miercuri, 30 decembrie 2009

Aventurile autoboţilor manelişti - episodul 3

De la Dreacu

Episodul 2

Shukăriţi, cei doi au pornit la drum, după ce P3P51 accesase din baza sa de date o harta locală şi au văzut că la aproximativ 100 km distanţă, pe direcţia sud-vest, trece un fluviu. Autoboţii trăgeau nădejde că vor găsi o aşezare umană, sperând să afle ce se întâmplase cu doua sute de ani în urmă. Bine, 6UT4’ se gândea că, dacă stabileşte un contact pozitiv cu oamenii, face şi el nişte credit fără număr şi îşi cumpără o capsulă-transportor cu pietricele şi neoane.

Purced ei ce purced, iar la un moment dat se aude P3P51 scoţând un sunet ciudat.

P3P51: d < <> > b

6UT4’: Da’ ce cânţi, fratele meu, acolo?

P3P51: 84()_(.

6UT4’: Bah?? Bahoi?

P3P51: 8444444()_(! ()_(!

6UT4’: Bach! N-am auzit de el. De unde e?

P3P51: #$2654$#%#(*__!!! ~!!#{}!

6UT4’: Bine, bine! Linişteşte-te! Mă gândeam şi eu, dar dacă tu zici că are valoare, păi înseamnă că aşa tre’ să fie...


Şi îşi continuă drumul către fluviul care fusese cu 2200 de ani în urmă graniţă a Imperiului Roman. Pe la jumătatea drumului, ajung într-un fel de pădure... Dar copacii semănau cu nişte praji uriaşi. După ce P3P51 a infipt un ac lung intr-unul dintre arbori şi l-a analizat, şi-a dat seama că, deşi aveau câte cel puţin 10 metri înălţime, plantele respective erau, într-adevăr, Alliun porrum care suferiseră mutaţii.

P3P51: #)))) Z***!!

6UT4’: 30.000 de razi?!? Nu cred că găsim ceva viu în pădurea asta...

Dar cei doi roboţei s-au înşelat grav, pentru că în pădurea aia sălăşluia Arhi the Hutt.



În scorbura celui mai mare dintre praji, teribilul Arhi îşi ducea viaţa de pe azi pe mâine, mâncând diverse căcaturi pe care sclava sa, Catrinel M2 (cyblog versiunea 9.9), i le aducea la ore prestabilite, fiind programată să-i facă toate poftele.



Şi astfel, ”mititelul” ajunsese să ajungă, de la 130 de kile şi înfăţişare relativ umană, la 1,5 tone şi muie de limax.

6UT4`: Heeeei! Ce pula mea…? Ia mâna de pe mine, că te tai, să muară familia mea!!!


Şi roboţeii fuseseră aruncaţi de cyblog în scorbură, cu şuturi plasate strategic în cur.

Arhi: Cine sunteţi voi, vechiturilor? Şi ce căutaţi în pădurea mea?!?

6UT4`: Da` ce te fute grija pe tine, băi, Osânză?

P3P51: 07^/@! ] ] ] ] ] ] ] ] !

Arhi: Eu sunt stăpânul pădurii!!! Arhi the Hutt!... Dar voi puteţi să-mi ziceţi Arhi!

P3P51: 4&^%342)(_. :] ] ] ] ] !!!

6UT4’: Arhutt! Arhat :))))))))))! Rahat!

Arhi: Arhiiiiii!!!

P3P51: 4&^% >>>> /\!!! :]]]]]] !!!

6UT4’: Uite ce zice prietenul meu aici: cică în 2009 ai promis că slăbeşti 20 de kile şi văd că... ai mai pus... un pic pe tine.

Arhi: Voi vreţi să vă distrug?

6UT4’: Ce pizda mă-tii să distrugi, că realizarea vieţii tale a fost să răstorni o barcuţă gonflabilă într-o piscină în 2009?

P3P51: :} } } } } } } !!!

Lui Arhi deja incepuse să-i crească tensiunea.


6UT4’: Ce e, băi, Slană? Te-ai înferbântat?

Arhi: Aaaaa!!! Catrinel, omoa...

Dar nici nu apucă să termine cuvântul, că P3P51 i-a şi pulverizat căpăţâna cu dezintegratorul manual pe care îl găsiseră la ieşirea din baza M^4NK-4Ţ-14Ş.

6UT4’: Îi cam placea vrăjeala de proastă calitate...


Dar, odata cu marele limax, s-a făcut praf şi microtransmiţătorul (implantat în pielea tâmplei şi conectat la creier.l.o.l.) cu care controla cyblogul. Care a trecut pe stand by.

6UT4’: Ştii să-l pui pe picioare ?

P3P51: /\!

6UT4’: Perfect!

duminică, 27 decembrie 2009

Făt Frumos şi Zmeul

Noaptea era caldă şi înstelată. La marginea pădurii, sub un tei, Făt Frumos băga vrăjeli ieftine la Ileana Cosânzeana.

