marți, 25 mai 2010

Trucuri feminine


- Fatahhh, io trebe neapărat să-ţ mărturisesc ceva.
- Ce-ai păţit fatahhh ?
- Băi, mie masculii ăştia nu-mi prea place.
- Păi cum aşa fatahhh ?
- Se gândesc numa la sex. Toată ziua s-ar acupla. Nu tu tandreţuri, nu tu un preludiu acolo...vor numa s-o bage, toată ziua.
- Păi şi ce-ai vrea şi tu acuma? Îs nişte finţe retarde şi imbecile. Atâta poate, atâta vrea, atâta gândeşte. Ei. Masculii carevasăzică.
- Şi auzi, mai e o chestie care nu-mi place.
- Care fatah?
- Păi ei te fute, nu zic, e fain, da’ după aia te lasă gravidă şi pleacă. Nici nu te mai cunoaşte. Mie mi s-a întâmplat deja de doişpe ori. Şi de fiecare dată zice că o să stea lângă tine când…. Dar nu face. Şi aşa de tare mă doare de fiecare dată când....
- Haha, păi vezi dacă eşti proastă? Mie numai de două!
- Minţi mah! Cum numa de două ?
- Nu mint mah, să mi se usuce mie dacă te mint!
- Păi cum faci fatah să nu rămâi borţoasă ?
- Fi antenă aici. Iei masculul, îl prosteşti bine, da’ auzi…bine-bine. Te dai pe lângă el, apoi îl respingi, iar îl încălzeşti....de obicei chestia asta îi înebuneşte şi nu mai judecă limpede.
- Aşa, şi dup’aia ?
- Când e hiper-excitat, dar nu mai speră să şi-o pună, te duci brusc spre el şi ridici codiţa.
- Aşa, şi ?
- Masculul nu mai gândeşte clar şi se repede să-şi bage mataroanga la tine în fofoloancă.
- Păi şi ce ai rezolvat? Şi-o bagă, dă de două ori din cur şi tu rămâi iar gravidă ca proasta.
- Nu făăă, tocmai aici e şpilu’. Vezi dacă eşti proastă şi nu mă asculţi ?
- Bine făăă, las’ că eşti tu deşteaptă. Hai zi mai departe.
- Ştii mişcarea aia din cur în sus şi în jos? Ca atunci când te spargi în figuri pe manele de manele ?
- Da făăă, ce întrebare! Toate fetele o ştie.
- Păi o faci în sensu’ în faţă, ca atunci când bagi fofoloanca la interval şi sare tot clubu’ cu loz fără număr. Da’ tre să te sincronizezi bine, ca prostu’ să nu observe.
- Stai că nu mă prind. Si cu ce mă ajută treaba asta ?
- Băi, da proastă eşti fă. Păi cum nu pricepi aşa o chestiune elementară? Aşa ţi-o bagă în cur!
- Ahaaa... şi nu mai rămân gravidă! Genial! Da’ auzi, masculu’ nu se prinde?
- Nu se prinde făă, ţi-am zis că e prea proşti. Şi când e excitaţi e şi mai proşti. Ei îşi bagă chestia în orice are gaură. Am văzut odată unu’ care a rămas înţepenit într-o scorbură de palmier.
- Auzi, da’ mie nu prea îmi place în cur.
- Asta e treaba ta. Da’ cred că e mai bine decât să rămâi iar gravidă.
- Ahaaa. Băi fatahhh, eşti bună. Mă duc să le zic şi la Lizuca şi Frusinica. Hai pa.
- Hai pa.

Restul istorisirii se cunoaşte. De la Lizuca şi Frusinica au aflat de noua tehnică toate prietenele de la coafor, cele din clubul de telenovele şi toate piţipoancele maneliste din Mall. Toate erau fericite şi mulţumite că nu mai trebuie să rămână gravide şi să depună ouă, chestie care era peste măsură de neplăcută şi de dureroasă, mai ales că nu se auzise în toată istoria de 65 de milioane de ani ca vreun mascul să stea lângă o femelă în acele momente delicate. Şi uite aşa, în 150 de ani au dispărut dinozaurii.

