Si am ajuns critic de bloguri

Am fost "ispitit" sa scriu cateva randuri pe luna intr-o revista culturala.
Porcusorul si cultura...baba si avioanele.


http://porcusorulserios.blogspot.com/2011/09/si-am-ajuns-critic-de-bloguri.html

Nişte ţigani…

            Aflǎm cu stupoare urmǎtoarea ştire aşa-zisǎ “la cald”. Ţiganii cer înlocuirea din DEX a denumirii etniei lor din ţigan în rom.

"Vǎ solicitǎm sǎ luaţi mǎsuri pentru a rectifica imediat definiţia cuvântului «ţigan», dupǎ cum urmeazǎ: sǎ consemnaţi caracterul peiorativ al cuvântului «ţigan» atunci când acesta din urmǎ este folosit pentru a denumi o persoanǎ care aparţine minoritǎţii rome şi sǎ specificaţi cǎ folosirea acestui cuvânt nu este recomandatǎ deoarece este considerat ofensator (discrimineazǎ împotriva minoritǎţii rome), sǎ consemnaţi caracterul peiorativ sau depreciativ pentru epitetul de la punctul 3 din definiţia cuvântului «ţigan», care în prezent apare: «Epitet dat unei persoane cu apucǎturi rele», sǎ definiţi minoritatea naţionalǎ în dreptul cuvântului «rom», care va deveni astfel termenul de referinţǎ (termenul principal) în locul cuvântului «ţigan»"

Nu înţeleg, mânca-ţi-aş, unde e discriminarea. În folosirea unui sau altui termen? Cred cǎ discriminarea e doar un rezultat al „apucǎturilor rele” pe care le acuzǎ fraţii noştri mai coloraţi, şi nu se trage nicidecum din DEX, cǎrţulie de care oricum majoritatea nu au auzit. Şi de ce ai vrea sǎ ai ca naţie un nume de bǎuturǎ? Cum cǎcat ar fi dacǎ polonezii n-ar mai vrea sǎ se cheme polonezi ci "vodcǎ”, sau irlandezii "whiskey” ?

Un mic „hint” ni-l dǎ fratele Mǎdǎlin Voicu, care ne spune ceva de genul:

"Normal cǎ suntem ofensaţi. Cine n-ar fi ofensat dacǎ s-ar numi Popescu, iar ceilalţi l-ar striga Ionescu?”

Frate Mǎdǎlin, hai s-o luǎm altfel. Eu sunt Popescu şi în casa mea s-a aciuat de la o vreme Ionescu, un fost angajat cu ziua, pe care nu l-am lǎsat de milǎ pe drumuri, ci i-am fǎcut un culcuş în hambar. Între timp şi-a fǎcut domiciliul la mine, iar când şi-a scos buletinul nou s-a "intitulat” Popa şi se pretinde rudǎ bunǎ de-a mea. Ţipǎ în tot satul cǎ pe el îl cheamǎ Popa, iar pe cei care îl strigǎ Ionescu îi bate cu parul şi îi acuzǎ la primǎrie şi la postul de poliţie de discriminare.

Asta n-ar fi tot: Eu aveam o relaţie bunǎ cu toţi oamenii din sat, mai ales cu Franţ. Nevastǎ-sa mǎ simpatiza, mai ales fiicele lui Franţ se purtau bine cu mine de cate ori mergeam pe la ei în vizitǎ. Le mai aduceam câte o gǎinǎ grasǎ, iar ele mǎ lǎsau din când în când sǎ le cǎlǎresc poneiul prin hambar şi la fâneaţǎ. Ei bine, lucrurile s-au stricat rǎu de când şleahta de puradei ai lui Ionescu a început sǎ dea târcoale ogrǎzii lui Franţ şi sǎ fure gǎini. De multe ori, în puterea nopţii Franţ ieşea în papuci şi cǎmaşǎ de noapte sǎ vadǎ ce se petrece la el în ogradǎ, doar ca sǎ vadǎ un individ cu un sac burduşit de gǎini cum sare gardul. La întrebarea :

-          Care eşti, bǎ, acolo ?

Puradelul numǎrul x al lui Ionescu rǎspundea peste umǎr.

-          Popescu!

Şi se fǎcea nevǎzut.

A doua zi, când Franţ venea la mine cu jalba-n proţap cǎ cine i-a furat gǎina, mergeam împreunǎ la Ionescu în hambar pentru a cere socotealǎ (unde abia te puteai ţine de nas de ce putoare era ) dialogul era invariabil:

Eu: Ionescu, am fost acuzat cǎ am furat azi noapte un sac de gǎini de la Franţ. Ştii ceva despre asta?