- Auzi fă, te iubesc aşa de mult că aş face orice pentru tine. Ochii tăi seamănă cu stelele astea…

- Hai, lasă tu stelele şi vrăjeala! Şi cam ce ai face tu concret pentru mine ?

- Păi…uite, m-as bate şi cu Zmeul, dacă l-aş găsi.

- Aha, nu eşti tu prost! Zici aşa la vrăjeală! Păi nu s-au mai pomenit zmei în împărăţia asta de când se potcovea puricele cu …

- Hai acuma, nu fi şi tu cârcotaşă. Ştiu că se ascunde pe undeva, dar îţi promit că dacă pun mâna pe el…

- Lasă-l încolo pe Zmeu, am auzit că există în împărăţie o peşteră mare-mare unde se ascunde un balaur cu zece capete. Mai bine du-te şi adu-mi unul dintre ele.

- A, peştera aia? Nu mă duc acolo!

- Ahaaa, deci ţi-e frică? Ştiam eu că eşti nevrednic!

- Frică, mie ? Neva! Numai că…

- Numai că ce ?

- Numai că…am fost în peştera aia şi…

- Şi ce ? Ai văzut balaurul ?

- N-am văzut nici un balaur. Şi în plus puţea înfiorător a căcat…

- Păi normal, a căcat de balaur. Toată lumea ştie că ăştia se cacă monstruos.

- Aiurea, s-o fi căcat o gaşcă de speologi înainte. ăştia cum mănâncă numai conserve de fasole…


În timp ce Făt Frumos se certa cu Ileana, în adancurile pământului, în baza subterană Alfa Omega Tau se deschidea Poarta Galactică pentru Marele Salt în Hyperspaţiu. Ambasadorul Zm’u fusese convocat la Centru. Pe de o parte se bucura, pe de altă parte era îngrijorat. Se bucura pentru că avea ocazia să mai plece de pe planeta asta uitată la marginea Galaxiei dar era îngrijorat pentru că orice chemare inopinată la Centru nu suna prea bine. Se apropie de panoul de comandă, formă cele şapte semne şi….

Din pământ izbucni un fascicul puternic de lumină polarizată.

- Ileana! Ce căcat mai e şi ăsta ?

- Nu ştiu, hai să vedem!

- Ileana, dacă intuiţia nu mă înşeală….

Cei doi se repeziră spre lumină, şi brusc se pomeniră ridicaţi în aer. Pământul şi casele se vedeau de sus, ca în basme. Făt frumos mai apucă să gândească doar: “Uite mamă, zbor fără aripi”. Ileana nu înţelegea nimic, ci pur şi simplu se uita în jos cu o privire tâmpă.


- Simt o disturbare în forţă! – mugi Zm’u. Ori idioţii nu au încărcat bine translocatorul, ori…Căcat! Să nu spui că iar s-au băgat nişte din ăştia în calea undei portante!

- Făt Frumos! Uite, zburăm! – zise Ileana excitată.

- Taci fă, nu fi proastă! Asta văd şi eu. Zi-mi tu cum ajungem înapoi jos.

- Lasă asta! Tu vezi ce văd şi eu? Tu ăla urât, cine paloşul meu mai eşti ?

- Eu sunt Zm’u, ambasadorul Lumii de Jos. Voi cine sunteţi?

- Zmeul! Ţi-am zis io! Şo pe el! Dă-i la oase! – strigă Ileana şi mai excitată.

Făt Frumos îşi repezi buzduganul pe spinarea lui Zm’u.

- Ia de-aici, zmeu netrebnic! Ce crezi, că mi-e frică de tine ?

- Stai ţărane, nu mai da! Popor de primitivi! Doar la cafteală vă stă gândul!

- Ţăran, ai? – se enervă Făt Frumos. Să ştii că bunicul din partea mamei a fost văr de-al treilea cu fiul vitreg al Împăratului Roşu. Ia de-aici! Şi poc – îi mai trase una pe spate.

- În cap, dă-i în cap – strigă Ileana hiperexcitată. Ah, scumpi, te iubesc! Ce macho eşti!


În acest timp, jos în bază era mare agitaţie.

- Inversaţi unda portantă! Repede! Am avut doi intruşi! Dacă nu-l aducem înapoi repede o să orbiteze pe vecie prin sistemul solar.

Unda portantă fu inversată, iar cei trei începură să se apropie vertiginos de pământ.

- Vezi că fuge – urlă Ileana extrem de hiperexcitată. Când ajungem jos bagă-l în pământ şi taie-i capul! Aşa am auzit că se face cu zmeii!

- Taci fă, proasto, că mă disturbezi. Ştiu eu ce am de făcut! – şi scoase paloşul.


Zm’u se rostogoli pe podeaua proaspăt polishată a bazei subterane Alfa Omega Tau, ţinându-se de şale şi de cap.

