vineri, 27 noiembrie 2009

Jocul

- Coae, eu cu prietenii mei am găsit un joc tare. Se numeşte WorldCraft.

- Aha, şi cum se joacă?

- E un joc realistic care se joacă în grup. Unul din jucători crează o lume în care ceilalţi îşi fac apoi tabere sau avatari. Şi apoi îi pui să facă diverse munci, să se bată între ei…ce vrei tu. E incredibil de fain şi de complex.

- Aha, şi care e scopul jocului ?

- Păi n-are nici un scop, doar faci puncte şi te dai mare la şcoală. Se joacă un timp mai lung, câteva zile, săptămâni, luni… Dacă opreşti însă serverul celui care a creat lumea e gata, se pierde.

- Poţi şi salva?

- Nu, nu poţi salva, dar el rulează şi dacă nu te bagi. Asta e frumuseţea, personajele au şi liber arbitru. Bineînţeles, dacă nu te bagi o perioadă lucrurile o pot lua razna de tot. Se pot hotărî să se războiască între ei, să colaboreze, să inventeze religii şi zei pe cont propriu…

- Măi, sună interesant. Ce mai poţi face ?

- Poţi de exemplu să le sugerezi unor tabere anumite chestii, şi de acolo ei le dezvoltă singuri. Asta îmi place cel mai mult, să le fac o “minune” şi să văd apoi cum o interpretează, să iau câte un avatar şi să-l chinui, să-l pun să facă anumite munci şi să văd cum se descurcă, să văd cât îmi e de devotat…

Copiii se jucau pe calculator ca de obicei după şcoală, şi ca orice copii, lăsau temele pentru mai târziu. Lucrurile deveniseră interesante de când Pho îl provocase pe Tran la o nouă confruntare. Tabăra lui Tran era pe jumătate distrusă, dar acesta îi capturase o grămadă de personaje lui Pho şi le omora în chinuri în faţa armatei acestuia. Cu toată strădania, armata lui Pho era în degringoladă. Copiii erau aşa de absorbiţi încât nu sesizară că tatăl lui Tran, cel care crease lumea intră nervos în cameră.

- Cum? Iar jucaţi tâmpenia asta? V-am zis deja de la ora 2000 că trebuie să mergeţi la culcare.

- Dar tată…

- Să nu aud nimic. Nici temele nu vi le-aţi făcut. Şi ştiţi ceva? Eu m-am săturat deja de jocul ăsta. Vă neglijaţi temele, vă purtaţi ciudat, vă gândiţi numai la jocul ăsta…

- Tată, te rugăm, numai puţin mai lasă-ne….

- Nu. Gata. E deja ora 2012. La culcare. Şi vă şterg şi jocul – şi înainte de a putea fi oprit întinse un tentacul spre butonul care oprea serverul. De acum înainte nu mai aveţi voie porcăria asta de joc. Nu v-am învăţat eu să aveţi milă de animale?

Pământul se crăpă brusc ducând cu el în adâncuri oameni, case şi tot ce mai era pe acolo. Valuri uriaşe năvăliră înecând întreaga lume, în timp ce serverul intra în modul shutdown.

Copiii rămaseră fără grai.Aşa catastrofă nu se mai pomenise de când Noe făcuse serverul acum câteva săptămâni.

joi, 26 noiembrie 2009

Pensionarii şi studentul - episodul 1

Săptămâna 1: Apa caldă e scumpă. Jumătate din timp curge rece, timp în care o plăteşti ca pe apă caldă.Trebuie să fac economie.

S 2: Am început să mă scol la 6, când lumea se pregăteşte de plecat la lucru. Atunci se foloseşte mai multă apă şi se încălzeşte mai repede.

S3: Mi-a venit o idee genială. Ascult pe ţeavă dacă cineva a dat drumul la apă caldă. Aştept un timp ca apa să se încălzească, apoi îi dau şi eu drumul. Astfel economisesc bani. Trebuie să-i dau pontul şi lui nea’ Mitică de la 4.

S4: Nu trebuia să-i dau pontul lui nea’ Mitică. Idiotul şi-a bătut gura şi acum cred că mulţi mi-au furat ideea. Apa caldă curge rece în medie mai mult cu 6 minute. Am un caiet in care ţin evidenţa.

S5: Porcii într-adevăr aşteaptă unul după altul să dea drumul la apă. Nu-i nimic, tot până la urmă tot cedează unul mai în criză de timp. Eu am tot timpul din lume, doar nu mă duc la lucru. Trebuie doar să stau in baie şi să fiu pe fază.

S6: Nu mai merge nici asta. Trebuie să găsesc o soluţie ca să-i păcălesc să dea drumul la apă caldă.

S7: Mi-a venit o idee genială. Dau drumul la apă rece în loc de caldă ca să-i momesc. Cred că vraja ţine. Apa caldă vine în medie cu 2 minute mai repede. Am adăugat tabele în caiet pentru o statistică mai bună.

S8: Petrec tot mai mult timp în baie şi mă scol tot mai devreme. Cred că vecinii şi-au făcut şi ei tabele cu statistici ca ale mele, pentru că am observat că deşi apa se aude pe ţeavă tot rece curge (în medie cu 13,45% mai mult )

S9: M-am gândit să recuperez apa rece care curge aiurea. Am legat de robinet un furtun pe care l-am pus în vană. Apa o folosesc la budă şi la spălat vase.

S10: Vana se umple deja cam repede. Nu am ce face cu atâta apă, dar îmi pare rău s-o arunc. Bine că s-au inventat bidoanele de 5 litri. Totuşi încep să nu mai am loc în casă. Dau drumul la apă cu intermitenţe.

S11: Petrec în medie două ore pe dimineaţă în baie cu mâna pe robinet şi am ajuns să mă scol la ora 4 dimineaţa. Nu mai dorm bine noaptea. Fac calcule şi pun la punct strategii. Cred că vecinii mei fac la fel. E tot mai greu să obţii apă caldă repede.

S12: Nu mai dorm deloc noaptea, ziua sunt praf. Cred că o să mă îmbolnăvesc. Am început să măsor minutele la care se dă drumul la apă pe ţeavă şi intervalele în care se opreşte. Mi-am refăcut caietul şi am adăugat noi tabele şi grafice.

S13: Nu mai inţeleg nimic. Intervalele sunt din ce în ce mai haotice. Cred că o să mă îmbolnăvesc de nervi. Şi în plus, în loc să economisesc bani factura a crescut alarmant.