A, şi chestia cu meteoritul care ar fi distrus specia este probabil o invenţie a vreunui mascul care a vrut să mai spele din ruşinea rasei.

joi, 20 mai 2010

Târgul de arme ecologice


Bine aţi venit la târgul de armament de anul acesta – urla prezentatorul din toţi rărunchii.  Târgul de anul acesta se prezintă sub semnul e-co-lo-giei şi a respectului faţă de mediul înconjurător.
Mă plimb fascinat printre standurile care de care mai colorate şi mai frumos aranjate.  Hostess-e super sexy te îmbie cu ultimele creaţii în materie de armament.

- Poftiţi, domnule, vizitaţi noul stand de mine anti-personal. Complet ecologice.
- Poftim? Mine anti-personal? Cum vine aia ecologice ?
- Este simplu dragă domnule. Vechile mine, prin explozia violentă poluau aerul  şi distrugeau vegetaţia. Inovaţia constă în faptul că nu mai folosim decât o cantitate infimă de explozibil, combinat cu un cartuş de aer comprimat. Acesta proiectează în jur o mulţime de particule ascuţite şi impregnate cu o otravă care ucide instant şi eficient, fără a polua mediul. Opţional se poate adăuga în cartuş un recipient seminţe de gazon, plus un îngrăşământ care să re-fertilizeze mica zonă afectată.

Ridic din sprâncene a mirare şi mă îndrept spre un alt stand, străjuit de două dudui sexy şi surâzătoare.
- Voi ce vindeţi aici ?
- Rachete ecologice, dragă domnule. Rachete sol-aer ecologice.
- Aha, înţeleg, şi cum vine asta ?
- S-a plecat de la ideea că avioanele poluează, distrugând stratul de ozon. Această rachetă, cu un consum redus de combustibil şi cu catalizator euro 5, se ţine după avion şi absoarbe gazul ars, filtrându-l prin acelaşi catalizator revoluţionar care produce ozon. Un microcip calculează în timp real consumul propriu de combustibil, cât şi cantitatea de ozon produsă, incluzând gazul ars din explozie, întârziind-o pe aceasta până în momentul în care valorile sunt egale. Deci poluare zero.

Ridic din sprâncene şi mai mirat, îndreptându-mă spre alt stand.
- Poftiţi pe aici domnule, vă prezentăm ultimul răcnet în materie de proiectile anti-tanc. Total ecologice. Emisie zero de dioxid de carbon.
- Cum aşa? Şi explozia ?
- Am rezolvat această problemă într-un mod ingenios. Proiectilul are două etaje, primul percutează la atingerea blindajului şi acoperă tancul cu un strat special şi impermeabil de gel. Al doilea penetrează blindajul şi explodează cu mică putere în interior,  arzând tot oxigenul. Datorită gelului care acoperă tancul în mod etanş, oxigenul de afară nu intră, făcând echipajul să se sufoce în mod curat şi ecologic.
Ies de la târgul de arme ecologice plin de speranţă. În sfârşit, un război curat, fără emisii nocive. Cred că totuşi mai există o speranţă pentru planeta noastră.

marți, 18 mai 2010

Centrul de Consiliere şi Eutanasiere


Era deja târziu. Aproape ora închiderii. Kra’un se gandea cu satisfacţie că peste câteva minute va închide, va merge acasă şi se va delecta în aparatul nou-nouţ de relaxare şi realitate virtuală pe care dăduse o grămadă de bani. Chiar începu să închidă aparatele când se auzi o bătaie timidă la uşă.
- Bună ziua...ăăă...nu ştiu dacă am nimerit bine. Aici este...ăăă...Centrul pentru Consilere şi Eutanasiere?
- Da, exact – făcu Kra’un cu o voce plictisită. Dar este aproape ora închiderii şi...
- Vă rog să mă ajutaţi. Sunt disperat!
- Băiete, am şi eu viaţa mea personală. Prietenii mă aşteaptă să ieşim la o bere. Nu poţi aştepta până mâine ?
- Sunt aşa de singur...boci tânărul. Nu am familie, nu am prieteni...la muncă toţi râd de mine şi-mi zic că sunt ciudat...