- Job de căcat! – mugi el. După ce că m-au uitat pe planeta asta mizerabilă de primitivi, nici măcar buget pentru nişte amărâte de detectoare de perimetru nu am primit. Îmi bag demisia! Imediat ce ajung la Centru!


Ileana şi Făt Frumos se pomeniră brusc în întuneric, sub acelaşi tei. În mod evident Zmeul nu fusese în stare să continue lupta şi fugise mişeleşte.

- Ah, iubi, ce viteaz ai fost! Acum ştiu că mă iubeşti! Ia-mă acum!

- Ciocu’ mic şi jos textila! Uite aici mădular de viteaz! Ia suge niţel!

miercuri, 23 decembrie 2009

Aventurile autoboţilor manelişti - episodul 2

de la Dreacu

Episodul 1

Mergând ei prin baza M^4NK-4Ţ-14Ş din Stre Highland, tot încercau să găsească soluţii...

- 6UT4’: Tu ce-ţi aduci aminte? Că înainte să intrăm în stare de snuz, ţin minte că se dăduse alarma generală - pentru prima dată - şi se dăduse anunţul că energia din entităţile de utilitate absolut marginală va fi economisită, deoarece urma să se intre în stare de asediu. Eram fix în momentul în care L3O – Cyborgul Ba$tan îmi vira credit fără număr, pentru o dedicaţie pentru prinţesa lui, Leia, cand am intrat pe snuz.

- P3P51: 7854&/&/45 &/(%6543. ¤%[„#¤ 44%&%&.

- 6UT4’: Da, exact. Şi atunci ne-au furat căcaţii ăştia tot curentul, iar eu am rămas şi fără credit transferat! Nu m-am simţit mai naşpa decât atunci când prestam manele pe bani puţini în Slob City şi mi-au oprit energia pentru o 24 de ore, pentru o amărâtă de sută de credit nedeclarată.

- P3P51: ] ] ] ] ] ] ] !

- 6UT4’: Taci, nu fi infidel! Că energia care a mai ramas în sistem şi care s-a consumat încet în ziua aia m-a făcut să mă trezesc cu nişte amintiri autoinduse groaznice: eram cu nişte autoboţi de tip decepticon la schimbat de ulei şi, la un moment dat, mi-a scăpat furtunul de alimentare... Nici nu-ţi mai zic ce s-a-ntâmplat apoi!!

- P3P51: >>>>> ! $%#^ 675$#@ $^!!

- 6UT4’: Hai! Hai, să intrăm!!

Era un magazin de echipament vestimentar şi cei doi s-au dus direct la manechinele care, deşi nu aveau cipuri de gândire (pentru că ele aveau doar rolul de a fi frumoase), aveau, totuşi plăcuţe de memorie. P3P51 a scos plăcuţe la întâmplare de la 3 manechine şi le-a analizat.

- P3P51: ---v--------!

- 6UT4’: Căcat! Se pare că şi ele au fost oprite în momentul în care s-a dat alarma. Bine, ar fi fost culmea să ne oprească pe noi şi să le păstreze pe ele. Dar ce vedem aici? Echipament cu iridiu... Boss, ăsta e de la celebra casă de modă ,,De puta mothership”!! Păi, dacă tot nu e nimeni pe-aici, hai să împrumut şi eu cămaşa asta, ca poate s-o face vreo cântare mai târziu!... Nu ştii când îţi foloseşte...


Şi au pornit mai departe... Peisajul era dezolant: pereţii de metal erau roşi şi se vedeau rădăcini care răbiseră la îmbinările dintre plăcile de oţel. La nivelurile inferioare, cele subterane, baza mai arăta cum arăta, dar deasupra solului era praf. Cupola de cistal era sparta, iar Şcoala şi campusul de sub ea erau acoperite cu cenuşă.

- P3P51: &_/!

- 6UT4’: Ce?

- P3P51: &_//////!

- 6UT4’: Ce eeee?!

- P3P51: ()7333!

- 6UT4’: Sfinte căcat!!! Să moară toţi nanoboţii şi terraocteţii mei!!! Ăsta e un dezintegrator manual de kolonel din Securitatea Republicii! Ştii că astea sunt personalizate şi că un colonel pierde arma asta numai la trecerea în rezervă sau...


- P3P51: ---v--------...

- 6UT4’: Da! Când moare... P3P51, aici s-a petrecut ceva foarte grav! Ceva extrem de grav!!

Atunci 6UT4’ s-a apropiat de un automat de credit şi a scos o cartelă din antebraţ. A introdus-o şi... stupoare!!! Pe ecranul tactil a apărut mesajul ,,ESTE MARŢI, 11 IUNIE 2097. MOMENTAN, WORLD COMERCIAL BANK NU POATE ONORA COMANDA DUMNEAVOASTĂ. VĂ RUGĂM SĂ REVENIŢI!” Şi nu i-a mai returnat cartela.

