Cugetari împrăştiate - episodul 3

- Dându-mă pe net am dat peste următoarea conversaţie, absolut fabuloasă între doi fumători de “iarbă”.

- Nu e bună iarba – zise primul.

- De ce ? – întrebă al doilea.

- Afectează memoria – zise al primul.

- Bine măcar că nu afectează memoria – zise al doilea.

- A lucra intr-o corporaţie se aseamănă foarte mult cu a face sex protejat. Îţi dă o senzaţie de securitate şi confort în timp ce eşti futut. Nu-mi aparţine zicala asta, dar cel ce a născocit-o e ori un geniu ori vorbeşte din experienţă.

- Când fuţi o urâtă cel mai bine e să o faci pe întuneric. Varianta “capră” nu e indicată. Dacă cumva îi dă prin minte să se întoarcă poţi face atac de cord. De asemenea, e bine să nu fie nici un întrerupător la îndemână, din motive evidente.

- Voi credeţi în chestia cu Adam, Eva, şarpele şi mărul? Nici eu. Eu cred că Eva dăduse in zoofilie, şi nici nu te mai miri dacă compari dimensiunile unui şarpe cu cele ale lui Adam. De-aia Dumnezeu i-a trimis la plimbare ca să intâlnească şi alţi parteneri cu care să poată şi procrea.

- Mi-aş dori ca la alegeri ( la astea de acuma în special ) să mai fie o rubrică “Nu votez cu nimeni”. Să meargă de exemplu un candidat şi cu “Nimeni” în turul doi. Şi să câştige “Nimeni”. Şi apoi să se care naibii toţi şi să vină alţi candidaţi. Aşa-i c-ar fi mişto? Şi aşa-i că s-ar prezenta 90% din oameni la vot? Pentru că mă simt ca în Caragiale: “Hâc! Şi io cu cine votez?”

- Am descoperit “poza” asta.

Fără a vrea să-i jignesc pe creştinii care o să se simtă jigniţi în mod sigur de aşa “măgărie-porcărie”, am încercat să mă imaginez în postura de a explica dogmele creştine unui individ de altă religie. Şi mi-a cam dat cu virgulă. Chiar, voi cum v-aţi descurca ?

- Eu cred că omul se trage din oaie, nu din maimuţă. De ce? Simplu! Aţi observat vreodată ce se întâmplă la o zebră, când pietonii au culoarea roşie la semafor, iar strada pe care trebuie să o traverseze e suficient de îngustă? Pun pariu că nu. Uitaţi-vă şi o să-mi daţi dreptate: întotdeauna se trezeşte unul mai grăbit să ţâşnească şi să traverseze, mai ales dacă nu vin maşini în nanosecunda respectivă. Întotdeauna. Ce se întâmplă? Mânaţi de instinctul de turmă se mai trezesc doi-trei să îl urmeze. Nu mai mulţi. Care trec şi ei, pentru că în momentul ăla nu sunt maşini pe distanţă de trei-patru metri. Apoi urmează o reacţie în lanţ. Se declanşează un trigger şi tot mai multe oi bipede încep să treacă strada. Asta indiferent dacă maşinile s-au apropiat sau nu. Claxoane, înjurături…nimic nu ajută. Turma s-a pus în mişcare.

Viermele de mătase – episodul 2

- Au, nu mai da! Îmi şifonezi penajul!

- Ba o să-ţi şi smulg penajul! Taci şi îndură. Optzeci şi unu de ani am stat în locul ăla de căcat. M-am chinuit, am muncit ca un rob, am crescut copii nerecunoscători şi obraznici! Tot ce-am vrut a fost o viaţă simplă, de vierme. Si tu ce m-ai facut ? Om ? Ia de-aici !

- Auuuu...nu harpa! Ştii cât am dat pe ea? Pe cuvântul meu că nu mi-am bătut joc de tine. A fost o încurcătură. Data viitoare promit că vierme te fac!

- Mai ia două să-ţi intre bine în cap! Vierme! Vierrrme, ai înţeles?