            Ionescu: Nu ştiu nici un Ionescu pe aici, eu sunt Popa.

            Franţ: În fine, Popa, cine a furat gǎinile?

            Ionescu cǎtre puradelul y: Hauzi bǎi!

            Puradelul y: Ce-i bǎi?

            Ionescu: Halişi?

            Puradelul y: Halii!

            Ionescu: Mişto?

            Puradelul y: Mişto!

            Ionescu: N-o furat el dom’le gǎina! Mai bine cautǎ în oale la vǎru’ Popescu! Mi-o mirosit mie ceva din bucǎtǎrie.

            Şi uite aşa mi-am futut relaţia bunǎ şi cu Franţ şi cu ceilalţi sǎteni. Nu mǎ mai primesc în casǎ la ei, nici la rugǎ nu mai sunt binevenit, nu mai pot juca nici fotbal sâmbǎtǎ, iar la bisericǎ nimeni nu mai stǎ lângǎ mine. Mǎ simt marginalizat.

            Cred cǎ singura soluţie pentru mine şi familia mea, pentru a participa din nou la viaţa socialǎ din sat, e sǎ ne mutǎm cu forţa la Oliver în curte ( are el acolo un pavilion roşu mişto de tot ) şi sǎ ne (rede)numim Olanzii. Toţi vin la Oliver în curte la bairam, şi vrând-nevrând o sǎ trebuiascǎ sǎ ne înghitǎ şi pe noi, apoi o sǎ vadǎ cǎ nu suntem aşa de rǎi. Venim cu niste gagici bune şi cu niste butoaie cu vin ca sǎ nu zicǎ nimeni nimic, şi aşa jumate din sat pun botul la alcooale şi tǎvǎlealǎ. Dacǎ totuşi o sǎ comenteze cineva cǎ e viol de domiciliu o sǎ strigǎm tare cǎ-i discriminare. Am observat cǎ ţine de fiecare datǎ.

Şi cu asta am rezolvat-o şi cu Schengen-ul. Daca tot nu ne primesc, mergem de tot la ei. Apoi, dupǎ ce ne acceptǎ pe acolo o sǎ începem sǎ militǎm sǎ-i punǎ vizǎ lui Popa-Ionescu la ieşirea pe uliţǎ. Sǎ se înveţe minte, futu-i mama lui de ţigan!

Pierdut preot

            Povestea începe în noaptea dintre anii 2004 şi 2005.  Împreunǎ cu prietenii am hotǎrât sǎ facem un revelion mai neconvenţional. Adicǎ sǎ luǎm cel mai naşpa tren posibil, care face cât mai multe ore pe drum, care opreşte în cele mai multe gǎri, astfel încât ora 12 noaptea sǎ ne prindǎ undeva pe drum. Cum nu existǎ tren mai naşpa decât personalul Timişoara-Galaţi, iar norocul a fǎcut ca unul din gaşcǎ sǎ fie chiar din Galaţi am zis cǎ se brodesc lucrurile. Urma deci sǎ mergem sǎ dormim la el în ziua de 1 ianuarie.

            Zis şi fǎcut, am îndesat în bagaje o cantitate apreciabilǎ de alcool, fiindcǎ erau încǎ acele vremuri bune în care nimǎnui nu-i pǎsa de aceste mǎrunţişuri cum ar fi alcoolul şi pokerul în tren. În tot trenul eram oricum doar noi şi naşul, pe care l-am corupt şi l-am îmbǎtat pulbere. Nici noi un eram oricum mai breji. A fost o beţie pe cinste, una dintre cele mai lungi pe care le-am tras vreodatǎ. Apropiindu-se şi ziua mea, prietenii mi-au fǎcut cadou în avans un costum de popǎ. Toatǎ noaptea (sau mǎcar cât am fost incǎ lucid) l-am purtat, iar toţi mi se închinau şi-mi ziceau “Pǎrinte”.

            Mi s-a tǎiat filmul un pic dupǎ 12, când, cu ultimele puteri l-am întrebat pe naşu’:

-       În ce garǎ suntem?

-       Brǎila – spuse el trǎgând vârtos din sticlǎ şi prǎbuşindu-se sub banchetǎ.

-       Aha! Amin! – am zis şi apoi un-mi mai amintesc nimic.

A doua zi de dimineaţǎ, pe la ora 17, m-am trezit la prietenul din Galaţi. Toţi aveam nişte feţe ca dupǎ o beţie de 12 ore. Unul din prieteni m-a bǎtut familiar pe umǎr:

-       Ai fost norocos pǎrinţele, n-ai pierdut vremea între Brǎila şi Galaţi!