- 6UT4’: P3P51... Săvârşitu-s-a!... M-a răcorit bancomatu’! P3P51, a avut loc sfârşitul lumii şi noi n-am fost pe fază!!


luni, 21 decembrie 2009

Telefon de la Delia – episodul 7. Cheful de Crăciun

Ante scriptum: Pentru că e la modă ca de Crăciun să scrii ceva drăguţ legat de acest subiect, azi am să vă “tratez” cu un episod tematic din seria “Telefon de la Delia”. Cu dedicaţie specială pentru colegul meu Cosmin, care mi-a dat ideea acestui articol.


- Şi mai zi odată, că nu înţeleg, deci aţi intrat acolo, apoi ?

- Da, am ajuns mai repede, aşa cum ne-am înţeles, să ţinem o masă...

- Aşa, şi ?

- Păi am întrebat “Aici e cheful de Crăciun al firmei?”, că doar noi suntem angajaţi noi şi nu cunoaştem încă lumea. Ni s-a spus că da. Păreau foarte simpatici, şi ne-au dus la singura masă care era liberă.

- şi nu vi s-a părut nimic suspect ?

- Într-adevăr erau mulţi care stăteau în picioare şi ni s-a părut un pic ciudat să găsim o masă liberă, dar am zis că ne-au ţinut-o pentru că suntem colegi noi.

- Aşa, şi după aia ce s-a întâmplat ?

- Păi ne-au adus la masă o sticlă de vin, două de bere, una de vodcă, de mâncare...erau foarte drăguti cu noi. Parcă eram în centrul atenţiei...

- Şi nici asta nu vi s-a părut suspect ?

- Suspect nu, cel puţin ciudat, dar ne-am gândit că poate pentru faptul că suntem colegi noi, vor să ne facă să ne integrăm în grupul lor. Şi într-adevăr, am băut un pic mai mult şi am început să ne simţim foarte bine.

- Şi totuşi, când v-aţi prins că ceva nu era în regulă ?

- Păi prima dată, pe la ora 11, când Paul a observat că nu prea sunt femei, a zis mai în glumă mai în serios : “Auzi, asta pare o firmă de homosexuali. Da’ voi pipiţe nu aveţi?”. Toată lumea a râs vreo 5 minute. Eu mă gândisem că o să se supere, dar nu păreau deloc ofensaţi. Mai mult, şeful lor ne-a strâns la amândoi mâna şi ne-a spus că avem un umor foarte dezvoltat.

- Şi apoi ?

- Păi pe la ora 12, când am văzut că nu apare niciunul dintre voi am pus mâna pe telefon şi l-am sunat pe Cosmin să văd ce se întâmplă – continuă Marinel. Oricum, era aşa de mare gălăgie încât n-am înţeles mare lucru, doar mi s-a părut că zice ceva de genul “plecaţi imediat de acolo!”, apoi s-a întrerupt. Dar m-am gândit că a zis “am plecat deja de acolo”, ceea ce era cel puţin ciudat, dar ne-am gândit să mai stăm, mai ales că atmosfera se încingea din ce în ce mai tare.

- Ok, şi până la urmă ce s-a întâmplat?

- Păi pe la ora 1 şeful lor a anunţat ceva despre o surpriză, cică vin ( sau au venit ) nişte stripteuze ( Paul a înţeles streaperi, dar părea absurd ), şi toată lumea se uita lung la noi – zise Marinel. Unii au început să aplaude şi să ne ceară să dansăm pe masă. Cum eram piliţi bine am dansat puţin. Lucrurile au degenerat însă când colegii au început să scandeze “dezbrăcarea!” şi noi nu ne-am dezbrăcat.

- Atunci parcă au înebunit cu toţii – continuă Paul. Ne-au tras jos de pe masă, ne-au dat pantalonii jos şi....Doamne, nici nu mai vreau să-mi amintesc ! Şi izbucni într-un hohot de plâns.

- Dacă ştiam, mai bine făceam Crăciunul acasă cu Mirela şi cu Ioana, că doar abia ne-am împăcat. Dar cum chiar ne dăduseră afară de la firmă pe motiv de absenţe nemotivate şi ne-am angajat la voi, am zis să socializăm – izbucni şi Marinel în plâns.

- Gata, gata, liniştiţi-vă zise Cosmin. A trecut. Trebuie să vină oricum doctorul la vizită, aşa că noi trebuie să plecăm. Mai venim oricum şi mâine.

- Şi totuşi, suspină Marinel, spuneţi-ne şi nouă unde am nimerit. Doar scria cu litere mari sus “Petrecere de Crăciun 2009”, ne-au spus că e cheful firmei...

- Da, dar dacă v-aţi fi uitat mai bine, firma se numea “Vaselina fină”. E firma de nefericiţi pe care a preluat-o anul trecut concernul ăla american de homosexuali. Acum toţi au ajuns aşa...şi se pare că le mai şi place.


