miercuri, 9 martie 2011

Maria M.


            În exclusivitate ne parvine o senzaţionalǎ ştire de ultimǎ orǎ din Cǎminul 2 al Universitǎţii de Medicinǎ şi Farmacie din Timişoara. De la faţa locului relateazǎ reporterul nostru Cosmin Porcuşor:

            Stimaţi teleporcuşori bloguşori, un senzaţional breiching niuz de aici din Timişoara: În cǎminul 2 Medicinǎ a fost descoperitǎ o studentǎ virginǎ. Maria M este studentǎ în anul II (!!!) la medicinǎ şi încǎ îşi pǎstreazǎ starea deFlorabilǎ în care a ajuns în urmǎ cu un an şi trei luni la facultate.
            Reprezentanţii agenţiei noastre de ştiri nu au putut sǎ obţinǎ nici o declaraţie de la împricinata. Putem doar preciza cǎ nu este grasǎ, şchioapǎ sau hâdǎ, ci pe din afarǎ pare o fatǎ absolut normalǎ. Singurele cuvinte pe care le-a scos în faţa camerei, în apǎrarea sa au fost “Mereţi în p...” (aici urmeazǎ câteva cuvinte pe care nu le-am înţeles).

            Ceva mai multe informaţii am putut obţine de la o colegǎ de camerǎ, Veronica P. Aceasta ne-a declarat in exclusivitate cǎ împricinata se comportǎ bizar, este mai tot timpul plecatǎ şi crede cǎ în aproape toate weekend-urile merge acasǎ. În sprijinul acestei ipoteze, colega de camerǎ a adus argumentul cǎ de câteva ori, duminicǎ seara, a vǎzut-o pe aceasta cǎrând nişte plase imense în care crede cǎ se aflau cârnaţi şi borcane pline cu ceva ce ar putea fi marmeladǎ sau murǎturi, legate în pungi de culoare închisǎ. O altǎ colegǎ de palier ne-a declarat cǎ ar fi vǎzut-o pe Maria M. În douǎ sau trei rânduri cǎrând CǍRŢI şi chiar a suspectat-o cǎ se ducea la sala de lecturǎ, fapt pe care aceasta l-a negat vehement.

            Cu greu am gǎsit un fost prieten al Mariei, sǎ-l numim Robert, care sub promisiunea anonimatului ne-a declarat urmǎtoarele:

“Da, o cunosc pe Maria. O ciudatǎ.  Am fost prietenul ei timp de 2 ( douǎ!!! ) sǎptǎmâni lungi şi dureroase. Avea un comportament bizar, şi mi-a luat trei zile întregi s-o conving sǎ mǎ cheme la ea în camerǎ. Dupǎ zece zile abia am reuşit sǎ petrec prima noapte cu ea. Ştiţi ce-a fǎcut bestia? Mi-a pretins sǎ o ţin în braţe, spunându-mi cǎ e obositǎ. Atunci am bǎnuit cǎ de fapt ea este virginǎ” – povesteşte cu lacrimi în ochi Robert.

Tot el a recunoscut cǎ a luat câteva şedinţe de psihoterapie pentru a-şi reveni din şoc şi cǎ de ruşine s-a transferat în altǎ grupǎ, pentru ca nu carecumva colegii lui sǎ afle aceastǎ oripilantǎ poveste şi sǎ devinǎ un marginalizat al campusului. Sora lui Robert este singura care cunoaşte drama acestui bǎiat şi ne-a declarat urmǎtoarele:
“ Am fost extraordinar de revoltatǎ pentru cum s-a purtat cu fratele meu. E trist cǎ acceptǎ la facultate astfel de specimene. Mai au şi neobrǎzarea sǎ se numeascǎ studente! Eu cred cǎ ar trebui depistate şi exmatriculate pe loc!
Imaginaţi-vǎ cǎ m-am dus sǎ vorbesc cu ea, şi singurul argument pe care a gǎsit de cuviinţǎ sǎ mi-l dea a fost cǎ ea nu e curvǎ şi cǎ îşi doreste o singurǎ iubire în viaţǎ. Asta m-a înfuriat la culme. Adicǎ ce,  eu sunt curvǎ? Doar toatǎ viaţa mea am avut şi eu o singurǎ iubire: boxerii. “

vineri, 4 martie 2011

Despre matematicǎ

Toatǎ povestea a început cu o oarecare înclinaţie spre ştiinţele exacte prin clasele 1-4, când am reuşit sǎ demonstrez prin adunare repetatǎ cǎ 9x9=81, spre deosebire de colegii care işi luaserǎ exemple mai uşoare de gen 2x6 sau 5x3 şi, deşi m-a ţinut “tovarǎşa” la sfertul de tablǎ marcat cu creta pânǎ mi-a ieşit, mi-a prezis un strǎlucit viitor “realist”.


A continuat suav cu câteva olimpiade de mate şi problema gen “un tren pleacǎ din localitatea A spre B cu viteza de…”. În schimb eram varzǎ la compuneri şi la comentarii şi un înţelegeam de ce dracu’ trebuie aşa de multe cuvinte pentru a comunica trei idei principale. Dar punctul de cotiturǎ, dragii mei, punctul în care AM ŞTIUT ce o sǎ devin a fost momentul când mi-am fǎcut “formate” la teza la istorie în clasa a 8-a. Erau patru subiecte predefinite, deci era simple sǎ pregǎteşti patru caiete ( da, teza se dǎdea pe caiete atunci ) cu patru subiecte şi sǎ le schimbi la momentul propice. Simplu pentru toatǎ lumea, mai puţin pentru mine, care de lene ( sau din motive practice sǎ zicem ) am considerat cǎ un trebuie sǎ scrii chiar aşa de mult ca in manual, ci e suficient sǎ conspectezi un pic rǎscoala lui Horia&co. Şi, spre hazul general profa mi-a futut un 7 zicând: “Se vede cǎ ai învǎţat temeinic, dar aici suntem la istorie, nu la mate. Trebuia sǎ scrii şi tu mai PE LARG.”