Viermele de mătase se foi şi mai neliniştit. “Cam întuneric aici, şi cam de mult timp. Ceva nu pare în regulă. Să mă apuc să ţes?”. Se gândi cu groază: “Acuma dacă întind o mână înseamnă că iar şi-a bătut joc de mine şi m-a făcut om”. Încercă să întindă o mână, şi îşi dădu seama că nu avea ce să întindă. Răsuflă uşurat. “Poate totuşi de data asta m-a făcut vierme”. Ar fi bine pentru penele lui, la ce cafteală i-am tras s-o fi învăţat minte.

Ceva totuşi nu părea în regulă. Încercă să scoată capătul firului şi să înceapă să ţeasă. Firul nu ieşi. În schimb un miros cumplit îl trăzni. “Ce dracu’ a mai făcut de data asta? Unde sunt? Ce e cu mirosul ăsta?”

- Hei, tu, ăla alb! Eşti pe recepţie?

- Ca întotdeauna. Este vreo problemă? – întrebă îngerul. Şi în tonul vocii, viermelui i se păru că sesizează o undă de batjocură.

- Ce e locul ăsta? De ce nu pot să ţes? Şi ce pute aşa?

- Păi nu trebuie să teşi. Şi cu mirosul cred că ar trebui să te obişnuieşti.

- Stai că nu înţeleg. Cum adică nu trebuie să ţes? Nu asta face un vierme de mătase ?

- A, păi e o mică problemă. În perioada asta au fost cam multe cereri pentru viermi de mătase. Nu ştiu ce i-a apucat pe toţi. Şi cum a fost concurenţă cam mare, mi-e teamă că CV-ul tău nu a corespuns...Şi apoi nici nu ai specificat că vrei să fii vierme de mătase...

- Nenorocitule! Şi ce sunt? Răspunde sau data viitoare nu numai că-ţi smulg penele ci...

- Linişteşte-te. Tot vierme, dar...În fine, lasă că te prinzi tu. Enjoy your life! Over!

Falsul vierme de mătase adulmecă. Mirosul era din ce în ce mai insuportabil. Apoi, în mintea lui puţină de vierme, revelaţia tristului adevăr lovi ca o căcare: “Trădareeee! Sunt în cur. Mirosul ăsta e nici mai mult nici mai puţin decât de căcat. Sunt un vierme...intestinal”. Încercă să urle de ciudă, dar în loc de o substanţă gelatinoasă cu un gust cumplit îi năvăli în orificiul ce ţinea loc de gură.

Falsul vierme de mătase, începu să se zbată şi, gândi cu ciudă: “Lasă că vedeţi voi! Ştii ce-o să fac? O să mă zbat non-stop şi o să rod maţul ăsta plin de căcat.. Cât o să pot şi cât mai mult. O să îi fac viaţa un coşmar purtătorului. O să le pară rău tuturor. Şi când o să pun mâna pe ăla alb...vai de penele lui. Iarăşi”.

Ce poveşti v-au făcut să vărsaţi lacrimi porceşti?

Ei, dragii porcului moşului, de când a văzut blogul ăsta lumina virtuală a biţilor de pe Internet v-am spus nenumărate poveşti , unele reale, altele foarte reale, altele izvorâte din vălăul înţelepciunii mele bolnave. Aş vrea să ştiu acuma, pentru liniştea spiritului meu de porcuşor, cât şi pentru referinţe ulterioare, care v-a plăcut/displăcut/oripilat cel mai tare. Aşa că nu vă sfiiţi, votaţi porcuşorilor puişorilor. Puteţi şi comenta.

Fasolea, căcarea, câinii şi parul

Era o noapte friguroasă de noiembrie, dar totuşi neobişnuit de luminoasă. Stelele luceau mai tare ca niciodata pe cer, iar luna îşi plimba carul aurit printre constelaţii. Era atâta magie în jur…

Marin se simţea ca un căcat. Fasolea, amestecată cu mămăligă, zeamă de varză şi prea multă ţuică proastă de la crâşmă făceau dezastru în maţele lui chinuite.În starea sa de semi-mahmureală-semi-toropeală, un gând i se înfipse în creier ca o căcare: “Trebuie neapărat să mă cac”.

- Trebuie neapărat să mă cac – gândi Marin cu voce tare. Blestemat fie ăla care a făcut drumul ăsta aşa de lung şi de lat şi a construit gardurile astea aşa de înalte. “Dacă nu ajung mai repede acasă mă cac pe mine” – gândi el.