S14: Îl bănuiesc pe studentul ăla de deasupra mea că ne fute tot meciul. Ai dracului de copii zgârciţi. Părinţii lor le trimit bani de apă caldă iar ei îi dau pe bere şi pe ţigări. N-are altceva de făcut decât să stea dimineaţa în baie cu mâna pe robinet?

S15: Nu o să cedez. Tinerii ăştia nenorociti din ziua de azi, se cred foarte deştepţi. Ce cred ei, că eu nu am studii? Doar am fost contabil la viaţa mea. De acum o să stau în baie mai mult şi îl voi învinge. M-am aliat cu nea’ Mitică şi cu nea’ Nelu de la 7.


În acest timp, studentul obraznic de deasupra stătea pe mess cu prietena lui de acasă:

studentpotent20: Auzi pisi ce fază tare.

pisicutzaexcitată89: Ia s-aud, bombonel.

S: Am nimerit într-un bloc de pensionari idioţi

P: loool. Păi?

S: Păi zgârciomanii ascultă dimineaţa pe ţevi când fac eu duş şi după aia dau drumul la apă caldă să n-o plătească ei.

P: looool. Hai pe bune. Auzi bombonel, dar de când te scoli tu dimineaţa?

S:Pana mea, o singură dată când am avut examen. In rest dorm până la 12, că-s rupt după beţiile care le tragem.

P: Păi şi de unde ştii tu ce fac ăştia dimineaţa?

S: Păi am ieşit pe balcon la o pipă şi i-am auzit cum vorbeau pe balconu’ de pe scară. Idioţii şi-au făcut tabele şi stau în baie câteva ore în fiecare dimineaţă la pândă

P: loool, bombonel. Nu-mi vine să cred.

S: pisi, stai să vezi cum îmi bat joc de ei.

P: hai zi cum.

S: am înregistrat zgomotul apei pe ţeavă şi am făcut mp3. Apoi am pus o boxă în baie şi l-am programat să pornească şi să se oprească aleator începând de pe la 4 până la 8 dimineaţa. Io dorm, normal, da-i văd pe scară cum se agită şi şuşotesc.

P: loool looool rotfl loool. Eşti un geniu bombonel. Abia aştept să vii acasă să-ţi dau un premiu.

S: Zăăăău? Ce premiu?

P: Nu-ţi zic, dar mi-am luat lenjerie nouă…..şi mai am o surpriză….

miercuri, 25 noiembrie 2009

Două modalităţi originale de vot


Aşa cum am promis, revin cu rezultatele la concursul lansat cu câteva zile înainte de alegeri. Participarea a fost şi aici de 50%.

Metoda 1: World of Woting

- În colţul portocaliu: Bakuganul Chel cu Teasta Tare
- Caracteristici: Rotund, furios, scuipător de foc
- Sponsor: Dracu’ ştie
- Damage: 9 ( +8 )
- Armor: 8 ( +2 )
- Magic: Harry Potter ( +5 )

- În colţul roşu: Shaggy the Skinny
- Caracteristici: Slăbănog, speriat fără Scooby, vânat de fantomele trecutului
- Sponsor: Bunicuţa SRI SRL, FC Kremlin SA, Asociaţia Baronească Locală, FC Minerul Valea Jiului
- Damage: 1 ( +2 )
- Armor: 1 ( +3 )
- Magic: It’s a kind ( +1 )

- În colţul galben: Transformerul Pletos
- Sponsor: Rompetrol SA, SC Citroenul Taricean SRL
- Caracteristici: Cu capul tare, nervos, frustrat
- Damage: 1 ( +3 )
- Armor: 2 ( +1 )
- Magic: Mama Omida ( +7 )

Ceilalţi avatari au plecat de frică sau poate nu încăpeau în buzunarul celui care a intrat în cabină. Sau poate nu a mai apucat să-i scoată pentru că afară aştepta o gaşcă tropăitoare formată din alţi copii, dornici şi ei să se joace.





Varianta 2: “Pentru o ţară de porci, un porcuşor preşedinte” – by Zwargolak

Pe când unii nu se uită mai jos de cele trei pătrăţele, alţii au descoperit esenţa a ceea ce ar fi putut sa fie cel mai tare slogan la prezidenţialele de anul acesta: “Pentru o ţară de porci, un porcuşor preşedinte”. Din păcate, aşa cum se vede în filmuleţul de mai jos, singurul vot pe care l-am primit a fost anulat, din cauză că ştampula nu a fost pusă exact în pătrăţel. Ruşinică!




Altă chestie bestială, aplicabilă la turul doi. Foarte tare ideea băieţilor. Votează, române.

http://www.tu.ro/cadou-stampila-turului-doi-cu-tush.html

luni, 23 noiembrie 2009

Greuceanu şi merele de aur

Ante scriptum: Această aberaţie va avea mult mai mult sens dacă citiţi aberaţia Assdickeri înainte. Pentru cei care au lipsit de la cusrurile de poveşti ale lui Buni în primii patru ani de viaţă poate nici asta n-ar strica.

După ce toţi cei trei fii ai Împăratului Roşu adormiseră în mod penibil lângă mărul de aur şi cineva culesese toate merele, împărăţia era în criză economică şi în haos total. Era nevoie de supererou ca de pizza caldă. Nu se mai găseau candidaţi şi din cauză că imbecilul de împărat dăduse decret că cine va încerca să păzească mărul şi nu va reuşi i se vor tăia coaiele şi i se vor da la masa de prânz. Recompensa era, bineînţeles, fata cea mică, pe care nu o mai lua nimeni după ce o violase un zmeu în călduri. Pardon, o violase un zmeu pe când era în călduri. Fata, nu zmeul. Şi se zvonea că nu prea fusese viol, fapt infirmat de conducerea PSD. Nu, Năstase nu are nimic de-a face cu aşa ceva. Lui îi plac numai băieţeii de împărat. De fapt comunicatul căzuse ca un căcat în mijlocul unui tort de nuntă, fiindcă nimeni nu spusese nimic de PSD, pentru simplul fapt că aia era o altă poveste.

Prin împărăţie tocmai trecea Greuceanu fluierând. Se plictisise de atâta trecut prin alte împărăţii, fluierând, şi simţea nevoia de ceva action. Aşa că se hotărî să încerce, spre groaza amantelor sale. Le explicase insă că nu e somnoros de felul lui, iar cu fata împăratului nu avea emoţii. Oricum nu-i plăceau virginele, şi se prinsese cu 9345 de ani înaintea anului 1960 că e mai bine să te cuplezi cu o tipă care a avut vreo 20 de parteneri (denumită pe nedrept curvă) decât să iei una care nu ştie nimic şi care să te înşele mai apoi cu cei 20 ca să “vadă cum e”.

