miercuri, 31 martie 2010

De ce blog?

De când am descoperit şi eu chestia asta de se cheamă blog nu încetez să mă minunez şi îmi tot pun o întrebare: ce îi mână de fapt pe ei în luptă? Continuarea aici

luni, 29 martie 2010

Despre prostie

Prostia ia toate formele posibile în lume şi îşi întinde tentaculele în mod subtil în viaţa oamenilor. Prostia absolută. Prostia omniprezentă. Prostia atotputernică. Prostia fără speranţă. Prostia ereditară. Prostia cruntă. Prostia inconmensurabilă. Prostia de-ţi vine să urli. Prostia omnipotentă. Prostia crasă. Prostia vulcanică. Prostia ireconciliabilă. Prostia de împunge. Prostia hâdă. Prostia hohotitoare. Prostia ostentativă. Prostia vicleană. Prostia discretă. Prostia învăluitoare. Prostia subtilă.


- Coae, eşti prost de bubui.

- Băi tu ăsta, cum îţi permiţi să mă faci pe mine prost? Păi nu ştii câte facultăţi am eu ?

- Degeaba le ai, tot prost eşti. Eşti un prost veşnic şi fără speranţă de vindecare.


Just! Acesta este un adevăr care ar trebui gravat cu litere de aur pe frontispiciul fiecărei universităţi. “Facultatea te ajută în viaţă, dar nu te scapă de prostie”. Prostia nu are nimic de-a face cu cartea. Prostia, ca şi inteligenţa este dată sau nu din naştere. Aşa cum exista IQ ar trebui să existe şi PQ. Să fie şi prostia măsurabilă. Te naşti cu ele, şi mori cu ele. Poţi fi inteligent şi prost în acelaşi timp. Sunt două noţiuni disjuncte. Poţi avea un IQ de 150 şi cu toate astea să fii un prost irecuperabil, cu un PQ de invidiat de toţi ceilalţi ca tine.


- Coae, eşti prost.

- Înseamnă că şi tu eşti prost, pentru că îţi recunoşti semenii.


Just! Proştii se atrag între ei ca nişte magneţi. Cu cât grupul de proşti este mai mare, cu atât prostia creşte, dar exponenţial. Dacă notăm cu QP1 coeficientul de prostie al prostului 1, cu QP2 coeficientul de prostie al prostului 2, şi aşa mai departe, dacă adunăm n proşti coeficientul de prostie QPtotal nu va fi egal cu suma QP1 + QP2 + … + QPn, ci cu produsul QP1 * QP2 * … QPn.


Dacă unui prost nu-i place de celălalt prost va zice despre el că e prost, iar QP-urile vor rămâne separate. Dacă însă primului prost îi place de al doilea prost va zice despre el că e deştept şi se vor însoţi. Atunci QP va începe să crească exponenţial până va ajunge la masa critică şi va exploda peste lume în splendide curcubee roz şi mov.


Un prost, la fel ca şi un nebun nu va şti şi nu va recunoaşte niciodată că e prost. Ca şi în cazul nebunilor, acceptarea este primul pas spre vindecare, deşi la proşti nu am auzit de cazuri de vindecare, pe când la nebuni da. Vorba aceea, “ca să recunoşti că eşti prost trebuie totuşi să te ducă niţel capul”. Lucru care te scoate puţin din sfera neagră a prostiei.


Prostia creste cu vârsta, mai precis cu gradul de senilizare. Pe măsură ce trec anii, prostul crede că acumulează experienţă, ceea ce îl mai face şi fudul, combinaţie ştiută ca letală. Vezi grămezi de proşti cu părul alb, dar plini de “experienţă” şi care debordează de sfaturi înţelepte. Se recunosc uşor prin fraze ce încep cu “tineretul din ziua de azi…” şi “pe vremea mea…”. Administratorul de bloc cu burtă, chelie şi o bere în mână, care abia a terminat un liceu, şi acum e mândru şi el că are funcţie. Portarul sau şoferul de autobuz, care toată viaţa lor au fost … portari sau şoferi de autobuz, acum răcnesc chestii gen “ce măăă, tu crezi că eu n-am şcoală?”. Parlamentarii parveniţi şi şmecheri ajunşi acolo prin conjuncturi care sug sângele celor ce-i întreţin, dar bubuie de fapt prostie. Profesori care ani de-a rândul n-au făcut decât să repete ca nişte papagali lecţii tocite in facultate, care facultate, să ne amintim, ne ajută în viaţă dar nu ne scapă de prostie. Şi lista s-ar întinde aici pe pagini întregi. Toţi aceştia sunt trimişi în lume de Diavol, pentru a ne face viaţa delicios de grea.


Nu pot să închei decât cu clasicul “Apără-mă Doamne de proşti, că de duşmani mă apăr eu singur”. Sau poate cu una din genialele legi ale lui Murphy care zice că “Singura diferenţă dintre un infractor şi un prost care atacă un sistem este că prostul atacă total imprevizibil şi pe un front mult mai larg”.


P.S. Dacă ai citit aceste rânduri şi te-ai râs copios, spunându-ţi “haha, le-a zis-o bine la proşti, sigur nu e vorba de mine”, sa ştii că nu e aşa de sigur. Aminteşte-ţi că mintea ta nu poate înţelege noţiunea “sunt prost”. Dacă vrei să vezi într-adevăr dacă eşti printre ei sau nu, cea mai sigură metodă este să îţi alegi 20 de cunoştinţe, să le dai o căciulă, hartie şi pix şi să-I rogi să răspundă anonim la întrebarea “sunt sau nu prost?”. Dacă rezultatul este mai mare ca 15, e clar. Eşti.

De asemenea, dacă citind P.S.-ul ţi-a pierit zâmbetul de pe buze, acesta ar putea fi un simptom că ai putea fi inclus în mulţimea proştilor, şi ar trebui să faci testul cu căciula.