Totuşi nu se putea căca pe el, nevastă-sa va urla la el toată noaptea şi nu-l va mai scoate din “Beţiv ordinar”. Proasta dracului, înjură Marin printre dinţi, nu poate face diferenţa niciodată între o beţie şi o durere de maţe. Sau poate nu vrea. Orice pretext era bun ca să urle la el. Olteni isterici dom’le!

Un junghi îi aminti că_căcarea era la uşă şi ieşirea era iminentă.

- Trebuie imperativ să mă cac – gândi Marin cu voce tare şi în culmea panicii. Trebuie să mă cac acum ! Dacă nu mă cac acum, peste două minute va fi muuult prea târziu.

Cu ultimele puteri sări gardul înalt şi plin de ţepi al grădinii de lângă. “ Lasă că nu s-o supăra proprietarul. În fond e îngrăşământ natural.” – Gandi el evitând în ultima clipă să-şi înfigă în cur un par de la roşii.

- Aha, un par de roşii, perfect. O să mă ţin de el. La starea în care sunt poate pic pe spate în căcat şi mă murdăresc tot.

Îşi dădu jos nădragii, izmenele, se lăsă pe vine şi ţinându-se de par încercă să se slobozească. Se aştepta să iasă o salvă de alice ca din gura unui tun supraîncălzit. Spre surprinderea lui, pe gaură ieşi timid un şarpe interminabil . Un junghi îi fulgeră maţele făcându-l să scoată un geamăt prelung şi strident. Era constipat! Groaznic de constipat.

Din capătul celălalt al grădinii se auzi un lătrat gros care se apropia cu repeziciune. Când fu la câţiva metri distanţă Marin îşi dădu seama cu oroare că erau două lătraturi.

- Căcat - gândi Marin cu voce tare! Din toate grădinile de pe lumea asta a trebuit să nimeresc chiar la ciobanul ăsta cretin. Şi aşa nu mă înghite de când i-am tras ţeapă cu oile alea! Cred că n-o să mişte un deget. Marş! Marş!!!! Au….. Nu muşca măi! Cuţu..cuţuuuu…bun băiat… Nu! Nu de cur! Auuuuuu!

Disperat luă băţul de la roşii în mână şi începu să sară pe loc, cu pantalonii pe vine, şi căcatul în cur, apărându-se de cei doi ciobăneşti. Prinzând o mică pauză se sui în prunul cel mai apropiat şi, ţinându-se cu o mână de o cracă, incepu să împartă pari în câinii care încercau să-l tragă de izmene.

Pe verandă, ciobanul se relaxa cu un pahar de ţuică în mână. Privea cu amuzament, dar şi cu interes crescând eforturile disperate ale lui Marin de a scăpa de cei doi ciobăneşti. Nu-l înghiţea deloc, dar deloc-deloc de când îi trăsese ţeapă cu oile alea. Un gând îi fulgeră deodată prin minte:

- Ia uite dom’le ce bun îi Marin ăsta. Câtă graţie! Dacă…..dacă aş putea aduce vreo 10 ca el să facă mişcările astea cu băţul în mână? Şi dacă aş reuşi să-i sincronizez? Ce dans bestial ar ieşi! Aş fi bogat. Şi aşa meseria de cioban nu prea e pentru mine.

După câteva zile de cugetare, ciobanul se apucă de coregrafie. Ce-a ieşit a fost un succes imediat, şi se dansează până în zilele noastre. Chiar şi fără câini.

Prinţul Fermecat

Prinţesa era deprimată. Nu avea altă ocupaţie decât să se plimbe toată ziua prin grădină şi să se joace cu mingea de aur. “Am şaisprezece ani şi încă nici un prinţ n-a venit să mă peţească. Şi mă mănâncă păsărica rău de tot. Bona mi-a furat tot ce e mai lung de 5 centimetri: morcovi, ştiuleţi de porumb, până şi perele din pom. O să mor fată bătrână şi ce-i mai rău, virgină. Trebuie să fac ceva.”