Deci Greuceanu se duse în grădina fermecată, lângă mărul fermecat ca să înceapă pânda fermecată.
- Au curu’, ce căcat e asta? Exclamă el pe când se aşeza sub mărul de aur. Cine drac a pus ţepuşele astea aici? Bine că nu mi-au intrat în cur de tot. Credeam că Împăratul Roşu e tartore pe aici, nu Vlad Tepeş.
Şi se aşeză la pândă. Trecu ora 12, dar el, Greucean fiind nu-l luă somnul ca pe ceilalţi nevrednici, asta şi pentru faptul că intrase de pe PDA pe un nou site de agăţat şi combina vreo 5 piţipoance în acelaşi timp. Când deodată….auzi un zgomot într-un tufiş.
- Stai! Care eşti acolo? Luminează-ţi faţa sau trag!
Cum nu auzi nici un răspuns trase o săgeată, două, trei în direcţia zgomotului suspect. Se auzi un fâsâit urmat de un zgomot asemănător unui pârţ, apoi un poc. Scoase sabia, dădu frunzele le o parte şi rămase mut de uimire:
- Ceee? Un Assdicker? Tu erai hoţul ? Te tai tăt-tăt!
- Greucene, nu mă tăia ţucu-ţi pula ta că am o viaţă ca dracu’ de grea.
- Ba, te tai bestie. Şi mi se pare că tu eşti ăla cu două cercuri galbene pe guşă care l-ai transformat pe prietenul meu locotenentul Jimmy Harrison într-o minge păroasă şi hohotitoare.
- Greucene, nu mă tăia, am viermişori de crescut acasă. Nici nu ştii ce viaţă grea am avut de când aţi început să ne vânaţi ca pe şopârle. A trebuit să fac un pact cu Zmeul ca să scap.
- Cum adică un pact cu Zmeul? Ce tot îndrugi acolo?
- Păi porcul mi-a promis că mă scapă de pe planeta aia. Apoi mi-a cerut să fac chestia asta ce-o fac acuma, altfel mă duce înapoi. Am target douăzeci de mere de aur pe sezon, altfel…
- Da’ şi ce pula mea mă interesează pe mine? Astea-s baliverne. La ce i-ar trebui lu’ Zmeu merele astea? Te tai tăt-tăt!
- Nu mă tăia Greucene, că adevăr grăieşte orificiul meu bucal. Tu ştii ce mere îs astea?
- Nu ştiu şi nu mă interesează.
- Ce, eşti Garcea? Golden măi! Golden! Singurele mere din împărăţie cu care poate fi momită câte o proastă gen Eva. Femeile astea au ajuns tare fiţoase. Nu le mai plac merele roşii. Numa Golden. Proastele cred că sunt de aur şi le fac mai deştepte. Stăpânul meu merge prin diferite lumi şi ademeneşte paraşute din astea care-i conving pe urmă şi pe masculii lor imbecili să muşte din ele. Apoi nu ştiu ce face, zicea ceva de alungare din Paradis sau gen, nu mi-a explicat prea bine. Şi nici nu mă interesează, eu numa le transport şi le dau la pizde. Şi ca răsplată mă mai lasă din când în când şi pe mine să mai sug un cur, ceva…
- Auzi, mi-a venit o idee – zise Greuceanu. Hai facem un pact. Nu, nu te strâmba aşa, ştiu că ai o fobie cu pactele. Îţi dau o plasă de mere, te las să le duci la Zmeu, dar după noaptea nunţii ne vedem aici. Eu te bag în patul împăratului, tu îl sugi un pic, el o să dea în bâlbâială şi eu îi iau împărăţia. Capisci ?
- Haoleu Greucene, ţucu-ţi curu’ tău, trăiţi-ar copiii că tare bun la suflet eşti. O să fac întocmai. Da auzi, nu vrei să mă iei pe lângă tine? Aşa scap şi de Zmeu şi mă mai poţi trimite la “prietenii” tăi. Mănâncă şi gura mea un cur şi scapi şi tu de belele.
- Las că mai vedem. Tu fă-ţi treaba. Cu Zmeul stau eu de vorbă mai încolo, că şi aşa aveam boală pe el de când mi-a furat-o pe aia bună, cum o chema, Ileana lu’ Cosânzeana. Hai, ia-ţi merele şi uşcheala.

Acum Greuceanu e mare împărat, şi se zvoneşte că e şi mare vrăjitor. A tăiat un zmeu şi i-a expus capul într-o ţepuşă la poarta palatului cu coaiele agăţate de gât, şi în mod ciudat toţi cei care-l supără devin peste o lună nişte graşi păroşi cu gura în formă de pâlnie care râd mult şi mănâncă morcovi.

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Două roşcate şi o blondă

- Alo, Mariusică? Mariusicăăăă ? Coaeeee…
- Da măi, da, te-aud, nu zbiera aşa. Ce-i ?
- Auzi, fi antenă. Sunt aici cu Bibanu şi avem o surpriză pentru tine.
- Serios? Ce surpriză.
- Fi atent, am agăţat trei… mă înţelegi tu. Şi noi suntem numai doi. Una e pentru tine. Da’ trebe să vii acuma-acuma, că altfel pleacă.
- Moooamă, pe bune? Unde le-aţi agăţat?
- N-o să crezi! În hipermarket. Stăteau acolo în faţă….
- Hai că vin. La tine ? Da’ cum sunt?
- Da, la mine. Păi a mea e roşcată aşa şi mai slăbuţă, a lu Bibanu e aproape neagră, că ştii tu, el cu astea mai negricioase…
- Aşa, şi a mea?
- Băiii, exact cum îţi place ţie. Blondă, înaltă şi..
- Auzi, dar sper că nu e vreo aşchimodie din aia, că ştii că mie îmi plac alea mai rotofeie.
- Păi da, să ştii că s-a nimerit la fix. E chiar grasă. Pe gustul tău.
- Gata frate, ţine-le acolo de vorbă că vin cât pot de repede. Da’ auzi, ştii că eu cu Mirela…discreţie absolută, da? Că n-am chef de dureri de cap.
- N-o să ai dureri de cap, îţi promit. Astea-s uşoare frate, nu dau dureri de cap. Numa vino repede că a ta dă semne de plictiseală şi nu garantez că mai stă mult.