Hai la cât mai multe IQ-uri.

vineri, 26 martie 2010

Despre hentai-uri

- Lipsa părului pubian, fustele mai lungi de 10 cm şi sânii cu volum mai mic de trei litri fiecare, reprezintă o perversiune de neimaginat în hentai-uri. Nici un copil mai mic de cinci ani nu are voie să privească acest tip de filme.

- Un personaj dintr-un hentai va ejacula întotdeauna minim o găleată de spermă, de consistenţa aracetului, cu presiunea unui hidrant, distanţa la care slobozul ajunge fiind de până la zece metri.


- În general din secunda în care afli că sora ta mai mică a fost adoptată, orice vină legată de violurile sistematice la care o supuneai de la vârsta de cinci ani va dispare ca prin minune.


- Orice băiat timid va avea o “bijuterie” de minim 30 de centrimetri, cu care va putea regula toate cele 15 colege de clasă pe rând.


- Întotdeauna preludiul este reprezentat de un viol sălbatic, de obicei executat de minim trei bărbaţi în acelaşi timp, după care urmează sexul normal, executat pe rand cu fiecare tip. Acest tip de preludiu este singurul legal şi acceptat ca normal în Japonia.


- Orice femeie surprinsă goală sau semi-goală în orice ipostază ( duş, vestiar, cameră ) este în călduri şi îl (îi) va răsplăti pe cel ( cei ) care o spionează cu sex sălbatic, la care vor participa de obicei şi colegele ei de cameră/apartament/palier.


- În orice colţ întunecos se ascunde o vietate cu minim zece tentacule cu capete în furmă de penis şi cu minim două guri, care va viola orice femeie care trece pe acolo. Aceasta se va opune maxim cinci secunde, după care va avea minim cinci ogasme pe minut. Acest tip de hentai este mult mai apreciat şi mai acceptabil din punct de vedere social decât un cuplu care şi-o trage.


- Orce fetiţă timidă, simpatică şi drăguţă va sfârşi prin a lua minim 10 penisuri deodată şi minim o găleată de spermă până la sfârşitul fiecărui hentai.


- În orice hentai apar minim cinci dildo-uri de diferite mărimi, dar nu mai mici de 30 de centimetri, care se vor potrivi fiecărei femei fără excepţie, patru bice şi o pereche de cătuşe. Acestea sunt elemente obligatorii, fără care hentaiurile sunt declarate în afara legii, iar producătorii sunt pedepsiţi penal.


- Vârsta începerii vieţii sexuale la fetele din Japonia este de 5 secunde după ajungerea la pubertate. Prima partidă va include neapărat şi sex anal.

joi, 25 martie 2010

Vagabonzii şi câinele de aur

Se lăsa o înserare de început de martie, în superbe culori roşii şi portocalii spre apus. Începea să se facă răcoare. Groapa de gunoi fumega alene, aşa cum o făcea dintotdeauna. Fumul urca încet spre cer, contopindu-se parcă cu urmele de nori răzleţite pe cer.

Cei doi vagabonzi, Tache şi Gheorghe, luaseră în sfârşit o pauză binemeritată, după o zi întreagă de căutat fiare vechi, cabluri de cupru şi alte chestii prin gunoi. “Prada” fusese mulţumitoare, iar cei doi îşi permiseseră luxul de a deschide sticla de Săniuţa la care râvneau de trei zile.


- Auzi băi Gheo, io mă gândesc de mult aşa la o chestie.

- No s-auzim.

- Norii ăştia, adică ştii tu…

- Aşa, norii, ce-i cu ei ?

- Eu cred că îs făcuţi din fum. Fumul de la gropile de gunoi.

- Păi cum aşa. De unde crezi că e atâta fum pe lumea asta?

- Este. Păi fă şi tu o socoată. Câte gropi de gunoi or fi pe lumea asta?


Gheorghe se scărpină încurcat. În toată viaţa lui frecventase doar o singură groapă de gunoi, aceea pe care stăteau acum şi îi era de ajuns. Până acum îi asigurase o existenţă decentă.

- Nu ştiu. O mie?

- Eşti prost. Zeci de mii. Dacă nu sute de mii.

- Crezi?

- Sunt sigur. Îţi dai seama câţi nori se formează din astea?

- Măi, nu m-am gândit. Oi fi având şi tu un fir de dreptate.

- Şi unde mai pui toate furnalele de pe lume, şi coşurile de fum. De fapt ştii ce cred eu ?

- Ce crezi tu iară? Tu tot timpul crezi câte ceva! Ai o minte tare încâlcită.


Tache râse superior.

- Păi da. Ei bine, eu cred că norii ăia mai gri deschişi aşa…sunt făcuţi din fumul de la coşurile caselor. Norii ăia negri şi urâţi sunt făcuţi de furnale, unde se arde cărbune. Şi norii ăia roşietici care îi vezi acuma provin de la gropile de gunoi.

Gheorghe se scăripnă iarăşi în creştetul capului. Nu se gândise aşa de departe niciodată.

- Bine măi Tache, aşa o fi dacă tu zici. Dar am io aşa o nedumerire.

- Ia zi.

- Înainte, când nu erau nici furnale, nici coşuri, nici gropi de gunoi, de unde se formau norii ?

Tache rămase cu gura căscată. La asta nu se gândise.

- Băi Gheo! Tu pui întotdeauna nişte întrebări tare futute! Ia mai dă sticla aia un pic.

Luă o duşcă, îi înmână sticla şi prietenului său, care luă şi el o duşcă. Căzură amândoi pe gânduri, privind înserarea fără nici un cuvânt. Se făcea deja rece.


- Hei, ia fi atent acolo. Ce-o fi ?