-       Nu mai ştiu nimic de la Brǎila încolo. Ce s-a întâmplat?

Prietenul a zâmbit enigmatic şi a zis ceva despre o muie. N-am înteles prea bine despre ce vorbea şi nici n-am insistat. Eram toţi atât de mahmuri  încât nimeni nu-şi mai amintea nimic şi am fost convins cǎ face mişto de mine.

            Timpul a trecut puţin. Iatǎ-ne în primǎvara anului 2006, chiar de Paşte. Întâmplarea a fǎcut sǎ fiu prezent la o slujbǎ de Înviere la Constanţa. Îmi vedeam linistit de treabǎ, când am fost abordat de cea mai urâtǎ femeie de pe planetǎ. Asta:

Era foarte familiarǎ cu mine şi îmi zicea “Pǎrinte” şi “Dragul meu”. Habar n-aveam de unde s-o iau. A tot insistat sǎ îi dau numǎrul de telefon. I-am zis cǎ nu am. A ridicat o sprânceanǎ, şi am glumit spunându-i cǎ mobilul e unealta Diavolului, iar eu fiind un preot cucernic vreau sǎ îndepǎrtez de la mine orice ispitǎ. M-a întrebat cum poate da de mine, iar eu i-am spus cǎ mǎ cheamǎ Ciprian, sunt fiul unui preot din Brǎila, cǎ stau deocamdatǎ la bunici în Focşani şi cǎ urmeazǎ sǎ fiu hirotonisit anul acesta preot undeva într-un sat din Moldova. Cum femeia insista, m-am scuzat elegant cǎ trebuie sǎ particip la slujbǎ şi m-am tirat.

            Timpul a trecut şi mai mult. Suntem în toamna lui 2011. Mǎ plictiseam şi mǎ dǎdeam pe net aiurea, când, deodatǎ, am dat peste urmǎtorul anunţ:

Un vǎl de ceaţǎ s-a ridicat de pe amintirile vechi de ani de zile. Mi-am amintit vag, pentru prima oarǎ în atâta timp faza în care cu o manǎ îmi ţineam sutana ridicatǎ, cu cealaltǎ ţineam strâns o sticlǎ de vodcǎ, în timp boram pe un scaun de tren, iar un ceferist mǎ ţinea pǎrinteste cu mâna pe frunte. În tot acest timp, dǎdeam o frumuseţe de muie. Contactat, prietenul meu din Galaţi mi-a confirmat povestea.

Acum mǎ ascund. Cineva sǎ se milostiveascǎ de mine şi s-o sune pe femeia aceasta şi sǎ-i spunǎ cǎ m-am cǎlugǎrit şi am plecat definitiv pe muntele Atos.

Poveste cu ţigani

          Un ţigan avea un BMW negru, iar BMW-ul, fiind doar o maşinǎ fǎrǎ minte nu avea, bineînţeles, nimic împotrivǎ. Într-o zi, ţiganul nostru se plimba ţanţoş cu 120 la orǎ prin cartier la volanul BMW-ului sǎu negru. Deodatǎ, de pe o stradǎ lateralǎ ţâşneşte, fǎrǎ sǎ se asigure, un alt ţigan, din alt cartier, la volanul unui mercedes negru, cu 130 la orǎ. Impactul este catastrofal, cei doi ţigani ajungând cu rǎni grave la spital. Maşinile sunt fǎcute praf.

            La spital se adunǎ peste nici jumǎtate de orǎ tot neamul primului ţigan şi tot neamul celui de-al doilea ţigan. Iese, bineînţeles, o bǎtaie generalǎ între cele douǎ neamuri, medici, asistente, şi poliţie ( poliţie care îi lasǎ, ca de obicei, sǎ se omoare între ei, apoi îi bate pe cei rǎmaşi şi îi suie în dube ).

Bilanţ: -          6 ţigani morţi

-          13 ţigani rǎniţi grav

-          15 ţigani rǎniţi uşor

-          3 medici cu vânǎtǎi ( ǎştia un se pun la socotealǎ cǎ nu-s ţigani )

-          4 asistente violate ( se bǎnuieste cǎ ar fi doar 3, una lǎsându-se de bunǎ voie ). Nici astea un se pun la socotealǎ.

-         2 pirande leşinate şi 5 speriate

Între timp, unul din ţigani moare din cauza rǎnilor grave. ( total 7 morţi ). Imediat sunt convocate rudele acestuia de pânǎ la gradul 7 de pe razǎ de 100 de km pentru a merge în cartierul celuilalt ţigan şi a face dreptate.

