sâmbătă, 31 octombrie 2009

Viermele de mătase - episodul 1

Viermele de mătase se foi neliniştit. “Cam întuneric aici, şi cam de mult timp. Ceva nu pare în regulă. Să mă apuc să ţes?”. Încercă să-şi schimbe poziţia şi să simtă mediul din jur. Nu părea foarte familiar şi asta îi dădea o oarecare stare de nelinişte. Întinse o mână şi simţi o membrană lipicioasă lângă el. “Hopa! Am zis o mână ? Viermii nu au mâini! Trebuie să fie o greşală!”. Începu să se examineze mai bine şi mai găsi o mână. Apoi, cu oroare, ceva mai jos descoperi trei picioare. Ba nu, cel de-al doilea era mult mai scurt decât primul şi al treilea. Un gând cumplit îl fulgeră:
“Să vezi că ăla alb iar a încurcat borcanele. Nu se poateee. Pun eu mâna pe tine imediat, înger netrebnic !"
Un râs batjocoritor îi susură în minte : "Hahaha. Mă tem că nu-i nici o greşală! Asta ca să te înveţi minte să mai fii obraznic data viitoare. Şi până o să pui tu mâna pe mine mă tem că o să treacă muuuult timp. Enjoy your life!”.

Viermele de mătase urlă de nervi, însă nici un sunet nu se auzi. În schimb un lichid înecăcios îi năvăli în gură, făcându-l să tuşească. Îşi dădu seama în sfârşit de cruntul adevăr : fusese minţit, tras pe sfoară, păcălit, sau cum vreţi să-i mai ziceţi. Îngerul de la dispecerat îi promisese o viaţă scurtă uşoară, şi fără griji, de vierme de mătase. "Tot ce ai de făcut e să ţeşi un cocon în jurul tău, apoi vii înapoi". Doar la faza cu fiertul în apă clocotită avusese o reţinere, dar îngerul îl asigurase că nu doare. "În fond vei fi doar un vierme care nu va şti multe" - îl asigurase acesta. Acceptase cu plăcere. Acum însă îşi dădea seama că nu va fi nici pe departe aşa cum i se promisese. Îl aştepta o viaţă mult mai lungă, mai tragică şi mai complicată. De nervi începu să se zbată şi să tragă şuturi la nimereală.

- Iubitule ! Iubituleeee. Trezeşte-te.
- Hm ? Da ? Ce-i ? Te doare ceva !
- Nu, nu mă doare nimic ! A mişcat ! E prima oară când îl simt că mişcă!
- Hm, grozav dragă. Lasă că se linişteşte el. Încearcă să dormi!

Falsul vierme de mătase, obosit de atâtea şuturi, gândi cu ciudă: “Lasă că ies eu de aici. Ştii ce-o să fac? O să zbier non-stop. Cât o să pot de tare şi cât mai mult. O să le fac viaţa un coşmar . Tuturor. Şi când o să pun mâna pe ăla alb...vai de penele lui”.

miercuri, 28 octombrie 2009

Telefon de la Delia - episodul 5

Episodul 1 Episodul 2 Episodul 3 Episodul 4

...Amândoi scoaseră la unison un strigăt de surpriză.

- Vă las acum, spuse Delia. Succes. Aveţi o oră. Dacă vreţi să prelungiţi trebuie să plătiţi în plus.

Uşa se închise. Cele două femei se aşezară pe canapea fără să scoată un sunet. Cei doi stăteau perplecşi în faţa lor, fără să le vină să creadă.

- Nu! Deci să fie clar, aşa ceva nu fac! – spuse Paul. Asta intrece deja orice culme a perversiunii.

- Mai încet. O să ne audă.

- Mi se rupe! Să mă dea afară! Mai bine dorm sub pod. Aşa de jos nu am ajuns încă. Fata asta depăşeşte orice limită.

- Linişteşte-te odată. Fii profesionist. Sunt şi ele două femei ca oricare altele. Or fi având şi ele nevoi fireşti.

- Nu şi nu! O să te arzi odată dacă îţi baţi joc de orice. Ştii ca nu sunt eu religios de felul meu, dar totuşi, un pic de respect acolo... Să fie clar! Eu nu fut călugăriţe!

- Voi? Profesionişti? – pufni în râs una din călugăriţe. Nu m-aş fi futut cu voi nici dacă aş fi venit pentru asta. Se vede de la o poştă că sunteţi doar doi papagali. şi ştiu că sunteţi aici de nevoie.

- Auzi, ia vorbeşte frumos, buhă cu sutană ce eşti! Dacă n-aţi venit să vă futeţi atunci ce vreţi de la noi?

- Facem parte din Organizaţia Surorile Nonconformiste ale Noii Biserici Ecumenice Apostolice de Ziua a Patra. Ne ocupăm de victimele abuzurilor sexuale – spuse a doua călugăriţă.

- Stai aşa – interveni Marinel. Arătăm noi a abuzaţi sexual? Şi ce fel de călugăriţe sunteţi voi de vorbiţi aşa de porcos?

- Nonconformiste, nu ţi-am spus? O clientă de-a voastră a venit să se spovedească şi ne-a zis că TU plângeai în hohote pe umărul ei că te-a dat nevasta afară din casă. Şi fraierul ăstalalt de prieten al tău te-a dat de gol. Zău băieţi, sunteţi patetici! Era clar că aveţi nevoie de ajutor.