Kra’un dădu ochii peste cap. Încă un plângăreţ pe ziua de azi era prea mult. Îşi ura slujba. Totul devenise mult prea complcat de când Centrul de Eutanasiere se transformase prin lege în Centru de Consiliere şi Eutanasiere. Adică omul care vine la tine nu mai ştie ce vrea, adică “vreau să crap, nu mă întreba de ce". Nuuu, acuma s-a ridicat o întreagă generaţie de plângăcioşi care vin la tine să-i consiliezi, să-i convingi să nu o facă...dar na, dacă legea aşa zicea...
Fără chef, Kra’un începu să-l descoasă pe tânăr:
- Şi de ce mă rog râd colegii de tine ?
- Pentru că zic că-s ciudat.
- Auzi, asta ai mai zis. Nu te repeta că nu am vreme. De ce eşti ciudat?
- Pentru că nu-mi place să mă fut în cur.
- Serios ? – făcu Kra’un cu o mină voit îngrijorată. Cum adică nu îţi place să te fuţi în cur ? Toată lumea se fute în cur. Tu într-adevăr ai o problemă, tinere.
- Am încercat, să ştiţi că am încercat din răsputeri. Dar nu mă atrage. E grav ?
- Hm, mă tem că e grav – spuse Kra’un trăgând cu coada ochiului spre ceas. Se pare că ai o deviaţie serioasă.
- Aşa mi-au zis toţi – boci tânărul. Oare mai am vreo speranţă ?
- N-aş crede. Crede-mă, fiule , va fi tot mai rău. Vei fi tot mai marginalizat, tot mai fără prieteni, lumea va râde de tine...şi cine ştie, la un moment dat oamenii pot deveni chiar violenţi cu cei care sunt altfel.
- Şi atunci ce mă sfătuiţi ? Să fie eutanasia singura opţiune ?
- Clar. Eu în locul tău aşa aş face. Viaţa nu are rost fără prieteni. Decât să trăieşti aşa, mai bine mori onorabil. Fi bărbat, ce pula mea!
- Chiar credeţi că e singura soluţie?
- Auzi băiete, vrei sau nu vrei? Ţi-am spus odată părerea mea. Hotărăşte-te acuma dacă vrei sau nu, de mâine încolo avem programari non-stop toată săptămâna şi nu mai pot să te iau. Hai că nu-i aşa de rău, nu simţi nimic. Ca să vezi că sunt bun îţi pun gratis un film subliminal, ca să visezi ceva frumos în timp ce mori.

Tânărul, convins de data aceasta se lăsă dus şi muri repede. Kra’un era mulţumit. De aşa clienţi avea nevoie până la urmă. Oameni care să ştie ce vrea, nu momâi plângăcioase şi nehotărâte, care să-i fută timpul. În fond, până la urmă, slujba de consilier-eutanasiator nu era chiar aşa de rea. Trebuia doar un pic de exerciţiu şi ceva putere de convingere.

joi, 13 mai 2010

Drama unui bărbat – partea a treia şi ultima


Se auzi un declic, apoi o lumină puternică năvăli în încăpere. Bărbatul era puţin dezorientat, neştiind parcă unde se afla. Îşi reveni însă repede şi îşi dădu jos casca plină de electrozi.  Vreo douăzeci de femei, toate una şi una îl aşteptau cuminţi să revină la realitate.
- Bine ai revenit, iubitule, rostiră ele în cor.
- Ţi-am simţit lipsa aşa de tare ! – spuse o blondă beton cu ţâţe enorme, gudurându-se pe lângă el.
- Iubitule, de ce eşti aşa de rău cu noi? De ce eşti plecat aşa de mult ? – interveni şi roşcata micuţă şi simpatică de lângă ea.
- Te rugăm, stai mai mult cu noi. Ne simţim aşa de singure fără tine…

