marți, 28 iulie 2009

Strategie de agătat pe net

Am un bun amic care agaţă ( sau cel puţin agăţa la un moment dat ) pe net. Agăţa la greu pe tot felul de saituri gen haifaiv sau gen. Bine, la un moment dat începea să aibă probleme de cantitate şi de memorie.

Cantitate, adică omul încerca să vorbească cu fetele aşa, mai pe ocolite, nu direct la subiect “Auzi fă, ne-o tragem sau pierdem vremea pe aici?” Nuuu….zice că sperii fata cu stilul ăsta, cică trebe să le iei aşa, mai pe nesimţite, să nu creadă fata că eşti vreun obsedat, pervers sau ceva de genul, şi dacă tu de fapt asta eşti, un individ care stă toată ziua la vânătoare pe net în căutare de pussy-cat. Şi bineînţeles, tipul “agăţa” o grămadă de fete de pe acolo, de unde şi problema cu cantitatea. Agăţa e un fel de a spune, pentru că din câte îmi dau eu seama e plin netul de figurante care vor numai “prietenie şi conversaţii” sau să fie ele băgate în seamă, să le spui ce bine arată şi tâmpenii din astea. Bineinţeles, dacă neglijezi mulţimea asta poţi scăpa o cantitate importantă de “pradă”, pentru că fetişcanele de felul lor nu prea o spun pe-a dreaptă, adică “Băi, eu sunt pe net pentru pulă, tu ce mai aştepţi?”. Nuuu, majoritatea vor să vadă şi ele care mai e treaba, apoi dacă tipul “merită”, atunci îi mărturiscsc că şi ele sunt pe acolo pentru acelaşi scop.

Na, problema e că dacă vrei să sapi şi să nu neglijezi categoria asta te pricopseşti in lista de mess şi cu o grămadă care de fapt nu vor decât prietenie,conversaţii şi alte prostii de genul. Sau mai rău, vor şi ele pulă, dar nu pe a ta. Ţie eventual îţi vor povesti ce probleme au ele cu ceilalţi. Atâta mă distram de el…avea tot timpul vreo 10-15 ferestre deschise acolo cu o grămadă de gagici cu care efectiv îşi pierdea vremea, pentru simplul fapt că pe el nu-l interesau conversaţiile sterile decât ca mijloc de a ajunge în chiloţi. Eficienţă zero.
Cealaltă problemă era bineînţeles cu memoria. Nu RAM-ul, nici capacitatea hard-ului, ci pur şi simplu memoria proprie. Când ajungi să discuţi cu vreo 100 de gagici pe mess, dintre care 5-6 “agăţi” pe zi, ai o reală problemă în a-ţi aminti care-I care. Logic.Mă distram de el în ce încurcături se punea singur, apoi încerca s-o dreagă, alea se prindeau că vorbea cu ele despre cu totul altceva decât discutaseră înainte…circotecă. History de la yahoo mess serveşte într-o măsură destul de mică când ai nevoie de informaţie în timp real şi discuţi cu vreo 10 în acelaşi timp.
Mare problemă. Şi mă întreabă prietenul ăsta al meu ce să facă.

- Hai să facem un calcul. Câte tipe noi “agăţi” pe zi?
- Cinci-şase, maxim 10 într-o zi bună.
- Şi câte “pierzi” pe zi acuma?
- Una-două.
- Deci rămâi cu patru. Pe zi. Într-o săptămână ai 28-30. Dintre care se fut câte?
- Păi practic nu prea se fut, dacă prind una, maxim două la trei-patru săptămâni aşa. Dar multe zic că s-ar fute.
- Aha, şi tu îţi pierzi timpul cu restul in conversaţii inutile, plecând de la premisa ca “s-ar fute”.
- Da, dar ştii tu, că aşa sunt ele, trebuie luate mai cu binişorul…
- Auzi, eu zic aşa, elimină-le pe alea care nu se fut.
- Păi şi de unde ştiu eu care-s alea?
- E simplu, nu trebuie să fii mârlan şi s-o întrebi direct, dar dacă vezi că tipa se trage pe cur, te amână cu întâlnirea, nu e prea convinsă, poţi fi sigur că n-o să se fută. Nu pierde vremea şi zi-i o prostie de genul “ştii, eşti o fată de zahăr, dar nu eşti ce caut eu”. Şi dacă pierzi una-două, pe ansamblu o să vezi că o să fii mai câştigat.
- Pfffff, coae, eşti genial. Nu m-aş fi gândit. Da’ tu de unde ştii astea? Te-ai ocupat cu agăţatul pe net?
- Nu măi, io nu mă ţin de din astea. Io am cu cine în viaţa reală.
- Băi să ştii că o să încerc.

Şi a încercat. Acum amicul meu este mai fericit, doarme mai puţin, are mai mult timp de chestii reale şi , ce e mai important, are o rată de penetrare mai bună. Adică randament. Dar şi penetrare.

luni, 27 iulie 2009

Somnul de la Dunăre

După o săptămână în care am ars-o pe la Dunăre fără vreo activitate notabilă în afară de mâncat, dormit, mult alcool şi ajutor la pescuit am constatat că mi s-a relaxat şi ultimul neuron activ.