Pe uşă intră asistenta.

- Băieţi, trebuie să plecaţi, vine doctorul în vizită.

- Bine, hai că noi v-am lăsat. Mai venim şi mâine. Pa.

- Mulţumim, şi să mai veniţi!

Colegii ieşiră pe uşa salonului, unde era inscripţionat cu litere mărunte: “Secţia de proctologie – salon hemoroizi şi fisuri anale”


Acum o să vă întrebaţi ce legătură are acest post cu Crăciunul, în afară de faptul că este vorba despre un chef corporatist de sărbători. Ei bine, ca să mai bag câteva elemente “de sezon”, am uitat să menţionez că sala era împodobită cu globuri, crenguţe de brad şi beteală, iar toţi angajaţii companiei “Vaselina Fină” purtau căciuli de Moş Crăciun. Şi că în timp ce îi sodomizau pe cei doi fiecare îşi punea o barbă albă şi o pereche de mustăţi false, probabil pentru a nu fi recunoscuţi. De asemenea, în difuzoare se auzea remixul celebrei “Jingle Bells”, în care DJ-ul repeta obsesiv cuvintele “dashing through...”

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Olandezul derutat - din seria Amsterdam Erotic Live Show

Olandezul Ali Hajib plecase decepţionat din faţa vitrinei unde se lăfăia en colère maică-sa. În mintea lui confuză se învârteau două întrebări:

1. De ce o fi interzis să o fuţi pe maică-ta în ţara asta unde totul e permis? Auzise el că în Togo nu există astfel de probleme.

2. Unde ducea strada strâmtă pe care se angajase de vreun sfert de oră? Toate casele păreau la fel şi nu se mai vedea nici o vitrină aprinsă.


În acelaşi timp, olandeza Helga Ouelgo aştepta fără chef incheierea programului. Era tot o negresă grasă ( ce coincidenţă ) şi cam sictirită de felul ei. Munca pe care o presta ii făcea o scârbă imensă, dar la statutul ei de emigrantă fără carte verde, era singurul job pe care îl putuse găsi. Nici azi nu avusese prea mulţi clienţi, iar şeful ei nu va fi prea mulţumit. Îi spusese de la început că poziţionarea în Red Light District nu îi va aduce beneficiul scontat, dar acesta insistase asupra ideii. Se uită din nou la ceas. Era aproape ora închiderii. Se pregăti să să se schimbe, când în geam bătu Ali.


- Hei, iubito, pe mine mă aşteptai ?

- “Ce să-ţi spun, exact pe tine” – gândi Helga. “Alt drogat care nu o să fie în stare…”.

- Da, iubitule, exact pe tine. Ai venit să donezi ?

- Hahaha! E bună asta! Să donez! Aşa se zice mai nou ?

- Whatever! – dădu Helga din mână a lehamite. Hai înăuntru. Poţi să-ţi agăţi pantalonii în cuiul ăla.

- Moooamă…da’ ce fain şi curat îi la tine aici! Şi ce interesant eşti îmbrăcată! Mi-au plăcut întotdeauna costumaţiile de asistentă. Ia zi, faci şi perversiuni ?

- Dacă eşti obraznic te şi pleznesc! Intinde-te pe patul ăla şi nu mai comenta! Mă pregătesc într-o clipă.


Ali se gândi: “Cred că am ajuns în rai. Şi negresă, şi grasă şi dominatoare. Chiar pe gustul meu”. Îşi scoase pantalonii şi cămaşa şi se întinse in pat. Helga trebăluia în separeul de lângă:

- Ai nevoie de un film, ceva ? – întrebă aceasta.

- Ahaa, n-ar fi rău, ce ai?

- De unde să ştiu eu – am câteva filme, dacă ai nevoie de stimulare.

- Ai ceva cu negrese, anal şi vibratoare? Eventual grup ?

- Auzi, nu fi obraznic! Ce crezi că-I aici, videotecă?


Şi zicând acestea reveni cu o eprubetă într-o mână şi cu un prosop în cealaltă. Avea încă halatul pe ea.

- Ce faci cu alea? - întrebă Ali.

- O să vezi! Relaxează-te şi priveşte filmul. Auzi, văd că eşti într-un hal fără de hal. Aşa-i că nu eşti in stare să ţi-o faci singur ?

- Ahaa,îmi plac surprizele! Stai aşa! Să mi-o fac singur ??? Nuuu. Adică şi dacă aş fi, care ar mai fi farmecul ?

- “Puteam să jur” – gândi Helga. “ Nenorociţii ăştia drogaţi nici nu mai ştiu pe ce lume trăiesc !”

- Auzi, dar tu nu te dezbraci ?


Helga, se întoarse surprinsă şi îi trase una peste cap. Nu prea tare, nu ştiai cu drogaţii ăştia ce se putea intâmpla, dar nici prea încet. Nu se temea, în fond era de două ori cât Ali.