Bărbatul le privi fără o vorbă încercând să-şi amintească de ele.  Parcă petrecuse o noapte cu blonda cu o săptămână înainte, dar nu reuşea să-şi aducă aminte numele ei. Da, aşa era. Fusese foarte drăguţă cu el, şi în plus făcea o chestie excelentă cu limba. Poate o s-o mai ia cu el peste vreo lună, când se va plictisi de celelalte.
Se ridică cu greu de pe pat. Toate vociferările încetară. Femeile îl priveau cu respect, aproape cu veneraţie. Se hotărî să le vorbească, deşi avea o stare vecină cu mahmureala.
- Dragele mele, chiar aş sta mai mult cu voi, dar mi-e teamă să nu mă obişnuiesc prea tare.
- Da stăpâne, ai dreptate. Tu ai întotdeauna dreptate. Eşti aşa de înţelept.
- Porunceşte, care ţi-e dorinţa pentru noaptea asta?

Bărbatul făcu un semn scurt din cap spre cele două brunete gemene din al doilea rând, apoi se îndreptă spre dormitor. Acestea se ridicară radiind de fericire şi îl urmară. Celelalte femei părăsiră incăperea fără vreun cuvânt, sau vreo privire de reproş.

Totul era consecinţa războiului biologic care exterminase cvasitotalitatea bărbaţilor de pe planetă. Cei puţini care rămăseseră erau trataţi ca niste zei, trăiau în locuinţe de lux, aveau întotdeauna la dispoziţie o armată de femei şi li se îndeplineau toate poftele. Totuşi, erau din ce în ce mai nemulţumiţi. Majoritatea se refugiau în realitatea virtuală în care stăteau cu săptămânile şi în care îşi construiau lumi şi mai exotice şi mai perfecte. Revenind apoi la lumea reală nu mai găseau nimic frumos şi tânjeau după casca cu electrozi.
Bărbatul nostru fusese înţelept. Îşi construise câteva lumi infernale, aflate toate la limita suportabilului, pe care le vizita periodic. Într-una urma să ajungă un prostituat gay într-un bordel de mâna a şaptea pentru a se întreţine. În alta urma să i se taie piciorul şi să ajungă să trăiască căutând prin gunoaie. În alta... Astfel, la fiecare revenire, putea să se bucure din plin de statutul lui privilegiat.

Până la urmă, dacă n-ai făcut măcar o mică plimbare prin Iad, cum să apreciezi Raiul ?
- sfârşit -

luni, 10 mai 2010

Drama unui bărbat – partea a doua


Vântul tăios muşca din cei câţiva centimetri pătraţi descoperiţi din faţa bărbatului. Se întunecase deja şi erau pe puţin minus douăzeci de grade afară. Dacă nu minus douăzeci şi cinci. Casa se zărea departe, în vârful dealului, o luminiţă firavă, aproape ca o părere. Bărbatul gâfâia, trăgând anevoie o sanie imensă plină de lemne prin zăpada proaspătă de aproape jumătate de metru. Ninsese mult în timpul zilei, iar zăpada trebuia curăţată de cel puţin trei ori pe zi, altfel nu era chip să mai ieşi din casă.

Cu eforturi supraomeneşti bărbatul ajunse în dreptul casei. Se apucă să stivuiască lemnele. Mâinile îi erau îngheţate bocnă, asta în ciuda celor trei rânduri de mănuşi îmblănite. Intră în sfârşit, terminat de oboseală şi începu să se dezbrace. Deodată, se auzi un urlet dement:
- Unde ai fost până acum nesimţitule ?
- Iertare pentru întârziere – bâigui bărbatul cu o voce vinovată. Am fost după lemne. Sunt tot mai greu de găsit.
- Iertare pentru întârziere stăpână!  Poate nu am auzit cuvântul stăpână ?
- Nu, stăpână. Ăă, adică da stăpână.
- Cuum, mă faci surdă ?
- Nu stăpână. Vă iubesc şi vă respect. Nu aş face nimic să vă jignesc. Iertare, am avut doar o zi grea.