Salvarea veni peste câteva zile: în cutia poştală a palatului găsi un pliant: “Mirinda, vrăjitoare profesionistă, farmece, descântece, dezlegări, măritat rapid”. “Asta e soluţia, gândi prinţesa, vrăjitoarea Mirinda îmi va găsi un prinţ care să se ocupe şi de mine. Doar pula mare să aibă, alte pretenţii nu am”.

- Vrăjitoare Mirinda, vreau şi eu un prinţ să se ocupe şi de mine…Mă înţelegi matale.

- E mai complicat – zise vrăjitoarea. Ştii că e criză şi prinţii sunt foarte solicitaţi în perioada asta. Şi la cum arăţi…să nu ne fie cu supărare.

- Ştiu, tot ce vreau e să aibă pula mare şi să mă scape de acasă. Părinţii mă trimit în grădină de cum apar în palat, bona nu mă lasă nici măcar în preajma morcovilor mai mari de cinci centimetri şi mă mănâncă păsărica îngrozitor.

- Păi ia să vedem – zise vrăjitoarea consultându-şi catastiful. Singurul prinţ disponibil, cu pula mare şi destul de disperat ca să accepte orice urâtă e transformat în broască şi locuieşte în fântâna din castelul tău.

- Ălaaaa ?? Broasca aia uriaşă era prinţ de fapt? Acuma înţeleg de ce se holba toată ziua la mine când mă frecam la păsărică. De câteva ori i-am tras un picior, altă dată l-am pocnit cu o piatră în cap, dar tot vine să se holbeze.

- Nu contează, oricum uită repede. Iată ce trebuie să faci: Torni licoarea asta în fântână, îl iei de soţ, exact ca în poveste, apoi fix la 12 în noaptea nunţii îl săruţi pe buze. Astfel el se va transforma în prinţ şi o să te fută toată viaţa până o să-ţi sară capace. El e mai prostălău de felul lui, dar la pat se pricepe.

- Bestial! Şi cât mă costă toată treaba asta?

- Păi na, pentru tine aşa că eşti prinţesă, să fie douăzeci de galbeni. Şi ca să ţină vraja trebuie să primesc banii în noaptea nunţii tale, între 11 şi 12. Îi trimiţi cu curierul rapid. Deal?

Prinţesa se duse bucuroasă spre casă gândind: “Pula douăzeci de galbeni. Dă-o dracu’ de cotoroanţă, ar trebui să-i ajungă zece. Am şi eu cheltuieli, că doar aia sunt prinţesă, ce broasca mea. Da’ las să fie surpriză”.

Zis şi făcut, totul merse ca pe roate. Doar împăratul se strâmbă un pic la vederea broscoiului, dar zise: “What the fuck, oricum la cât de hâdă e n-ar fi luat-o nimeni, nici măcar un broscoi râios”. Cu două ore înainte de miezul nopţii prinţesa chemă curierul şi îi dădu o pungă cu zece galbeni.

La ora 11 noaptea vrăjitoarea numără cei zece galbeni şi râse în barbă:

- Eram sigură că proasta aia mică o să-mi tragă ţeapă, da’ nu ştie încă ce o aşteaptă. Şi aşa voiam să mă tirez, tot nu mergeau afacerile pe aici.

Fix la ora 12 noaptea prinţesa luă broscoiul de gât şi începu să-l sărute pe buzele groase:

Dacă n-a obosit îl mai sărută şi în ziua de azi, doar-doar s-o transforma în prinţ.

Poveşti corporatiste – episodul 2

Episodul 1

Şi compania a fost preluată de concernul de homosexuali “Vaselina Fină Corporation inc”. Angajaţii a,b,c,d,e,f,g,h,i,j,k,l,m,n,o nici nu mai îndrăzneau să respire. Veneau la lucru în vârful degetelor, nu ieşeau nici la cafea, plecau niciodată înainte de ora de terminare a programului... Aşteptau cu sufletul la gură ca inevitabilul să se intâmple. Totuşi, zilele treceau şi nimic nu se întâmpla. Până când, într-o bună zi de vineri la ora 17:59 sosi următorul mail:

“Dragi colegi. Cunoaştem experienţele temerile referitoare la viitorul jobului vostru. Dorim să infirmăm aceste zvonuri şi să vă asigurăm că deşi suntem un concern de homosexuali, nimeni nu va fi futut în cur fără voia lui. Vă propunem deci următoarele pachete opţionale:

- Pachetul Blowjob Energy: În fiecare zi, începând cu ora 14:00, va trebui să treceţi pe rând prin biroul şefului şi să-i sugeţi pula. Acesta va hotărî pe loc dacă veţi face deep-throat, cumshot, spit sau swallow.