- Unde ? Oau. Să-mi bag pu…

- Nuntă! Hăhăhă…nuntă de câini.

- Nu cred că-i nuntă. Ia uită-te mai atent. Să nu spui că îl bat pe ăla micu’.

- Bă, să ştii. Marş! Plecaţi băi nesimţiţilor!

- Chhh! Marş! Futu-vă muma voastră de…

Gaşca de câini se risipi cât ai zice peşte. Deşi erau mulţi, Tache şi Gheorghe ştiau că sunt fricoşi dacă ţipi la ei. Lunga lor experienţă alături de câini îi învăţase cum să-i trateze, chiar când deveneau agresivi. Căţelul cel mic, pe care chiar îl salvaseră se uita speriat când la unul, când la celălalt. Era nou prin zonă, şi ca orice “locatar” nou, o lua în freză sistematic. Regulă valabilă atât pentru câini şi pentru oameni.


- Hai cuţu, vino aici, nu-ţi fie teamă – zise Tache.

- Hai, că am un os pentru tine – spuse şi Gheorghe luându-l în braţe. Ia uite, micuţu’, ce-i bate inima.

- Mulţumesc băieţi, dacă nu eraţi voi îmi tăbăceau ăia blana.

- Hăi? Ce-ai zis, Tache ?

- Eu? N-am zis nimic.

- Eu am zis. V-am mulţumit că m-aţi salvat. Ce, sunteţi surzi ?

- Văleu, Tache. Dă-mi una peste cap. Cred că visez. Un câine care vorbeşte ?

- Mda – mormăi Tache. Nici Săniuţa aia nu mai e ca pe vremuri.

- Băieţi, băieţi, liniştiţi-vă. Nu e săniuţa de vină. Eu sunt căţelul de aur, văr de-a doua cu peştişorul de aur. Aţi auzit de el, aşa-i ?

- Căcat! La cât eşti tu de jigărit numa’ de aur nu pari.

- Păi m-am deghizat. Ce vrei şi tu acuma, să strălucesc tot timpul? Ia lasa-mă jos să-ţi arăt.


Gheorghe îl lăsă jos intrigat. Căţelul se dădu de trei ori peste cap şi se transformă într-o mândreţe strălucitoare de câine de aur.

- Ca să vezi. Si ce poţi să faci? Cumva şi să îndeplineşti dorinţe ?

- Normal că pot.

- Orice dorinţe? Oricâte ?

- Orice dorinţe, da. La partea cu oricâte însă am o limitare din soft. Ştiţi voi, chestie de licenţe. Aşa e când rulezi pe Windows. Văru-meu, Peştişorul e pe linux, el îşi poate permite să fie mai darnic…

- Hm, interesant. Şi cam ce-ai putea tu face pentru noi, acu’ că ţi-am salvat coada ?

- Păi uite, vă pot îndeplini trei dorinţe. Câte una la fiecare, apoi una comună, să nu fie cu supărare.


- Auzi, dacă eşti aşa de tare ia dă-mi şi mie nişte ghete noi, că astea s-au găurit – se amestecă Tache. Din alea de gore-tex, cu ţinte argintii ?

- Jucărie – spuse căţelul. Bătu de trei ori din coadă şi, pac! În picioarele lui Tach răsăriră două ghete noi-nouţe. Acesta fluieră de uimire.

- Băi frate, eşti bun - zise Gheorghe. Io ştii ce vreau ? O geacă din aia de motociclist, da’ să fie de piele neagră şi cu ţinte. Poţi să faci şi asta ?

- Simplu ca bună ziua – spuse căţelul, bătând din coadă. Instantaneu, Gheorghe se trezi îmbrăcat cu cea mai mişto geacă de motociclist.

- Băieţi, mai aveţi o dorinţă. Gândiţi-vă bine, şi să fie comună, da ?

Gheorghe se scărpină din nou în creştetul capului. Tache se scobea şi el încurcat.

- Auzi, ce zici, îi cerem o pătură? Ştii tu, una din aia pufoasă…

- Băi, să ştii că n-ar fi rea o pătură. Mai ales că se lasă frigul.

- Sigur doar atâta vreţi? Adică e destul de neobişnuit, ştiţi voi…

- Ce, te-am încurcat? Pături nu ai în stoc?

- Ba da, cum vreţi voi. Şi bătu de trei ori din coadă. Pe loc apăru cea mai pufoasă şi caldă pătură din lume.

- Marfă – strigară la unison cei doi.

- Băieţi, acestea fiind zise, eu trebuie să plec, mai am ceva treabă. Mi-a părut bine de cunoştinţă. Şi căţeluşul de aur se dădu peste cap de trei ori şi dispăru.


Tache şi Gheorghe stăteau gânditori lângă un mic foc, încropit din ce se găsea în jur, strânşi unul în altul sub pătura lor pufoasă şi caldă, pasându-şi unul altuia sticla de Săniuţa. Tache fu primul care sparse tăcerea.

- Auzi bă Gheo, ştii la ce mă gândesc eu ?

- Iar te gândeşti ?

- Da băi, io cred că suntem cei mai mari fraieri de pe lumea asta.

- Păi de ce ?

- Cred că nu i-am cerut ce trebuie.

- De ce zici asta? Nu ţi-ai dorit întotdeauna ghetele alea? Şi eu geaca ?

- Ba da, dar…uite, Săniuţa asta acuşi se termină. În loc de pătură, nu mai bine îi ceream încă o sticlă?

Gheorghe căzu pe gânduri. După ce medită puţin, luă cuvântul.

- Să ştii că n-ai dreptate.

- De ce mă ?

- Păi după ce se termina şi sticla aia ce făceam? Pătura măcar ne rămâne.

- Băi, să ştii că la asta nu m-am gândit. Ai dreptate.