Marius era încântat. Luă un taxi şi se rugă să nu fie trafic. Era prima oară când prietenii lui Calu’ şi Bibanu’ făceau aşa un gest de mărinimie faţă de el. Drept e că erau cam papagali şi piţipoancele le cam dădeau cu flit, dar nah, nu ştii când sare iepurele şi de unde.
Ajuns în faţa blocului se repezi pe scări gâfâind. Căcat, se gândi el, oriunde te duci trebuie să fie etajul patru. Mai ales când te grăbeşti. Sună la uşă şi Bibanu deschise imediat.
- Băi, băga-mi-aş pula să-mi bag, am uitat să-ţi spun să aduci DVD-urile alea cu filme porno – zise Bibanu pocnindu-se peste frunte.
- Ce filme porno frate, ai înebunit? Păi la ce ne trebe filme porno dacă avem piţipoance.
Din apartament se auzi un râs isteric. Calu’ se trântise pe covor, cu o mână râdea ca un bezmetic şi cu cealaltă mână lovea în covor. Era în mod clar pilit bine.
- Ce-i mă, ce pula mea râzi aşa ? – întrebă Marius contrariat.
- Foarte tare frateeee…ţi-am zis că papagalul ăsta o să înţeleagă greşit.
- Cum greşit mă? Despre ce tot vorbeşti acolo? Unde-s femeile?
- Aici – râse Bibanu’ arătându-i masa pe care tronau două sticle pe jumătate goale şi una neîncepută. Bine că ai venit repede, că Grasa ta de Cotnari dădea semne de plictiseală. Dacă mai întârziai zece minute s-ar fi prăvălit imediat în adâncul fiinţei mele.

Calu’ şi Bibanu’ se spărgeau de râs văzând faţa dezamăgită a lui Marius.
- Hai măi, nu fă faţa asta lungă. Când drac’ am mai agăţat noi vreo gagică? Ştii că eu îs mai mult cu laba iar Calu’ merge la curve că are bani. Chiar, nu te duci după DVD-urile alea ? Şi mai ia trei sticle, că astea sunt aproape goale.

vineri, 20 noiembrie 2009

Poveşti corporatiste – episodul 4

- Popescu, hai până la mine în birou ! – zise Şeful introducând capul în cubiculul de 2/2 în care Popescu transpira abundent. Şi închide uşa după tine. Nu, nu e nevoie să vii cu borcanul de sticlă pisată. De data asta am altceva pentru tine.
După un minut, Popescu transpira şi mai abundent în biroul Şefului. Acesta citea dosarul său de cadre, scoţând din când in când câte un “hmmm”.

- Ştii, dosarul tău nu arată prea bine.
- Şefu’, să nu mă daţi afară! Am copii de crescut, rate la bancă…dacă vreţi aduc borcanul de afară. Iau muie, mă fut în cur, fac orice…pentru binele firmei, bineînţeles.
- Ce dracu’ Popescule, suntem oameni sau suntem homosexual? Haha, am glumit, normal că suntem homosexuali. Nu se cheamă concernul nostru Vaselina Fină? Mi-e teamă însă că…
- Şefu’ , vă rog – gemu Popescu.
- Mi-e teamă că în condiţiile astea de criză nici muia, nici fututul în cur, nici măcar practicile uro-scato nu mai ajută. Trebuie luate măsuri radicale.
- Fac orice, şefu’ numa’ nu mă daţi afară.
- Uite ce trebuie să faci: vezi sticlele alea de un litru din spatele meu?
- Da, e plin de sticle. Ce este în ele ?
- Ei bine, în ele este ulei de peşte. Ce trebuie să faci e să bei câte două pe zi, una dimineaţa una seara. Timp de un an. Aşa poate o să putem să-ţi păstrăm jobul.
- Şefu’, dar eu urăsc uleiul de peşte. O să fac hepatită. O să-mi crească înotătoare. O să mor.
- Lasă şi tu acuma, n-o să mori. Chestia e că o să fii mai bine văzut în firmă, şi primeşti şi nişte bonuri valorice cu care o sa poţi să cumperi orice de la furnizorii noştri. Şi dacă o să bei 3 sticle pe zi primeşti şi extra puncte.

Popescu se conformă. Ar fi preferat să se fută în cur şi să ia muie, mai ales că în secret, deşi nu ar fi recunoscut niciodată, începea să-i placă. Dar dacă Şeful ordonase aşa…şi până la urmă zicea ceva de văzut mai bine în firmă, bonuri valorice…nu era de lepădat. Nu pe criza asta, oricum.
Popescu ingurgita zilnic cantităţi tot mai mari de ulei de peşte, după care alerga la budă şi îşi vărsa maţele în secret, lucru total interzis de politica firmei. Trăia între teroarea de a nu fi descoperit şi scârba tot mai pronunţată. Noaptea avea coşmaruri cu peşti uriaşi care îl fugăreau prin pat şi când îl prindeau îl muşcau de coaie. Se trezea urlând aşa de tare încât vecinii îi băteau în calorifer. În ultima perioadă îşi purica fiecare centimetru pătrat de piele, convins că începeau deja să-i crească solzi. Slăbise considerabil, deoarece, în mod ciudat, la cantina firmei începuseră să se dea tot mai mult mâncăruri pe bază de peşte.

Popescu ajunsese să bea şi câte patru litri de ulei de peste pe zi. Şeful era însă de partea lui. Trecea de 3-4 ori pe zi prin cubiculul lui şi îl încuraja constant, amintindu-i tot timpul de bonurile valorice care se acumulau şi de aprecierea de care are parte din partea managementului, după care îi strecura complice încă o sticlă de ulei. Un om minunat pană la urmă, dacă îi arăta atâta suport.
Ultima lună fu cea mai grea. Coşmarurile erau din ce în ce mai dese. Mergea de 3 ori pe săptămână la psihologul firmei, care îi spunea în mod ciudat că totul era in regulă cu el, şi e normal să vadă pe stradă peşti rosii şi aurii înotând prin aer.
În sfârşit, veni ziua bonusului, şi implicit ultima zi de chin. Popescu stătea în faţa şefului cu gustul victoriei imprimat pe faţă. Şeful numără bonurile valorice.
- Uite, primeşti din partea furnizorului nostru, Pescăriile Sodoma, 100 de bonuri. Felicitări pentru munca depusă şi sacrificiile tale. Eşti un erou.
- Un fleac Şefule, un fleac. Mi-a făcut plăcere să salvez firma. Dar am o întrebare: ce o să pot cumpăra cu aceste bonuri.
Şeful surâse, privindu-l peste ochelarii cu ramă groasă:
- Produse pe bază de peşte, bineînţeles. Doar cu asta se ocupă furnizorul nostru, nu ? Ce-ai fi vrut, bomboane ?