Femeia păru ceva mai mulţumită. Era o babă mică, de vreo 70 de ani, cu trăsături mongoloide şi o expresie răutăcioasă pe faţă. Îi plăcea să-şi chinuie bărbaţii şi să îi pună să facă cele mai grele munci posibile.
- Şi acuma de ce te dezbraci? Ţi-am dat eu voie să te dezbraci?
- Iertare stăpână, ştiu că trebuia să cer voie. Dar e târziu şi m-am gândit că... m-aş încălzi şi m-aş odihni şi eu.
- Ce-ai făcut? Ai gândit ? De când gândiţi voi, bărbaţii? Voi sunteţi o rasă inferioară, bună doar pentru corvoadă.
- Iertare stăpână. N-am să mai fac. Pot să mă dezbrac ?
- Hm. Ai deja două puncte în minus pe ziua de azi. Stii că la cinci....
- Iertare, iertare.
- Bine, îţi dau numai un punct penalizare. Asta ca să vezi ce bună sunt. Acuma îmbrăcarea şi marş afară la tăiat lemne. Ce, crezi că se taie singure ?
- Mulţumesc, stăpână. Am zburat.
- Hai, repede că se face rece în casă.

Plin de recunoştinţă pentru că fusese iertat de un punct, bărbatul se îmbrăcă şi începu să taie lemne. Mâinile îi erau îngheţate şi nu le mai simţea pe coada toporului. Începuse să ningă şi mai tare şi aproape că nu se vedea nimic. Femeia ieşi pe prispa casei şi urlă din nou :
- Bărbat ! Bărbaat !
- Da stăpână, care vă este dorinţa ?
- Eşti surd? E a doua oară când te chem.
- Iertare, viscolul ăsta...nu prea se aude.
- Cred că începi să îmbătrâneşti. Te mişti greu, nu auzi bine...cred că mi-ar trebui un bărbat mai tânăr. Nu cumva ai minţit când ai zis că ai douăzeci şi doi de ani ?
- Nu, stăpână. Jur. Nici măcar nu am împlinit douăzeci şi doi.
- O să te verific. Vezi că a căzut o scândură de pe casă. Suie-te şi pune-o la loc.

Bărbatul luă scara, ciocanul, cuiele şi două scânduri. Acoperişul şubred de lemn se distrugea repede din cauza zăpezii abundente. Puse scara în poziţie şi începu să urce. Viscolul îl orbea iar vântul aproape că îl lua pe sus. Începu să caute scândura ruptă, mai mult pe bâjbâite.
Deodată, o pală de vânt îl dezechilibră, făcându-l să cadă cu tot cu scară. O durere înfiorătoare îl fulgeră. Mişcându-se cu greu văzu că îşi fracturase un picior. Gemu:
- Stăpână, ajută-mă!
- Ce-ai făcut neîndemănaticule? Vai şi amar de voi, nu sunteţi în stare de nimic!
- Stăpână, ajută-mă, am piciorul rupt. Nu mă pot mişca.
Baba dădu din mână a lehamite.
- Tot de handicapaţi am parte în ultima vreme. Nu mai găseşti bărbaţi adevăraţi. Hai, pentru că ai fost băiat drăguţ poţi să mai stai noaptea asta în bucătărie. Mâine îţi iei bagajele şi te cari. Şi să nu te aud că te vaiţi la noapte şi să nu pot dormi de tine că te zbor pe loc afară.

Bărbatul se târî anevoie în bucătărie şi nu mai scoase nici un sunet. Ştia că trebuia să se oblojească cum poate, iar începând de a doua zi la prima oră trebuia să îşi caute un adăpost. În mod sigur nu va mai fi acceptat de nici o femeie, atâta timp cât nu va fi în stare de muncă. Femeia îşi va găsi chiar în cursul zilei de mâine un alt bărbat care avea să muncească pentru ea, doar pentru a avea un adăpost şi o bucată de pâine.
Totul era consecinţa războiului atomic, care adusese iarna veşnică, combinat cu cel biologic, care omorâse toate femeile sub 50 de ani, capabile de a avea urmaşi. Prin lege, doar femeile, atâtea câte rămăseseră, aveau dreptul la o casă proprie, iar bărbaţii stăteau la coadă pentru a beneficia de un adăpost, o coajă de pâine şi puţină “afecţiune”.