- Pachetul Clismă Pro: Noul nostru coleg de la HR Matumba Kouakou Mbobo din Nigeria vă va face câte o clismă după fiecare masă de prânz. De asemenea, din când în când va trebui să beţi lichidul rezultat.

- Pachetul Scatofilus Plus: Veţi mânca o porţie de 250 g de căcat în fiecare seară înainte de a pleca acasă.De asemenea, va trebui să faceţi câte un tuşeu anal săptămânal de control, executat de colegul sus-menţionat.

Totuşi, cei care nu doresc să opteze pentru niciunul dintre aceste pachete, pot alege pachetul Classic Good Old Brown Hole Penetration, care nu mai necesită explicaţii. Acesta se va desfăşura o singură dată pe lună, dimineaţa începând cu ora 8:00 în biroul Şefului.

Termenul limită pentru alegerea pachetelor opţionale este luni la ora 8:00. În caz că nu aţi optat pentru nici un pachet nu vă mai obosiţi să veniţi luni la lucru. Avem 500 de CV-uri în curs de procesare.Vă rugăm să păstraţi confidenţialitatea alegerii dumneavoastră. Vă mulţumim pentru colaborare şi vă dorim un week-end plăcut.”

Luni dimineaţă la ora 7:55, angajaţii a,b,c,d,e,f,g,h,i,j,k,l,m,n,o aşteptau cuminţi în faţa biroului Şefului. Niciunul nu divulga secretul alegerii făcute, conform Codului de Confidenţialitate al Firmei. Uşa se deschise la ora 8 fix. Se auzi o voce gravă:

- Să intre d. Adu cu tine şi borcanul ăla de sticlă pisată. Se pregăteşte e.

În autobuz

- Bună ziua, vă rugăm să prezentaţi legitimaţiile de călătorie.

- ….

- Doamnă, aveţi sau nu aveţi bilet?

- Poftim? A, scuză-mă, credeam că nu vorbeşti cu mine. De unde ai ghicit că am talent? Ştii că în tinereţe am urmat liceul de arte, secţia pian. Apoi am dat la conservator. Era în anul 1964 când…

- Doamnă, m-aţi înţeles greşit, trebuie să-mi arătaţi biletul sau abonamentul.

- Aaaa, am înţeles, şi tu vrei să-ţi încerci talentul? Păi uite, dacă vrei poţi să vii pe la mine să cântăm împreună la pian. Am unul cu coadă scurtă numai bun pentru începători. Şi ştiu pe cineva care predă lecţii de canto.

- Mamaie, văd că nu ne înţelegem, eu sunt con-tro-lor. Pricepi ?

- A, da, şi eu sunt contra lor. E doar o clică de hoţi care au sărăcit ţara şi dau numai pensii mici. Cum să trăieşti maică cu 5 milioane pe lună? Tot mai bine era cu Iliescu. Chiar, tu cu cine votezi ?

- Tanti, nu pricepi, eu vreau să-ţi văd legitimaţia de călătorie, futu-i mama mă-si de viaţă!

- La piaţă? Da, am fost la piaţă. Uite, am luat ceva roşii, ardei, morcovi, da-s cam grele şi nu pot să car multe. Ce să-i faci, bătrâneţele astea…când eram şi eu de vârsta matale…

- Of, băga-mi-aş să-mi bag, ce meserie de căcat am şi eu. Baba asta debitează numai nerozii şi mai e şi surdă.

- Păi bineînţeles că e o conversaţie absurdă. Îmi spui că ai talent şi că vrei să-l încerci, apoi mă întrebi despre politică, apoi mă întrebi dacă am fost la piaţă. Hotărăşte-te odată. Vii sau nu să cântăm la pian ? Zi mai repede că eu trebuie să cobor la următoarea.