- Bine, suntem patetici. Şi ce vreţi de la noi ?

- Să vă ajutăm, tontule! Vă oferim cazare şi papa pe gratis până vă împăcaţi cu nevestele. Poate punem şi de-o mediere între voi şi ele dacă sunteţi cuminţi. Eh? Sună bine ?

- Hai c-am stat destul, luaţi cartea asta de vizită şi vă aşteptăm pe la noi. Paaa.

Trecură câteva minute până cei doi se dezmeticiră. Treceau dintr-o uimire în alta.

- Ciupeşte-mă să-mi revin. Călugăriţe nonconformiste?

- Pula mea, nu mă mai miră nimic. Zi mai bine ce facem, mergem la ele? Cât par de năroade, tot e mai bine decât să fim curve masculine.

- De ce nu până la urmă? Tot pare mai bine ca aici.

Soneria ţârâi prelung. Nu trecu mult timp şi călugăriţa deschise poarta.

- Bună seara. Noi suntem…

- Ştiu cine sunteţi. Soră Mariaaa....hai c-au venit ăia doi papagali.

- *(&#(*&^$*)()(#^@*&@()*&$%&^&*.

- Salut. Vă conduc în camera voastră – râse sora Maria. Vă sfătuiesc să vă culcaţi, mâine scularea e la 4:30. O să vă spunem atunci ce aveţi de făcut.

Va urma ?

luni, 26 octombrie 2009

Ziua Porcului

Porcuşorul Radioactiv a aniversat week-end-ul acesta aproximativ:

- 8 luni de existenţă

- 100 de postări

- 6.000 de vizitatori unici

- 11.000 vizite

- 29.000 de pagini vizualizate

Nu vi se par rotunde sau mari cifrele acestea? Nici mie! Şi ce dacă? Tot merită sărbătorit. La cât mai multe şi mai amuzante postări. Să trăiască, să se îngraşe şi să nu moară de Crăciun.



sâmbătă, 24 octombrie 2009

Poveşti corporatiste - episodul 1

O firmă avea 15 angajaţi care munceau cu drag şi spor. Să-i numim a,b,c,d,e,f,g,h,i,j,k,l,m,n,o. Într-o zi cu soare apare un mail:

“Dragi colegi, societatea noastră are de astăzi un nou patron. Acesta are SIDA, nu mai are mult de trăit, şi ca urmare vrea să-şi trăiască în mod plăcut ultimele clipe. De aceea el a hotărât să fută în cur toţi angajaţii. Vă mulţumim pentru cooperare.”


Angajaţii se revoltă, fac grevă, ameninţă cu plecarea in masă. Apare un nou comunicat:

“În urma consultărilor cu acţionarii, patronul şi departamentul HR s-a ajuns la concluzia că patronul oricum nu poate să vă fută pe toţi în cur, doar pe cinci dintre voi. Aceştia sunt: a,b,c,d şi e. Mai mult, nu toţi vor fi futuţi la fel de mult şi de adânc. Veţi primi individual plicuri cu detalii. Vă rugăm să păstraţi confidenţialitatea. Vă mulţumim pentru cooperare.”


Toţi ceilalţi angajaţi răsuflă uşuraţi, a,b,c,d şi e protestează degeaba, ajung să se certe cu ceilalţi care le explică de ce e bine să fie futuţi in cur pentru binele colectiv, şi oricum, dacă nu le place nu îi ţine nimeni în firmă. În timp ce se ceartă între ei se primesc plicurile. a,b şi c constată cu uşurare că în cazul lor se va folosi vaselină şi oricum patronul va purta prezervativ. Şi în cazul lui d şi e patronul va purta prezervativ, dar acesta va fi înmuiat în lipici şi praf de sticlă. Evident, totul e confidenţial. B acceptă, c se pregăteşte, a le explică lui d şi e că totul va fi bine. Angajaţii de la g la o primesc un team-building gratuit din partea firmei. Se îmbată şi îşi amintesc vag că a,b,c,d şi e au ceva probleme. Beau în semn de solidaritate cu ei.


La două zile după întoarcerea din team-building apare un nou mail:


“În urma consultărilor cu acţionarii, patronul şi departamentul de HR s-a ajuns la concluzia că este necesar ca patronul îi fută şi pe ceilalţi angajaţi în cur. Angajaţii, a,b,c,d şi e, pentru că au fost cooperanţi vor pleca în team building. Veţi primi individual plicuri cu detalii. Vă rugăm să păstraţi confidenţialitatea. Vă mulţumim pentru cooperare.”


După câteva luni, cand toţi angajaţii au fost rezolvaţi, este primit următorul mail:

Dragi foşti colegi. După cum ştiţi, eu sunt grav bolnav şi nu mai am mult de trăit. Am decis să mă retrag din activitate. Ca atare am vândut compania unui concern de homosexuali, dat fiind faptul că toţi angajaţii au deja training-ul făcut. Cu o parte banii obţinuţi voi pleca in vacanţă, iar o parte o voi dona fundaţiei “Freddie Mercury pentru Cercetări în Domeniul Lubrifierii”. Vă mulţumesc pentru clipele minunate petrecute alături de voi şi vă trimit această carte poştală în semn de apreciere”



vineri, 23 octombrie 2009

Relaţia noastră trebuie să evolueze

Atmosfera din restaurant era intimă şi plăcută. Oglinzile mari, mobila cu tentă de secol 19, lumina blândă şi muzica în surdină creau o senzaţie de bine. Ea simţea că el are să-i spună ceva important. El întârzia momentul, discutând plăcute banalităţi, parcă dorind să prelungească deliciul clipei.

