc corpul pentru cǎ eu asigur mâncarea pentru toţi.
Curul : Ba eu ar trebui sǎ fiu şeful.

Toţi se întoarserǎ spre cur cu surprindere şi începurǎ sǎ râdǎ :

-          Cum sǎ fii tu şeful corpului mǎi cur ?
-          Ba vǎ spun foarte serios cǎ eu trebuie sǎ fiu şeful.
-          Cum bǎi cur, doar tu nu faci decât sǎ te caci…
-          Vǎ spun cǎ eu trebuie sǎ fiu şeful şi aşa va fi.

Şi curul a intrat în grevǎ şi nu s-a mai cǎcat o sǎptǎmânǎ la rând. Stomacul stǎtea sǎ plezneascǎ, ochii ieşiserǎ din orbite, creierul o luase razna, inima şi plǎmânii pompau din ce în ce mai greu…s-a convocat o şedinţǎ de urgenţǎ.

Creierul : Propun ca_curul sǎ ne conducǎ de acum înainte destinele .
Ochii, Inima, Plǎmânii, Stomacul : Bunǎ idee. Trǎiascǎ_curul, noul nostru lider.

Sfârşitul României.

marți, 18 ianuarie 2011

Hora – teatru scurt sǎtesc

            Era horǎ mare în sat. Or vinitu lǎutari duium. Hora, începutǎ cu puţini oameni se tot lǎbǎrţeazǎ şi devine tot mai rapidǎ şi mai haoticǎ. Horiştii se ţin strâns unul de altul pentru ca hora sǎ nu se strice. Din când în când, un grup de horişti se împiedicǎ şi cade, antrenând şi vecinii la o bǎlǎcealǎ generalǎ in noroi.  Se ridicǎ însǎ, în privirile dezaprobatoare ale celorlalţi, se bagǎ iar în horǎ, umplând cu noroi vecinii şi joacǎ în continuare ca apucaţii. Parcǎ a intrat dracu’ în ei. Iatǎ lista protagoniştilor noştri:

            Ana,  Beatrice,  Costicǎ, Dorina, Florina, Fanfan ( ǎsta e cam ţigan ), Gogu ( nume de homosexual ), Grigore, Irinuca, Ismiralda( cam coloratǎ şi asta) Lae, Marin Bobaru ( se zice cǎ şi ǎsta ar fi homo), ‘Olae ( de la Nicolae zic unii ), Porumb, Spânu, Suelen ( şi asta cam ţigancǎ de felul ei ).

            Gogu: “bǎi, io zic cǎ ar trebui sǎ ii chemǎm sǎ se distreze şi pe amǎrâţii ǎia care stau pe margine şi le curge balele acolo.
            Marin Bobaru: Bunǎ idee. Poate le luǎm şi o taxǎ de intrare sau le vindem ceva.
            Fanfan: Nush’ dacǎ e o idee bunǎ mâncaţi-aş, e deja cam mulţi ţigani pe aici – şi se uitǎ cu subînţeles la Ismiralda care cu o mânǎ juca şi cu o mânǎ se scobea în nasul borcǎnat.
            Belinda ( împǎciuitor): Hai sǎ-i chemǎm, îs şi ei sǎteni de-ai noştri.
            Toţi: Bine, hai. Costaíche, Siminicǎ, Esmeralda, Popicǎ, Letiţia, Salam, Licǎ, Unguru’, Siminicǎ – haideţi şi voi!

            Hora deveni şi mai mare şi mai haoticǎ. Participanţii se cǎlcau pe picioare, îşi dǎdeau cu capul in gard, cǎdeau, se ridicau, dar nu voiau sǎ se dea bǎtuţi. Rǎmǎseserǎ pe margine doar Romicǎ şi Bulǎ care priveau cu jind.
            Romicǎ: Da’ pe noi când ne primiţi?
            Fanfan: Nu mai e loc, mereţi în p..acasǎ. La hora urmǎtoare.
            Bulǎ: Da’ vrem si noi. Dacǎ a intrat pânǎ şi Salam….
            Romicǎ: Şi Unguru’…
Gogu: Linişte. Staţi pe aici cǎ poate vǎ primim. Da’ ciocu’ mic. Dacǎ mai aud comentarii nu intraţi nici la paştele cailor.
Ismiralda: Nu-i primiţi şefu’, mânca-ţi-aş, cǎ ǎştia e ţigani şi pute.
Belinda: Rasişti ce sunteţi. Un-s şi ţiganiii şi ei un fel de oamani acolo? Şi aşa avem destui, ce mai conteazǎ doi acolo?
Gogu ( fǎrǎ chef ): Bine în pula noastrǎ, Belindo, fǎ, hai de gura ta. Şi aşa hora asta se stricǎ şi a cam devenit de cǎcat.
            Fanfan (sictirit): Io oricum plecam acasǎ. Las sǎ intre şi amǎrâţii sǎ joace cinci minute acolo.
            Marin Bobaru: Aţi auzit bǎi, ţiganii de pe tuşǎ? Romicǎ şi Bulǎ? Hai şi voi în horǎ cǎ nu vǎ zicem de douǎ ori.