Autobuzul opri în staţie făcând oamenii să se aplece în faţă, apoi în spate. Controlorul dădu din mână a lehamite şi coborî. Trebuia să aştepte următorul autobuz pentru a o lua de la capăt. Afară ploua mărunt. Controlorul înjură printre dinţi şi îşi trase gulerul mai sus. Îşi ura meseria din tot sufletul.

În autobuz, bătrânica işi aranjă tacticoasă plasele, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În faţa ei, cei doi tineri râdeau pe înfundate. Bătrânica ii privi cu un oarecare reproş.

- Iertaţi-ne tanti, dar omul acela era controlor şi voia să vă vadă biletul – spuse fata tare şi răspicat. Cred că nu l-aţi auzit bine.

- Ba da, drăgută, şi nu mai vorbi aşa de tare, că nu sunt surdă.

- Poftim?

- Păi ce să-i faci maică dacă n-am abonament? S-au scumpit tare rău şi poştaşul a întârziat iarăşi cu pensia. Trăiţi voi cu 5 milioane pensie să vedeţi cum e.

- Ahaaa, pricep – spuse băiatul. Deci toată faza cu conservatorul a fost o minciună? Tanti, sunteţi genială!

- A, nu chiar. Am făcut un liceul de arte, apoi an la conservator, dar nu mi-a placut, apoi m-am transferat la actorie. Era în anul 1964 când…

Viermele de mătase - episodul 1

Viermele de mătase se foi neliniştit. “Cam întuneric aici, şi cam de mult timp. Ceva nu pare în regulă. Să mă apuc să ţes?”. Încercă să-şi schimbe poziţia şi să simtă mediul din jur. Nu părea foarte familiar şi asta îi dădea o oarecare stare de nelinişte. Întinse o mână şi simţi o membrană lipicioasă lângă el. “Hopa! Am zis o mână ? Viermii nu au mâini! Trebuie să fie o greşală!”. Începu să se examineze mai bine şi mai găsi o mână. Apoi, cu oroare, ceva mai jos descoperi trei picioare. Ba nu, cel de-al doilea era mult mai scurt decât primul şi al treilea. Un gând cumplit îl fulgeră:

“Să vezi că ăla alb iar a încurcat borcanele. Nu se poateee. Pun eu mâna pe tine imediat, înger netrebnic !"

Un râs batjocoritor îi susură în minte : "Hahaha. Mă tem că nu-i nici o greşală! Asta ca să te înveţi minte să mai fii obraznic data viitoare. Şi până o să pui tu mâna pe mine mă tem că o să treacă muuuult timp. Enjoy your life!”.

Viermele de mătase urlă de nervi, însă nici un sunet nu se auzi. În schimb un lichid înecăcios îi năvăli în gură, făcându-l să tuşească. Îşi dădu seama în sfârşit de cruntul adevăr : fusese minţit, tras pe sfoară, păcălit, sau cum vreţi să-i mai ziceţi. Îngerul de la dispecerat îi promisese o viaţă scurtă uşoară, şi fără griji, de vierme de mătase. "Tot ce ai de făcut e să ţeşi un cocon în jurul tău, apoi vii înapoi". Doar la faza cu fiertul în apă clocotită avusese o reţinere, dar îngerul îl asigurase că nu doare. "În fond vei fi doar un vierme care nu va şti multe" - îl asigurase acesta. Acceptase cu plăcere. Acum însă îşi dădea seama că nu va fi nici pe departe aşa cum i se promisese. Îl aştepta o viaţă mult mai lungă, mai tragică şi mai complicată. De nervi începu să se zbată şi să tragă şuturi la nimereală.

- Iubitule ! Iubituleeee. Trezeşte-te.

- Hm ? Da ? Ce-i ? Te doare ceva !

- Nu, nu mă doare nimic ! A mişcat ! E prima oară când îl simt că mişcă!

- Hm, grozav dragă. Lasă că se linişteşte el. Încearcă să dormi!

Falsul vierme de mătase, obosit de atâtea şuturi, gândi cu ciudă: “Lasă că ies eu de aici. Ştii ce-o să fac? O să zbier non-stop. Cât o să pot de tare şi cât mai mult. O să le fac viaţa un coşmar . Tuturor. Şi când o să pun mâna pe ăla alb...vai de penele lui”.