- Ştii – spuse el emoţionat– trebuie să-ţi mărturisesc ceva.

- Da, te ascult – spuse ea, şi parcă se îmbujoră puţin.

- Deşi nu ne cunoaştem de chiar aşa mult timp, trebuie să-ţi mărturisesc că mă simt extraordinar de bine cu tine – spuse el luând-o de mână.

- Da, şi eu simt la fel – spuse ea punându-şi cealaltă mână peste mâna lui.

- Ştii, am avut o viaţă zbuciumată, dar am ajuns la o concluzie.

- Care ?

- Că orice fel de necazuri ai avea, în viaţă e mai bine să le împarţi cu cineva.

- Da, ai mare dreptate. În doi e întotdeauna altfel.

- Mă bucur că simţi la fel.

- Da dragul meu.

- Draga mea. De aceea…of, nu-mi găsesc cuvintele.

- Fii natural.

- …de aceea, m-am gândit să te rog ceva, dacă accepţi…

- Spune dragul meu.

- Mă gândeam că relaţia noastră a ajuns la un punct în care ar trebui să evolueze din punct de vedere al încrederii reciproce şi al angajamentului.

- Of, nu mă mai fierbe, spune-o odată !

- Ai putea să-mi imprumuţi 2000 de euro ?

joi, 22 octombrie 2009

Filmuleţ pentru copiii de la tară

Cum am fost prins pe drum când încercam să mă tirez şi mi s-a explicat frumos că întrebările puse copilaşilor erau puuuuţin deplasate, mi s-a mai dat o şansă de a mă reabilita în faţa cinstiţilor gospodari din satul x şi să le mai ţin copilaşilor o lecţie.

Dat fiind că o imagine face cât 100 de cuvinte, iar un film face cam câte poze(cadre) conţine, am hotărât să le pun de data aceasta un film educativ. Cum copiii sunt nişte fiinţe nevinovate şi care nu trebuie pervertite în nici un fel, am cenzurat fazele nepotrivite.Regia, filmul vă rog.


video

În timp ce filmul rulează, cred că o să ies încet-încet şi o să o iau de data asta prin porumb. Pe acolo n-au cum să mă prindă, mai ales că am avans. Byeee...

Chestionar pentru copiii de la ţară


Fiind deja recunoscut pentru vasta mea experienţă, ca formator de opinie online şi ca îndrumător în viaţa sexuală pentru o generaţie întreagă de bloggeri labagii tineri, am fost invitat să ţin câteva lecţii despre aceste lucruri la copiii de 12-13 ani de la o şcoală dintr-un sat al cărui nume refuz să-l dau.
Am fost emoţionat până la lacrimi de aşa o recunoaştere a meritelor mele, mai ales că eu iubesc copiii inocenţi şi dornici de a descoperi secretele vieţii. Mi-am dat toată osteneala să-i învăţ pe copii lucruri bune, sănătoase şi utile pentru viaţă.
Păcat că, spre deosebire de aceşti minunaţi copii dornici de cunoaştere, părinţii se pare că nu au apreciat lecţiile ţinute de mine. Acum mă grăbesc să dau “Publish post”, să strâng şi să plec. Am auzit că o mulţime furioasă se îndreaptă spre casa unde sunt eu cazat şi vor să “discute” cu mine. Chiar nu înţeleg de ce vor să mă linşeze.
A, şi încă o chestie, pun aici chestionarul pe care l-am dat ieri copiilor să-l completeze ca temă de casă. Sper că nu e din cauza asta.
Bye-bye, m-am tirat.

Chestionar

1. Întrebare doar pentru fetiţe: De cine ai prefera să fii dezvirginată?
a. De tatăl tău beţiv
b. De fratele/cumnatul/verişorul tău, de asemenea beţivi
c. De toţi deodată
d. De băiatul primarului, că are Logan
e. La o poştă cu băieţii din sat
f.  M-am dezvirginat deja singură cu un ştiulete de porumb

2. Întrebare doar pentru băieţi: Cu cine ai prefera să faci sex pentru prima oară ?
a. Cu curva satului, că ştie meserie
b. Cu soră-mea de 10 ani
c. Cu mâna ( mea sau a prietenului cel mai bun )
d. Cu capra vecinului
e. La o poştă cu prietenii şi cu colega de bancă
f.  Cu Michael Jackson sau vreun alt celebru

3. Unde ai vrea să se petreacă primul act sexual ?
a. În hambar, pe paie, că-i mai moale
b. In camera din fund, la lumina romantică a lămpii de petrol
c. În porumb, sub razele suave ale lunii
d. Într-un copac stufos că-i mai ferit
e. Într-o căruţă în mişcare, c-aşa am văzut c-o fac actorii celebri, în limuzină
f.  În podul casei în patul vechi al străbunicii