            Bulǎ şi Romicǎ intrarǎ excitaţi în hora care se destrǎma şi devenea într-adevǎr haoticǎ. Toatǎ lumea se sǎturase şi voia sǎ meargǎ acasǎ sǎ se spele. Lǎutarii îşi împachetau instumentele. Doar cei doi tropǎiau fericiţi în noroi şi se ţineau tare…

            Pentru cine nu s-a prins încǎ:

AUSTRIA - Ana
BELGIA - Belinda
CIPRU - Costicǎ
DANEMARCA - Dorina
FINLANDA - Florina
FRANTA - Fanfan
GERMANIA - Gogu
GRECIA - Grigore
IRLANDA - Irinuca
ITALIA - Ismiralda
LUXEMBOURG - Lae
MALTA – Miticǎ
MAREA BRITANIE – Marin Bobaru
OLANDA – ‘Olae
PORTUGALIA - Porumb
SPANIA - Suelen
SUEDIA - Spânu
SLOVENIA - Salam
LETONIA - Letiţia
LITUANIA - Licǎ
ESTONIA - Esmeralda
POLONIA - Popicǎ
UNGARIA – Unguru’
CEHIA - Costaíche
SLOVACIA - Siminicǎ
BULGARIA - Bulǎ
ROMANIA - Romicǎ
Hora- Uniunea Europeanǎ

marți, 21 decembrie 2010

Greierele şi furnica

Au fost odată o furnică şi un greiere care trăiau în SUA. Greierele cânta toată ziua, cum e obiceiul greieresc, iar furnica strângea pentru la iarnă. A venit iarna şi greierele suferea, normal, de foame. A mers la furnică să-i ceară de ale gurii şi a primit, normal un şut în cur. Greierele a murit de foame. SFÂRŞIT.

Au fost odată o furnică şi un greiere care trăiau în Franţa. Greierele cânta toată ziua, cum e obiceiul greieresc, iar furnica strângea pentru la iarnă. A venit iarna şi greierele suferea, normal, de foame. A mers la furnică să-i ceară de ale gurii şi a primit, normal un şut în cur.
Disperat, greierele merge să ceară ajutor social. Pe loc se formează o comisie care să ancheteze cazul şi să răspundă la întrebarea "de ce a ajuns greierele să trăiască în mizerie şi să nu aibă ce să mănânce". Între timp greierele este transferat într-un adăpost social unde nu plăteşte chirie, şi primeşte două mese calde pe zi. Guvernul francez se mândreşte cu capacitatea sa de reacţie rapidă la problemele sociale.

Ancheta durează de luni bune. Între timp, se înmulţesc grevele şi creşte presiunea social la adresa guvernului. Se argumentează că sistemul de protecţie social nu este suficient, că greierii un au şanse egale şi sunt discriminaţi pe motive etnice şi religioase.
Sub presiunea străzii, comisia urgentează raportul şi ajunge la concluzia că un există destui bani la fondul de protecţie social. Grevele încetează, iar furnica este impozitată suplimentar. Guvernul francez se mândreşte cu capacitatea de a aplana conflictele şi de a da tuturor şansa la un trai decent.

Furnica nu mai poate plăti impozitele din ce în ce mai mari, îşi bagă piciorul, îşi ia grăunţele şi se cară în Elveţia. Greierele este mutat în casa rămasă liberă.
Toamna următoare greierele se găseşte în aceeaşi situaţie ca anul trecut. În plus, cum un a făcut nimic pentru a întreţine casa, aceasta devine de nelocuit. Este din nou transferat în adăpostul social şi primeşte de data aceasta trei mese calde pe zi, deoarece este considerat caz social cronic.
În casa goală şi de nelocuit se mută o gaşcă de păianjeni şi coropişniţe. Aceştia fac trafic cu iarbă şi terorizează gărgăriţele şi furnicile din zonă. Încet-încet cartierul se goleşte şi apar gândaci şi cărăbuşi care ocupă abuziv locuinţele părăsite.

Guvernul francez se mândreşte cu diversitatea culturală. SFÂRŞITUL FRANŢEI.