Din causa scurgerilor de informaţii autocarul este interceptat într-un sat de pe drum de neamurile ţiganului mort. Şoferul se sperie şi scapǎ volanul autobuzului, acesta prǎbuşindu-se de pe un pod.

Bilanţ: -    7 ţigani morţi ( 14 morţi pânǎ acum ) + şoferul, care nu e ţigan, deci nu se pune

-       9 ţigani rǎniţi grav

-       6 ţigani rǎniţi uşor

-       4 pirande leşinate şi 2 speriate

-       1 puradel nǎscut prematur în perfectǎ stare de sǎnǎtate în timp ce mǎ-sa ieşise pe jumǎtate din autobuz cu cracii înainte ( 14 morţi + 1 nǎscut = 13 ţigani mai puţin pe lume )

           

Neamurile ţiganului mort coboarǎ cu sǎbii ninja sǎ termine treaba. Iese o bǎtaie generalǎ intre cei rǎmaşi întregi din accident, atacatori, ţiganii din satul respectiv care veniserǎ pe acolo doar cǎ era rost de furat şi de caftealǎ, şi cei de la SMURD.

Bilanţ: -    3 ţigani morţi ( 16 morţi pânǎ acum )

-       9 ţigani rǎniţi grav

-       5 ţigani rǎniţi uşor

-       2 pirande leşinate şi 7 speriate

-       2 asistente + şoferul uneia dintre ambulanţe sunt violaţi. Se pare cǎ şoferul s-a lǎsat de bunǎ voie pentru cǎ era gay şi îl pǎrǎsise prietenul de nici o lunǎ.

Apare şi poliţia care îi lasǎ, ca de obicei, sǎ se omoare între ei, apoi îi bate pe cei rǎmaşi şi îi suie în dube.

Total, 16 victime. Victime colaterale: 2 maşini negre şi un şofer care nu era ţigan. Aceasta a fost povestea pentru femei.

Poveste pentru bǎrbaţi:

            Un milion de ţigani au un milion de BMW-uri negre…..

            Pentru cǎ bǎrbaţii preferǎ cantitǎţile mari. Consumaţi Big Joe.

Psihologia de budǎ

Am vǎzut în viaţa mea tare puţine teste de personalitate pe bune. Majoritatea sunt labǎ tristǎ bunǎ doar sǎ umple paginile pseudo-revistelor ca_Cosmopolitan, Elle şi alte maculaturi pentru pizde frustrate şi sǎ le facǎ pe alea grase sau/şi complexate sǎ se simtǎ şi ele bine, sǎ le mintǎ cum cǎ ar fi şi ele un fel de oameni normali şi sǎ cumpere în continuare gunoiul cu pagini lucioase care le face sǎ se simtǎ bine. La fel pentru puştani plini de coşuri, zǎpǎciţi de atâta labǎ a cǎror singurǎ viaţǎ socialǎ este FaceBook li se explicǎ ( fǎcând cine ştie ce kkaturi de teste de personalitate ) cǎ de fapt ei sunt OK, au viaţǎ social, aşa este normal, doar societatea nu e în regulǎ pentru cǎ nu-i înţelege, iar ei pot în continuare sǎ-şi facǎ unul altuia labǎ virtualǎ pe bloguri, pentru cǎ sigur vor ajunge bloggeri şi scriitori de succes. Divalghez însǎ.

O sǎ vǎ prezint singurul test adevǎrat de pe lumea asta, elaborat de cabinetul specializat Porcuşorul Psiho s.r.l. , care se bazeazǎ pe îndelungate şi aprofundate studii ale unor cercetǎtori britanici (sic!) al cǎror nume şi universitate nu le pot divulga sub blestemul faraonului cǎ o sǎ-mi pice coaiele.

Ei bine, idea de bazǎ a acestor iluştri cercetǎtori este cǎ_caracterul omului nu se dezvǎluie mai bine în alte ipostaze decât cele intime, şi aici un mǎ refer la cele sexuale, care necesitǎ (de obicei) doi parteneri. Cele cu un singur partener ( mai pe romaneşte labǎ ) se pun, aşa cum vom vedea mai jos.  Ca sǎ nu mai lungim vorba, caracterul unui om este dat în mare parte de comportamentul sǎu în aşa-zisa „camerǎ unde şi regele intrǎ singur”. Aka, la budǎ. Iatǎ deci mirificul test.

Întrebarea 1: Dupǎ ce te-ai cǎcat şi înante de a trage apa te uiţi în budǎ?