- Păi vezi?


Înserarea se lăsase de tot. Culorile roşii şi portocalii dispăruseră apus, lăsând locul unui gri sângeriu. Se făcuse deja frig. Groapa de gunoi fumega alene, aşa cum o făcea dintotdeauna. Fumul urca încet spre cer, contopindu-se parcă cu urmele de nori răzleţite pe cer.

miercuri, 24 martie 2010

Am aflat ce-mi doresc

Toată lumea îşi doreşte în viaţă câte ceva. Printre cele mai populare alegeri sunt banii, maşinile, vilele, celebritatea, puterea şi lista ar putea continua.


Se ştie că reclamele contribuie din plin la chestia asta. Prin metoda picăturii chinezeşti, indivizii de la PR încearcă să te convingă că ai nevoie de tot felul de căcaturi de care nu ai şti că ai nevoie dacă nu te-ai uita la reclama respectivă. Gadget-uri minunate care îţi vor face viaţa mai comodă şi cu care vei putea să-ţi automatizezi casa astfel încât să nu mai trebuiască să te scoli din pat decât să faci pişu sau caca, sau să mergi până la uşă să-ţi ridici produsele comandate pe net, inclusiv papa. După care vei putea cumpăra, tot online aparate minune care îţi vor arde grăsimea de pe corp, grăsime pe care nu ai fi pus-o dacă nu îţi cumpărai chestia care te scutea de drumul până la magazin. Nu e minunat cum se completează lucrurile unul pe altul ? Atâtea lucruri pe care să ţi le doreşti, atât de puţin timp pentru a le cumpăra…


Eu însă, cum am o minte mai simplă, nu-mi doresc toate aceste minuni ale tehnologiei. Am tot stat în cumpănă fără să ştiu exact ce-aş mai putea cere de la viaţă. Până când, intr-o zi, am aflat. Cu ajutorul unui afiş absolut genial. Acum ştiu ce-mi doresc. Ce-şi doreşte TOATă LUMEA:



marți, 23 martie 2010

Acţiune în forţă

Totul a început cu o senzaţie nedefinită de surescitare. Ca un fel de mâncărime, ca un fel de jenă ambiguă, ca o o uşoară senzaţie de căldură. Îl atinse uşor cu degetul, ca şi cum n-ar mai fi făcut-o până atunci. Simţi ca răspuns o umflătură ciudată. Era ceva tare, ce se ridica obraznic şi sfidător, cerându-şi legitimul drept la existenţă. Spunând parcă : “Hei, sunt aici, nu mă poţi ignora. Am şi eu necesităţile mele.”

Trecu la o apăsare uşoară, iar acel ceva tresări, ca şi cum ar fi spus “ia-mă”. Se simţea o pulsare ritmică şi crescândă, o pulsare cu atitudine. Îl luă între două degete şi apăsă mai hotărât, testându-i limitele parcă. Răspunsul era de fiecare dată pe măsură, din ce în ce mai determinat.

Era însă nehotărât dacă să o facă sau nu. Ştia că o acţiune mai în forţă ar fi terminat totul. Pe de o parte simţea o dorinţă, un impuls lăuntric de a o face, iar pe de altă parte ceva îi spunea să prelungească momentul. Întotdeauna când dai dovadă de răbdare eşti răsplătit, nu-i aşa?

Brusc, se hotărî. Fie ce-o fi. Îl prinse cu două degete şi începu o serie de apăsări şi relaxări tot mai pronunţate. Îl simţea pulsând şi trăia parcă o stranie fascinaţie, care îl împingea să continue. Nu dură mult până când o substanţă albă şi lipicioasă invadă acel loc. Proeminenţa se retrăgea, spunând parcă : “mulţumesc”. Broboane de transpiraţie îi curgeau pe frunte, dar simţea plăcerea victoriei binemeritate. Curajul îi fusese răsplătit.

Se întinse după pachetul de şerveţele şi şterse atent urmele faptei. Afurisitul de coş care îl chinuia de câteva zile fusese în sfârşit stors.

luni, 22 martie 2010

Despre ghei

Ante scriptum: Eu nu sunt gheu. Ca să evit întrebările subsequente.


Faptul care m-a făcut să meditez un pic mai profund ( nu pro-fund, clar? ) la problema asta a gheilor a fost o mică discuţie de-acu un an jumate când am petrecut ceva timp pe mândre tărâmuri belgiene. Mă conversam cu găzdăriţa mea de atunci şi-mi povesteşte printre altele că are şi ea o fată la facultate care stă la ceva cămin împreună cu alte două fete cochete şi cu un gheu. N-am înţeles acuma dacă într-o cameră sau într-o casă, dar oricum stăteau cumva într-o stare de apropiere destul de apropiată. N-am comentat eu nici pro, nici contra, să nu par anacronic, doar am remarcat că “voi pe-aici nu prea aveţi greţuri când vine vorba de ghei, n’est-ce pas? Zice, a, non, păi fetelor le plac gheii, că şi ei le au cu fardurile, cu bijuteriile, cu cochetăriile şi alte cele. Gheul este cel mai bun prieten al fetelor. Ah, bon? Aşa o fi dacă o zici matale cu atâta foc.