(poveste nu foarte originală)

joi, 16 decembrie 2010

Poveşti corporatiste - De Crăciun – ep.8 - partea a 2-a

Aparent livrările mergeau ca pe vremuri. Sania cu reni levita undeva prin hyperspaţiu, permiţându-i moşului ( sau mai nou sosiei de moş ) să deschidă gaura de vierme interspaţială şi să iasă în spaţiul 3D exact lăngă şemineu, să lase cadoul, şi să revină într-o fracţiune de secundă. Gaura de vierme era invizibilă şi era programată să se închidă imediat după re-intrarea moşului.
Sania aluneca lin prin hyperspaţiu, de la nod la nod. Găurile de vierme se deschideau şi închideau succesiv, mosul intra si iesea, renii aşteptau cuminţi, apoi tranzitau instantaneu spre următorul nod energetic. Aparent livrările mergeau ca pe vremuri...Aparent...

Lin, nevăzută de nimeni, pe lângă sania "oficială" aluneca o altă sanie. "Lângă" era doar un fel de a spune, pentru că este binecunoscut din fizica cuantică elementară de clasa a II-a că în hyperspaţiu noţiunea de distanţă nu are sens. Aşadar se putea considera foarte bine că sania a doua se afla la 10.000 de kilometri sau la doi centimetri de sania oficială, la fel de bine cum se putea spune că se afla înaintea sau în urma acesteia. Nonsens, la fel ca şi împărţirea cu zero. La fel, timpul curgea ciudat în acest spaţiu, de unde şi percepţia că moşul distribuie în acelaşi moment cadourile în lumea întreagă. Pentru a nu ne complica totuşi cu detalii de fizică relativistă şi cuantică, să spunem totuşi că a doua sanie aluneca "în spatele" primei şi venea "la o fracţiune de secundă" după ea. Bineînţeles că cele două sănii erau invizibile una alteia, datorită absenţei noţiunii de foton din hyperspaţiu, implicit a celei de lumină. În fine...

- Rudolf, e răndul tău să te caci în pachet – spuse renul Dancer.
- Iară eu ? – protestă Rudolf? Acum două dăţi am fost tot eu. De ce nu se duce Dasher, sau Comet ?
- Dacă te-ai haloşit şi ai mâncat toată fasolea cine-i de vină? – zise Dancer
- Da, ştim că îţi vine tare  să te caci. Altfel nu te-ai băşi atâta. Şi mai stai şi în faţă.
- Eşti bou. N-ai învăţat în clasa a II-a că "în faţă" şi "în spate" nu au sens în hyperspaţiu?
- Nu sunt bou, sunt ren. Şi nu mă lua cu chestii din astea intelectuale, că nu ţine. Hyper sau nu, tot pute înfiorător.
- Da, da, pute înfiorător! – exclamară şi ceilalţi reni. Vrem ca tot Rudolf să se ducă. Până se goleşte de tot.
- Bine, fie! Să nu ziceţi că sunt infidel. Hai că ne apropiem de următoarea gaură de vierme. S-o ţineţi deschisă până ies.

Anul acesta era şi mai mare degringoladă în Laponia. Aproape toţi clienţii reziliaseră contractele, ba unii dăduseră chiar firma în judecată şi cereau daune morale imense. Toate pachetele, ba uneori chiar şi bradul şî celelalte cadouri fusesră împroşcate cu o diaree urâtă. Toată lumea intrase în panică, doar Primii Reni jubilau în tăcere. Erau răzbunaţi. Consideraţi prea bătrâni pentru deplasări fuseseră traşi pe linie moartă şi primeau doar salarul de bază, care abia le ajungea pentru fân şi hambar. De aceea trenau fără rost prin firmă, mâncând la cantină, unde fasolea şi fânul erau încă la discreţie, iar hambarele erau calde. Fasolea le dădea şi un alt avantaj, fiind singurul aliment care avea ciudate proprietăţi de automultiplicare în hyperspaţiu, un ren putând astfel să se cace virtual la nesfârşit în cadourile clienţilor.