1. a)     Dacǎ te uiţi în budǎ s-ar putea sǎ ai o problemǎ serioasǎ. Eşti o fire sensibilǎ, care are tendinţa de a regreta mereu faptele trecute şi de a le analiza mereu şi mereu. Acest lucru te poate face sǎ ratezi oportunitǎti serioase şi sǎ ajungi un ratat care va trǎi mereu în trecut.

1. b)     Dacǎ tragi apa fǎrǎ sǎ privesti în urmǎ, de asemenea poţi avea mari probleme. Eşti o persoanǎ superficialǎ, care se precipitǎ mereu şi care nu este constientǎ de acţiunile faptelor sale. De unde ştim cǎ la un moment dat, din neglijenţǎ,  vei apǎsa un buton care va acţiona o macara de 100 de tone care va omorî 20 de muncitori, iar tu vei pleca fǎrǎ sǎ te uiţi în urmǎ? Ai deci mari şanse sǎ-ţi petreci urmǎtorii 20 de ani la mititica, unde vei fi sodomizat zi de zi la duş de 7 puşcǎriasi imenşi, rude cu muncitorii decedaţi.

           

Întrebarea 2: Pe ce parte pui hârtia igienicǎ în suport? Cu partea de care tragi spre tine sau spre perete ?

1. a)      Dacǎ o pui cu partea de care tragi spre perete s-ar putea sǎ ai o problemǎ serioasǎ. În afarǎ de faptul cǎ te îţi poţi prinde mâna în maleficul dispozitiv şi cǎpǎta cicatrici groaznice, mai poţi provoca şi incendii. În caz de diaree acutǎ, cand tragi ca disperatul de hârtie, frecarea dintre aceata şi perete poate literalmente sǎ aprindǎ totul în jur. Astfel poţi face bulǎu pentru incendiere voluntarǎ, asta în cazul în care scapi cu viaţǎ. În cel mai rǎu caz vei arde ca un şobolan, cu mâna prinsǎ în diabolicul distribuitor şi urlând de durere.

1. b)     Dacǎ o pui invers înseamnǎ cǎ esti o persoanǎ superficialǎ, care cautǎ mereu în viaţǎ calea mai uşoarǎ. Vei fi mereu în conflict cu cealaltǎ tabǎrǎ, care pun hârtia invers. În cazul în care ai o consoartǎ/consort  care pune hârtia invers rişti scandaluri casnice monstruoase, care se pot lǎsa cu morţi şi rǎniţi.

Întrebarea 3: Cum procedezi când faci te masturbezi în baie?

            Avertisment: În ambele cazuri, NU nega. Nu are rost. Ştim cǎ toatǎ lumea o face, doar cǎ unii nu recunosc.

a)     Dacǎ o faci cu mâna stângǎ şi te sprijini cu dreapta de faianţǎ, cel mai probabil esti stângaci. Riscul este crescut ca în caz de podea umedǎ sǎ aluneci şi sǎ dai cu partea dreaptǎ a capului de gresie, chestie care iţi va afecta lobul drept, cel responsabil cu sentimentele. Risti sǎ ajungi un ucigaş în serie, workoholic înrǎit, sau mai rǎu, profesor de matematicǎ.

b)     Dacǎ o faci cu mâna dreaptǎ situaţia se schimbǎ. Scenariul este aceeaşi, deci poţi rǎmâne fǎrǎ lobul stang, responsabil cu ratriunea. Vei ajunge probabil un individ patetic care scrie poezii, îşi explicǎ sentimentele femeilor. Probabil vei ajunge sǎ scrii în Cosmopolitan rubrici pentru femei de genul „Cum sǎ mǎ impac cu ciclul” sau în Men’s Health „Cum sǎne exprimǎm sentimentele faţǎ de alţi bǎrbaţi”

Întrebarea 4: Dacǎ eşti într-o budǎ strǎinǎ te aşezi sau gǎseşti altǎ metodǎ ?

a)     Te aşezi cu încredere pe orice budǎ: Eşti un individ încrezǎtor în forţele proprii, fǎrǎ pera mari mustrǎri de conştiintǎ, de multe ori inconştient. Rişti sǎ iei o boalǎ venericǎ nasoalǎ, cum ar fi sifilisul, sau mai mult hazlie, ca sculamentul. Oricum, neştiind cǎ ai luat-o o poti da foarte uşor partenerei/nevestei, care se va supǎra, iti va intenta un proces scump de divorţ din care vei ieşi falit şi vei ajunge sǎ trǎieşti intr.-o garsonierǎ confort III, cu pensie alimentarǎ de minim 1000 de euro pentru urmǎtorii 18 ani.