Întotdeauna am considerat pescuitul ca o activitate dacă nu plictisitoare, justificabilă măcar prin trei argumente:


-Vrei să scapi de prietenă/nevastă/alte activităţi plictisitoare dar care ”trebuie făcute”.

-Vrei să scapi de prietenă/nevastă ca să bei împreună cu alţii ca tine.

-Vrei să scapi de prietenă/nevastă ca să mergi la femei. E un alibi bun, dar trebuie să fii atent să fie deschis magazinul de peşte la întoarcere.


Şi cum vorba aceea, prostul are mintea odihnită, iată cujetările mele după această mirifică mini-vacanţă ( sper că pescarii nu citesc bloage ).


Plictiseala trece cu alcool. Dacă nu trece, mai bagă alcool. Mai ales dacă toţi ăilalţi sunt mega-interesaţi de pescuit, iar pe tine te cam doare la banană de această activitate zisă nobilă.

Somnul e un peşte prost. Seamănă cu ciobanul din Mioriţa, a cărui filosofie cretină o ştim din clasele gimnaziale. Nici măcar nu zice “şi de-o fi să mor….”, ci “sigur o să mor”. Odată ce ai pus laba pe el nici măcar nu se zbate de formă.

-Coropişniţele sunt nişte vietăţi a dracului de scârboase, mai ales când tu eşti pus în barcă la mijloc şi trebuie să pasezi coropişniţa când la un pescar când la celălalt. Au şi prostul obicei să incerce să scape când omul (nu eu) încearcă să îi bage acul în cap şi să-l scoată prin burtă.

-E o risipă imensă de energie să arunci 10-12 beţe dintr-o barcă, să stai cu ochii beliţi la beţe ore întregi şi să prinzi 3 bucăţi de peşte de maxim 0.75 kg. Şi asta în fiecare noapte.

-Poţi dormi foarte bine în barcă, mai ales dacă se întâmplă situaţia de mai sus. Dacă intervine punctul 1 ( plictiseala ) se aplică remediul de la acelaşi punct. Oricum, Calea Lactee se vede mişto din barcă.


A, şi am auzit şi un banc mişto.

Într-un bar beau unii, iar la o masă stă amărât un tip bile clădit, dar cu un cap extraordinar de mic. La cealaltă masă se încinge atmosfera, iar la un moment dat unul îl abordează pe individ:

-Auzi, nu te supăra că te întreb, te văd aşa bine făcut, dar cum de ai capul aşa de mic?

-Păi să vezi , eram la pescuit, prind peştişorul de aur care îmi promite să-mi îndeplinească o dorinţă dacă-l arunci înapoi.

-Aşa, şi?

-I-am zis: “Vreau o muie mică”.


În rest, linişte şi pace. După ce-mi iese neuronul din stand-by poate o sa scriu şi chestii mai genitale.

luni, 20 iulie 2009

Time out

Pentru toti fanii: porcusorul isi ia o saptamana binemeritata de concediu. Ma duc sa prind un somn ( la propriu ), la Dunare.
Ne auzim lunea viitoare.Concediu placut mie. Voua..cum v-o fi norocul.

miercuri, 15 iulie 2009

La ce te gândeşti ?



Ante scriptum:

-Ce faci bade Gheo, şăzi şi cujeţi?

-Nooo, numa şăd.


Am urât intrebarea asta de când mă ştiu. În general este o încercare perversă de a te scoate din ale tale şi de a scormoni adânc in subconştientul tău.


-La ce te gândeşti?

-La nimic.

-Nu se poate să nu te gândeşti la nimic.

-Ba se poate….$%%$#@^&$%!


Ele nu inţeleg niciodată chestia asta. Cum să stai acolo într-un colţ şi să nu te gândeşti la nimic? Probabil că le ascunzi ceva. O mai iubeşti oare ? O înşeli? Probabil că te gândeşti la alta chiar în timp ce o puneţi. Aşa e, sigur ai pe altcineva. Ce-o avea ea in plus? O fi mai tânără, o fi arătând mai bine? Nu ştiu, dar oricum răspunsul “la nimic” e o chestie care le înfurie şi le face super suspicioase.


E o întrebare încuietoare mai ales după ce aţi pus-o. De obicei pe tine te apucă somnul, iar ele au chef să fie ţinute în braţe, să le spui că le iubeşti, să îţi arăţi sentimentele…Dacă stai pe gânduri şi nu zici nimic în situaţii din astea eşti futut.


Ba se poate să nu te gândeşti la nimic. Eu de multe ori îmi las mintea să zboare complet aiurea. E un mod de a evada, de a-mi odihni mintea, ca marii maeştri yoga. Nu e visare a-m-pulea, ci pur şi simplu e un fel de “power-save”. Îmi place din când in când să nu mă gândesc la nimic. Dar bineînţeles că ele, ca nişte fiinţe complexe ce sunt, care au mintea întotdeauna ocupată cu zeci de mii de gânduri concurente, ele nu pot concepe cum să vegetezi aşa şi sa nu te gândeşti la nimic. Sigur iţi coace mintea ceva şi nu vrei să le împărtăşeşti şi lor. Bineînţeles că eşti ca de obicei un porc insensibil, care nu a descoperit binecuvântarea comunicării, care e cheia unei relaţii reuşite, şi că totul se va sfârşi dezastruos din cauza ta.