joi, 19 noiembrie 2009

Acuplarea

Text adaptat din memorie

- Aşa ceva nu se poate! E inadmisibil! Schimb de gene ? – mugi Împăratul mişcându-şi ameninţător tentaculele şi rotindu-şi simultan cele 20 de perechi de ochi. Asta nu s-a mai auzit de peste 1000 de eoni.
- Ba da, Libidinoşenia voastră, se poate, şi chiar se întâmplă pe o planetă mică-mică de la marginea Galaxiei – susură Consilierul Gno lăsându-şi cele 4 braţe în jos în semn de supunere.
- Nu s-au supus Luminatului Decret ?
- Nu s-au supus, Lăbărţarea Voastră, deşi le-a fost adus la cunoştinţă încă de la început pe toate canalele oficiale. Nici măcar nu au răspuns vreodată.
- Asta e sfidare totală – îşi agită Împăratul cele trei rânduri de receptaculi de vibraţii, îin semn de iritare maximă. Trebuie pedepsiţi exemplar.
- Şi asta nu e tot, Scursura Voastră. În plus, au obrăznicia de a se constitui în două subspecii separate şi se acuplează între ei. De obicei cei din subspecii diferite, dar nu e o regulă. Fătul creşte într-unul dintre indivizi, din câte s-a observat în cel cu mai puţine tentacule.
- Cuuum ? Creşte într-unul din indivizi ? În interior ? Doar se ştie că singurele modalităţi acceptabile de reproducere în Univers sunt înmugurirea, diviziunea şi clonarea.
- Da, întunecate, în interior. Într-un sac special.
- Trebuie pedepsiţi crâncen. Nu, trebuie distruşi complet. E mai grav decât cu Mormodocii de acum 1200 de eoni. Aceia măcar se adunau în grup şi stropeau cu sămânţa într-un recipient, apoi îl puneau într-un incubator.
- Da, şi încă nu e tot. Fătul iese printr-un orificiu, iar individul din care a ieşit îl hrăneşte cu fluide provenite tot din el.
- Cuuum ? Cu fluide provenite din el? E scârbos. Eşti sigur că nu aberezi ? În tot Universul nu s-a mai pomenit aşa ceva. Dar de fapt de unde ai atâtea informaţii despre ei?
- Păi mi-am permis să stabilesc o bază de observaţie pe planeta lor pentru a investiga…
- Cuum? O bază de observaţie? Tu ştii cât costă asta?
- Da, dar….am considerat că e important.
- Ai considerat? Tu ai obrăznicia să gândeşti ? Fără acordul meu? Bine! Demonstrează-mi că ce ai spus e adevărat, altfel TU vei plăti toate costurile pentru baza de observaţie.
Consilierul Gno tremură din toţi cei patru saci de grăsime, cuprins de spaimă. Totuşi, îndrăzni să vibreze pe o tonalitate înaltă.
- Scârboşenia Voastră, am să vă demonstrez. Am adus doi indivizi de pe planeta respectivă să vă facem o demonstraţie. Le-am dat Ser pentru a le inhiba spaima.

Băiatul şi fata păşiră în Sala Tronului fără spaimă. Serul le dădea o stare euforică.
- Moooamă ce urâţi sunt ăştia – zise băiatul.
- Urâţi-urâţi. Şi scârboşi. Nu ţi se pare că ăla cu guşă roşie arată cam gay?
- Căcat, toţi arată gay. Nu vezi că au chestii care seamănă şi cu o pulă şi cu o pizdă?
- Tăcere – susură Consilierul. Vreau să-i arătaţi Împăratului cum vă acuplaţi , cum creaţi feţi şi cum îi hrăniţi cu fluide. Repede, Împăratul se grăbeşte.
- Asta s-o crezi tu – râse băiatul. Voi credeţi că aşa merge? Şi vă mai daţi o specie inteligentă!
- Cum, voi nu vă acuplaţi?
- Bineînţeles că nu – râse fata. Nu în public, şi oricum nu cu urâtul ăsta. Şi oricum, ce vrei tu e absolut imposibil.
- Ia nu fi obraznică – se revoltă băiatul. Ce, tu te crezi vreo zână? Mai bine fac laba.
- Mai aşteptăm mult? – mugi Împăratul. Se pare că te-ai înşelat. Nu se acuplează.
- Dar Greţoşenia Voastră….nu merge aşa…
- Am văzut destul! Trimiteţi-i înapoi şi luaţi baza de acolo. E clar că mi-ai povestit gogoşi. O să plăteşti până la sfârşitul vieţii penalizări pentru risipa asta de bani. Păi de-aia merge economia aşa de prost, că am imbecili ca voi în jurul meu.

Cei doi stăteau în parcul întunecat, privind cum baza de observaţie se pregătea de decolare.
- A fost cam naşpa din partea ta chestia cu urâtul – zise băiatul.
- Nah, ce vrei şi tu acuma, doar n-o să ne futem în faţa ciudaţilor ălora. Trebuia să le zic ceva.
- Da, ai şi tu dreptate. Nu ştiu ce drac mi-au injectat, da’ de atunci am o erecţie continuă.
- şi pe mine mă mănâncă îngrozitor păsărica. Ai tăi sunt acasă?
- Da, normal. Şi ai tăi?
- Mda. Ştii ceva? Tot nu-i nimeni aici, hai într-un tufiş.
- Hai.

Baza de observaţie se ridica printre nori. Consilierul era deprimat, gândindu-se la penalizările uriaşe care le va avea de plătit timp de zeci de eoni. Distrat, aruncă o ultimă privire pe ecran şi….
- Zgubitoşenia Voastră! Priviţi. Se acuplează! Ne-au păcălit!
Era însă prea târziu. Gaura de vierme se deschise şi înghiţi staţia, proiectând-o în partea cealaltă a Universului. În acelaşi timp, pe o planetă minusculă de la marginea unei galaxii neînsemnate, un tufiş se mişca într-un ritm alert. Niciodată în scurta ei istorie omenirea n-a fost mai aproape de distrugere.

marți, 17 noiembrie 2009

Concursul cu premii “Alegeri cu gust de muie”

Ştiu că nu e fantastic de original ce scriu acuma, ştiu că am luat ideea de pe PiticiGratis, dar e absolut necesar să scriu chestia asta. Adică vreau să spun că este o prioritate naţională absolută. În plus, voi dezvolta ideea lui Radu, idee care oricum îmi venise şi mie într-o formă confuză. Aşadar:
Cum oricum nu avem pe cine vota, cum cei 4 candidaţi principali sunt jenanţi, Vadim şi Becali nu se pun oricum, iar restul tot n-au nici o şansă, propun şi eu să le arătăm cât de tare ne doare la banană de ei. Sunt absolut de acord cu ideea că stând acasă nu le arătăm nimic. De aceea, propun ca_când suntem în cabina de vot să facem ceva cu buletinele lor, ceva mai mult decât să punem ştampila de două ori. Sugestii:
- Desenaţi o pulă sculată pe buletinul de vot ( pentru cei cu talente artistice ). Pentru cei fără talente puteţi face un mulaj.
- Veniţi cu lipiciul în buzunar şi lipiţi un eşantion de floci pe toate pătrăţelele.
- Veniţi cu căcatul în punguliţă şi mânjiţi buletinul de vot. Asta ar fi cea mai true şi cine o face are mari şanse de a câştiga concursul meu.
- Pentru cei fără talent artistic propun tipărirea unor poze haioase de pe net, decuparea lor şi lipirea pe respectivul buletin.