Anul următor, datorită unei oferte generoase de cumpărare a acţiunilor, pachetul majoritar a trecut la un alt proprietar, care a ţinut să rămână anonim. Se ştia doar că sediul central se afla prin Hawaii sau Ibiza, iar ca pentru anul următor toţi copiii cuminţi vor primi gratiut, pe lângă cadoul solicitat, o bâtă de base-ball, o cască cu lămpaş şi o pereche de cizme de cauciuc. Lichidare de stocuri mai vechi, se pare.

marți, 14 decembrie 2010

Poveşti corporatiste - ep.8 - De Crăciun – partea 1

Şi anul acesta era confuzie mare la Polul Nord.  Se apropia Marea Campanie de Distribuire de Cadouri şi încă sabotorul care stricase imaginea Companiei Polul Nord & co nu fusese prins. Corporate Managerul Moş Crăciun era turbat, elfii dădeau şi ei semne de nervozitate şi petreceau toată ziua pe BestJobs, renii veneau tot mai târziu la lucru, comenzile scăzuseră drastic. Managera de la HR, Doamna Crăciuniţa nu mai înţelegea nimic. În fond Compania îşi făcuse planul la prezentări şi traininguri motivaţionale pentru reni şi elfi, headcountul crescuse, costurile fuseseră drastic controlate, şi deşi mare parte din elfii cu experienţă plecaseră, fuseseră angajaţi cu 50% mai mulţi elfi noi, cu salarii pe jumătate. Un câştig real pentru Companie.

Dintre toţi, renii păreau cei mai demotivaţi. Contrar legendei că ar fi doar opt, Compania Polul Nord & co avea un efectiv însemnat de reni, pentru a face faţă volumului mare de cadouri de distribuit. Doar un naiv ar putea crede că într-o singură seară pe an, 8+1 angajaţi pot distribui atâtea cadouri. Se foloseau deci dubluri, aşa cum erau denumite în limbaj de specialitate, plus sosii de Moş Crăciun. Doar cel iniţial ajunsese Corporate Manager acum şi nu mai putea merge din uşă în uşă ca pe vremuri. Odată cu scăderea drastică a comenzilor însă, nu toţi renii angajaţi în vremurile bune aveau de lucru, aşa că managementul decisese să le dea un salar fix foarte mic, plus o primă de deplasare. În caz că aveau deplasări. În acest mod, se salvau costuri însemnate – se mândrea Doamna Crăciuniţa.
Mai presus de toate, Crăciuniţa nu înţelegea de ce crescuse consumul de fasole in rândul renilor şi al sosiilor de Moş Crăciun. Şi de ce, în ciuda controalelor inopinate din timpul anului, a angajării de companii externe de consultanţă, sabotorul nu fusese prins.

Ce se întâmplase de fapt? De câţiva ani, după distribuirea cadourilor la o destinaţie oarecare, cineva venea în mod complet aleator şi sabota livrarea. Ori cadoul era furat şi substituit cu o mănuşă de box care sărea în momentul deschiderii pachetului, ori în loc de superbele păpuşi şi maşinuţe se puneau jucării stricate, ori – pur şi simplu – cineva deschidea cu mare viteză pachetul şi se căca în el, trăgea o flegmă imensă sau o borală greţoasă, apoi îl închidea la loc.

Fusese iniţial suspectat Moş Nicolae, a cărui firmă se extinsese în ultimii ani, trecând de la livrarea de dulciuri şi beţişoare la cadouri adevărate. Temerea generală a managementului era aceea că Moş Nicolae ltd dorea să acapareze Crăciunul. Această ipoteză căzuse însă, deoarece Moş Nicolae era bătrân şi nu avea efectivele necesare unui sabotaj aşa de însemnat, el operând mai degrabă pe plan local.

Apoi toate bănuielile se îndreptaseră spre Moş Gerilă, un vechi moş comunist care încercase să deturneze Crăciunul pe vremuri apuse, convingând pentru o bună bucată de vreme oamenii că bradul se făcea pe 30 decembrie, de Ziua Republicii. Nu se dovedise însă nimic, Moş Gerilă susţinând că a ieşit de mult la pensie, după ce dăduse lovitura cu o livrare mare de ciomege undeva prin iunie 1990 şi se stabilise prin Hawaii sau Ibiza.
- va urma -

joi, 9 decembrie 2010

În pădure


Du-te-n pula mea de-aici
Zise vulpea către-arici
Dar ariciul de sub nuc:
Du-te-n pula mea de cuc

Ursul se băgă frontal
Ca musca în cur la cal:
Să-mi beliti cu toti cariciul!
Ce-are cucul cu ariciul?

Tu de ce te bagi în vorbă
Ca bondarul chior în ciorbă?
Zise-ariciul ofensat
Către ursul cel dungat

Ursu-i prost de felul lui
Când să pescuiacă-l pui.
Din greşeli el nu învaţă
Cand îl laşi cu coada-n gheaţă.
Şi vulpea ţeapă i-a cam tras
Fară coadă a ramas

Ursul cel cu botul gros
Îsi lasa privirea jos
Sub nuc de unde ariciul
I-arata râzând cariciul