Pe când tu, biată fiinţă nevinovată, erai amărât ca a pierdut Poli, că nu se strânge gaşca pentru partida de pescuit din weekend sau că s-a contramandat o ieşire la bere, ori pur şi simplu eşti obosit şi nu ai chef de nimic.




Mă gândesc la o listă ( non-exhaustivă ) de răspunsuri posibile la această întrebare mârşavă. Să nu spuneţi niciodată “la nimic”. Doar va înrăutăţi situaţia, oricum nu veţi fi crezut şi veţi începe să fiţi bănuit de chestii.Şi când intr-adevăr veţi da motive să fiţi bănuit de chestii, îi veţi da motive să spună: “Porcule, ştiam eu de 2 ani că mă inşeli”. Şi de fapt, tu, nevinovat, o inşeli doar de 3 luni. Iată o posibilă listă:

-La cât de bine ne înţelegem noi doi şi cât de bine comunicăm – aici puteţi băga şi alte chestii gen, dar fiţi atenti să nu fie prea pe faţă minciuna. Femeile au de obicei un nas mai fin decât noi şi ne pot prinde cu vrăjeala.

-La planurile noastre de vacanţă ( aici puteţi băga şi anumite variaţiuni gen decorarea casei, numele pe care o să îl daţi lu’ ăla micu, câţi copii vreţi să aveţi…)

-( După ce aţi pus-o ). Mă gândeam aşa…uite, crăpătura aia din tavan e nouă? Nu am observat-o până acuma. Bineînţeles că o să ţi-o iei, dar dacă nu ai altă idee, tot e mai bine decât să zici “la nimic”.

-E secret! Şi la privirea ei uimită bagi un “vreau să-ţi fac o surpriză”. Dezavantajul e că după aia chiar trebuie să-i faci o surpriză, deci un efort suplimentar.

-La meciul de diseară – bineinţeles că va zice că nu eşti profund, că nu te gândeşti decât la nimicuri şi la luzerii tăi de prieteni cu care pierzi vremea aiurea, dar măcar nu o faci să bănuiască cum ce-ai gândi la amante sau alte chestii.

-Bineinţeles puteţi juca dur gen – “dacă voiam să ştii gândeam cu voce tare”. Dar aici intrăm pe teren periculos şi fiecare ştie mai bine cum să gestioneze aşa ceva cu a lui.

- “La nimic” – cu asumarea tuturor consecinţelor.


Bineînţeles că lista poate fi completata. Părerile specialiştilor sunt binevenite.

luni, 13 iulie 2009

Impresii de călătorie - episodul 1

N-am vrut să scriu postul ăsta, pentru că nu e un blog de impresii de călătorie, în care să pun poze şi să povestesc banalităţi. De fapt nu vreau să fac pe nmeni invidios. Şi pe mine mă enervează tot felul de indivizi care incep să se laude cu locurile exotice sau nu pe care le-au văzut şi te umplu cu miliarde de poze. Dar la cererea publicului, voi incerca să schiţez câteva idei.


Ţara: Coasta de Fildeş ( Côte d’Ivoire în limba băştinaşă ). Capitala Abidjan.


Prima idee despre ce e acolo: Ambasada Coastei de Fildeş în Paris, unde să obţii viza poate fi o experienţă interesantă. Mai stai la coadă după alţi 300 de indivizi care sunt acolo pentru cu totul altceva, au treabă la alt birou, se cearta, se împing non-stop şi vorbesc toţi odată.


Scopul şi durata vizitei: profesional, 2 săptămâni, întreruptă brutal din cauză de client bulangiu care seamănă cu o fată mare: 6 luni se pregăteşte de penetrare, iar în momentul când încerci să-I dai chiloţii jos spune “NU. Nu acum. Nu sunt pregătită”. Dar deviez.


Prima impresie( era seară ): Ce-I dom’le cu toţi oamenii ăştia pe stradă? Trecem cumva printr-o piaţă imensă? Nu, urma să aflu că peste tot e o piaţă imensă unde se vinde orice.


Primele cuvinte de bun venit: “Bonsoir, joli blanc”. De la fetele din colţul străzii. Oare ce căutau ele singurele la ora aia târzie pe stradă?


Hotel: OK. Net, TV, Climă, bucătărioară, portar…


A doua impresie ( de dimineaţă ): piaţa nu s-a mutat, e la fel de omniprezentă. Fructe exotice, frigărui dubioase, porumb copt, cartele de reîncărcare, chiuvete şi buzi la mâna a doua, zgărzi pentru câini, bolţari… şi multe-multe grămezi de gunoi. Fetele de la colţ au dispărut. Probabil s-au dus să se culce. Aşa-I dacă nu te culci devreme, eşti obosit a doua zi.