Lumea asta e ciudată. Din cele mai vechi timpuri faptul de a fi gay a fost în general condamnat de o grămadă de societăţi. Mai puţin în aia grecească veche, în care a fi gheu era o chestie “trendy”. Se povesteşte că odată un italian şi un grec polemizau intens. Şi zice grecul: “auzi, să ştii că noi am inventat sexul cu mii de ani înaintea voastră”. “E drept, zice italianul, dar noi l-am arătat şi femeilor”. În fine, hai că divalgăm. Zic că lumea e ciudată. Întâi te pui şi omori toţi gheii pe care îi prinzi, apoi doar îi bagi la bulău, ca pe vremea lui Ceacea, lucru cel puţin ciudat dacă vrei să stârpeşti asta, pentru că toată lumea ştie că la bulău e pericol să scapi săpunul pe jos, că nu se ştie când te poţi procopsi cu un gheu în fund. Nu poţi să ieşi din bulău fără rozetă mai largă, eventual şi convertit. După aia o laşi baltă şi proclami că şi gheii sunt un fel de oameni şi au drepturi, îi laşi să organizeze parade, să se dea în stambă. Unii mai şi emigrează din cauza asta, ca moşul din bancul ăla care zice că, dom’le, înainte îi omoram, apoi îi toleram, acum e la modă. Eu plec naibii de aici până când nu devine obligatoriu.


Iar divalghez. Acuma, ca să-mi pun şi eu o poziţie faţă de treaba asta ( nu capra, clar ? ) aş zice că societatea de acum se află cam în situaţia unuia care stă pe budă, s-a căcat monstruos şi pute în toată baia de-ţi mută nasul, şi îi mai trebuie să se cace încă odată pe-atât. Omul are de ales în a suporta putoarea, riscând printre altele să înfunde şi buda, şi a trage apa aşa aşezat cum e, riscând să fie curentat la coaie cu un jet de apă rece. Eventual, dacă buda e deja înfundată, să i se urce tot căcatul plutitor şi să I se lipească de toată partea posterioară a corpului. Grea alegere, la care n-am prea avut niciodată răspuns. Eu de obicei la faza asta constatam că, din cauză de prea mare grabă, uitasem să deschid geamul de la baie. Şi pute. Şi mă chinuiam aşa cum eram, pe vine să mă ridic să-l deschid, fără să mă mânjesc de căcat.


Cam asta e poziţia omului de mijloc faţă de problema gheilor. O să mă întrebaţi : bine coae, dar de ce nu te ştergi mătăluţă la cur, te scoli frumos, deschizi geamul şi nici măcar nu te mânjeşti la cur? Ei bine, răspunsul e simplu: îmi pare rău să stric de două ori hârtia igienică, pentru că ştiu că o să mă mai cac. Sau poate mi-e lene. Aşa e omul de mijloc, ecologist. Pentru că alături de gheitudine, şi a fi ecologist e o modă.


Revenind la poziţia faţă de ghei, ce-am putea spune? Dintotdeauna, cea mai sănătoasă şi mai neintromisivă (deci observaţi ce cuvinte pretenţioase inventez) atitudine a fost “nu mă afectează, nu mă bag”. Sau mai pragmaticul “mă bag dacă iese ceva”. De genul eu urăsc PSD-iştii, da’ dacă iese o combinaţie şi primesc şi eu un loc undeva lângă roata de caşcaval o să fiu cel mai înfocat susţinător al lui Ilici. Nu al lui Bombo, că am auzit c-ar fi gheu. Urmând acest principiu sănătos, aş putea postula cam aşa: mie-mi plac gheii şi urăsc lesbienele. Păi de ce Porc’şor? Păi uite de ce: cu cât mai mulţi ghei sunt pe pământ, cu atât îmi rămâne mie mai multă pizdă din care să aleg. Reciproc, cu cât mai multe lesbiene sunt ocupate să-şi lingă una alteia roza vânturilor, cu atât range-ul meu de choice e mai sărac.


Serios acuma, eu în principiu n-am nimic cu ei. Coae, dacă tu ai ales să-ţi bagi pula într-o fiinţă de acelaşi gen ca tine, e treaba ta. Nu-mi ţine mie nici de foame nici de sete. Recunosc că nu-mi prea pică bine la stomac când văd prin parcuri câte doi masculi aşezaţi pe o bancă, unul ţinându-l tandru pe celălalt în braţe şi băgându-şi limbi. Nu e invenţie, chiar am văzut. Pentru toţi gheii care citesc aceste rânduri, vă rog eu, faceţi asta acasă. Nu de-alta, dar o să creadă copiii mici că aşa trebuie şi ne mai trezim cu ghei precoci. Asta ar fi cumva rezolvarea paradoxului cu “ştim că gheii nu se reproduc, dar paradoxal, sunt din ce în ce mai mulţi”.


Ce mă enervează însă e nu gheitudinea în sine, ci ghei-atitudinea. Adică bărbatul care nu e ghei pasiv tinde tot mai mult să se comporte efeminat. Aşa au apărut cremele epilatoare pentru bărbaţi, sprâncenele pensate şi – culmea monstruozităţii – man-poşetele. E trist să vezi cum bărbaţi care se dau normali îşi maimuţăresc în aşa hal condiţia. Oameni buni, amintiţi-vă de marele Freddie Mercury. Era gheu declarat, se futea în cur, dar avea o atitudine şi o aparenţă normală, de bărbat. Păcat că a murit ca un prost, sigur ar mai fi cântat şi acum. George Michael, Elton John… Rings a bell?


Închei cu o dedicaţie pentru voi, toţi bărbaţii care nu sunt ghei, dar se poartă mai rău ca_cand ar fi. Enjoy!




Bee Gees – Stayin’ Alive

vineri, 19 martie 2010

Aventura – episodul 2

- Ştii, mă gândesc de mult timp la o chestie.

- Mţ... hai s-auzim.

- Corpul ăsta omenesc, în esenţa sa e un miracol, nu ?

- Adică ?

- Dică, ce vreau să zic, e un fel de uzină care se auto-repară. Uite, de exemplu după o noapte în care te faci muci...

- Muci ? Adică eşti răcit ?

- Nu măi, muci de beat...oricât de inconştient ai fi, totuşi există nişte automatisme care funcţionează fără voia ta şi te readuc pe linia de plutire.