- Aşa baby, fi dură! Gemu acesta cu ochii bulbucaţi la monitor. Filmul ajunsese in punctul în care doi negri făceau sandwich o blondă cu ţâţe mari. Lucrează-mă!


Helga dădu ochii peste cap şi începu să-l masturbeze, ţinând eprubeta aproape.

- Aşa baby…hei, mai incet…simt că-mi vine….ohhhhh! Ce pula mea faci ?

Era însă prea târziu. Jetul de spermă caldă ţâşni cu putere. Helga îl colectă în eprubetă, puse capacul şi….

- Gata! Am terminat!

- Cum adică ai terminat ?

- Păi am terminat, ce-ai vrea ? Uite, s-a golit toată. Şi trebuie să recunosc, e o cantitate impresionantă pentru un sfrijit ca tine…

- Mă doare în pulă de cantitate. Mi-ai tras ţeapă. Nici n-am apucat să clipesc şi…

- Hai, nu te mai lamenta.

- Mda, toate sunteţi la fel. Nu mă mai prinzi aici în viaţa mea! Zi cât e tariful şi plec!

- 150 de euro – zise Helga senină.

- Câtîîîîî ??? O sută cincizeci de euro ??? Pentru o labă amărâtă ???

- Ei, acuma ce-ai vrea şi tu? Toţi aveţi pretenţii! Hai, ia-ţi banii şi cară-te, trebuie să inchid! – şi zicând asta îi intinse trei bancnote de 50 şi-l împinse afară pe uşă.



Olandezul Ali Hajib rătăcea din ce în ce mai derutat pe străduţele din Red Light District. În mintea lui înceţoşată se învârteau şi mai multe întrebări. E drept că partida fusese extrem de scurtă, dar… De când mergi la curve şi mai eşti şi plătit? E drept că nu înţelesese ce făcea tipa cu eprubeta aia…dădu din mână a lehamite. Nu-şi mai amintea oricum toate detaliile. Trăsese in piept prea mult, poate de aceea.Bine măcar că trasul in piept nu afecta memoria. O lume de ciudaţi, oricum.


În graba mare cu care fusese dat afară, nu văzuse un mic detaliu care l-ar fi putut lămuri: pe faţada imobilului scria cu litere mari “Centru de recoltare de spermă”.

vineri, 18 decembrie 2009

Cum să mă înjuraţi corect

În general când îţi faci un blog trebuie să te aştepţi să fii înjurat, trollat, spamat, scuipat, lins în cur pentru anumite foloase ş.a.m.d. Ai de facut câteva alegeri simple: îţi pui blogul privat ( ceea ce nu prea te ajută ), te apuci să moderezi comentariile ( ceea ce poate fi o muncă destul de najpa, mai ales dacă nu o arzi pe net toată ziua, plus că vei fi acuzat de băsescianism ), sau pur şi simplu laşi comentatiile “la liber”, cu riscurile aferente.

Unii mimează democraţia în acest fel proclamând sus şi tare “eu las comentariile la liber”, dar apoi ori ştergându-le pe cele contra ( metoda visurât ), ori lăsându-le acolo, dând un răspuns evaziv, apoi banând elegant comentatorul, pentru a nu se mai “desfăşura” a doua oară ( metoda zoso ).

Aşa cum era de aşteptat, de vreo 3 luni încoace, de când a început să fie multă vânzoleală pe blogul ăsta, şi înjurăturile s-au înmulţit. Pe mine personal, ca individ cu şunca groasă din nastere mă cam doare la banană dacă mă înjuri. Eşti liber să o faci, nu te cenzurez, nu te banez, dar fă-o măcar cu eleganţă, cu fair play, şi mai ales cu argumente. De exemplu e o diferenţă mare între următoarele înjurături:


SpuneNuDrogurilor: Nu mi-a plăcut articolul tău cu care ne-ai demascat adevăratele intenţii de a face trafic creând o campanie aparent onestă. De aceea te urâm toţi in cel mai profund mod, ne băgăm pulele în gâtul tău şi când te prindem o să te ciomăgim grupa mare.


E o înjurătură corectă, care conţine cele trei elemente esenţiele: motivaţie ( nu mi-a plăcut articolul tău pentru că... ), obiect ( te urâm, ne băgăm alea-alea ) şi consecinţe ( dacă te prindem...) , pe care o s-o accept cu eleganţa caracteristică mie. În mod sigur n-o să o şterg de pe blog, ci o să răspund prompt:


PorcusorulRadioactiv: Am priceput aluzia fină, sugeţi pula cu toţii şi dacă o să păţesc vreodată ceva o sa-mi pun toţi drogaţii să vă fută în cur.


În răspuns se observă de asemenea trei elemente esenţiale: însuşirea mesajului ( am priceput aluzia fină ), comunicarea concluziei ( sugeţi pula cu toţii ) şi consecinţele ( o să-mi pun drogaţii să vă fută în cur ).