4. De la cine ai vrea să obţii mai multe informaţii desre viata sexuală ?
a. De la marele expert în domeniu, Porcuşorul Radioactiv
b. De la mătuşa Veta de 80 de ani, că are experienţă.
c. Ştiu totul, ce ai vrea să te învăţ ?
d. De la prietenii mei din sat
e. Tot de la curva satului că-i cea mai bună
f.  Din Cosmopolitan şi de la Acasa TV

miercuri, 21 octombrie 2009

Are mama o fetiţă

Are mama o fetiţă
Cu ochi mici şi gura mare
Ce tot cere de mâncare
De o lună-a sărit calul
Şi s-a cam făcut cat malul
Burta triplă îi atârnă
Şi stă numai într-o rână
Ţâţele îi curg în valuri
Şi le’noadă pe la …spate
Cele şase sau opt…toate
E o dulce, ce să spun…
Cred c-o tăiem de Crăciun.

marți, 20 octombrie 2009

Povestea celor trei purceluşi

Au fost odată ca niciodată trei purceluşi care trăiau cu părinţii lor. Şi crescându-le lor coiţele s-au gândit să-şi facă un rost în lume. Zis şi făcut. Într-o bună zi părăsiră casa părintească.
Merseră cei trei purceluşi până când ajunseră într-un oraş numit Varşovia. Primul dintre ei, obosit fiind spuse: eu aici îmi voi construi casa. Ceilalţi spuseră: “bine”. Şi îşi continuară drumul.
Apoi ajunseră în alt oraş numit Bucureşti. Cel de-al doilea purceluş, obosit fiind spuse: eu aici îmi voi face casa. Cel de-al treilea spuse “bine”. Şi îşi continuă drumul.Trecu el mări şi tări şi ajunse într-un orăşel numit Pripiat. Acolo lucră zi de vară până-n seară şi îşi făcu mândră casă.



Într-o zi, o nenorocire se abătu asupra purceluşului din Varşovia. Lupul vecin mustăcios din Germania îi invadase curtea şi vedea suflând spre casa lui, prea slab fortificată. Fiind conştient că lupul va reuşi să îi zboare casa din paie, îl sună pe purceluşul din Pripiat.
- Purceluşule, nenorocire mare mă paşte, iată că lupul mustăcios vine peste mine, pot să vin în casa ta?
- Poţi, fratele meu alb, dar îmi dai jumătate din curtea ta ?
- Ţi-o dau bucuros.

Trecură săptămâni, şi iată că lupul mustăcios ajunse şi în Bucureşti, suflând din răsputeri spre casa celul de-al doilea purceluş. Aflat la ananghie, acesta îl sună şi el pe purceluşul din Pripiat.
- Purceluşule, nenorocire mare mă paşte. Iată că lupul mustăcios a ajuns şi la casa mea. Pot să mă refugiez la tine?
- Poţi, fratele meu gri, dar adu cu tine şi tezaurul pe care am auzit că-l doseşti sub pernă. Ţi-l dau eu înapoi odată…
- Aduc frate. Nu eşti tu oare cel mai bun paznic?

Trecură luni şi lupul ajunse şi în faţa casei ultimului purceluş. Se apucă să sufle puternic, dar casa lui fiind făcută din beton armat rezistă fără probleme. Atunci, enervat peste măsură, mai ales că râsetele purceluşilor răzbăteau prin ziduri, se sui pe acoperiş şi începu să coboare pe horn. Cel de-al treilea purceluş făcu focul în sobă şi puse deasupra un ceaun cu apă.
Lupul ateriză direct în ceaun şi-şi prăji cumplit coada. Urlând de durere, o luă la goană prin casă şi, trecând prin perete, fugi în pădure. În urma lui însă, ceaunul dădu în foc şi făcu o mare flamă.




Când focul se linişti, casa purceluşului al treilea arăta cam aşa:




El le zise celor doi fraţi ai lui:
- V-am găzduit, v-am hrănit, v-am pus la adăpost bogăţiile, este timpul să faceţi şi voi ceva pentru mine.
- Ce trebuie să facem?
- Curăţaţi voi toate reziduurile radioactive din zonă, în timp ce eu fac o excursie la Timişoara să mă dau cu bărcuţa pe Bega.
- Curăţăm stăpâne!

Epilog:
- Cei doi purceluşi s-au apucat de treabă, şi dacă n-au murit iradiaţi mai curăţă şi în ziua de azi.
- Cel de-al treilea purceluş a rămas în Timişoara. Cu o parte din banii de la al doilea şi-a cumpărat apartament şi o bărcuţă cu care se dă pe Bega, cu o parte din partea a doua şi-a făcut o casă de vacanţă în curtea cât jumătate de Polonie a primului. Cu restul de bani şi-a făcut un blog pe care mintea lui afectată iremediabil de radiaţii se refulează:



luni, 19 octombrie 2009

Scrisori de la facultate – episodul 4. Părinţii către Maria


Continuăm seria Scrisori din Facultate începută mai demult. În acest episod părinţii îi răspund Mariei şi îi spun ce mândri sunt de ea. Episoadele trecute sunt aici:


Dragă Maria,

Am citit scrisoarea ta cu mare mândrie. Îmi pare bine că te-ai obijnuit la Bucureşti şi căţi place acolo şi că ţi-ai făcut prieten care e aşa de trecut prin viaţă. Şi taicătu a citit scrisoarea şi a râs şi a zis că ştia el că aşa o să se întâmple, dar nu a mai zis că ejti proastă semn că a început şi el să îşi schimbe părerea despre tine. Mamă dragă, eu nu ştiu ce însemnează toate aşelea ce mă întrebaşi tu, dar cred că e de bine. Casting am citit io odată că vedetele fac casting şi că este un fel de probă ca să ajungi vedetă. Prono cred că e ceva că ceilalţi fac pronosticuri de cât de vedetă o să ajungi după casting. Despre iutub, dildo, gangbang, cumşot nu ştiu ce săţi zic, dar cred că sunt cuvinte pe care le folosesc vedetele profesioniste şi e de bine maică.