- Aşa, şi ?

- Şi uite, de exemplu dacă ai o rană din care curge mult sânge. Rana se închide singură şi sângele se regenerează. Nu e o minune în sine ?

- Băi, o fi. Nu m-am gândit la asta niciodată.

- Şi uite, alt exemplu...

- Mţ...zi.

- Dacă îi rupi un os, după un timp se sudează la loc. Trebuie doar să şi-l imobilizeze cu o atelă şi pac! În şase săptămâni e ca nou.

- ...

- Tu ţi-ai pus vreodată întrebarea: oare aşa o maşină perfectă poate fi rezultatul unei evoluţii întâmplătoare ? Sau din contră, să fie creaţia unei forţe superioare?


Igor căzu pe gânduri, scărpinându-se cu palma cât lopata pe ceafa groasă care se termina cu un craniu ras cu o delicateţe de care nu l-ai fi crezut în stare. La capătul unui minut spuse:

- Vanea, noi suntem bun preteni de mult timp. Nu ştiu ce aş fi făcut fără tine. Dar să ştii că mă îngrijorezi de la o vreme.

- De ce frate ?

- Am impresia că ai început să te înmoi. Şi nu-i bine în meseria noastră. Crede-mă.

- Poate ai dreptate. Nu m-am gândit la asta. Uite că se trezeşte. Hai la treabă!

- Hai!


Vanea aruncă o găleată de apă pe nefericitul care zăcea plin de sânge pe pardoseala rece a băii. Apoi îl ridică şi-l privi în albul ochilor.

- Ia uite cine a făcut ochi! Bună dimineaţa, băieţaş.

- Hai mai explică-ne odată partea aia cu “N-am decât 100 de euro în cont” – adăugă şi Igor. Poate s-au mai înmulţit între timp, mi-ar părea taaare rău să trebuiască să îţi mai rupem nişte degete. Încep să se termine, nu de-alta....

joi, 18 martie 2010

Ze limbi

Mi-am dat seama că spaţiul acesta virtual numit de unii “blogosferă” nu este altceva decât un loc în care oamenii îşi pierd vremea ori lingându-se în cur ori înjurându-se. De multe ori se asociază în a linge pe cât unul mai cunoscut sau în a-l înjura. Nu vă impacientaţi, nu spun lucruri noi, ci vreau să ajung undeva.

Pe de altă parte oamenii aleargă după numere. Numărul de unici, de clicuri, de poziţii în diferite topuri, de comentatori, de comentarii, de oameni care i-au pus în blogroll...


Oamenilor le place în general să şi-o măsoare prin aceste numereşî să se simtă bine dacă au devansat un număr de alţii ca ei. Altfel nu-mi explic numărul mare de bannere “Sunt mai tare ca 97,324563 dintre bloggeri”. Toate numerele astea sunt mai mari decât 95%, ceea ce îi face pe toţi să se simtă bine. Nu contează că ăia 95% nu au mai scris nimic de luni întregi şi că “lupta” se dă între 1-2%. 95% sună rasurant. 95% sunt mai “proşti” decât mine.


Totuşi este la un moment dat foarte greu să fii nambăr oan în orice top s-ar face. Nu mă refer la valoare în această lume imbecilă în care toată lumea scrie şi aproape nimeni nu citeşte. Nici vorbă. De obicei cine are valoare adevărată scrie cărţi, nu pierde vremea pe bloguri. Aici mă includ şi eu, şi mărturisesc cu mâna pe inimă că n-am fost în stare în viaţa mea să scriu o proză decentă, de măcar zece pagini. Cu toate că unii mă laudă că “scriu bine” poveşti de blog. Termenul de “bine” însă e aşa de relativ, că nu are nici o valoare.


De aceea propun înfiinţarea unui nou top: ZeLimbi. Ca oricine să aibă şansa de a ajunge în top la un moment dat. Să nu fie nevoie de valoare, nici de mulţi vizitatori, nici măcar de mulţi care te-au pus la blogroll. Nici chiar de cineva care să te bage în seamă. Pentru a fi în acest nou top revoluţionar ZeLimbi tot ce trebuie să faci este să:

- Petreci cât mai mult timp pe bloguri celebre

- Dai cât mai multe comentarii care să îl lingă în cur pe proprietarul blogului

- Ai cât mai puţine interacţiuni cu ceilalţi comentatori.

- Ai cât mai mulţi comentatori la tine pe blog care îţi dau limbi, iar tu să te caci cât mai împrăştiat pe ei.

Cum funcţionează:

Este un algoritm foarte complicat, de aceea nu îl voi explica în detaliu. Doar principiile de bază. Cele două unităţi de de măsură de bază în acest top vor fi limbile date şi limbile primite. Pentru fiecare acţiune a ta primeşti un număr de limbi. Şi anume:


Limbile date:

- Pentru fiecare zece minute în care ai stat pe un blog primeşti câte o limbă dată. Însă nu este suficient să ai pagina încărcată şi să te uiţi la filme porno într-o altă fereastră. Fereastra trebuie să fie activă şi la fiecare 30 de secunde trebuie să dai refresh pe lista de comentarii la un post oarecare.

- Pentru fiecare comentariu pe care îl pui pe respectivul blog primeşti 10 limbi date. Atenţie! Comentariul trebuie să nu facă referinţă la nici un comentator anterior ( de exemplu @Gigel ), decât în cazul în care îl înjuri. Se va face o listă actualizată zilnic de înjurături care vor fi recunoscute automat. Mai mult, nu ai voie să înjuri pe oricine, ci doar pe cei care îl înjură pe proprietarul blogului. Dacă vei fi depistat că înjuri proprietarul blogului vei avea un punctaj de -50 de limbi date şi ban temporar pentru o zi. La trei banuri vei primi şi o muie.