Am dat aici doar câteva exemple. Imaginaţia voastră este nelimitată şi mult mai bolnavă decât a mea. Ştiu că puteţi. Ţara o cere.

Şi acum partea tare: Porcuşorul Radioactiv premiază cele mai originale trei idei de muie pe buletinul de vot. Regulile concursului:
- Trebuie să mergi la vot şi să fotografiezi propria “creaţie” cu telefon mobil, cameră foto, etc.
- Trebuie să-mi trimiţi pe mail “dovada” la adresa porcusorulradioactiv[at]gmail.com
- Trebuie să mă convingi că nu e photoshop ordinar. De aceea trebuie ca poza să fie cât mai explicită, eventual cu detalii care să mă facă să o validez. Cine încearcă să trişeze ia automat ban + o muie.
- Participă la concurs posesorii de bloguri. Ca posesor de blog trebuie să scrii un articolaş în care să-ţi prezinţi creaţia şi să specifici că participi la micul meu concurs.
- Ca să nu discriminez lumea care nu are blog, pot participa şi non-bloggerii, la categoria “Menţiuni”.

Acum premiile:

Pentru bloggeri:
- Premiul 1 – Un banner gratuit la alegere timp de trei luni pe Porcuşorul Radioactiv
- Premiul 2 – Un banner gratuit la alegere timp de două luni pe Porcuşorul Radioactiv
- Premiul 3 – Un banner gratuit la alegere timp de o lună pe Porcuşorul Radioactiv

Menţiuni ( pentru toată lumea )
- Un articol special conţinând toate “creaţiile” voastre. Banner n-am cum să vă pun dacă nu aveţi blog, dar măcar să nu vă las munca nerăsplătită.
- La această categorie o să intre şi cei ce nu au luat unul din cele trei premii.



Ne vedem în turul doi cu partea a doua a concursului, care va fi mai elaborată.

Ce formă au dorinţele tale ?

Pe mine mă enervează publicitatea din principiu. Ce e publicitatea de fapt decât un alt mod de a îndobitoci lumea să dea banii pe căcaturi ? Ca principiu iei un căcat care nu se vinde, îl parfumezi un pic, îi ataşezi un videoclip sau un banner şi începi să cauţi dobitoci pe care să îi convingi să cumpere. Bineînţeles că ataşezi căcatului atribute care nu ar putea niciodată să le aibă, gen “Glade-inteligenţă” sau  “Nokia-veselie”.
Cum pula mea poate să fie o stropitoare cu parfum inteligentă? Pentru faptul că are un banal temporizator de 6 sau 30 de minute şi un senzor de mişcare? Aşa pot să spun că şi becul din faţa scării mele e inteligent, pentru că se aprinde când trec eu. “Salutare, becule”, “Salutare porcuşor, ţi-am citit blogul. Pertinentă analiză”.
Sau asociem anumite produse cu o stare anume de spirit, de exemplu veselia. E bună. Facem imbecilii să râdă, să se simtă bine, apoi le luăm mălaiul, chiar dacă de obicei filmuleţul n-are nici o legătură cu produsul. “Fii mai vesel, fii mai Nokia”. Right, telefonul vesel, care râde de tine în fiecare dimineaţă. Dar de ce doar cu veselia? De ce n-aş face şi eu reclamă la căcatul ăsta de blog de exemplu: “Fii frustrat! Citeşte Porcuşorul Radioactiv”. Sau “Dă-ţi un şut în cur, prinde-ţi degetele la uşă, aleargă şi pune frână cu coaiele pe o lamă de ras. Cum te simţi? Aşa-i că doare? Citeşte Porcuşorul Radioactiv.”

Aaa, era să uit, asigurările de viaţă. Bajeţii deştepţi care ne îmbie să le dăm lor surplusul de bani pe o perioadă de vreo 20-25 de ani, fără să ne garanteze vreo dobândă, apoi mai vedem ce primim înapoi. ăştia sunt cei mai perverşi. Te iau la sentiment gen “Avem grijă de familia ta”. Pula. Sunt nişte mercenari care şi-ar tăia o mână ca să-ţi facă o poliţă cât mai scumpă ca să ia el comision câţiva ani de pe tine. Sunt genul de oameni de care nu mai scapi, care insistă să vină la tine acasă să-ţi prezinte “produsele”, să te bage în n-şpe mii de MLM-uri. Zepter, Amway, ING...acelaşi căcat cu altă glazură.
Dacă vreodată vei avea neinspirata idee să vrei să-ţi scoţi banii de la ei, ori pentru faptul că ai dat colţul, ori că ţi-ai prins p*ula în tăietoarea de castraveţi, ori pentru simplul fapt că te-ai săturat să cotizezi aiurea, ţi se va povesti că există o clauză cu litere mici pe care nu ţi-a pomenit-o nimeni. Gen: “Prima de asigurare de viaţă se încasează doar dacă ai căzut dintr-un tren ce se deplasa spre vest şi te-ai înecat într-un izvor cu adâncimea de maxim 10 centimetri, în timp ce un cerb fără un corn priveşte mirat întreaga scenă”.