Prima zi de lucru: Ca la lucru, oamenii amabili, scos român la masă într-un cartier bombă, pe o terasă bombă, peşte excelent, toţi mâncat cu mâna din acelaşi peşte, făcut bol de cuşcuş cu mâna şi muiat în diverse chestii. Găleată de apă pe masă pentru spălat pe mâini. Probabil vrut să impresioneze român. Parţial reuşit, dar românul e adaptabil şi descurcat onorabil. Totuşi, el cerut furculiţă, lucru nemaiauzit şi de mare mirare.


Prima sâmbătă: Francezul cu care eram acolo m-a lăsat baltă că avea muiere şi plod la el în vizită, aşa că m-am trezit deodată în faţa dilemei: să ies singur să mă plimb de nebun prin debandada aia sau să bag capul la cutie? Foamea e mare însă şi nu aveam nimic în frigi, aşa că….M-a scos portarul din incurcătură şi m-a plimbat prin vecinătăţi să-mi arate unde e una şi alta. M-am mai obişnuit cu peisajul destul de dezolant, mi-am dat seama că nu are nimeni nici o treabă cu mine, aşa că am răsuflat uşurat. Am umplut şi frigiderul şi i-am dat şi omului ceva, că aşa-I frumos. Aveam o singură problemă. Habar nu aveam unde sunt. Speram să mă localizez pe Google Maps după un nume de stradă. Aparent însă Google Maps nu ştie unde e strada G57. Nici strada G109. Hm, cred că am nimenit un cartier cam nasol. Şi e şi departe de lucru. Să încerc să mă mut?


Prima duminică: Am prins curaj şi am ieşit să mă plimb şi singur. între două ploi. E sezonul ploios, când alternează ploaia mocăneasca cu o pauză de ploaie şi cu o ploaie torenţială. Nu e cald, dar umed ca dracu’. Transpir instant când ies din casă. Uraaa…m-am localizat. Am găsit un nume de stradă normal. Nu sunt într-un cartier nasol, aşa cum credeam. Sunt într-unul din cele mai bune cartiere. Cică de europeni. Naşpa… Oricum, mizerie mare peste tot. Şi sărăcie lucie. Dar surprinzător, nu cerşeşte nimeni. Nici măcar nu insistă să-ţi vândă chestii. Probabil că au renunţat, pentru că nu le dă nimeni nimic. N-am putea să încercăm chestia asta şi acasă cu “negrii” noştri ?


Prima săptămână: M-am obişnuit un pic, mai ies la plimbare…Am mâncat şi in locuri mai europene. Cred că prima zi au vrut să facă mişto de mine sau să mă şocheze. Ete pula, credeţi voi că aşa-i de uşor de şocat un românaş? Oricum, le-am zis că a fost bun peştele şi mai vreau acolo. A apărut şi celălalt francez, care e mai prietenos şi seara mai ieşim să băgăm o bere-cinci. Sunt pe aproape şi nişte cluburi drăguţe. Sunt şi fete care tot vor nu-ştiu-ce de la noi. Să le dau? Mă mai gândesc… Fetele de la colţul străzii şi ele vor tot timpul să vorbescă cu mine. Sunt amabile. Cred că vor să-mi ureze bun-venit. Sunt eu oare nepoliticos că nu intru în vorbă cu ele ?


Primul weekend: Ieşit cu francezul prin oraş, mâncat, pălăvrăgit, a doua zi mers la mare, la vreo 90 de km. În sfârşit ceva frumos. Stat toată ziua pe acolo. Hotel, restaurant pe malul lagunei, piscină, ocean cu valuri mari…palmieri peste tot. Draguţ. Luat tot felul de fructe de la băştinoşi, inclusiv moflăit la trestie de zahăr.


Luni: Clientul ţine de chiloţi şi refuză penetrarea. Nimic de făcut, decât să ne reprogramăm biletele şi să-l lăsăm să se mai gândească. Aşa e cu fetele mari, trebuie lăsate să creadă că deţin controlul. Dar ne întoarcem noi sub o formămai urâtă şi mai agresivă, şi atunci poate va ceda ( sper ).


Miercuri seara: Avion spre casă. Big Leroy. Ajuns acasa joi seara, după aşteptări lungi prin aeroporturi. Vineri zombie la lucru. Sâmbătă şi duminică somn de voie. End of story.


Poze: Două, făcute cu telefonul de colegul francez. Recunosc că mi-a fost un pic teamă să vin cu aparatul, sa nu carecumva să rămân fără. Nejustificat.



vineri, 10 iulie 2009

Cum devii rasist fără voie

Nu ştiu cum se întâmplă, dar de fiecare dată când călătoresc pe undeva, avion, tren, şalupă watever am parte numai de companii dintre cele mai selecte. Ori se aşează lângă mine o tipă cu 2-3 plozi care de care mai orăcăitori, ori vreo pirandă sau vreun beţiv care emană efluvii gen Chanel no.5. Sau vreun ţăran care scoate pe banchetă ceapa, slana şi brânza şi cioflăie în cel mai dezgustător mod preţ de vreo oră-jumate. Eu pe ăştia care cioflăie îi urăsc in modul cel mai odios cu putinţă. Am sechele mari pe chestia asta. I-aş lua de gât şi le-aş înfunda pe gât toată mâncarea deodată, după care i-aş ţine cu capul în jos şi i-aş scutura până le vine inapoi. Dar deviez ca de obicei.