Ca urmare m-am supǎrat şi, la urmǎtoarea compunere la românǎ, unde trebuia sǎ faci o compunere debilǎ pornind de la un citat şi mai debil, am scris vreo douǎ pagini dezvoltând la nesfârşit citatul, scriind fiecare propoziţie de trei ori cu alte cuvinte şi înflorind la maxim într-un mod care mi se pǎrea penibil. Ca urmare profa m-a lǎudat, spunându-mi cǎ „am stofǎ de viitor scriitor” şi a dat sǎ-mi punǎ un 10(zece). Poate de „blogger” – zic. Ce-i aia „blog”? „Nu stiu, cǎ nu s-a inventat încǎ”. „Aha”.


Realistul din mine nu s-a abţinut atunci sǎ spunǎ: „pǎi a fost simplu, uitaţi ce-am fǎcut...” şi am explicat „algoritmul”. Profa a recitit, s-a fǎcut verde, s-a prins şi ea în sfârşit şi a tunat spre mine: „Nu ţi-e ruşine, nesimţitule! Treci la loc. Ai un 4(patru)”. În momentul acela soarta îmi era pecetluitǎ. Strǎlucita mea carierǎ umanistǎ era terminatǎ. Nu-mi mai rǎmanea decât sǎ dau la ceva pe profil real. Eram fǎrǎ scǎpare.


A doua chestie care mi-a „predestinat” viitorii câţiva ani cel puţin a fost când am dat la facultate. Deşi între timp descoperisem programarea şi-mi plǎcea tare, am zis eu cǎ de ce sǎ mǎ duc la Poli unde se mai cere şi fizicǎ din greu, când pot sǎ mǎ duc la „sora geamǎnǎ” Info de la Universitate, unde în loc de 3 ani de fizicǎ mi se cere o banalitate de geometrie şi trigonometrie. Cǎ doar tot informaticǎ se face şi colo şi colo, nu ?


Ei, bine, ca în reclamele cu steluţǎ din ziua de azi, n-am citit ce scria mai jos, cu litere mici „Facultatea de MATEMATICǍ, secţia de INFORMATICǍ”. Am zis cǎ e doar o chestie de semanticǎ. Însǎ nu, de fapt chiar aşa era, şi pentru încǎ vreo trei ani destinul meu trist a fost marcat de aceastǎ inocentǎ alegere. Aici am dat peste o „specie” ciudatǎ de oameni, care se numesc MATEMATICIENI şi se hrǎnesc cu sufletul şi energia studenţilor pentru a produce un şir infinit de teoreme şi demonstraţii.


Prima întrebare – logicǎ dealtfel – care îţi vine în minte dupǎ ce te dezmeticeşti puţin este „dar la ce drac’ îmi folosesc mie ca viitor programator toate astea?”. Întrebare la care nu cred cǎ a reuşit cineva sǎ rǎspundǎ nici dupǎ terminarea mirificei facultǎţi. Şi daca n-au murit pe undeva pe parcurs şi-o mai pun şi în ziua de azi. Bineinţeles cǎ auzi tot felul de explicaţii cum cǎ matematica e foarte utilǎ in informaticǎ_cǎ info fǎrǎ mate e un nonsens. Cǎ_calculatoarele tot de matematicieni iluştri au fost inventate şi cǎ fǎrǎ baza doi şi integrala nedefinitǎ pe frontiera unei mulţimi n-am face mǎcar doi paşi.


Argumentul suprem a venit într-o zi când un bǎtrân prof de analizǎ ( a murit saracu’, dar de bǎtrâneţe ) scoase triumfǎtor o scrisoare de la un fost student de-a lui, doctorand prin State care-i scrisese ceva de genul „ani de zile atâtea generaţii de studenţi au spus cǎ analiza asta nu foloseste la nimic, cǎ mai bine s-ar scoate, dar eu vǎ asigur cǎ nu e aşa. Îmi este foarte de folos în lucrarea mea de doctorat de aici J”. Ei, aţi vǎzut? Sǎ nu mai ziceţi niciodatǎ cǎ nu foloseşte.


Alte argumente funny adunate în decursul timpului:

- Dom’ profesor, dar la ce ne foloseşte chestia asta ? ( era ceva complicǎturǎ de la analizǎ ).

- Cum la ce foloseşte? E foarte utilǎ...în geometria analiticǎ şi în calculul probabilistic..


- Dom’ profesor, ne-aţi predat 1000 de teoreme pentru chestia asta ( ceva integralǎ ), dar practic cum se calculeazǎ?

- A, nu e esenţial pentru voi, ce e esenţial e sa puteţi demonstra cǎ existǎ şi este unicǎ.


- Dom’ profesor, la ce ne trebuie nouǎ atâta matematicǎ?

- Pǎi e logic, unii dintre voi vor deveni profesori şi vor trebui sǎ-i înveţe şi pe ceilalţi.

- Şi lor la ce le foloseşte?

- Pǎi şi unii dintre ei vor deveni profesori...