b)     Te sui cu picioarele pe budǎ. La prima vedere poate fi o solutie înţeleaptǎ, dar care ascunde riscuri nebǎnuite. De la consecinte hazlii, cum ar fi sǎ cazi cu picioarele în budǎ şi sǎ te murdǎreşti în timp ce uşa se deschide toatǎ gloata de cheflii se tǎvǎleşte pe jos de râs, poze care ajung pe facebook pânǎ la chestii serioase gen cǎzut si dat cu capul de beton, spital, neurochirurgie, lobotomie, legumǎ, sau mai rǎu budǎ spartǎ, cǎzut în cioburi, jugularǎ sectionatǎ, baltǎ de sânge, nasol.

Salvaţi planeta !

Tot mai des auzim pe la TV, radio ş.a.m.d. sintagma “Salvaţi Planeta!”. Cǎ_cicǎ noi am fi responsabili de moartea planetei, cǎ_cicǎ o sufocǎm cu dioxid de carbon, gaz de eşapament, deşeuri de plastic şi alte chestii ne-eco.

Nu-i adevǎrat! Eu cred cǎ e, dacǎ un o minciunǎ sfruntatǎ menitǎ sǎ vǎ întoarcǎ  atenţia de la adevǎratele chestii nasoale, doar aşa zice teoria conspiraţiei, cǎ vine o agenţie din aia care de fapt nu existǎ şi al cǎrei nume dacǎ îl afli trebuie sǎ te omoare şi intoxicǎ lumea cu informaţii care de care mai false şi un mai ştie melteanul de rând ce sǎ creadǎ, cǎ aşa au fǎcut şi cu extratereştrii de la Roswell pe care i-au ascuns în Hangarul 18, aţi vǎzut filmul, nu ?

Unde rǎmǎsesem de fapt? Aha! Salvarea planetei. Pǎi cum cǎ noi am ucide lent planeta. Pǎi n-are cum, frate! E - daca nu o minciunǎ sfruntatǎ - cel puţin o chestie nesimţitǎ şi o izbucnire de orgoliu din partea unor furnici care nu fac decât sǎ mute grǎmezi de lucruri dintr-o parte în alta.

Adicǎ cum adicǎ? Pǎi aşa simplu. Credeţi-mǎ, planeta e bine! De când suntem noi pe aici? De câteva milioane de ani ( sau vreo şapte mii, o sǎ zicǎ ǎia care mai cred încǎ în povestea cu coasta Evei ). Planeta de când funcţioneşte? Pǎi dupǎ ultimele mele calcule, şi a altor specialişti, de vreo patru miliarde juma’ de ani. Timp în care, porcuşorii mei, a trecut prin chestii muuuult mai naşpa decât acum. A fost bombardatǎ cu meteoriţi cât oraşe întregi, vulcanii au erupt în atmosferǎ tot ce se plimba prin maţele pǎmântului, continentele s-au mişcat de la locul lor de zeci de ori, şi o sǎ continue sǎ se mişte muuult dupǎ ce noi vom fi terminat treburile pe aici. N-a fost timp de milioane de ani n-a fost nici un copac pe scoarţa pǎmântului, cǎrbunii un existau decât sub formǎ de metan ( iar ǎla era tot în atmosferǎ ), şi n-a mai urlat nimeni la nimeni cǎ un planteazǎ copaci.

Dupǎ aceea, o grǎmadǎ de specii au apǎrut, au dispǎrut, specii mult mai mari şi mai importante decât nişte gâze sau mamifere pentru face lumea atâta caz. Ce-ar fi fost sǎ înceapǎ unii din triburile de oameni primitivi cu ecologisme gen “Salvaţi Pǎdurea cretacicǎ, Brahiozaurii şi T-Rex! Nu vedeţi ce plǎpânzi sunt? Dispariţia lor va afecta tribul nostru, care se va inmulţi peste mǎsurǎ, va inventa mitralierele şi tancurile şi va ajunge sǎ se cǎsǎpeascǎ mult mai eficient decât pânǎ acum. Vom fi o catastrofǎ pentru planetǎ. Salvaţi planeta!”.