Acesta este un mod frumos şi elegant de a schimba înjurături, iar pe un blog de gentlemani lucrurile se opresc aici, eventual lucrurile se vor stinge după încă un amical schimb de “ba a mă-ti!”. În mod sigur va rămâne la mine pe blog şi va face carieră. Cât de poetic şi minunat schimb de replici! Cât de romantică, şi cât de diferită e această înjurătură faţă de următoarea:


Anonim: eştu un ratat, sugi pula.


Chestia asta chiar nu-mi spune nimic: de ce sunt un ratat, de ce vrei tu să sug pula şi ce vei face în privinţa asta ? Nu conţine nici cea mai mică urmă de informaţie, deci nu e relevantă nici pentru mine nici pentru alt cititor. În plus e nulă, pentru că nu voi suge pula niciodată de bună voie, şi nici măcar nu sunt ratat. Aşa că o voi şterge fără mustrări de conştiinţă.

Alte exemple de înjurături pentru care am tot respectul ( mă rog, nu şi pentru cei care le-au debitat ):


Zoso: Auzi băi pulă! Tu să nu te iei de mine că fac publicitate mascată la case naşpa care nu se vând. Io fac bani grei din treaba asta şi n-o să vină un căcat ca tine cu 10% trafic din cât am eu să-mi strice biznisu! Clar ?


Visurât: Băi căcat de căcat! Ce-ai tu că eu scriu despre noul raft cu cd-uri pe care mi l-am făcut în casă? Cum să nu ţi se pară interesant? Păi tu nu ştii că eu am 1000 de cretini cititori pe zi care intră şi-mi laudă raftul? Probabil ai ceva la cap că nu ţi se pare interesant. Du-te în pula mea şi tratează-te.


Un antenist (m)u[n]ist: Eşti un cretin că zici de Mircea Badea că e un oligofren, am citit articolul tău în toată clasa şi toată clasa a plâns de revoltă. Mircea badea Rulz! We love u Mircea Badea, eşti cel mai tare, Porcuşorul suge pula toturor de dobitoc cum ai putut scrie aşa ceva te urăşte toată clasa a zecea B.


Deci: fiţi creativi, ce p*ula mea. Înjuraţi-mă cu graţie, dar mai ales cu argumente.

joi, 17 decembrie 2009

Săpătorii de şanţuri

Acţiunea din povestea următoare se întâmplă cândva într-un viitor neprecizat, într-un sat neprecizat din Rromânia, când o firmă de telefonie, sufocată de concurenţa de la oraş, se hotărăşte să plonjeze în necunoscut şi să tragă un cablu de internet spre satele izolate, pentru a aduce fluxul de informaţie şi torrentele cu filme porno şi acestor oameni năpăstuiţi. Şeful de proiect este trimis în satul cu pricina pentru a găsi oameni care să sape şanţul de 20 de km care desparte respectivul sat de cel mai apropiat stâlp purtator de cablu. Inevitabil, eroul nostru ajunge la cârciuma din sat, unde se găsesc toţi bărbaţii care se respectă.


- Ziua bună gospodari !

Nimic.

- Bună ziua gospodari ! Mă numesc Silvester Popescu, reprezentant al firmei de telefonie şi internet SDR link. Am venit să recrutez personal pentru un proiect incitant care va implica şi minunata dvs aşezare, care...

Un hohot de râsete îi întrerupse discursul. Un malac din spate, care se impunea prin prezenţa lui de 2/2, şi prin ceafa pătrată pufni:

- Auzi, da’ unde vezi matale gospodari aici ? – şi toată lumea râse şi mai tare. Haide, ia un scaun şi stai jos, ce-ai rămas înţepenit acolo ?

Silvester, puţin descumpănit se execută. Malacul care ii făcuse invitaţia era un individ masiv, de o vârstă nedeterminată, dar nu mai tânăr de 50 de ani. Tovarăşii lui erau doi tipi pirpirii, cu priviri rătăcite şi haine soioase, de câmp. Nu se putea şti dacă se opriseră de la câmp să bea “un deţ” sau acolo stăteau ei de obicei. Malacul îi întinse un pahar plin cu o licoare ciudată:

- Hai noroc! Eu sunt Tase! Ei sunt Ion şi Avram!

- Silvester, încântat, dar nu beau în timpul servi...

- Bé mă ! – se răsti Tase. Aişea pi la noi prin sat trebuie să bei cu oamenii, altfel se supără. Hai noroc! Până la fund !


Silvester îşi umezi buzele în licoarea cu gust de petrol. Îi venea să verse, mai ales că în bodega prost aerisită se amestecau zeci de mirosuri dubioase, de la ţigări ieftine, la bere şi ţuică, ciorapi nespălaţi de zile...

- No zîi acuma. Care-i treaba ?

- Păi firma noastră are nevoie de nişte oameni vânjoşi, obişnuiţi cu munca, pentru a săpa un şanţ de aproximativ 20 de kilometri.