Se mai intâmplă să dai peste vreun alt ţăran care are chef de vorbă când tu ai chef să dormi, şi bineînţeles debitează numai inepţii gen “oare o să se coacă orzul anul ăsta?”. De parcă eu am habar care-i ăla grâu, ovăz sau orz. Şi de parcă m-ar interesa la maxim problema asta.Parcă am eu moacă de ţăran şi toată viaţa mea nu am făcut altceva decât să cultiv orz şi ovăz pentru cai sau porumb ca să îngraş porcul pe care îl ţin în balcon.


Nu, de data asta nu am avut parte niciuna din variantele de mai sus, ci de cu totul altceva, mult mai monstruos. Ştiţi problema aia când eşti într-o chestie gen cinema, cu fotolii adunate unul lângă altul, şi pentru fiecare pereche de fotolii o singură cotieră. E o problemă clasică, veche de când s-au inventat fotoliile adunate unul lângă altul, pentru fiecare pereche de fotolii existând o singură cotieră. Bineînţeles că eu am întotdeauna norocul ca lângă mine să se aşeze un tip imens, care să se extindă şi în spaţiul meu vital, şi bineînţeles că niciodată nu am unde să mă mut. Avionul era plin ochi şi mă aşteptau 6 ore de zbor.


Individul era ceva gen negrul Big Leroy. La fel de negru şi la fel de imens. Măcar ăsta nu era transpirat şi nu puţea. Era dealtfel îmbrăcat frumos, la costum şi la cravată. Dar era imens. Şi se revărsa periodic peste mine, mai ales când adormea, pentru că toată acţiunea se petrecea noaptea. Culmea coincidenţei, şi eu aş fi vrut să dorm. în plus n-am mai văzut fiinţă pe lumea asta să se foiască şi să se agite aşa de tare, asta indiferent dacă dormea sau nu. Poate doar animalele alea gen popândăi, suricatele, care stau în grupuri, se ridică în două labe şi se uită într-una după prădători.


Bineînţeles că nici nu mai poate fi vorba să-ţi pui cotul pe proptă. Stai înghesuit în colţul tău, ca şi cum nu ai fi destul de înghesuit pe scaunele incomode de la Economy Class şi înjuri în sinea ta. Când adormi visezi că eşti sodomizat de Big Leroy în persoană. După ce mergi la budă sau te scoli să-ţi dezmorţeşti oasele, la întoarcere trebuie să te lupţi pentru teritoriul tău de un sfert de metru pătrat împingându-l mai încolo pe Big Leroy care doarme ca un prunc, eventual scuipând printre dinţi un “excusez-moi”.


Ce faci în cazul ăsta? Vrând-nevrând începi să ai fantezii torţionare şi îţi imaginezi cum l-ai băga într-o cutiuţă strâmtă-strâmtă cu o manivelă de care să învârţi plin de satisfacţie şi care să se strângă progresiv, în timp ce Big Leroy urlă cât îl ţin plămânii lui de negru. Şi omul n-are până la urmă altă vină decât că e de 2 ori cât tine, şi se simte şi mai nasol în scaunele alea înghesuite. Dar ce vină am eu? Măi, pe ăştia ar trebui să-I pună să plătească 2 locuri. Să fie scaune speciale pentru indivizi mari. Dacă la excesul de bagaje plăteşti de te caci pe tine pentru fiecare kg în plus, de ce să nu se aplice asta şi la oameni? Las’ că le zic eu data viitoare.


Şi uite aşa ajungi rasist. Chestii care de obicei îţi par neesenţiale, cum ar fi culoarea pielii, naţia, nasul borcănat, privirea şaşie sau dinţii strâmbi devin în situaţii din astea extrem de importante. În mintea ta chinuită de claustrofobie se nasc generalizări monumentale gen “Urăsc negrii. Ce pula mea caută ăştia în Europa? Să stea la ei acasă. Să se înghesuie între ei. Să se facă avioane speciale pentru negri. Sau măcar să stea toţi in spate, ca în sănătoasa democraţie americană de acum 50 de ani. Doar nu e America mama democraţiei?”. Probabil că de asta a apărut şi Ku Klux Klanul, din cauza oamenilor traumatizaţi de atâta inghesuială.


I-aş fi zis bancul ăla:

- Ai auzit că în America a fost ales un preşedinte negru?

- Da măi, incredibil.

- Să nu mai spună nimeni că acolo e rasism şi discriminare.

- Aşa e, ce mândru trebuie să fie stăpânul lui….

Dar era mult mai mare decât mine…


Mă gândeam eu aşa, istoriceşte, cum tot nu puteam să dorm…Mai cunoaştem un caz de individ pricăjit, complexat şi cu o mustaţă ridicolă pe care l-a înghesuit un evreu imens, într-un autobuz ticsit, pe drumul dintre două sate din Germania, acum vreo 80 de ani. Probabil că situaţia asta a cauzat traume ireversibile în mintea chinuită a bietului om. Şi ştiţi cu toţii ce-a ieşit.