Iar în tot acest timp, credeţi-mǎ, Pǎmântul se simţea foooarte bine şi fǎrǎ noi, şi cu noi. Lui chiar nu-i pasǎ dacǎ existǎm sau un pe coaja lui, el îşi face treaba oricum. Un planeta trebuie salvatǎ, dragii mei porcuşori. Nici noi nu trebuie sǎ fim salvaţi, la ce specie cretinǎ suntem. Ne credem deştepţi cǎ am inventat nişte chestii ca maceta, nava spaţialǎ, roata de torturǎ, picǎturile de nas şi şocurile electrice? E un mare fâs, pe bune. Dacǎ ne-am fǎcut-o cu mâna noastrǎ, mǎcar sǎ dispǎrem în linişte, fǎrǎ a deranja prea mult. Suntem doar nişte vaci care au mâncat toatǎ iarba de pe pǎşune înainte de a fi in stare sǎ se mute pe pǎşunea vecinǎ şi acum stau şi behǎie de foame înainte de a începe sǎ se mǎnânce între ele.

Peste câteva mii de ani pǎmântul nu-şi va mai aminti de noi decât vag, ca de o specie agasantǎ de pǎduchi de care a scǎpat la un moment dat trǎgând o bǎşinǎ. Deşerturile sale nesfârşite vor fi cutreierate de şobolani uriaşi mutanţi care se hrǎnesc cu plastic şi nisip şi fac fotosintezǎ, iar Pǎmântul îşi va gǎsi în sfârşit linistea. Asta pânǎ când şobolanilor uriaşi mutanţi care se hrǎnesc cu plastic şi nisip şi fac fotosintezǎ le va creşte un creier mai mare, vor re-inventa mitraliera şi îşi vor scoate maţele între ei mult mai eficient decât cu singurul corn pe care îl au în frunte pe post de dinţi.

Cu fetele la restaurant

 

 Grup de majorete pregǎtindu-se pentru concertul de torogoatǎ cu bile din Piaţa Prostituţiei.

Paralelozauri

- Credeţi cǎ mai dureazǎ mult? – întrebǎ Cel Cu Creastǎ Roşie cu Dungi Galbene. Întrebarea lui sunase retoric, aşa cǎ ceilalţi nu se simţirǎ obligaţi sǎ rǎspundǎ, mulţumindu-se sǎ-l priveascǎ plictisiţi.

- Nu de alta, dar mǎ cam piş pe mine – continuǎ prosteşte Cel Cu Creastǎ Roşie cu Dungi Galbene.

 De data aceasta ceilalţi se uitarǎ la el dezaprobator. Din spate se auzi un “şşşş”.

 - Cred cǎ vrea sǎ se punǎ bine cu restul – şopti Cel Cu Creastǎ Verde cu Picǎţele cǎtre Cel Cu Creastǎ Mov. Asta pentru cǎ aşa cum îl vǎd de “dotat” sigur va fi sclavul cuiva din sala asta – adǎugǎ tot el, privindu-şi cu coada ochiului bǎrbǎţia.

            Cel Cu Creastǎ Mov surâse sigur pe el şi oarecum arogant. Dintre toţi cei prezenţi i se pǎrea cǎ o are cea mai mare.

 - Cred cǎ nu eşti mai breaz decât el. Este evident cǎ toţi veţi fi sclavii mei, inclusiv tu. Îmi veţi face laba cu ciocul de trei ori pe zi dacǎ o sa am chef.

             Cel Cu Creastǎ Verde cu Picǎţele şi Cel Cu Creastǎ Albastrǎ cu Pete Multicolore îl privirǎ dezaprobator.

 - Nu fi aşa de sigur – spuse Cel Cu Creastǎ Albastrǎ cu Pete Multicolore. Dupǎ ultímele cercetǎri se pare cǎ nu doar lungimea Tentaculului de Reproducere conteazǎ, ci şi alinierea planetelor din momentul fecundǎrii coroboratǎ cu alinierea planetelor din momentul eclozǎrii celui care fecundeazǎ.

Ceilalţi îl privirǎ cu neîncredere. Este adevǎrat cǎ în ultima vreme începuserǎ sǎ circule şi astfel de teorii, dar doar cei cu Tentacul mic credeau în ele.

 - Nu ştiţi cumva unde e buda? - întrebǎ Cel Cu Creastǎ Roşie cu Dungi Galbene.

- Vrei cumva sǎ fugi? – întrebǎ Cel Cu Creastǎ Mov. Ştii bine cǎ fuga de la locul eclozǎrii se pedepseşte cu tǎierea Tentaculului şi revocarea dreptului de vot.

- Tǎceţi! – tresǎri Cel Cu Creastǎ Verde cu Picǎţele. Mi se pare cǎ mişcǎ.

Atenţia tuturor fu captatǎ de Oul din mijloc care începuse sǎ pulseze uşor. Cea Cu Creastǎ Portocalie cu Dungi Şi Mai Portocalii, care stǎtuse pânǎ atunci retrasǎ într-un colţ se apropie nerǎbdǎtoare. Într-adevǎr, Oul era pe cale sǎ eclozeze. Toatǎ lumea era cu sufletul la gurǎ.