- Pentru ce vă trebe şanţul ?

- Pentru un cablu, dar nu contează asta. Trebuie să aibă 50 de centimetri adâncime şi 20 laţ...

- No hai nococ! Mai bé un pohar!

- Mulţumesc pentru amabilitate, eu chiar nu...

- Bé mă! Ce, oi fi vrun fiţos din ăla?

- Bine, mulţumesc, cred că o să mai iau numai un pic...

- No păi cum să nu conteze?

- Ce să nu conteze ?

- Ce fel de cablu băgaţi acolo. Fibră optică, coaxial, torsadat....de care?

- Fibră optică, dar chiar nu văd ce contează. Nouă ne trebuie oameni care să sape şi ...

- Păi contează măi neniculeee, cum dracu’ să nu conteze ? Voi veniţi aici si faceţi afaceri...trebuie să ştim cum tratăm.

- Mă scuzaţi, dar chiar nu înţeleg ideea...noi plătim bine, 50 de RON la ziua de lucru, plus mâncare...

- Şi ţuică ? – interveni Avram.


Tase îi aruncă o privire tăioasă. Avram încremeni cu paharul la buze.

- Auzi, tu să nu te bagi, ‘nţeles? Aici purtăm negocieri serioase ! No, ia şi mai be niţel – şi luând sticla îi mai turnă puţin nefericitului Silvester, care începea deja să nu mai vadă clar.

- Aşa, carevasăzică fibră optică. Pentru ce trebuie aia? Telefoane, alea-alea ?

- Internet, telefonie şi televiziune High-definition, dacă chiar sunteţi curios, dar chiar nu văd rostul...

- Ahaaa, internet – zise Tase, păi de ce nu zici aşa? Şi cei trei schimbară priviri pline de subînţeles. Hai zi, aşa-i că-i broadband?

- Da, broadband ! Domnule, discuţia asta devine tot mai ciudată. Ştiţi sau nu ştiţi pe cineva care poate săpa şanţul ăla?

- Hei, linisteşte-te omule, discutăm doar. Şi dacă vrei să ştii, n-o să găseşti în satul ăsta de leneşi pe nimeni să se bage la aşa o muncă grea în afară de noi trei. Aşa că cu mine trebuie să discuţi. Clar? Hai, mai bé un pic...


Silvester deja era ameţit. Ţuica îi făcea deja ravagii în stomac şi se întreba pe unde ar putea fi buda. În mod sigur nu putea fi decât în spatele curţii – asta dacă exista aşa ceva sofisticat ca o budă.

- Şi cam cât trafic estimaţi voi că o să treacă prin fibra aia optică ? – întrebă Tase

- Poftim?

- Ce, eşti prost? Vai să-mi bag pula, ăsta s-a îmbătat deja. T-R-A-F-I-C! Gigaocteţi P-E S-E-C-U-N-D-ă. Cam câţi estimaţi aşa, acolo la firma aia de dăjtepţi?

- Nu...nu ştiu. Fibra asta duce cam până la un terraoctet, dar depinde de mulţi factori...


Cei trei schimbară priviri indignate. Ion izbucni:

- Păi bine măi, veniţi aici să păcăliţi lumea?

- Cum..cum adică să păcălim lumea?

- Ce, te faci că nu înţelegi ? – mugi Tase. Păi voi traficaţi prin fibra aia broadband sute de teraocteţi pe zi, şi vreţi să ne plătiţi cu 50 de lei amărâţi ? Ruşine! Capitalişti fără inimă!

- Putem negocia, vă plătim cu să zicem 75 de RON/zi...

- Mizerabile! Ar trebui să te cotonogim aici! Auzi, 75 de RON/zi. Omule, dacă vrei să-ţi sape cineva ne plăteşti la trafic.

- Nu înţeleg. Cum la trafic?

- 50 de RON/zi plus 1 ron pe fiecare gigaocctet transferat, timp de trei ani. Şi mâncare şi ţuică.

- Cum? Păi nu se poate aşa, politica firmei...

Cei trei se ridicară de la masă.

- Haideţi, ne pierdem vremea cu ăsta. Păi pentru banii ăia io nici nu ridic sapa. Mai bine stau şi beau la crâşmă! Bucură-te că n-ai luat şi bătaie! Si ieşiră, trântind uşa.


Silvester era năuc de cap. Nu-i venea să creadă. Parcă era într-un basm cu proşti, în care prostul era el. Dădu să se ridice, când simţi o mână pe umăr.

- Domnu! Aţi uitat să plătiţi consumaţia.

- A? Consumaţia? A, da, am băut două pahare de ţuică ...

- Care două pahare? Şapte sticle aţi băut toţi patru şi aţi fumat trei pachete de ţigări. Nea Tase a zis că plătiţi dumneavoastră. 107 Ron vă rog. Haideţi mai repede că închidem.