Vă mai miraţi că există ură de rasă? Eu nu.

luni, 6 iulie 2009

Scrisoare de inimă albastră

Iubito, nici în cele mai negre coşmaruri nu m-aş fi gândit că ai fi putut să-mi faci aşa ceva, să pleci fără un cuvânt. M-ai rănit foarte tare şi profund. M-ai părăsit chiar când aveam mai mare nevoie de sprijin. România pierdea în faţa Serbiei şi îmi venea să strâng pe cineva de gât. Ceva se prăbuşise în mine, m-am îndreptat spre frigider, şi când colo, blestem, berea se terminase. Îmi amintisem ca prin vis că te rugasem să mai iei un bax, dar frigiderul se încăpăţâna să fie gol. Am ridicat privirea uimit, căutându-te şi atunci am observat biletul tău spunând tăcut de pe masa doar atât: “Adio, eu plec”. Nici azi nu-mi pot imagina de ce.


România pierduse lamentabil, tu m-ai părăsit chiar în acel moment greu, iar la magazinul din colţ închisese de mult, aşa că nu am putut nici măcar să-mi înec amarul în bere. Unde eşti iubito? Te-ai destrămat ca un fum în noaptea neagră. Îmi găsesc o efemeră consolare în prietenii pe care i-am neglijat prea mult timp, pentru că tu îmi spuneai că merit mai mult decât gaşca aia de rataţi. Am descoperit că nu m-au uitat şi că mă iubesc în continuare. Bine, sunt răi câteodată, mai ales când îmi spun că lasă că e bine că am scăpat de tine, că erai o pizdă proastă care voia să mă îndepărteze de ei. Cred că astea sunt doar tachinări, ştii cum sunt băieţii. Şi că nu ştiu ce-am văzut la tine, că ai fost cea mai urâtă din toate prietenele mele. Bine, asta trebuie să recunosc, iubito, dar să ştii că nu are importanţă, eu te-am iubit pentru celelalte calităţi ale tale, ei nu pot înţelege asta, nu sunt aşa de profunzi ca mine. N-au înţeles niciodată când le explicam că deşi eşti un pic grăsuţă şi cu sânii lăsaţi, o sugi incredibil de bine. Da, iubito, faza aia cu limba pe care o faci n-am întâlnit-o la niciuna din fostele sau actualele mele prietene, să ştii că te-am apărat în faţa tuturor, deşi tu m-ai părăsit fără nici o explicaţie.


Te-am căutat după aceea, chiar dacă tu nu mai voiai să-mi răspunzi la telefon. Am aflat că te-ai mutat din nou cu prietena ta din facultă, blonda aia simpatică, Maria. Să ştii că am fost intr-o seară să te caut. Maria mi-a spus că nu eşti acasă, că eşti plecată din oraş la mama ta, dar a fost bună cu mine, m-a poftit să intru şi m-a servit cu un pahar de vin, deşi zicea că tu i-ai interzis categoric să dea orice relaţie despre tine. Apoi cu încă unul. Am băut şi mi-am deschis inima in faţa ei, deşi nu-mi stă în fire. Maria m-a ascultat mi-a impărtăşit sentimentele, şi a incercat să mă consoleze. Maria e fată bună, şi trebuie să recunosc că arată beton. Mi-a mai spus că mă ştie din anul doi şi că a visat de multe ori la mine, dar fiind prietena ta nu a vrut să se bage peste. Am fost foarte surprins, pentru că nu mă aşteptam. Apoi…să fi fost vinul sau amărăciunea adunată în mine? Da, ne-am tras-o, dar să ştii că nu a fost nici pe departe la fel ca şi cu tine. Poate mă repet, dar nimeni nu ştie să facă aşa de bine faza aia cu limba…să-i arăţi şi ei într-o zi. Mi se părea însă ceva ciudat şi familiar la ea, şi abia când a avut al patrulea orgasm mi-am dat seama ce era: îmi şoptea la ureche aceeaşi frază care mi-o şopteai şi tu: ”da târfă mică, acolo…” O să-ţi pun o întrebare indiscretă, iubito, să nu te superi: “sper că nu sunteţi lesbiene”. Asta m-ar răni şi mai tare. Doar ştii că eu nu te-am înşelat niciodată cu vreun bărbat.


Am plecat de dimineaţa spre servici cu inima şi mai grea. Fusese o noapte cum n-am mai avut de o săpămână, dar totuşi ceva îmi lipsea: tu.