 Oul se sparse în mii de fragmente, iar din mijloc ţâşni Puiul. Toate privirile erau îndreptate spre creasta lui. Stupoare, aceasta era neagrǎ. Toţi îşi studiarǎ reciproc crestele. Uimire: niciuna nu era neagrǎ. Paralelozaurii se privirǎ tâmp unii pe alţii, apoi privirǎ tâmp la Cea cu Creastǎ Portocalie cu Dungi Şi Mai Portocalii

 Dupǎ reguli venite din negura timpului şi niciodatǎ puse la îndoialǎ, în acest colţ uitat de Univers lucrurile se petreceau în felul urmǎtor: în perioada de reproducere, pe lista fiecǎrei femele se înscria un numǎr variabil de masculi, care aveau fiecare un numǎr de trei încercǎri de a fecunda Oul. Cum creasta fiecǎrui paralelozaur era unicǎ, iar aceastǎ caracteristicǎ se moştenea le linie masculinǎ, era uşor de determinat care dintre ei era tatǎl. Acesta se bucura mai departe de statutul privilegiat de Partener al femelei asta incluzând un adăpost (paralelozaurii neînscrişi pe nici o listă sau respinşi fiind obligaţi să vagabondeze şi să se hrănească din gunoaie), iar ceilalţi erau obligaţi sǎ devinǎ Sclavi ai celor doi, pe întreaga perioadǎ de 491 de ani cât dura maturizarea preţiosului vlǎstar. Conform teoriei – nedovedite ştiinţific, dar verificatǎ de mii de ori în trecut – lungimea Tentaculului avea o importanţǎ covârşitoare în stabilirea Tatǎlui, ordinea în care se încerca fecundarea fiind total neimportantǎ.

- Mi se pare cǎ are ochii mei – spuse extraordinar de tâmp Cel Cu Creastǎ Roşie cu Dungi Galbene – iar ceilalţi îl privirǎ extraordinar de dezaprobator.

- Cum se poate aşa ceva? – întrebǎ Cel Cu Creastǎ Mov. O asemenea anomalie nu s-a mai vǎzut de la….de fapt niciodatǎ.

- Linişte! – spuse Cea cu Creastǎ Portocalie cu Dungi Şi Mai Portocalii. Vi-l prezint pe Paco, noul vostru Stǎpân. Lui şi mie ne datoraţi supunere pentru urmǎtorii 491 de ani.

Uşa se deschise şi în încǎpere intrǎ Cel Cu Creasta Neagrǎ. Sau acesta presupuserǎ toţi ceilalţi cǎ era numele lui, având în vedere cǎ avea o creastǎ neagrǎ. ”Paco” trebuia sǎ fie o poreclǎ, doar cine mai auzise de aşa un nume ridicol? Ca o altǎ particularitate, lungimea Tentaculului din dotare era în mod evident cu cel puţin 25 de bali mai mare decât a orcǎrui paralelozaur din cei prezenţi. Asistenţa era sideratǎ.

 - El, el, el...nu era pe listǎ – spuse Cel Cu Creastǎ Verde cu Picǎţele.

- Nu e corect – protestǎ şi Cel Cu Creastǎ Albastrǎ cu Pete Multicolore. Dacǎ ştiam nu ne mai înscriam pe listǎ.

- Eşti bou – interveni şi Cel Cu Creastǎ Mov. Nu tu ziceai ceva mai devreme ceva de alinierea planetelor?

 - Bǎieţi, bǎieţi, ajunge cu cearta – interveni Cea cu Creastǎ Portocalie cu Dungi Şi Mai Portocalii. Faptul e oricum consumat. Eu şi cu Paco ne cunoaştem de mult timp şi am hotǎrât sǎ-i fiu fidelǎ. Doar un era sǎ las pe seama sorţii urmǎtorul meu Partener şi să trebuiască să suport nişte muişti ca voi. Este vorba doar de 491 de ani pânǎ la urmǎ, nu? Şi apoi, dacǎ aţi fi ştiut de la început ce dotare are Paco v-aţi mai fi înscris pe lista mea ?

 - Vrei sǎ spui cǎ noi am fǎcut doar figuratie? Puteai sǎ ne spui de la început…

- Nu dragul meu, deloc. Veţi fi niste sclavi foarte folositori. Doar nu ai vrea sǎ ne creştem singur puiul? Acum gata cu vorba, haideţi cǎ avem de lucru!