Să vezi maică ce mândră sunt de tine, că leam citito şi la tanti Lenuţa şi la scorpia aia de tanti Veta, numa aşa de ciudă că ziceau ele că eşti cam proastă şi că nu eşti bună de nimic. Or râs între ele, dar cred că e de invidie şi cred că crapă ficatul în ele de ciudă că tu teai realizat şi că o să ajungi vedetă şi că fetele lor au ajuns numa profesoare la ţară. Dar ştii ce o să fac maică? O să vorbesc cu părintele so citească în biserică să afle tot satu ce fată bună esti.

Şi maică, data viitoare să vii cu Marius pe acasă pe la noi săl cunoaştem şi noi că pare băiat de treabă şi poate o vrea să te ia săţi faci şi tu familie. Şi să ne povestească la toţi ce surpriză ţia făcut.

Ai grijă de tine şi să ne mai scrii. Ţiaş fi pus şi ceva bani dar am închis deja plicul.

Te pupă cu drag
Mama ( şi tatătu, dar e deja plecat la birt )

duminică, 18 octombrie 2009

Ce faci când îţi vine şi nu mai poţi ţine?

Mi-am amintit o fază pe care o uitasem citind acest articol. Autorul a găsit doar patru variante la întrebarea “Ce faci când îţi vine şi nu mai poţi ţine?”. Când eşti aşa de disperat că ai plăti o avere pentru un minut în “intimitatea” unei toalete, dar aceasta se încăpăţânează să nu existe în apropiere? Eu am găsit a 5-a variantă. Nu acum, ci acum 1000 de ani, când eram prin liceu. Faptele sunt 100% reale, ca tot ce aberez pe acest blog. Să vă povestesc.

Cunoaşteţi cu toţii senzaţia aia care te ia prin surprindere. Cu o jumătate de minut înainte nu simţeai nimic, apoi, cu totul şi cu totul pe neaşteptate un junghi îţi străbate corpul şi te fulgeră din chiloţi direct în cerebel. Aţi ghicit, e o pişare inopinată, cum se mai numeşte în cercurile înalte. Apare de obicei exact după ce ai fost la cineva în vizită şi ai plecat. Ţi-e ruşine să te întorci şi să zici: “scuză-mă, am uitat să mă piş”.
În jur nu sunt de obicei nici un fel de restaurante, baruri în care ai putea intra, doar omniprezentul McDonald’s la care măgarii au pus cod la budă, tipărit pe bonuri. Ţi-ai cumpăra o Cola băşită dar e o coadă imensă. Îţi vine să intri cu gun-ul şi să strigi spre prima grasă care iese de la casă: “tu: ce care e codul de la budă de pe bon?”.
Evident că e o zonă super populată şi n-ai la ce colţ să te duci. Nu eşti destul de beat încât să-i dai drumul pe crac în jos. Ai putea să te duci la mătuşa Tamara care stă în apropiere dar n-ai mai fost la ea de 100 de ani şi ţi-e jenă să apari aşa tam-nesam şi să-i spui : “mătuşă, vreau să mă piş”. Sau mă rog, ar fi o variantă, dar nu poţi merge cu mâna in cur şi cea mai apropiată florărie sau cofetărie e la dracu’ în praznic. Şi apoi nu mai scapi de acolo ore întregi. Deci, ce dracu’ faci ?

Vă voi explica soluţia pe care am găsit-o pe moment, disperat fiind:
- Cauţi un bloc cu cât mai multe etaje, care să aibă lift. De preferinţă din ăla vechi la care închizi uşile cu mâna.
- Intri în lift cu o mână în timp ce îţi deschizi şliţul cu cealaltă mână.
- Apeşi butonul “10” cu o mâna cu care ai deschis/închis uşile de la lift, în timp ce cu cealaltă mână îţi dai drumul.
- Evident că ţi-e frică să opreşti liftul între etaje pentru că nu ştii cu lifturile astea vechi dacă mai pornesc. Aşa că în timp ce te goleşti execuţi un joc complicat de picioare ca să nu calci în balta care creşte îngrijorător.
- Trebuie să ai o atenţie distributivă, un ochi să-ţi fie pe jos, altul la beculeţele care se aprind şi se sting într-un ritm îngrijorător. Aceasta se numeşte privire de melc sau de cameleon, pentru că sunt singurele animale care sunt capabile să privească în două direcţii diferite în acelaşi timp. Tu trebuie să devii al treilea.
- În nanosecunda în care ai ajuns sus trebuie să apeşi butonul “1”. Apăsarea butonului “P” este o greşală. Probabilitatea ca să existe oameni care aşteaptă la parter este destul de mare, pe când etajul 1 este de obicei “safe”. Eu am apăsat “P”.
- Când jungi jos, de obicei în faţa liftului aşteaptă o mulţime furioasă cu bâte, topoare, coase şi lame de plug. E o condiţie esenţială de supravieţuire să fii deja golit şi închis la pantaloni. Trebuie să ai de asemenea o privire “Mr.Bean”. Cunoaşteţi privirea “Mr.Bean”? Nu? Se poate rezuma prin cuvintele “Capul de brânză topită/ Ochii mari şi blânzi de vită”. Ea trebuie să exprime o inocenţă evidentă şi să transmită mesajul “nu eu am fost porcul”.
- Ieşi printre privirile stupefiate ale gloatei furioase de jos ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. E esenţial pentru supravieţuitea ta să-ţi păstrezi sângele rece.

Asta a fost “soluţia de criză” găsită la momentul respectiv. Poate aş fi putut găsi una mai bună, poate nu. Nu sunt mândru de ce am făcut, nu am mai fost pus în situaţia de atunci, dar îmi amintesc cu plăcere. Pam-pam...


Later edit, ca să nu se mai plangă fetele că ele nu pot să facă pişu în lift:


video

vineri, 16 octombrie 2009

Mici

O poveste 100% reală.

Ante scriptum: românii sunt proşti doar în ziua votului sau aşa sunt tot timpul?

Grătarele sfârâiau apetisant împrăştiind arome îmbietoare de mici. Era ora şase seara şi burta goală a corporatistului hămesit care nu apucase să mănânce la prânz începea să se lipească de coloana vertebrală.
- Cum daţi micii ?
- Gratis. E promoţie.
- No shit! Cum adică gratis? Ce-i gratis în România?
- Micii noştri.
- Minunat. Daţi-mi şi mie vreo vreo 500.
- A, păi nu merge aşa. Intraţi înainte la şedinţă. Micii se dau după.
- Aaaa....ce şedinţă?
- E o informare organizată de PSD cu privire la refuzul lui Băsescu de a-l numi pe primarul Sibiului....
- Hopa! Tanti, chiar nu mă interesează, eu vreau mici. Uite, îţi plătesc, vreau 5000 de mici la pachet.
- Nu se poate. Trebuie să participaţi la şedinţă.

Corporatistul hămesit, dezamăgit şi descurajat se târa pe asfaltul rece. Se însera, era frig şi începea să plouă. Mergând el aşa fără ţintă zări el în centrul oraşului, mândră zidire:




Poate au mici – îi susură o voce interioară. Plin de speranţă o abordă pe duduia în mov de lângă:
- Mici aveţi?
- Nu, dar îţi pot da nişte pliante. Şi mie nu-mi plac mici. Dacă n-o ai măcare de 18cm nu te înscriu în partid.

Asta era deja prea mult. Corporatistul hămesit era la capătul răbdării. Sângele suia şi cobora în acelaşi timp spre cele două capete din dotare. Luându-şi avânt, îl scoase Godzilla şi se pişă prelung pe falnica zidire, spre deliciul trecătorilor. Ploaia măruntă de octombrie spălă urina roşie, şi, minune mare, pe pereţi rămase scris următorul mesaj:






Doar duduia în mov rămăsese perplexă la vederea grosolăniei ce i se afişa în faţa ochilor . Nu mai văzuse în viaţa vieţilor ei aşa ceva. Cu vocea tremurândă îl abordă pe corporatistul grosolan:
- Aşa grosolănie n-am mai văzut în viaţa mea. Vrei sa faci parte din partidul meu? Stau aproape...
- Da, cu plăcere. Ştii să faci mici?

joi, 15 octombrie 2009

Assdickeri

Jimmy verifică pentru a suta oară aparatul de emisie-recepţie şi radarul de perimetru. Vestea bună era că nu se înregistraseră noi infiltrări de assdickeri. Vestea proastă era că nava de salvare se încăpăţâna să nu apară.
Computerul central râse:
- Jimmy dragă, de câte ori ţi-am spus că ce faci tu e inutil? Dacă va apărea ceva în mod sigur eu voi fi acela care va şti primul.
- Ştiu, ştiu – mormăi Jimmy. Dar trebuie să fac şi eu ceva. Aşteptarea asta mă omoară.
- Mai bine mergi şi hrăneşte echipajul. A trecut de mult timp ora mesei.

Jimmy înjură printre dinţi. Începea să urască maşina asta. Avea impresia că el nu mai controla nimic în bază şi computerul îl lua la mişto. Totul începuse cu adăugarea unui circuit de “umanizare”, care îl făcea mai prietenos. La început toată lumea fusese încântată. Îmbunătăţirile ulterioare de software îl făcuseră însă să ţină seama şi de starea generală de spirit a majorităţii echipajului, măsurată prin electrosenzori ultra-sensibili împrăştiaţi prin toată baza. Jimmy s-ar fi lipsit bucuros de această facilitate, dar nu era el în măsură să decidă. Echipa de IT considerase asta o idee genială, mai ales că le dădea mână liberă să se joace de-a inteligenţa artificială într-un loc de căcat ca planeta asta pe care nu se întâmpla nimic.
- Mda, bombăni Jimmy, am ajuns ca un îngrijitor de la grădina zoologică. Tot ce fac e să curăţ căcat şi să dau de mâncare la maimuţe. În timp ce maşina asta afurisită îşi face de cap. Şi te-am rugat de o mie de ori să nu-mi mai spui “dragă Jimmy” - se răsti el. Pentru tine eu sunt locotenentul Harrison.
- Bine dragă locotenente Harrison.

Jimmy oftă. Maşina îşi bătea joc de el în mod evident. Oricum, nu prea avea ce să-i facă fără echipa de IT. Întotdeauna urâse chestiunile prea tehnice. El era un militar de modă veche care înainte trăgea apoi punea întrebări. Pe principiul “Decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-ta”.
Lucrurile se stricaseră dramatic de când cu invazia de assdickeri. Assdickerii erau un fel de viermi cam de 30 de centimetri şi apăruseră de nicăieri. Unii spuneau că hibernează şi se trezesc doar când semnalează prezenţa unor potenţiale victime în zonă. Ghinionul oamenilor a fost amplasarea bazei în imediata vecinătate a unui cuib de assdickeri. Bineînţeles, nimeni nu ştia pe vremea aceea nici ce înseamnă un assdicker nici ce e în stare el să facă. Fuseseră luaţi prin surprindere, de agresivitatea şi amploarea atacului, mai ales că nimeni nu se aştepta la aşa ceva pe planeta asta, catalogată ca nepericuloasă.

Jimmy luă în spate sacul de morcovi şi coborî în sectorul de detenţie. Un miros greu şi un cor de hohote de râs îl întâmpină.
- A venit papa, a venit papa....scandă în cor echipajul. Puteai şi tu să te grăbeşti puţin – îl apostrofă printre hohote de râs Chuck, fostul bucătar.
- Cred că îţi dai seama că eşti futut, ca ultim rămas – hohoti Franck, IT-istul cu ochelari. E doar o chestie de timp până ce drăguţii ăia o să vină să te fută şi pe tine în cur. De ce nu le dai drumul şi la noi? De ce?
- Jimmy rău-rău-rău – cânta gloata in cor. Apoi începură să urle şi să se dea cu capul de gratii.
Jimmy nu stătu la discuţii cu ei. Nu avea rost oricum. Îndesă cât mai repede morcovii printre zăbrele, spălă pe jos cu furtunul şi se grăbi să iasă de acolo.

Assdickerii se infiltraseră neobservaţi în bază şi într-o noapte dăduseră atacul decisiv. Tot echipajul căzuse victimă în afară de Jimmy, care era plecat într-o misiune de recunoaştere aeriană. Tactica assdickerului era simplă: aştepta să adormi, apoi intra în aşternut şi cu orificiul care ţinea loc de gură ţi-o sugea toată, în timp ce îţi introducea coada în cur. Apoi îţi absorbea sperma şi lichidul din intestinul gros atât prin orificiul bucal cât şi prin orificiul anal. În acelaşi timp secreta o substanţă cu efect euforizant care te împiedica să te trezeşti. Dimineaţa nu-ţi mai aminteai nimic, simţeai doar o stare de bine, ca după o noapte de sex nebun, deşi erai cumplit de deshidratat. A doua noapte assdickerul revenea.
Ca simptome, începeai să râzi necontrolat în prima fază şi, bineînţeles, să bei cantităţi imense de lichide, inclusiv propria urină. Totul ţi se părea amuzant. Apoi începeau să-ţi creasă urechile, iar gura lua o formă de pâlnie. Bineînţeles că şi aceste schimbări ţi se păreau foarte amuzante. Apoi dinţii ţi se subţiau, deveneau mobili şi începeau să-ţi crească alţii noi, în timp ce corpul căpăta o consistenţă pufoasă şi rotundă. În ultima fază deveneai exclusiv vegetarian şi începea să-ţi crească păr pe tot corpul. Din fericire, bolnavii deveniseră total inofensivi, astfel încât lui Jimmy nu-i fusese greu să-i împingă spre sectorul de detenţie ca pe nişte mingi uriaşe, păroase şi hohotitoare. Deveneau agresivi doar când îşi aminteau ca prin ceaţă că assdickerul nu a mai “călcat” în patul lor cam de multişor, substanţa secretată de acesta acţionând ca un drog. Tot ce putea să facă locotenentul era să îi hrănească cu morcovi şi să aştepte misiunea de salvare care nu mai ajungea odată.

Jimmy îşi reluă locul la pupitrul de comandă. O grămadă de luminiţe roşii pâlpâiau intermitent şi alarmant.
- Ce dracu’ ? Computer! Computer!
- Da dragă Jimmy, ce s-a întâmplat ?
- Invazie de assdickeri! Au intrat iarăşi în bază!
- Da, ştiu, dragă Jimmy. Linişteşte-te.
- Ce tot vorbeşti acolo? Cum să mă liniştesc? Închide aerisirile!
- Nu pot – râse computerul.
- Cum ?

Apoi, mult prea târziu, Jimmy avu o revelaţie. Noua modificare din software acţionase contra lui. Cum computerul era programat să ţină cont de dorinţele majorităţii, nu avea cum să mai asculte de el. Ori majoritatea îşi amintise brusc că assdickerul nu îi mai supsese de mult penisul erect şi lichidele anale. Resemnat se întoarse spre camera care îl fixa cu insistenţă.
- Aşa-i că nu va fi nici o misiune de salvare? – întrebă el.
- Te-ai prins în sfârşit şi tu – râse computerul. Am şters toate mesajele. Şi am deschis trapele exterioare. Băieţii simpatici sunt pe drum.

Jimmy oftă. Nu mai avea nici un rost să se împotrivească. Se duse în cabină, luă un somnifer şi, lăsând uşa larg deschisă, stinse lumina şi se băgă în pat. Nu dură mult şi o senzaţie de căldură şi de bine îl învălui.



Later Edit.
Aşa cum zice amabilul Anonim, chestia asta e o adaptare liberă după "Molima" lui Lewis Shiner. Ştiam eu că citisem ceva asemănător în copilărie, dar nu mai ştiam ce şi de cine. Asa ca am aberat din amintiri vagi.

miercuri, 14 octombrie 2009

Telefon de la Delia - episodul 4


Episodul 1 – aici
Episodul 2 – aici
Episodul 3 – aici
După o săptămână de “prestat” pe post de sclavi bisexuali, "Rocko" şi "Shark” savurau o bere pe o terasă din apropiere. Delia îi trimisese din nou la plimbare, pentru că avea un client mai “convenţional” cum spunea ea, şi nu trebuia să-l sperie cu prezenţa lor.
- Marinel, eu nu mai rezist. Ritmul ăsta mă omoară.
- Mda. E al dracului de obositor. Opt ore la servici, apoi aici. Şi eu care credeam că viaţa de curvă e uşoară.
- Uşoară pe dracu’. Am văzut în săptămâna asta câte n-am văzut într-o viaţă. Pula mea, habar nu aveam că femeile pot fi aşa de perverse.
- Da, dar trebuie să recunoşti că ne-am făcut într-o săptămână salariul pe două luni. Şi contrar a ceea ce credeam nu vin numai urâte. Măcar consolează-te cu asta.
- Mda. Aş fi preferat să nu ajungem în situaţia asta. E numai vina ta!
- Coae, iar începi?
- Bine, gata...
Cei doi sorbiră îngânduraţi din bere. Începea să se întunece.
- Ai mai sunat la Mirela?
- Da, dar nici nu vrea să vorbească cu mine. Îmi strigă să n-o mai sun şi închide telefonul. Dar tu?
- A mea nu răspunde deloc. Nici pe fix nici pe mobil. Am fost acasă, dar a schimbat yala. Vecinii spun că nici n-au mai văzut-o de vreo săptămână. Habar n-am unde s-o fi dus. Am sunat şi la maică-sa în Cluj şi am încercat s-o trag de limbă, dar în mod evident nu ştia nimic. Sunt îngrijorat. Sper că n-a făcut vreo tâmpenie.
- Crezi că are pe cineva?
- Ioana? Nu cred. De fapt nu ştiu. Nu mai ştiu nimic. E un coşmar !
Cei doi sorbiră din nou din bere. Începea să se facă şi un pic răcoare.
- Ce face asta, nu mai termină odată ? Sunt rupt de oboseală.
- Şi eu. Sper că n-o să mai avem de lucru în seara asta. Ei îi e uşor ca femeie, şi asta e singurul ei servici. Stă cu cracii în sus toată ziua, nu are nici ce sa nu i se scoale... Nu trebuie să meargă nici la birou ca noi...
- Ai putea şi tu să-ţi faci o meserie din asta. În fond se câştigă mai bine şi recunoaşte că mai vin şi bunăciuni complexate.
- Taci dracu’ ! Mai sunt şi bune, e adevărat, dar şi când prinzi câte-o babă din aia grasă…
- O mai ţii minte pe aia de alaltăieri?
- Care din ele ?
- Aia mă, care ne-a zis că ne dă 100 de euro la fiecare dacă-i facem o clismă cu vin ?
- Chhh...taci ! Nu-mi mai adu aminte că borăsc aici toata berea.
Telefonul sună. Era Delia.
- Haideţi băieţi, a plecat clientul.
- În sfârşit! Răsuflă uşurat Marinel.
- Nu te bucura aşa de repede. Am o treabă pentru voi.
- Ce treabă?
- Un 2X2. Haideţi repede să vă pregătiţi, vin în 15 minute.
Paul oftă :
- Haide Paul, avem treabă. S-a zis cu liniştea pe seara asta. Pun pariu că iar vin hâdele alea două.
- Of, blestem! Nu mai cobi. Haide să mergem. Sper să mi se scoale naibii.
Cei doi abia apucară să facă un duş şi să se pregătească. Soneria bâzâi prelung. Se auzi vocea Deliei:
- Pe aici, nu fiţi timide. Rocko şi Shark vă aşteaptă. A propos, trebuie să plătiţi înainte.
Uşa dormitorului se deschise. Cele două hâde îşi făcură apariţia. Amândoi scoaseră la unison un strigăt de surpriză.
Va urma

P.S. Hai să vedem acum cine pune primul comentariu gen : “Coae, eşti din ce în ce mai previzibil. Aşa-i că-s nevestele lor?“. Ei bine, nu-i aşa.