Peste două zile am căutat-o pe sora ta. Credeam că ea putea să-mi dea mai multe detalii despre cum să dau de tine. Ştiu că e căsătorită şi că n-ar trebui să fac vizite târzii, dar să ştii că am sunat-o şi mi-a zis că pot să vin, pentru că soţul ei e plecat în delegaţie două săptămâni la Poiana Braşov. Era un pic necăjită că nu a putut şi ea să meargă, dar el zicea că are un program foarte încărcat şi în mod sigur nu va avea timp de ea. Era vorba să distreze nişte clienţi importanţi, şi ştii cum e cu clienţii ăştia, trebuie să te prefaci că te simţi bine cu ei….dar deviez. Amândoi ne-am vărsat oful, mi-a oferit un pahar de whiskey, atmosfera s-a încălzit…şi chiar nu ştiu cum am ajuns în dormitor. Mi s-a părut ciudat la început, dar până la urmă m-am gândit că rămânem într-un fel in familie. Şi să ştii că în timp ce o făceam am închis ochii şi m-am gândit că erai tu deasupra mea. Nu a fost greu deloc, mai ales că mi-am dat seama de o chestie interesantă: cand aveţi orgasm, amândouă aveţi tremuratul ăla din picior, care mă făcea să râd întotdeauna ca un dement. Sper că nu s-a supărat.


Nu mai ştiu ce să fac, iubito, sunt la capătul puterilor. Nu mai am linişte, nu mai dorm noaptea…bine, e şi din cauză că prietenii mă scot mai tot timpul prin baruri şi nu prea am timp de somn. Nu ştiu dacă ţi-am spus, gaşca noastră s-a mărit, acum avem şi câteva pipiţe bune de numa. Ne distrăm de minune, dar eu tot la tine mă gândesc. Chiar dacă acum am o viaţă socială pe care mulţi ar invidia-o, chiar dacă nu duc lipsă de sex, ceva îmi lipseşte:tu. Poate mă repet, dar chiar niciuna din tipele cu care ies acum nu face ca tine faza aia cu limba….mi-e dor de tine, revino.


Cu drag şi cu speranţă,

Am tău veşnic iubit

Dan

sâmbătă, 4 iulie 2009

Nimeni

Nu, nu am dat în nici o depresie, nu o să-mi tai venele şi nici nu m-am convertit la curentul emo, ci pur şi simplu încerc să traduc şi să adaptez extrem de stângaci o melodie care nu-mi iese din minte, cântată de o formaţie dragă mie, apartinand curentului “symphonic power metal”. Şi care, trebuie să recunosc, m-a reprezentat în unele perioade ale vieţii. Melodia.


Versurile lor, pe care le-am citit de multe ori în timp ce ascultam melodiile, mi-au provocat întotdeauna anumite emoţii, cum numai ceva ce-ţi place foarte tare îti poate provoca, fără să stai să analizezi de ce.


Sunt în general versuri alegorice, alambicate, şi impresia mea e că ori sunt exagerat de simbolice , inteligente şi mă depăşesc, ori n-au nici un sens.


Ghiceşte cineva la ce piesă/formaţie mă refer?


acesta sunt eu pentru totdeauna, unul dintre cei pierduţi, unul dintre cei fără nume, fără un suflet curat ca busolă…


Acesta sunt eu pentru totdeauna, unul dintre cei fără nume, încercând pentru ultima oară să găsească direcţia pierdută…


Oh, cât îmi doresc o ploaie tămăduitoare de vară să vină să mă cureţe, cât îmi doresc să pot visa din nou… Inima mea iubitoare e pierdută în întuneric…pentru un licăr de speranţă aş da totul….


Oh, cât îmi doresc o ploaie tămăduitoare de vară să vină să mă cureţe, cât îmi doresc să pot visa din nou… Pentru totdeauna, numele meu este Nimeni


Floarea vieţii, vestejită între paginile 2 şi 3, cea odată veşnic îmbobocită, acum e dusă odată cu păcatele mele….


Merg pe o cale întunecată, dorm cu îngerii, chem trecutul în ajutor…o, atinge-mă cu dragostea ta şi fă-mă să-mi amintesc Numele meu.


Nimeni se întoarce acasă…

vineri, 3 iulie 2009

Impresii subiective

Căutăm o viată mai bună din punct de vedere material, de obicei sacrificând lucrurile bune pe care le avem. Lucruri care nu se măsoară in bani, dreacu’ să-i ia de bani. Lucruri simple gen mulţumire sufletească, o bere ieftină pe o terasă ieftină dar într-o companie plăcută, râsul impreună cu prietenii. Ne ducem peste mări şi ţări în căutare de nu-ştiu-ce, sau din contră, plecăm doar la doi paşi, dar ne indepărtăm la fel de mult de lucrurile care ne aduc mulţumire. Să nu spun “fericire”, pentru că iar avem probleme cu definiţia. Doar se zice că “cele mai bune lucruri în viaţă sunt gratuite”, “banii nu aduc fericirea”, “nu e bogat cel ce are multe, ci cel ce are nevoie de puţine” şi aşa mai departe. Să fie astea vorbe goale, scornite de vulpea care nu a ajuns la struguri? Nu ştiu, dar tare mă îndoiesc.


Îi admir pe oamenii ăştia din locul în care sunt eu acum. Un loc de care poate multă lume nu a auzit, sau oricum, dacă a auzit nu vrea să ştie. Zici “A, Africa…nasol…şi treci mai departe”. Da, intr-adevăr e nasol, sărăcie, mizerie, zbatere pentru o coajă de pâine…dar dincolo de toate astea, nu pot să nu remarc un lucru, care m-a frapat din prima. Spre deosebire de oraşele noastre curate, luxoase ( da, acum îndrăznesc sa spun că locuiesc intr-un oraş curat şi luxos, prin comparaţie ) aici nimeni sau aproape nimeni nu cerşeşte.