- Toate aceste scoruri vor fi înmulţite cu numărul de limbi primite ale blogului pe care ai dat limbi şi cu inversul numărului de limbi date de acesta. Astfel încât, cu cât mai multe limbi primite are blogerul pe îl lingi (şi cu cât mai puţine date), cu atât mai multe limbi date vei avea şi tu. Mai pe româneşte: dacă lingi în cur un lingău nu e aşa de profitabil ca şi când ai linge pe unul pe care îl doare în cur de tine. Fiecare blog va primi un rating iniţial în limbi primite, pornind de la poziţia medie în ZeList în ultimul an. De exemplu Zoso va primi ratingul 1000, Cabral 999, Pitici Gratis 850 ş.a.m.d. Asta va însemna că dacă îl lingi pe Zoso în cur vei avea un rating mai mare decât dacă il lingi pe Cabral sau pe Radu.


Limbile primite

- Aici lucrurile se complică. Trebuie să convingi cât mai mulţi blogeri să te lingă în cur, dar în acelaşi timp tu trebuie să-i ignori sau să-i flitui. După modelul “Tu mi-o freci mie, iar eu mă piş pe tine”. Este un concept cu totul nou faţă de ZeList, care este de obicei pe bază de reciprocitate: “Ţi-o frec dacă mi-o freci şi tu”. Adică mă pui în blogroll dacă te pun şi eu.

- Evident, punctajul tău va creşte dacă primeşti limbi de la unul care primeşte la rândul lui multe limbi. De exemplu primeşti o limbă ( primită ) pentru fiecare comment care te laudă şi zece pentru fiecare comment gen “@Gigel: Marş de-aici troll homosexual ce eşti”. Bonus încă zece dacă Gigel revine fără să te înjure.


La final se adună limbile date cu cele primite. Observaţi că algoritmul este foarte complicat şi păstrează o balanţă fină între a da limbi şi a primi limbi. Eşti punctat şi dacă dai şi dacă primeşti limbi, dar trebuie să fii atent pe cine lingi şi pe cine înjuri, astfel încât punctajul tău să fie maxim.

miercuri, 17 martie 2010

Arăt grasă ?

- Spune-mi: sunt grasă ?

- ăăăă ? Poftim ? Nu ...

- Deci crezi că sunt grasă!

- Dragă, nu, nici vorbă!

- Ba da, crezi că sunt grasă. Şi în plus urâtă.

- Draga mea, e aiurea. Arăţi perfect. Nici vorbă să arăţi grasă. Hai, schimbă-te, mai avem 20 de minute până începe filmul....

- Nici măcar nu te uiţi la mine.

- Dar m-am uitat la tine înainte.

- Uită-te la mine acum! Arăt sau nu grasă?

.........

- Ce te holbezi aşa ?

- Poftim? Mi-ai spus să mă uit la tine.

- Te uiţi de o jumătate de oră!

- Încercam să fiu sigur !

- Sigur de ce? Că grăsimea mea nu se revarsă peste tot ?

- Iubito, m-am uitat la tine prea puţin, nu e bine. M-am uitat prea mult, nu e bine! Nicicum nu-i bine.

- Ştiam eu! Mă consideri o vacă urâtă şi grasă!

- Iubito, nici vorbă! Arăţi perfect. Şi în plus mergem la un film. O să fie întuneric, nimeni n-o să te vadă.

- Poftiiiim? Am înţeles acuma! De-aia mă duci la film, că e întuneric şi nu mă vede nimeni!

- Nu, iubito, nici vorbă! Exagerezi!

- Uită-te la mine şi spune-mi SINCER: arăt sau nu grasă?

........

- Ştiam eu! Nu mă mai duc niciunde!

marți, 16 martie 2010

A greşi gaura e omeneşte

Dar totuşi, e faci când nimereşti gaura greşită ?


a) Faci pe prostul: “A, scuza-ma, nu mi-am dat seama. Am nimerit cumva în locul greşit ? “


b) Empatizezi cu victima: Draga mea, ştiu prin ce ai trecut. Şi eu am fost prins odată într-un colţ de o gaşcă de gay în călduri...


c) Profiţi de ocazie: lasă că nu-i nimic, pisi, tot trebuia să ajungem odată şi odată la faza asta.


d) Dai dedicaţii muzicale în care îţi cei iertare:



P.S: Îmi place partea cu: “ I want to make thing better/ I wanna make it all right/ Il you want you can put on a strap-on/ And give it back to me all night “

Asta da dovada de iubire. Câţi dintre voi ar face aşa ceva ?


e) Rânjeşti satisfăcut, chiar dacă ai luat-o peste cap şi continui singur:





Voi ce aţi face ?

luni, 15 martie 2010

Profetul – episodul 3

Avertisment: Dacă citeşti textul următor îţi vor cădea coaiele şi îţi va creşte păr pe limbă ( dacă eşti băiat ) sau ţi se vor micşora ţâţele şi te vei umple de coşuri (dacă eşti fată). În plus vei fi urmărit toată noaptea de omuleţi roşii cu coarne, coadă şi tridente înroşite în foc cu care te vor înţepa în cur. Asta pe veci, chiar şî după ce o să dai colţul.

Serios, dacă nu-ţi plac textele care sunt “contra” doctrinelor atât de adânc înrădăcinate în creierul maselor de mii de ani, mai bine nu citi textul de mai jos şi scuteşte-mă de comentarii indignate.


Episodul 1 Episodul 2


Vindecările miraculoase erau o sarcină mult mai complicată decât s-ar crede, chiar dacă dispui de cea mai avansată tehnologie din Univers. Mult mai greu decât să faci scamatorii pe care le-ai programat din timp. Greutatea nu consta în faptul că majoritatea bolilor primitivilor n-ar putea fi vindecate, ci în faptul că trebuia să pui diagnosticul şi să vindeci orice fel de boală pe loc, dând în acelaşi timp impresia că ai făcut totul cu mana goală. Asta obiectase Elenor când Eli îi spusese ce are de făcut.