- va urma -

marți, 4 mai 2010

Drama unui bărbat - partea întâia


- Mişcă-te mai repede cu tava aia! Ce-ai rămas înţepenit acolo ? Şi ai grijă să nu-mi verşi cafeaua că te ia mama dracului, ai înţeles ?
- Da, imediat vine.
- Da stăpână, imediat vine! Poate n-am auzit eu cuvântul stăpână ?
- Da, stăpână, aşa este.
- Cuum? Mă faci surdă ?
- Nu stăpână, nici vorbă. Uitaţi, aici e cafeaua dumneavoastră.
- Bine, bine. Ce prostuţ şi neîndemânatic eşti ! Haide, vino aici şi ajută-mă să mă ridic. Dacă eşti cuminte în seara asta te las să-mi faci masaj la tălpi.

Faţa bărbatului se lumină de bucurie. Veni să se gudure lângă femeia obeză şi se opinti cu greu să o ridice. Guşa triplă îi atârna provocator, iar picioarele pline de delicioase şunci celulitice se frecau unul de altul cu graţie, ca doi caltaboşi imenşi. Bărbatul era în culmea excitării.
- Mai cu viaţă, puişor. Ce s-a întâmplat cu tine ? Parcă nu mai eşti în formă. Iaaaa uite la el ? Ce avem aici ? Un colăcel ? Nu cumva te-ai îngrăşat ? Ştii că nu-mi plac graşii.
- Nu stăpână, nu m-am îngrăşat. Ţin regim, îmi fac exerciţiile regulat….
- Lasă vrăjeala! Simt că te-ai îngrăşat. Ia treci aici pe cântar!

Bărbatul se execută fără entuziasm. Era un tip perfect, de un metru nouăzeci, copiat parcă dintr-o revistă. De fapt toţi erau aşa. Toţi cei care ţineau să beneficieze de graţiile vreunei femei.
- Ştiam eu! – urlă grasa în culmea isteriei. Ai pus 340 de grame de săptămâna trecută! Iar te-ai îndopat ca un porc.
- Nu stăpână, mănânc doar salate şi beau apă plată cu lămâie.
- Minţi! Afară! Afară nenorocitule! Să nu te mai văd pe aici. Aşa sunteţi toţi bărbaţii. Nişte mincinoşi profitori. Şi când mă gândesc ce bună am fost cu tine. Următorul!

Bărbatul rătăcea fără ţintă pe străzile pline de alţi bărbaţi traşi parcă la indigo, cu trupuri perfecte. Asta era, nu se putuse abţine şi dăduse iama la tava cu prăjituri, iar femeia se prinsese. Ştia acum că nu va mai avea şansa să se apropie măcar de vreuna vreodată. Fusese trecut automat pe lista neagră computerizată a tuturor femeilor disponibile, iar CV-ul său nici măcar nu va mai fi luat în calcul de către computerul central. Se opri într-un gang, şi cu mişcări prelungi îşi făcu o labă tristă. Cea mai tristă labă din viaţa lui. Era condamnat la gheitudine veşnică, alături de ceilalţi gay. Seara aceasta îl va prinde probabil într-un bar de gay sau poate într-un bordel de gay, unde va sodomiza un gras pe care şi-l va imagina ca fiind femeia care chiar îl dăduse afară. Da, era o idee bună. În fond trebuia să se descarce cumva.

Totul era consecinţa războiului biologic care exterminase cvasitotalitatea femeilor de pe planetă. Puţinele femei rămase trăiau în huzur, se îngrăşau ca niste vaci şi îşi alegeau bărbaţii după cele mai idioate capricii şi imposibile criterii. Probabil fututa aia de bombă fusese inventată de o femeie grasă, ca răzbunare faţă de umilinţele îndurate şi întâlnirile ratate în decursul vieţii ei triste.

- va urma -