Comparativ cu locul din care vin, cu centrul frumos aranjat, flori, oameni fără griji care plimbă pechinezul, dar unde nu poţi sta liniştit la o cafea pentru că vin altfel de negri, expunându-şi infirmităţile şi plozii de câteva luni : “dă-mi şi mie un leu mâncaţi-aş şă iau o pâine pentru ăsta micu”. Pleacă în pula mea, de muncă nu ai auzit? Vinde ziare, mătură strada, cară pietre, vinde chibrituri, fă ceva. Ce-l înveţi pe copilul ăla? Să devină peste 15 ani un căcat ambulant ca şi tine care nu ai muncit în viaţa ta şi consumă oxigenul degeaba stând cu mâna întinsă.


Nu, surprinzător, aici în locul în care mi-era groaza să vin, văd mai multă decenţă şi mai multă “joie de vivre”, chiar dacă aici sunt “oaia albă” în enorma turmă de “oi negre” şi se presupune că sunt o chestie ambulantă după care curg banii. Şi daca nu e aşa, prin comparaţie cu 90% din oamenii de aici, adevărul nu e departe. Fiecare îşi vede de treaba lui şi încearcă să supravieţuiască aşa cum poate. Vând fructe, ochelari, şerveţele şi chiar – asta nu credeam c-o să văd – buzi şi chiuvete vechi. Oameni săraci, dar mulţi dintre ei veseli, care ştiu să nu facă din asta o tragedie. Prin comparaţie, văd la noi oameni stresaţi, nemulţumiţi în permanenţă, mitocănie, înjurături, claxoane…


Stau şi mă întreb aşa, ca un idiot : ce ne defineşte ca persoane pe lumea asta? Ce avem, sau ce suntem? Faptul că avem ne face superiori? Noi trăim în “easy mode” prin comparaţie, iar aici e “hard mode”. Ce-am face oare noi, cei ghiftuiţi, dacă brusc nu am mai avea şi ne-am trezi în hard mode? Ne-am da cu capul de pereţi? Ne-am tăia venele pe lung? Am sta la colţ de stradă cu mâna întinsă? Se pare că din căcatul ala de comunism nu am învătat ce trebuia. Am învăţat doar să fim răi şi nemulţumiţi.


Deci, ca_concluzie, eu aş fi de părere să mai scoatem capul din cur şi să ne uităm în jur. Să preţuim ce avem şi să nu ne stresăm pentru ce nu avem. Fără ca asta să însemne să nu încercăm spre mai bine.

miercuri, 1 iulie 2009

Ghid de făcut laba – dedicaţie pentru toţi cei care naufragiază la mine pe blog în căutare de malachie

Se pare că blogul meu este în continuare o referinţă pentru cei care vor să afle neapărat cum se face laba. Nu ştiu cum dracu’ am ajuns să fiu găsit în principal după aşa ceva. Vorbesc chiar aşa de mult despre labă? Sau e unul din misterele google-ului? Habar n-am.

Iată o listă de căutări şi de găsiri, multe din ele multiple.

cum se face o laba, mircea badea biografie, cum sa-ti faci laba, material de facut laba, tipuri de laba, moduri de a-ti face laba, cum sa iti faci laba, experta puli, cacat de caine, laba.blogspot, doamna caut baiat pt sex, blanita caltabos, jocuri cu baieti care fac laba, cum isi fac baietii laba, cum fac laba baietii, jocuri sa iti faci laba, e bine sa-ti faci laba, cum sa iti laba, ce face efecte are laba, baieti care isi fac laba, baieti facand pipi, cum sa-ti faci laba?, pula mea mica, ce are daca faci laba?, cand iti faci laba ce trebuie, concurs de facut laba, isi fac laba in ore, viata si activitatea lui mircea badea, poze cu barbati ce isi fac laba, cum procedezi cand faci laba?, vreau sa fac o laba, poze cu colier rozariu, cum sa-ti faci laba baieti, un om care face laba singur, ii bine sa iti faci laba?, laba in grup, cum trebe sa iti faci laba, doamna ador sa fac uro unui domn, la cat timp e bine sa-ti faci laba, laba la piscina, mana dreapta amortita, doi baieti care fac laba,porno barbati care isi fac laba

Şi cireaşa de pe tort: jocuri de ingrijit bude. ăsta e nou. Ştiu că sunt situri pline de joculeţe flash cu tot ce vrei, dar de jocuri de îngrijit bude chiar nu am auzit. Oare trebuie sa te misti repede sa nu se intareasca caca pe WC? Sau sa dai cat mai repede cu peria? La 30 bude simultan? Mister. Nu stiu cum m-a gasit taman pe mine după căutarea asta, şi încă pe primul loc.

Aşa că, pentru toti fanii mei care vor porno cu bărbaţi sau să afle cum se face o laba, luati de aici. Inimile plăpânde să nu dea clic. Vorbesc serios.Link găsit la Radu.