- Iarăşi îţi faci prea multe griji şi te implici prea tare. Uiţi că tu nu trebuie decât să joci un rol, iar toată munca este făcută de echipa din spate – îl liniştise acesta.

- Bine, dar cum veţi face treaba efectivă? Din câte ştiu eu vindecarea la distanţă şi instantanee a oricărei boli imaginabile este imposibilă. Chiar şi pentru noi.

- Ei, şi tu acuma. Facem ce putem şi noi. Majoritatea bolilor au fost repertoriate şi există metode rapide de diagnosticare şi tratare. Pentru restul, cei şchiopi, orbi sau pe moarte însă este suficient să dăm impresia unei vindecări, până la trecerea circului. Este întotdeauna spectaculos să vezi un olog care umblă aşa deodată, chiar dacă asta nu durează decât câteva zile, până la trecerea efectului serului injectat cu ajutorul unei micro-sonde invizibile. Tot ce contează este să se răspândească vorba.

- Şi cu oamenii ce se va întâmpla după câteva zile? Chiar nu-i puteţi vindeca de tot?

- Ce-ţi pasă ţie? Vor reveni la starea de sănătate iniţială sau vor ajunge chiar mai rău, din cauza suprasolicitării sistemului nervos, indusă de ser. Poţi să-i previi că acest lucru se pote întâmpla din cauza lipsei lor de credinţă. E un motiv bun pentru ei. Şi apoi o vindecare totală ar costa mult prea mult.


Aşa îşi începuse nefericitul Elenor munca de pseudovindecare de bolnavi. Toţi îl priveau ca pe ultima lor şansă, oamenii veneau la el plini de speranţă, plecau şi cu mai multă speranţă, dar în câteva zile majoritatea descopereau crudul adevăr: totul era o iluzie. Ologii îşi reveneau la starea iniţială şi rămâneau legume sau mureau datorită supradozelor de stimulenţi care le epuizau corpul. Orbii se trezeau peste câteva zile cu creierul prăjit din aceleaşi motive. Surzii deveneau hipersensibili la orice sunet şi se retrăgeau în peşteri sau în locuri izolate pentru a scăpa de teroarea zgomotelor. De fapt acest lucru era convenabil, despre ei răspândindu-se zvonul că deveniseră sfinţi şi se retrăgeau în căutarea lui Dumnezeu.


Cel mai grotesc lucru fusese atunci când “înviase” un mort de câteva zile. Fusese absolut cumplit să vezi cadavrul, animat cu ajutorul unor substanţe speciale, cum iese din mormântul săpat în stâncă şi merge de unul singur. Bineînţeles că efectul ţinuse doar o săptămană, iar “înviatul” fusese în acest un zombi sălbatic şi fără discernământ, care stătea într-un colţ urlând şi mormăind fraze de neînţeles, lucru pus pe seama unei pretinse “iluminări”. La sfârşitul efectului substanţelor animatoare, cadavrul ambulant fusese “răpit la cer” într-o navetă de transport, pentru a nu dezamăgi gloata.


Elenor şi echipa trebuiau să se mute constant, pentru a nu fi demascaţi. Oricum, se părea că planul funcţiona de minune, primitivii nepunând prea mult la îndoială puterile Profetului. Elenor era deprimat. Ar fi preferat să nu facă parte din înşelăciunea aceasta colosală, dar era conştient că trebuia să meargă până la capăt. Ceea ce-l speria însă erau două lucruri: Primul că stăpânirea romană nu vedea deloc cu ochi buni ridicarea unui nou lider care să le submineze autoritatea şi îl supravegheau tot mai îndeaproape prin spioni plătiţi. Al doilea lucru era că gloata devenea din ce în ce mai fanatică şi era în stare să înfrunte cu pieptul gol soldaţii înarmaţi cu săbii şi cu lănci, fiind încredinţaţi că cineva îi va salva, macar în viaţa de apoi, dacă nu pe loc. Îşi făcuseră un titlu de glorie în a muri pentru Credinţa Nouă. Se plânsese de acest lucru:


- Cred că am exagerat un pic cu condiţionarea asta. Oamenii nu mai au nici o frică şi înfruntă orice fel de represiune pentru a mă urma. Acum două zile au fost arşi de vii vreo douăzeci dintre ei care refuzaseră să se lepede de mine, orice ar însemna asta. Acum o săptămână alţi treizeci au fost daţi la animale sălbatice. Nici măcar nu s-au apărat, ba şi-au sfâşiat chiar hainele pentru a fi mai uşor ucişi de acestea.

- Da, am văzut – jubilase Belzebur. Nu e minunat ?

- Cum adică minunat?

- E minunat. Înseamnă că noua religie începe să prindă. E chiar mai repede decât ne-am aşteptat. Clientul e în extaz. Şi apoi unde ai mai văzut tu religie nouă fără victime colaterale? Ia şi tu partea bună: dacă lucrurile merg tot aşa vom putea să-ţi scurtăm misiunea şi să economisim din buget. Cât crezi oare că ne costă o zi din tot circul acesta ?


Elenor continua munca de Profet. Nu avea de ales. Era însă din ce în ce mai puţin convins că toate aceste lucruri vor duce la ceva bun. Văzuse fanatismul, prostia şi instinctul de turmă al fiinţelor de pe această planetă şi prevedea o catastrofă. Şi în plus, misiunea aceasta de…Profet…era de părere că ar fi trebuit încredinţată cuiva cu mai puţine calităţi ca el. Se gândea în principal la calitatea numită Conştiinţă.

- va urma -