Minunaţii şi puternicii de la Orange au venit cu o altă idee. “Hai să asociem dorinţele oamenilor cu animale şi să le vindem abonamente de telefonie extrem de scumpe.” Wow. Genital. Îţi doreşti un fluture? Pac, 9 euro. Vrei o panteră? Mai scump. 12 euro. Vrei un delfin? Aici lucrurile devin perverse de-a dreptul. Eu aş vrea să fut o delfinoaică. Pot s-o fac pe 8 euro ? Pot mami?
Elocventă este poza de mai jos în care suntem lăsaţi să alegem între cele 3 variante, ca într-un poll de 2 lei. Ei bine, eu am ales-o pe a patra, că sunt mai porc. Nah. Dar măcar sunt sincer. S-o fi făcând şi abonament de forma aia ?


duminică, 15 noiembrie 2009

Telefon de la Delia - episodul 6

Episodul 1 Episodul 2 Episodul 3 Episodul 4 Episodul 5

- Hai, scularea, leneşilor, e ora 4:45. Toată lumea vă aşteaptă la slujbă.
- Ce? Cine-a murit? 4:45? Esti nebună?
- Deloc. ăsta e programul la noi. Ca să începem ziua mai bine trebuie să ne rugăm. Haideţi, îmbrăcarea şi coborâţi în 5 minute. Lumea aşteaptă.
După slujbă, care fu şi ea destul de nonconformistă, sora Maria îi prezentă celorlalţi:
- Ei sunt Paul şi Marinel, pe fostele nume de “scenă” Rocko şi Shark. Să le urăm bun venit.
- Bineee aaaaţi veeenit Paaaauuuul şi Maaaarineeeel.
- Bun, hai să vă explicăm acum ce aveţi de făcut. După cum ştiţi, scopul nostru e să aducem persoanele abuzate sexual pe calea cea bună. Trebuie să mergeţi pe la curve şi să încercaţi să le opriţi să facă ce fac în momentul de faţă. E simplu.
- ăăăăa, stai puţin, păi n-a fost vorba de aşa ceva. Aţi zis că ne ajutaţi să...
- Păi noi vă ajutăm, dar ce credeaţi, că o să staţi degeaba? Sunteţi mai naivi decât credeam.
- Adică să facem şi noi cum aţi făcut voi? O să ne râdă curvele în nas.
- Ei, şi ce dacă o să vă râdă în nas? Nu e ca în asigurările de viaţă, cu target. Faceţi şi voi ce puteţi. Uite, pentru început, ceva mai uşor pentru voi. Mergeţi la adresa asta – şi le întinse o hârtie – şi vedeţi voi ce faceţi. Hai, succes! Şi ţineţi minte, daca sunteţi entuziaşti doar lucruri bune se pot întâmpla.

- Paul!
- Hmmm.
- Paul....
- Mda, ce-i?
- Eu mă simt ca un idiot în sutana asta.
- Păi eşti un idiot. Oricum, cred că şi-au bătut joc de noi. Arătăm noi a călugări nonconformişti?
- Arătăm pe dracu’. Măcar de am putea să ne întoarcem la Delia. Ţi-am zis eu că nu-i bine să fugim aşa.
- Da, da, mi-ai zis, nu ştii decât să reproşezi chestii. Găseşte acuma o soluţie mai bine decât să te lamentezi.
- Pula mea, nu ştiu. Hai să ne spunem textul la curva asta şi să ne tirăm. Şi roagă-te să n-aibă pitbull sau peşte, n-am chef să mai iau şi bătaie.

Interfonul sună prelung. O voce catifelată se auzi:
- Cine e?
- ăăăăă...noi suntem. Pentru şedinţă.
- Hai, urcaţi. Fetele se pregătesc.
- Hm – zise Paul în timp ce urcau pe scări. Fetele...nu ne-au zis că sunt mai multe. Acuma cum naiba să facem, le ţinem predica pe rând sau la toate odată?
- Habar n-am, vedem acolo.

O blondă îmbrăcată sumar deschise cu zâmbetul pe buze. Nu se putu abţine să nu surâdă la vederea costumaţiei celor doi.
- Ăăăăăă..tu eşti....am venit pentru....
- A, nu, eu sunt doar secretara. Poftiţi, intraţi aici. Fetele vin imediat şi vă puteţi alege fiecare. Aşteptaţi aici...perverşi mici ce sunteţi – râse ea ciupindu-l pe Paul de obraz. A, era să uit, trebuie să plătiţi înainte...dacă vreţi să prelungiţi...ştiţi voi.

Secundele curgeau greu. Cei doi ar fi vrut să fugă în fiecare secundă. In sfârşit, uşa se deschise. Două fete îmbrăcate şi mai sumar intrară în cameră. Patru ţipete simultane de uimire răsunară instantaneu:
- Ioana?
- Paul?
- Mirela?
- Marinel?
- Ce Dumnezeu faceţi aici? Să nu spui că voi...
- Şi cu voi ce-i în hainele astea caraghioase?
- A dracului călugăriţele, astea au planificat totul în amănunt !


Sfârşitul vă las să vi-l imaginaţi singuri. Eu prefer varianta 1.

Sfârşit ???



sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Banc nr.1


M-am hotărât să fac un serial cu bancuri. Ştiu, pare banal, iar o grămadă dintre voi au tendinţa să spună “ia uite şi la boul porcuşorul ăsta, iar vine cu bancuri răsuflate”. Ei bine, nu-i aşa. Din lunga mea experienţă de “băncuros”, mai ales de pe vremea când nu exista internet şi plăcerea de a spune bancuri cu prietenii nu era încă înlocuită cu râsul imbecil de unul singur în faţa unui ecran, mi-am dat seama că foarte puţine bancuri sunt noi. Majoritatea sunt uitate sau “reciclate”.
Aşa că o să încep să pun şi bancuri care mi se par mie bune şi care au fost “uitate” de lume, pentru că, mărturisesc, în neinspiraţia mea crasă n-am fost în stare să inventez vreodată vreun banc. Şi să nu vă aud cu “pe ăsta îl ştiam”. Da?

Un tip vine la doctor:
- Dom’ doctor, sunt foarte obosit. Sunt extenuat.
- Păi hai să vedem, care e programul dvs zilnic?
- Mă scol la ora 8, ca toată lumea, mă pregătesc, plec la lucru. În lift mă întâlnesc cu vecina de la 4. Dom’le , e aşa de bună că nu mă pot abţine.
- Nimic anormal până aici.
- Merg cu metroul…dom’le, dau peste câte o tipă bună, te mai freci, te mai înghesui…iarăşi nu mă pot abţine.
- Păi şi asta ar fi normal. Continuaţi.
- Ies din metrou, pe stradă iarăşi vezi câte o tipă bună de-ţi pică plombele – din nou nu mă pot abţine.
- Hmmm, devine ciudat, dar să zicem că ar fi normal. Continuaţi.
- Ajung la servici. Acolo lucrez cu o grămadă de bunăciuni. De la parter până la etajul şase trec pe la toate şi….nu mă pot abţine.
- Cum dracu’ dom’le, dumneata îţi baţi joc de mine? Cu toate?
- Nu dom’ doctor, pe cuvântul meu că nu vă mint. Cu toate!
- Păi în cazul ăsta e evident de unde vi se trage oboseala.
- Da? Mi-aţi luat o piatră de pe inimă. Şi eu care credeam că e de la masturbare.

vineri, 13 noiembrie 2009

Poveşti corporatiste – Episodul 3 - Găinuşa Roşie

de Joseph Jacobs şi Porcuşorul Radioactiv

Într-o zi, scurmând pământul cu ciocul, Găinuşa Roşie găsi un bob de grâu. Câinele şi Pisica leneveau la soare ca de obicei.

Acest bob de grâu trebuie plantat – zise ea. Cine îl va planta?
- Eu nu – zise Pisica
- Eu nu – zise Câinele.
- Bine, o voi face eu – zise Găinuşa Roşie.

În curând grâul crescu înalt şi galben.
"Grâul este copt", zise Găinuşa Rosie. "Cine va secera grâul asta?"
- Eu nu – zise Pisica
- Eu nu – zise Câinele.
- Bine, o voi face eu – zise Găinuşa Roşie.

Când grâul fu secerat, Gainusa Rosie întrebă: "Cine va treiera grâul asta?"
- Eu nu – zise Pisica
- Eu nu – zise Câinele.
- Bine, o voi face eu – zise Găinuşa Roşie.

Când grâul fu treierat, Gainusa Rosie întrebă: "Cine va duce grâul asta la moara?"
- Eu nu – zise Pisica
- Eu nu – zise Câinele.
- Bine, o voi face eu – zise Găinuşa Roşie.

Ea duse grâul la moara si-l macina si facu faina. Apoi ea întrebă: "Cine va framinta si coace piine?"
- Eu nu – zise Pisica
- Eu nu – zise Câinele.
- Bine, o voi face eu – zise Găinuşa Roşie.

Ea frământă si coapse pâine. Apoi întrebă:
- Cine va mânca aceasta pâine?
- Ooo, eu o voi mânca - zise Pisica.
- Si eu - zise Ciinele.
- NU, NU! - zise Găinusa Rosie. Eu voi mânca pâinea. Si asta facu.

Pisica şi câinele se uitară unul la altul. Pisica întrebă:
- Cine va mânca supă de găină?
- Eu voi mânca – zise Câinele.
- Şi eu – zise Pisica.

Morala:
1. Degeaba faci tu toată treaba dacă ai minte de găină.
2. Dacă ai minte de găină măcar ai grijă să nu faci echipă cu Câinele şi Pisica.
3. Dacă tot vei fi mâncat, măcar nu mai munci aiurea pe plantaţie.

miercuri, 11 noiembrie 2009

Filme porno româneşti – povestea unui naţionalist

Îmi amintesc şi acum de vremurile când, copii fiind, ne furişam în buda şcolii cu nişte pagini de reviste porno aduse de pe “afară”, sau ne adunam la cineva “cu video” să urmărim câte un film “sexi”. Recunosc întotdeauna că am fost mai special decât ceilalţi colegi de labă vizionare, în sensul că am nutrit alte sentimente la vederea sus-numitelor filme. Pe când prietenii mei se masturbau violent, şi deseori în grup, eu stăteam într-un colţ, făceam o labă cu o faţă tristă şi mă întrebam: de ce noi, românii nu putem produce aşa ceva? Noi nu avem talente autohtone? Nu avem studiouri? Naţionalistul din mine urla, mă măcina întrebarea aceasta fără răspuns zi şi noapte. Bine, trebuie să recunosc că era şi din cauză că eram un prost vorbitor de engleză, filmele nu erau subtitrate, iar cel ce traducea de obicei o făcea pe sărite şi de obicei făcea pauze când stropea pereţii.

Frustrarea mea s-a menţinut şi mai târziu, mai ales când am auzit că unguroaicele iarăşi ne-au luat-o înainte şi au umplut Europa cu gagici bune. Cel mai tare mă măcina faptul că nu puteam să-mi dau seama dacă protagonista din film e unguroaică sau nu, pentru că au prostul obicei să nu se prezinte, sau să o facă în engleză şi să-şi dea nume false. Am avut mari probleme cu faza asta, şi o perioadă destul de lungă chiar nu am mai putut să îmi fac laba la mă bucur de nici un film porno. Chiar când venea punctul culminant îmi imaginam că bunăciunea de pe ecran e unguroaică şi “Yes,yes”-ul ei este de fapt un “Ioi,ioi” deghizat. Instant, mi se culca, din motive naţionale. Gogu’ e naţionalist se pare.

Vă daţi seama cu ce bucurie am vizionat primele filme româneşti, cu fete de la noi, neaoşe, din popor, care vorbesc şi se fut pe limba ta. M-am simţit ca acasă, apetitul meu a crescut şi laba viaţa mea sexuală a cunoscut un formidabil trend ascendent. Am urmărit cu deosebit interes filme gen “Oltence în călduri”, “Moldovence fierbinţi”, “Noaptea sânzienelor” şi am simţit spiritul naţional românesc în fiecare fază în care ea îi şoptea lui la ureche în dulcele grai mioritic “Vai ce pulă mare ai! Fute-mă adânc!”.

Am urmărit cu deosebită bucurie ascensiunea unor dive ca Laura Andreşan şi Alina Plugaru, dar şi a unor tinere speranţe ca Eleva Porno. Ţin să o încurajez pe aceasta din urmă şi să-i transmit să nu se lase intimidată de invidioşii ăia de profesori care se fut numai noaptea, cu lumina stinsă, sub pătură şi în poziţia misionarului. Aşa se începe cariera, de tânără, dacă vrei să ajungi sus. De fapt ea a fost şi sus, şi jos, depinde doar de poziţia în care o punea piticul ăla urât. Sunt dezamăgit şi de retragerea Alinei, pentru că în lungile seri de labă pe care le petreceam alături de ea mi s-a părut că s-a ţesut o relaţie specială între noi. Într-un fel o simt ca pe o trădare din partea ei. Alina, revino, mi-e dor de tine. Dacă nu revii îmi voi găsi o altă iubită.

În încheiere vreau să spun doar că voi încuraja orice producţie românească de gen şi voi cumpăra orice DVD nou apărut. A, dacă v-aţi gândit cumva că am scris acest articol ca să câştig dildo-urile puse la bătaie de către www.budoarvideo.com prin concursul organizat de Blogatu vă înşelaţi amarnic. Ce naiba să fac eu ca labagiu băiat cu aşa ceva? Doar nu sunt gay, deci în cur n-o să mi le bag. O idee ar fi ca atunci când vin prietenii, şi mai ales prietenele la mine să le ofer pe tavă. Aşa: