marți, 21 decembrie 2010

Greierele şi furnica

Au fost odată o furnică şi un greiere care trăiau în SUA. Greierele cânta toată ziua, cum e obiceiul greieresc, iar furnica strângea pentru la iarnă. A venit iarna şi greierele suferea, normal, de foame. A mers la furnică să-i ceară de ale gurii şi a primit, normal un şut în cur. Greierele a murit de foame. SFÂRŞIT.

Au fost odată o furnică şi un greiere care trăiau în Franţa. Greierele cânta toată ziua, cum e obiceiul greieresc, iar furnica strângea pentru la iarnă. A venit iarna şi greierele suferea, normal, de foame. A mers la furnică să-i ceară de ale gurii şi a primit, normal un şut în cur.
Disperat, greierele merge să ceară ajutor social. Pe loc se formează o comisie care să ancheteze cazul şi să răspundă la întrebarea "de ce a ajuns greierele să trăiască în mizerie şi să nu aibă ce să mănânce". Între timp greierele este transferat într-un adăpost social unde nu plăteşte chirie, şi primeşte două mese calde pe zi. Guvernul francez se mândreşte cu capacitatea sa de reacţie rapidă la problemele sociale.

Ancheta durează de luni bune. Între timp, se înmulţesc grevele şi creşte presiunea social la adresa guvernului. Se argumentează că sistemul de protecţie social nu este suficient, că greierii un au şanse egale şi sunt discriminaţi pe motive etnice şi religioase.
Sub presiunea străzii, comisia urgentează raportul şi ajunge la concluzia că un există destui bani la fondul de protecţie social. Grevele încetează, iar furnica este impozitată suplimentar. Guvernul francez se mândreşte cu capacitatea de a aplana conflictele şi de a da tuturor şansa la un trai decent.

Furnica nu mai poate plăti impozitele din ce în ce mai mari, îşi bagă piciorul, îşi ia grăunţele şi se cară în Elveţia. Greierele este mutat în casa rămasă liberă.
Toamna următoare greierele se găseşte în aceeaşi situaţie ca anul trecut. În plus, cum un a făcut nimic pentru a întreţine casa, aceasta devine de nelocuit. Este din nou transferat în adăpostul social şi primeşte de data aceasta trei mese calde pe zi, deoarece este considerat caz social cronic.
În casa goală şi de nelocuit se mută o gaşcă de păianjeni şi coropişniţe. Aceştia fac trafic cu iarbă şi terorizează gărgăriţele şi furnicile din zonă. Încet-încet cartierul se goleşte şi apar gândaci şi cărăbuşi care ocupă abuziv locuinţele părăsite.

Guvernul francez se mândreşte cu diversitatea culturală. SFÂRŞITUL FRANŢEI.


(poveste nu foarte originală)

joi, 16 decembrie 2010

Poveşti corporatiste - De Crăciun – ep.8 - partea a 2-a

Aparent livrările mergeau ca pe vremuri. Sania cu reni levita undeva prin hyperspaţiu, permiţându-i moşului ( sau mai nou sosiei de moş ) să deschidă gaura de vierme interspaţială şi să iasă în spaţiul 3D exact lăngă şemineu, să lase cadoul, şi să revină într-o fracţiune de secundă. Gaura de vierme era invizibilă şi era programată să se închidă imediat după re-intrarea moşului.
Sania aluneca lin prin hyperspaţiu, de la nod la nod. Găurile de vierme se deschideau şi închideau succesiv, mosul intra si iesea, renii aşteptau cuminţi, apoi tranzitau instantaneu spre următorul nod energetic. Aparent livrările mergeau ca pe vremuri...Aparent...

Lin, nevăzută de nimeni, pe lângă sania "oficială" aluneca o altă sanie. "Lângă" era doar un fel de a spune, pentru că este binecunoscut din fizica cuantică elementară de clasa a II-a că în hyperspaţiu noţiunea de distanţă nu are sens. Aşadar se putea considera foarte bine că sania a doua se afla la 10.000 de kilometri sau la doi centimetri de sania oficială, la fel de bine cum se putea spune că se afla înaintea sau în urma acesteia. Nonsens, la fel ca şi împărţirea cu zero. La fel, timpul curgea ciudat în acest spaţiu, de unde şi percepţia că moşul distribuie în acelaşi moment cadourile în lumea întreagă. Pentru a nu ne complica totuşi cu detalii de fizică relativistă şi cuantică, să spunem totuşi că a doua sanie aluneca "în spatele" primei şi venea "la o fracţiune de secundă" după ea. Bineînţeles că cele două sănii erau invizibile una alteia, datorită absenţei noţiunii de foton din hyperspaţiu, implicit a celei de lumină. În fine...

- Rudolf, e răndul tău să te caci în pachet – spuse renul Dancer.
- Iară eu ? – protestă Rudolf? Acum două dăţi am fost tot eu. De ce nu se duce Dasher, sau Comet ?
- Dacă te-ai haloşit şi ai mâncat toată fasolea cine-i de vină? – zise Dancer
- Da, ştim că îţi vine tare  să te caci. Altfel nu te-ai băşi atâta. Şi mai stai şi în faţă.
- Eşti bou. N-ai învăţat în clasa a II-a că "în faţă" şi "în spate" nu au sens în hyperspaţiu?
- Nu sunt bou, sunt ren. Şi nu mă lua cu chestii din astea intelectuale, că nu ţine. Hyper sau nu, tot pute înfiorător.
- Da, da, pute înfiorător! – exclamară şi ceilalţi reni. Vrem ca tot Rudolf să se ducă. Până se goleşte de tot.
- Bine, fie! Să nu ziceţi că sunt infidel. Hai că ne apropiem de următoarea gaură de vierme. S-o ţineţi deschisă până ies.

Anul acesta era şi mai mare degringoladă în Laponia. Aproape toţi clienţii reziliaseră contractele, ba unii dăduseră chiar firma în judecată şi cereau daune morale imense. Toate pachetele, ba uneori chiar şi bradul şî celelalte cadouri fusesră împroşcate cu o diaree urâtă. Toată lumea intrase în panică, doar Primii Reni jubilau în tăcere. Erau răzbunaţi. Consideraţi prea bătrâni pentru deplasări fuseseră traşi pe linie moartă şi primeau doar salarul de bază, care abia le ajungea pentru fân şi hambar. De aceea trenau fără rost prin firmă, mâncând la cantină, unde fasolea şi fânul erau încă la discreţie, iar hambarele erau calde. Fasolea le dădea şi un alt avantaj, fiind singurul aliment care avea ciudate proprietăţi de automultiplicare în hyperspaţiu, un ren putând astfel să se cace virtual la nesfârşit în cadourile clienţilor.

Anul următor, datorită unei oferte generoase de cumpărare a acţiunilor, pachetul majoritar a trecut la un alt proprietar, care a ţinut să rămână anonim. Se ştia doar că sediul central se afla prin Hawaii sau Ibiza, iar ca pentru anul următor toţi copiii cuminţi vor primi gratiut, pe lângă cadoul solicitat, o bâtă de base-ball, o cască cu lămpaş şi o pereche de cizme de cauciuc. Lichidare de stocuri mai vechi, se pare.

marți, 14 decembrie 2010

Poveşti corporatiste - ep.8 - De Crăciun – partea 1

Şi anul acesta era confuzie mare la Polul Nord.  Se apropia Marea Campanie de Distribuire de Cadouri şi încă sabotorul care stricase imaginea Companiei Polul Nord & co nu fusese prins. Corporate Managerul Moş Crăciun era turbat, elfii dădeau şi ei semne de nervozitate şi petreceau toată ziua pe BestJobs, renii veneau tot mai târziu la lucru, comenzile scăzuseră drastic. Managera de la HR, Doamna Crăciuniţa nu mai înţelegea nimic. În fond Compania îşi făcuse planul la prezentări şi traininguri motivaţionale pentru reni şi elfi, headcountul crescuse, costurile fuseseră drastic controlate, şi deşi mare parte din elfii cu experienţă plecaseră, fuseseră angajaţi cu 50% mai mulţi elfi noi, cu salarii pe jumătate. Un câştig real pentru Companie.

Dintre toţi, renii păreau cei mai demotivaţi. Contrar legendei că ar fi doar opt, Compania Polul Nord & co avea un efectiv însemnat de reni, pentru a face faţă volumului mare de cadouri de distribuit. Doar un naiv ar putea crede că într-o singură seară pe an, 8+1 angajaţi pot distribui atâtea cadouri. Se foloseau deci dubluri, aşa cum erau denumite în limbaj de specialitate, plus sosii de Moş Crăciun. Doar cel iniţial ajunsese Corporate Manager acum şi nu mai putea merge din uşă în uşă ca pe vremuri. Odată cu scăderea drastică a comenzilor însă, nu toţi renii angajaţi în vremurile bune aveau de lucru, aşa că managementul decisese să le dea un salar fix foarte mic, plus o primă de deplasare. În caz că aveau deplasări. În acest mod, se salvau costuri însemnate – se mândrea Doamna Crăciuniţa.
Mai presus de toate, Crăciuniţa nu înţelegea de ce crescuse consumul de fasole in rândul renilor şi al sosiilor de Moş Crăciun. Şi de ce, în ciuda controalelor inopinate din timpul anului, a angajării de companii externe de consultanţă, sabotorul nu fusese prins.

Ce se întâmplase de fapt? De câţiva ani, după distribuirea cadourilor la o destinaţie oarecare, cineva venea în mod complet aleator şi sabota livrarea. Ori cadoul era furat şi substituit cu o mănuşă de box care sărea în momentul deschiderii pachetului, ori în loc de superbele păpuşi şi maşinuţe se puneau jucării stricate, ori – pur şi simplu – cineva deschidea cu mare viteză pachetul şi se căca în el, trăgea o flegmă imensă sau o borală greţoasă, apoi îl închidea la loc.

Fusese iniţial suspectat Moş Nicolae, a cărui firmă se extinsese în ultimii ani, trecând de la livrarea de dulciuri şi beţişoare la cadouri adevărate. Temerea generală a managementului era aceea că Moş Nicolae ltd dorea să acapareze Crăciunul. Această ipoteză căzuse însă, deoarece Moş Nicolae era bătrân şi nu avea efectivele necesare unui sabotaj aşa de însemnat, el operând mai degrabă pe plan local.

Apoi toate bănuielile se îndreptaseră spre Moş Gerilă, un vechi moş comunist care încercase să deturneze Crăciunul pe vremuri apuse, convingând pentru o bună bucată de vreme oamenii că bradul se făcea pe 30 decembrie, de Ziua Republicii. Nu se dovedise însă nimic, Moş Gerilă susţinând că a ieşit de mult la pensie, după ce dăduse lovitura cu o livrare mare de ciomege undeva prin iunie 1990 şi se stabilise prin Hawaii sau Ibiza.
- va urma -

joi, 9 decembrie 2010

În pădure


Du-te-n pula mea de-aici
Zise vulpea către-arici
Dar ariciul de sub nuc:
Du-te-n pula mea de cuc

Ursul se băgă frontal
Ca musca în cur la cal:
Să-mi beliti cu toti cariciul!
Ce-are cucul cu ariciul?

Tu de ce te bagi în vorbă
Ca bondarul chior în ciorbă?
Zise-ariciul ofensat
Către ursul cel dungat

Ursu-i prost de felul lui
Când să pescuiacă-l pui.
Din greşeli el nu învaţă
Cand îl laşi cu coada-n gheaţă.
Şi vulpea ţeapă i-a cam tras
Fară coadă a ramas

Ursul cel cu botul gros
Îsi lasa privirea jos
Sub nuc de unde ariciul
I-arata râzând cariciul

luni, 29 noiembrie 2010

Cugetări împrăştiate – episodul 4


- Întrebare întrebătoare:
- Dacă cineva scrie într-o buda “Sugi pula” iar tu vii si îl stergi pe “i”, înseamnă că ai recunoscut că sugi pula ?

- Adâncă:
- Şopârla, observând că nu-i mai creşte noua coadă, se întoarse la cea veche. Surpriză însă, acesteia îi crescuse altă şopârlă.

- Din desene animate:
- El e, lordul Zeltron! Te aşteptam ticălosule. Activaţi transformarea neutronică, pregătire de luptă nivel subliminal 4, scuturile în unghi grad 7, putere maximă nondescriptivă!
- Taraban, te-am găsit, nu-mi vei mai scăpa! Pregătire deluptă, laser anti-pozitronic în gama roşiu-portocalie activat. Putere de poartă sub-spaţială! Cu toată viteza inainte. Foc! ( multe explozii şi jocuri de lumini ).
- Zeltron, nu mă vei învinge! Manevră de eschivare hyper-dimensională, contra-atac supertronic, laser în gama albastru activat, putere ultra-telurică activată. Şi mai multe explozii, Zeltron se dezintegrează într-un zgomot infernal, bucăţi de tablă zboară în toate direcţiile.
- Taraban, ticălosule, nu credeam că ai dobândit puterea ultra-telurică. Mă voi autorepara şi te voi învinge – spuse Zeltron trimiţându-şi cu ultimele cuante de energie sub-droizii de avarie spre Taraban. Mă voi întoarce: Ha-ha-ha-haaa. Mai râse el în timp ce ledurile de pe panoul central clipeau tot mai slab, iar corpul lui se ridica, aspirat de Nava-Mamă aflată pe suborbită interdimensională.
- Zeltron, ticălosule, credeam că ţi-am anihilat sub-droizii de avarie data trecută – strigă Taraban surprins în timp ce braţele mecanice ale celor doi roboţi îi sfâşiau carnea. Sângele şi organele androidului Taraban zburau peste tot, iar totul se termină într-o explozie uriaşă care acoperi câmpia Morţii cu resturi organice şi de tăblărie. Doar capul lui Taraban se târa cu ajutorul tentaculelor de implant.
- Mă voi reconstrui şi mă voi întoarce, Zeltron ! Vom lupta până la victoria finală! Ha-ha-ha-haaaa –râse el in timp ce capul i se auto-îngropa şi făcea joncţiunea cu baza sub-telurică de nivel 7 pentru reimplantare organică.

- Dragi copii, acesta a fost episodul 735 din serialul de animaţie Teribilul Zeltron şi Neînfricatul Taraban. Urmăriţi în episodul 736 reconstrucţia celor doi androizi şi următoarea lor luptă cu noile arme implantate. Vă dorim noapte bună şi vise plăcute.

- Din mica publicitate:

- Tânără frumoasă, cultă, simpatică, serioasă doresc relaţie de lungă durată cu un bărbat serios, nu contează vârsta sau aspectul, ceea ce este în inimă este cel mai important. P.S. fac sex oral, normal şi anal 100 RON protejat, 150 RON neprotejat.

- Tânăr nefericit, dezamăgit în dragoste, caut o fată materialistă, pe care să nu o intereseze decât banii şi să se pişe pe sentimentele mele. Ce drac’ să o mai dăm cotită după cireş, toate asta vreţi. Măcar să ştiu şi eu de la început şi să nu-mi mai fac iluzii. Aşa, căţea, loveşte în mine, că toate sunteţi nişte curve nesătule. P.S. Cumpăr pistol, se poate şi folosit, chiar şi cu un două cartuşe, sau cu un singur cartuş plus cuţit de vânătoare.

joi, 25 noiembrie 2010

Poveşti corporatiste - episodul 7: Din fişa de obiective anuală a unui angajat la o multinaţională


Obiectiv: Să sugi până la sfârşitul anului cinci puli pline cu căcat(*).

Criterii de evaluare:
- Ai supt 10 puli pline cu căcat: indicele I=100%
- Ai supt mai mult de 10 puli pline cu căcat: Se adaugă 10% la indicele I pentru fiecare pulă plină cu căcat suptă.
- Ai supt mai puţin de 10 puli pline cu căcat ( dar nu mai puţin de 5 ): Se scade 10% din indicele I pentru fiecare pulă plină cu căcat suptă.
- Ai supt mai puţin de 5 puli pline cu căcat: În această situaţie ai dovedit că nu eşti fidel corporaţiei, şi vei trece la un program intensiv de sodomizare zilnică, executat de un nigerian specializat, pe nume Matumba Mbobo, care măsoară doi metri înălţime, 25 de cm lungime, respectiv 7 cm grosime. Asta în timp ce tot departamentul HR se uită la tine şi te încurajează.
La finalul fiecărei şedinţe va trebui să îi sugi pula plină cu căcat.
- Angajaţii care au dovedit fidelitate şi motivaţie, sugând mai mult de 20 de puli pline cu căcat, vor fi recompensaţi astfel: Angajatul va fi adăugat în blogroll-ul profesoarei http://profesoara.wordpress.com/ şi va putea participa la o şedinţă gratuită din partea firmei, dacă achită abonamentul de 10 şedinţe. 50% din profitul înregistrat de profesoară va fi vărsat în bugetul companiei.

Bonusul anual se va calcula aşa:
B=70% * indicele de performanţă al companiei pe anul în curs + 20% * indicele de creştere al acţiunilor companiei + 9% * cât de bine esti văzut de şeful direct +1% * I , unde I este calculat mai sus.

Vă dorim un an plin de realizări in câmpul muncii şi o dezvoltare multilaterală. Şi nu uitaţi, oricât căcat mâncaţi, noi mâncăm mai mult.

(*) Notă din partea HR: Dacă una din puli nu este complet plină cu căcat, ea nu se consideră validă. Să mănânci căcat este scopul de bază într-o multinaţională, pentru că şi noi mâncăm în fiecare zi, aşadar de ce să nu mănânci şi tu? Pula este doar ambalajul, pentru a-ţi aminti că dacă nu o iei în gură s-ar putea foarte probabil s-o iei în cur.

luni, 11 octombrie 2010

Hassan


Un arab stătea ca de obicei într-o cafenea savurându-şi cafeluţa la nisip şi trăgând din când în când din narghilea şi holbându-se insistent la fetele care treceau pe stradă. Deodată cineva intră în mare viteză în şi strigă:
- Hassan! Hassan! Vezi că nevastă-ta te înşeală chiar acum cu prietenul tău Mohamed!
Arabul se făcu roşu la faţă, scoase cuţitul din teacă şi se năpusti pe uşă afară. În timp ce alerga spre casă se opri brusc şi se gândi:
- Hei! Cred că sunt prea nervos. Ar trebui să mă calmez puţin. În primul rând nu am nici un prieten pe care să-l cheme Mohamed, în al doilea rând nu sunt căsătorit şi în al treilea rând nici măcar nu mă cheamă Hassan.

Ştiu că unii dintre voi ştiaţi istorioara asta, dar este SO FUCKING TRUE...

miercuri, 15 septembrie 2010

Cartea Întâia a Duhurilor

1.0 Scriu această carte pentru ca toţi să creadă şi să nu se îndoiască. Toate lucrurile s-au petrecut întocmai şi cine va adăuga sau scoate vreun cuvânt să fie blestemat pe vecie să ardă în Flacăra Care Nu Se Stinge a lui Bulzunur. Eu am văzut aceste lucruri şi acum cred, dar ferice de cel ce nu le-a văzut şi crede în ele. Eternă să fie pacea sufletului  său în Câmpiile Paşnice ale lui Walramek.
1.1 Şi în acel an a fost o invazie de mari Duhuri ce zburau pe cer şi coborau în Câmpia Interzisă unde depuneau un fel de larve necrescute şi luau larvele crescute îndeajuns pe care le duceau spre Cer.
1.2  Aveau fiecare câte patru aripi care se vedeau numai când Duhul se odihnea. Când acesta era în zbor le rotea iute deasupra capului şi ele nu se mai vedeau.
1.3 Duhul putea zbura spre toate zările, cu spatele sau cu faţa, în sus şi în jos, şi avea o pereche de mari ochi cu care putea vedea la mare depărtare.
1.4 În acea zi stăteam în Poiana Rugăciunii şi meditam la Seva Dătătoare de Viaţă ce curge prin copaci, când deasupra mea a apărut cu tunet mare un Duh. El a început să coboare iute spre mine şi mi-a luat cunoştinţa.
1.5 Când m-am trezit mi-am dat seama că eram în burta Duhului şi acesta mă ducea prin văzduh. Prin burta lui se vedeau vârfurile copacilor. Mai erau şi alţi oameni acolo care fuseseră mâncaţi şi care se agitau de colo-colo vorbind în Limbi. Am încercat să-i îmbărbătez şi să le spun să aibă credinţă dar nu m-au înţeles şi păreau foarte speriaţi. Totuşi niciunul nu părea vătămat.
            1.6 Şi am fost duşi cu toţii la Cuibul Duhurilor. Acolo am văzut duhuri de toate felurile şi mărimile şi larvele lor care erau şi ele felurite. Am văzut Duhurile Mari cum se hrăneau şi cum beau apă. Apa era adusă de un fel de larve ca nişte gândaci mari şi Duhul o bea prin antenele acestora.
1.7 Duhurile Mari se hrăneau cu oameni care erau aduşi de un alt soi de larve prin burta cărora li se vedeau feţele. Se pare că erau resemnaţi pentru că niciunul nu lupta să scape. Lucru de mirare duhul nu îi înghiţea ci ei intrau direct în burta acestuia spre veşnică digerare.
1.8 Am înţeles atunci că aceasta este şi soarta noastră cumplită, să fim hrană pentru Duhurile Mari şi multă tulburare a fost în sufletul meu, drept pentru care mi-am pierdut cunoştinţa din nou, crezând că acesta îmi va fi sfârşitul.
1.9 Când m-am trezit eram din nou în Poiana Rugăciunii şi nici o boare nu mişca  frunzele copacilor şi nici un zgomot nu tulbura pacea florilor. Am înţeles că Duhul Mic m-a dus înapoi crezând că sunt mort şi nevrând să ofenseze vreun Duh Mare dându-i să mănânce mortăciuni.
1.10 Aceasta a fost mărturia mea şi jur pe pacea sufletului meu că nu am scos sau adăugat nici o faptă. Toate lucrurile s-au petrecut întocmai şi cine va adăuga sau scoate vreun cuvânt să fie blestemat pe vecie să ardă în Flacăra Care Nu Se Stinge a lui Bulzunur.

Raport de zbor nr. 723,  Pilot John adams cod. XW678, data stelară 54-23-9764
- Am efectuat un zbor de recunoaştere în vecinătatea tribului de primitivi de langă Câmpia Minei de Uraniu. Am reperat un localnic care a intrat în panică la vederea elicopterului şi a intrat în stop cardio-respirator. L-am transportat la Aeroportul Minei pentru îngrijiri medicale, dar am reuşit resurcitarea în zbor, drept pentru care l-am adormit, i-am făcut setul standard de analize şi l-am depus în locul de preluare.

vineri, 27 august 2010

Impresii personale despre Islam


Cum încă trenez pe aici prin Maroc, fără şanse de a ma întoarce prea repede acasă, şi cum majoritatea lumii cu care am intrat în contact e musulmană, Porcuşorul Curios s-a gândit că ar fi interesant să afle câteva informaţii “de la sursă” despre religia lor, modul de a gândi, obiceiuri, tradiţii şi alte chestiuni, fără a se lăsa influenţat nici de propaganda americană “contra” nici de cea musulmană “pro”. Ceea ce o să scriu aici sunt concluzii personale, atât cât am putut eu să aflu despre, fără a ţine partea nimănui. Cred că o să fie interesant. Continuăm aici…

luni, 23 august 2010

Apneiştii


Gloata tăcută şi imobilă privea spre Marele Toboşar, care ţinea ciomagul cu cap de pluş deasupra Marii Tobe, ţinându-şi răsuflarea cu stoicism şi aşteptând semnalul eliberator. Indivizii deveneau pe rând verzi, albaştri şi violeţi, ţinându-şi răsuflarea  plini de poişenie. În spatele lor, Marele Flagelator ţinea în mână un bici lung, împodobit cu bile metalice de rulment, împletite cu grijă în pielea biciului. De fiecare dată când unul dintre enoriaşi nu se mai putea abţine şi dădea drumul aerului înmagazinat în plămâni biciul se abătea fără milă asupra spatelui său gol. Respectivul nici nu se întorcea, ci cădea la pământ într-un gest plin de umilinţă. În momentul în care mai mult de jumătate din enoriaşi dădeau drumul aerului, Marele Toboşar bătea ritmul ritual de Reluare a Respiraţiei. În acest moment credincioşii îşi recăpătau suflul, inspirând totuşi moderat. După jumătate de minut Marele Toboşar bătea ritmul de Încetare a Respiraţiei şi totul reîncepea.

Lak privea uimit tot acest ritual, neputându-şi lua ochii de la biciul Marelui Flagelator, scăpă un strigăt de uimire.  Salik, citindu-i gândurile, îl trase la o parte.
- Nu trebuie să-i deranjezi în nici un fel. Orice întrerupere poate avea urmări fatale.
- Dar ce înseamnă tot acest ritual ciudat? Şi cine sunt aceşti oameni ?
- Sunt discipoli ai Marii Religii a Apneiştilor. Ritualul la care asistăm este Rugăciunea de Seară. Există patru astfel de rugăciuni pe zi, dimineaţa, la prânz, seara şi la ora două noaptea. Toată lumea este obiligată să participe la aceste rugăciuni.
- Cine sunt indivizii cu toba şi cu biciul? Şi ce fel de rugăciune este aceasta ?
- Sunt două personaje centrale în religia lor. Cel care bate ritmul ţinerii respiraţiei şi cel care pedepseşte pe cei care nu îşi ţin destul de mult respiraţia. Aceştia sunt consideraţi cei mai păcătoşi din comunitate şi sunt pedepsiţi cu lovituri de bici.
- Dar e absurd! – strigă Salik Pentru ce acest ritual? Şi la ce foloseşte să-ţi ţii respiraţia?

Lak îi puse mâna la gură şi privi speriat în jur. Din fericire nimeni nu îi auzise.
- Să nu mai spui niciodată aşa ceva cu voce tare! Adepţii devin deosebit de violenţi dacă li se spune că religia lor nu e cea dreaptă. De cele mai multe îi omoară pe loc cu pietre pe cei care îi contestă. De fiecare dată când te afli în compania lor trebuie să respiri rar şi cât mai puţin zgmotos, altfel te percep ca pe unul care îi desconsideră, chiar îi insultă. Un Apneist va încerca, chiar în afara orelor de rugăciune, să minimizeze consumul de aer.
- Bizar. Dar de unde vine toată nebunia aceasta?
- Nu se ştie. Se spune că sunt urmaşii unei organizaţii ecologiste din mileniul trecut, de dinainte de Marea Catastrofă Ecologică. Se pare că militanţii ecologişti se adunau pentru a protesta împotriva poluării ţinându-şi răsuflarea in grup. Apoi, după Catastrofă, tot acest ritual a devenit o religie. Dar să nu spui niciodată acest lucru cu voce tare. Vei fi imediat taxat ca eretic şi omorât cu pietre.
- Şi care este versiunea lor oficială? Şi la ce se închină de fapt? Se ghidează după ce norme ?
- Ei bine, zeitatea lor supremă este Scafandrul Sfânt, al cărui profet este Ronnie James Dio. Gurile rele spun că acesta ar fi fost un fel de cântăreţ obscur din mileniul trecut, dar apneiştii îl venerează ca pe un profet. Rugăciunea lor de bază este "Holy Diver" – Scafandrul Sfânt, pe care oricine o învaţă din fragedă pruncie. Se spune că aceste versete sunt profetice şi profeţesc Marea Venire a Scafandrului Sfânt, care va veni la Sfârşitul Timpurilor în costum de scufundare, călare pe un Tigru Alb. Atunci tot aerul de pe planetă va dispărea instant, doar cei antrenaţi prealabil putând rezista un timp suficient. Toţi oamenii vor muri sufocaţi în afară de apneişti, care vor fi luaţi în ultima clipă împreună cu Scafandrul Sfânt pe tigrul său alb şi duşi în WaterHalla, Raiul apneiştilor.
- Un scafandru călare pe un tigru ? Asta este curată nebunie.
- Se prea poate, nimeni nu ştie adevărul. Arhivele au fost distruse după Catastrofă şi nimeni nu mai poate spune care a fost religia adevărată Înainte. De fapt mai există o carte sfântă, Ghidul Scufundătorului, pe care toţi Apneiştii îl învaţă pe de rost. Există odată pe săptămână Ritualul Scufundării şin care toată lumea merge la Râul Sfânt şi....
- Şi care este ideea cu Tigrul Alb?
- Textele antice sunt destul de imprecise. Singura referire la tigrul alb se află în versetele din Holy Diver. Acolo Scafandrul Sfânt călăreşte un tigru, despre care se ştie că este curat, de acolo şi ideea de alb... de fapt anual există Ritualul Încălecării, în care cei mai curajoşi dintre apneişti fac rodeo în costum de scafandru pe un tigru. Cei care mor sunt consideraţi păcătoşi, iar trupurile lor sunt aruncate la peşti piranha, în semn de supremă umilire. Cei care supravieţiuesc nesfâşiaţi de tigru sunt trataţi cu onoruri şi promovaţi în grad în cadrul ordinului.

O tăcere grea se aşternu. Lak nu-şi revenea din uimire. Salik îl luă de braţ şi îi spuse:
- Hai să mergem. Nu suntem în siguranţă aici.
Lak se lăsă purtat fără un cuvânt. Totul părea ireal, în lumina tot mai slabă a amurgului. Pe măsură ce se îndepărtau, loviturile de bici şi toba se auzeau tot mai slab. Lui Lak i se păru că norii aveau forma unui scafandru călare pe un tigru. Dar, bineînţeles, era doar o iluzie.

miercuri, 11 august 2010

Scurt eseu despre căcat


Este un fapt ştiut că toată lumea se cacă. De fapt orice vietate de pe pământ se cacă. Capre negre, viezuri, viermi laţi, insecte… toată gama de vieţuitoare îşi elimină scursurile intestinale într-un fel sau altul. Clasicul proces de transformare al substanţelor utile în energie + căcat. Pe măsură ce bolul alimentar pleacă din stomac şi înaintează victorios spre găoază îşi pierde din calităţile nutritive şi se transformă în căcat. Procentul de căcat din respectivul bol creşte direct proporţional cu distanţa parcursă în intestinul subţire.

Odată cu intrarea în intestinul gros lucrurile se îngroaşă. Aici putem vorbi despre căcatul propriu-zis, moment în care toţi nutrienţii au fost absorbiţi. Tot felul de bacterii descompun pentru o ultimă dată bolul de căcat, absorbind apa şi ce-a mai rămas util pe acolo, dac-o mai fi rămas ceva. Astfel, continuându-şi gloriosul drum spre lumină, fostul bol alimentar îşi pierde şi ultima fărâmă de substanţă utilă, transformându-se în final în ceea ce şi trebuie să fie de fapt: căcat.

Ei bine, dragii mei, substanţa rezultată, numită de unii zeama curului, cu toate proprietăţile sale fizice cum ar fi culoare, miros, gust, cât şi chimice cum ar fi toxicitatea extremă şi aciditatea se numeşte într-o firmă Human Ressources.

marți, 29 iunie 2010

Într-o zi…

…omul, simţindu-se puternic şi atoateştiutor, a venit la Dumnezeu şi i-a spus:

Continuarea aici

joi, 24 iunie 2010

Futaiul à la marocaine. Studiu matematic


În fascinantul episod de azi voi continua fascinanta incursiune în fascinanta societate marocană şi în fascinantele lor principii de viaţă.  Asta pentru că am aflat de curând cum se fut marocancele cu marocanii înainte de nuntă. Şi apoi voi demonstra matematic de ce e atâta tristeţe pe aici. Dar înainte de asta, ca în orice chestie matematică, să începem cu definirea termenilor:

Definiţia1:  Se numeşte curvă o femeie care s-a culcat în toată viaţa ei pre-mariaj cu mai mult de n bărbaţi, până la m ani, unde m şi n sunt numere naturale şi sunt lăsate la bunul plac al societăţii în care femeia respectivă îşi târăşte existenţa.

Cred că asta e cea mai bună definiţie ever dată acestui termen, care scapă oricărei alte definiţii neparametrabile. Am parametrat şi în funcţie de vârstă, pentru că nu e totuna să te fi futut cu 20 de masculi până la 17 ani sau până la 40.

Acuma vine problema cu numerele n şi m, care diferă dramatic de la ţară la ţară. Dacă pe la noi n se învârte pe la 10 cred, după ultimele (mele) studii pentru să zicem m=20, în Africa neagră sau Brazilia trece lejer de 20, ei bine dragilor şi dragelor, în Maroc este ZERO. Un zero mare şi barat. Asta nedepinzând de vârstă, carevasăzică pentru oricare m.

Aici virginitatea e ridicată la rang de virtute, iar o fată care a avut ghinionul să o muşte şi să se lase “păcălită” nu prea mai are viaţă bună. În sensul că o să rămână forever nemăritată, pentru că puleţii ăştia de masculi ordinari de aici caută să vadă sânge în noaptea nunţii, ca la noi acum 100 de ani când era musai să scoţi cearşaful afară după consunarea actului, chiar dacă era pătat cu sânge de găină nefericită. Pe de o parte. Pe de altă parte însă, scopul lor în viaţă e exact scopul oricărui mascul de pe lumea asta: să se fută cu cât mai multe femele şi să fie macho ză best of all. Şi aici apare contradicţia. Cum să faci tu ca mascul feroce să convingi cât mai multe să se fută cu tine, dar în acelaşi timp să rămână pure şi inocente? Ei bine, geniul marocan a lovit şi în acest domeniu. S-a inventat futaiul à la marocaine. Futaiul à la marocaine este tot un fel de futai ca pe la noi, în care fata este lărgită, dar rămâne cinstită.

Metodă: Ai nevoie de un marocan, de o marocană, un deget şi de un marker. Plus de accesoriile normale aferente unei partide de futai. Se ia fata şi se calculează limită când degetul intră în gaură, când degetul tinde la himen. După care se scoate degetul, se pune pe lângă mataroanga marocană în erecţie şi se trage un semn cu markerul. După care se fut “normal”, dar se are mare grijă ca funcţia să nu-şi depăşească limita. În cazul nefericit în care această nefericire se întâmplă, marocanul are trei variante:
Varianta 1: O ia de nevastă şî tace mâlc spunând că a dezvirginat-o în noaptea nunţii.
Varianta 2: Intră în faza de negare, caz în care va risca să-i cunoască pe fraţii ei Ali, Mohamed şi Hassan, plus Abdel care abia aşteaptă să iasă din puşcărie ca să intre în noul fan-club. Asta pentru un tete-a-tete cu strigături.
Varianta 3: Dispare, în cazul in care a fost destul de deştept să nu spună unde poate fi găsit, caz nasol pentru fată, pentru că va rămâne nemăritată forever, singura ei şansă fiind un european sau un bordel. Asta în cazul în care nu află tac-tu sau fraţii tăi, caz în care nu vreau să-mi imaginez scandalul şi consecinţele.

În pula mea, cred că aş face o grămadă de bani pe aici vânzând distantiere din cauciuc reglabile pentru penişi marocani. Pe onoarea mea. Pe care să le brevetez şi să le vând la preţuri absurde. Să fută şi ei fără grijă că se depăşeşte limita funcţiei. Aţi zice că oamenii şi-au rezolvat problema, împăcându-l şi pe Mahomed, şi pe părinţi, şi pe fată şi pe mascul ( pe ăsta din urmă într-o oarecare măsură, dar dă-i in pula mea că-s obişnuiţi ). Dar nu, că aici apare o altă problemă, care îmi dă peste cap tot sistemul de înţelegere al unei chestii. Să vă explic:

Vine un mascul din ăsta colorat şi dat cu gel şi prosteşte o fată inocentă că vrea s-o ia de nevastă. Că aşa sunt ele, vor direct să fie luate de nevastă, ca să se fută şi ele liber şi să scape de părinţi. Deci carevasăzică puletele le minte, le vrăjeşte, le scoate în oraş, pula mea, nu ştiu ce le mai face. Apoi vine inevitabil momentul fututului à la marocaine. Într-un număr oarecare de şedinţe. După care masculul penal, tuciuriu şi dat cu gel se întreabă: “băi, fata asta e virgină, că am testat eu, DAR, cu câţi s-o mai fi futut à la marocaine style înaintea mea? Sigur e o curvă ordinară. Şi pac! O lasă.”

Na, aflând faza asta am rămas un pic prost. Sper să-mi revin şi să nu fie o chestie permanentă.  Din toate aceste chestii însă, mi-am dat seama că aici e cam nasol să fii fată. Pe de o parte vrei să te fuţi, pe de altă parte nu prea poţi, sau dacă poţi stai tot timpul stresată, şi pula mea, unde mai e plăcerea dacă stai stresat? Şi acum o să vă demonstrez matematic de ce o fată pe aici, orice ar face, nu poate să câştige. După părerea mea e cea mai tare chestie pe care am scos-o de când am căcatul ăsta de blog. Şi normal, dacă mi-au trebuit două săptămâni să mă gândesc la ea. Hai să analizăm următorul grafic:

Observăm în acest grafic mai multe puncte critice pentru fiecare sex ( 1,2 şi 3 ) cu explicaţiile pe grafic. Pentru astea nu mai bat apa în piuă. Mai observăm însă două lucruri interesante :
- Graficul masculului european seamănă întrucâtva cu cel al masculului marocan, cu excepţia modului de futai specific culturii proprii, şi al punctelor aşa numite "critice"
- Graficul femelei marocane stă foarte mult în punctele inferioare ( plimbat, uitat la stele ) şi trece foarte repede în punctele superioare ( mariaj ).
-  Din suprapunerea celor trei grafice rezultă ce am vrut să demonstrez: o femeie marocană are foarte mici şanse cu oricare tip de bărbat, pentru că graficele nu se intersectează mai deloc în aceeaşi unitate de timp. Tragic…

duminică, 6 iunie 2010

Să mă cac

Să mă cac pe ţara asta împuţită în care am ajuns. Şi pe 80% din locuitorii  ei. Şi chiar mă bucuram că de data asta e o ţară cât de cât civilizată, vezi doamne, nu chiar curu’ Africii ca data trecută.  Că de, când zici Maroc te gândeşti, nu-i aşa, la plaje însorite, bazaruri pitoreşti, Casablanca, Tanger, chestiuni romantice şi turistice, nu? Sahara, muntele Atlas, Mediterana, Atlantic...oameni prietenoşi, ţară aproape occidentală, mentalitate sănătoasă...

O pulă! O pulă imensă, flască, hâdă şi plină de bube. Atât. O pulă greţoasă care atârnă flasc şi bălăbăneşte fără rost din stânga în dreapta, abia mai îndeplinindu-şi funcţia de pişătoare. O pulă pe care o iei în cur în fiecare zi din momentul în care ieşi pe stradă.

Să mă cac pe toţi care şi-au luat carnetul aici pe şpagă ( că, nu-i aşa, nu ai cum să-l iei fără şpagă ) şi au ieşit toţi deodată la plimbare pe stradă. Care habar n-au să conducă, dar taie calea, fac raliuri, nu lasă niciodată pe nimeni să treacă, fie că e pieton, mâţă sau altă maşină.

Să mă cac pe poliţaii asudaţi care sunt peste tot dar nu au nici cea mai mică utilitate în afară de a decora vag intersecţiile, şi care doar stau lipiţi de câte un radar primitiv şi încasează şpaga.

Să mă cac pe toţi ne-mâncătorii ăştia de porc, că vezi doamne, porcu’ ar fi un animal murdar. Muie băi. La toţi, muie cu o pulă răsucită de porc care a futut în cur un poliţai marocan. Sunteţi mai mizerabili de 1000 de ori decât porcii. Aici carne refrigerată găseşti doar în super marketuri, în rest stă pe tejghele în plin soare şi voi alungaţi alene muştele de pe ea cu un pămătuf de pene. Lângă grămada de gunoi.

Să mă cac pe pudoarea voastră falsă de naţie de muişti, care până şi duşul îl faceţi  cu chiloţii murdari pe voi, după care spălaţi şi chiloţii şi pula cu acelaşi săpun care a văzut toate pulile din sala respectivă, doar pentru a nu “insulta virilitatea celorlalţi”.

Să mă cac pe ipocrizia voastră aşa zis religioasă. N-aţi da o cameră la hotel unui cuplu necăsătorit, dar e perfect în regulă dacă respectivii iau două camere separate. Doar pică banu’, şi ei sigur nu se duc noaptea unu’ la altu’ să se fută. Sau nu-i vede Allah.

Să mă cac pe falsa ta amabilitate, marocan împuţit, cu care vii la mine pe stradă, te faci că mă cunoşti, mă întrebi de sănătate, că ce-mi mai face tata, mama şi fraţii, apoi candid îmi ceri bani pentru nu ştiu ce rudă din spital. Muie şi idioţilor care muşcă, deşi nu cred că există aşa proşti pe lume.

Să mă cac intens şi pe toţi vânzătorii care îţi trag ţepe, că, nu-i aşa, eşti european plin de bani, care îţi dau rest calculat ‘à la marocaine’ dacă nu eşti atent. Toţi şoferii de taxi hoţi care îţi adaugă ceva între 50 şi 100% pe o cursă doar pentru că e seara. Dar nu la toţi e seară.

Să mă cac pe toţi cocălarii traşi la cămaşă şi daţi cu gel care stau în cafenele dis-de-dimineaţă cu faţa la strasse şi se holbează în grup la tine, bodogănind ceva în limba asta imposibilă.

Să mă cac pe toţi părinţii idioţi care, în numele lui Allah şi al unei religii prost înţelese, îşi păzesc fetele mai ceva ca noi butelia pe vremea lu’ Ceaşcă şi nu le lasă să iasă seara după 9, dar vor să le mărite. Cu cine, nu ştiu, dacă nu ies în lume. Nici măcar nu se agită să le găsească soţi, dar nici nu le lasă să-şi caute singure. În ţara asta de ciudaţi nu e deloc de mirare să găseşti virgine la 30 de ani, care îşi aşteaptă încă prinţul tuciuriu pe cal alb. Şi care mai sunt şi mândre de chestia asta. Sau prinţul spaniol ori francez, care să le scoată din căcatul ăsta şi să le ducă într-o ţară normală. Muie ipocriţilor. Asta nu mai are nimic de-a face cu religia. Nici cu a mea, cu care ziceţi că n-aveţi nimic, nici cu a voastră, pe care nici măcar n-o înţelegeţi. Are de-a face cu creierele voastre de bibilică.

Să mă cac vârtos şi pe perioada care o să înceapă din 11 august şi o să ţină cam o lună şi care se cheamă Ramadan. În care voi ţineţi toată ziua un fel de post negru, dar din ăla negru-negru, de nici apă nu beţi pe căldurile alea infernale. Iar după lăsatul întunericului băgaţi în voi ca disperaţii. Şi n-aş avea nimic cu asta. Din partea mea postiţi până crăpaţi toţi, dar ce vină am eu să nu găsesc nici o mâncătorie deschisă? Să nu pot măcar să beau un gât de apă pe stradă că se uită strâmb ţiganul marocan la mine, că, vezi doamne, nu-i respect alegerea. Să trebuiască să mă ascund prin colţuri ca să beau o cafea şi să înfulec rapid un sandviş?

Să mă cac şi pe vânzătorii de haşiş care, după ce că ţi-l dau şi de trei ori mai scump ca unui băştinos, îţi mai vând şi căcat uscat, ciocolată sau te mai cruceşti ce. Zgârciţilor, la voi creşte peste tot, e ţara lui. Fiţi măcar cu bucă şi vindeţi din ăla adevărat, şi aşa îl plătesc cât nu face. N-o să sărăciţi, vă asigur eu.

A, da, şi să mă cac pe toţi bucătarii mizerabili şi pe toţi ţinătorii de mâncătorii care spală tacâmurile şi paharele NU. Chiar în restaurante. Sunteţi o naţie de împuţiti, am mai zis-o. Curăţenia la voi e ceva opţional. Mă mir că nu m-am îmbolnăvit încă de-o lună de când sunt aici. Dacă scap în lunile astea cât mai am de stat, o să am cel mai tare sistem imunitar din lume, fără să beau Actimel sau să mănânc usturoi.

Oh doamne, ce dor mi-e de Coasta de Fildeş. De 1000 de ori aş prefera să mă duc acolo, unde oamenii chiar dacă au mult mai puţine decât voi, măcar sunt normali la cap şi ştiu să-şi trăiască viaţa. Asta chiar dacă 50% sunt musulmani. Starea unei ţări n-are nimic de-a face cu religia, ci cu creierul. Pe care voi îl aveţi atrofiat.

Muie Maroc.

marți, 1 iunie 2010

Din predica unui preot puţin afumat


Părintele păşi spre amvon împleticindu-se vag. În biserică se auzi o rumoare surdă, urmată de câteva râsete înfundate. O voce murmură în surdină: “să-mi trag una, iar e afumat părintele.”
Preotul luă cuvântul:

Era o nuntă în Galileea, la care fusese Iisus invitat, împreună cu mama sa. La un moment dat s-a terminat vinul. Gazda a venit la Iisus şi l-a întrebat:
- S-a terminat vinul, ce să facem?
La care Iisus a spus:
- Şi ce-mi spuneţi mie? Mergeţi şi cumpăraţi de la crama din colţ.
La care gazda disperată începu să plângă:
- Învăţătorule, ai milă de mine. Ştii prea bine că la crama din colţ vinde doar o poşircă ordinară, ‘tu-l în limbă de evreu zgârcit. După ce le-am dat vin bun de acu’ doi ani o să mă omoare cu pietre dacă le dau să bea chestie din aia insipidă. Deja sunt aproape toţi beţi şi devin nervoşi. Salveaza-mă, Învăţătorule, am citit eu pe undeva că tu ştii să faci chestii.

Iisus oftă în barbă: “Gaşcă de alcoolici prea puţin credincioşi. Doar la băut şi la linşat vă stă capul.”
- Prea bine, aduceţi-mi şase vase pline cu apă.
Şi ei aşa au făcut. Iisus şi-a întins mâinile deasupra lor şi apa s-a transformat brusc în vin. Şi nuntaşii au fost fericiţi şi din ce în ce mai beţi. Gazda a venit spre Iisus plină de mulţumire şi i-a spus :
- Învăţătorule, mi-ai salvat pielea. Nu ştiu cum dracu’ ai făcut asta, dar eşti într-adevăr bun. Ştii cumva să faci şi bere şi ţuică?
La care Iisus i-a răspuns grav:
- Nu!

Deodată a apărut în fugă o femeie fugărită de un grup de indivizi furioşi care voiau s-o ucidă cu pietre. Ea s-a refugiat în spatele lui Iisus. Acesta i-a întrebat:
- Care-i faza?
- Învăţătorule, femeia aceasta este o curvă dată dracului. Legea cere s-o omorâm cu pietre. Ce sugerezi tu fin să facem cu ea?
- Fraţilor, dar e plin de curve pe aici, şi n-am auzit de vreuna care să fie omorâtă cu pietre.
- Da, dar asta nu e o curvă normală. E o curvă a dracului, din alea care se fut cu toţi, numai cu noi nu. Şi trage ţepe, zice o oră şi dă ceasul înainte.
La care Iisus se întoarse cu o faţă mustrătoare spre femeie şi o întrebă:
- Femeie, deci aşa faci tu cu clienţii?
- Iertare, Învăţătorule, recunosc. Dar doar cu ăia mitocani şi care put a oaie. Eu sunt romancă şi îmi place curăţenia, dar galileenii ăştia nu se spală cu săptămânile. Mai aleg şi eu...

La care Iisus se întoarse spre gloată şi spuse:
- Femeia aceasta într-adevăr a păcătuit faţă de onorabila clientelă. Dar răzbunarea este a mea! O voi tăia cu fierăstrăul în faţa voastră ( aici făcu un semn discret cu ochiul spre femeie ). Aduceţi-mi on fierăstrău, o ladă şi un cearşaf. Şi ei aşa au făcut.
Iisus băgă femeia în ladă, puse cearşaful deasupra şi începu să taie de la mijloc. Nişte urlete înfiorătoare se auziră şi totul se umplu de sânge. Mulţimea aplauda în culmea extazului. După care oamenii plecară la casele lor beţi de vin şi de fericire. Fusese o nuntă reuşită.
Iisus ridică cearşaful, deschise lada şi scoase de acolo femeia nevătămată. Gazda, ucenicii şi slugile de la bucătărie erau uimiţi. Iisus spuse către femeie:
- De azi înainte te vei numi Bloody Mary.
- De ce Bloody şi de ce Mary – întrebară toţi ?
- Pur şi simplu e un nume bun pentru o asistentă – zise Iisus cu înţelepciune. Oricum aveam nevoie de una. Şi aşa a fost.

Gazda îi spuse plină de veneraţie:
- Învăţătorule, eşti într-adevăr bun. N-ar trebui să-ţi pierzi timpul prin satele astea amărâte din Galileea. Ar trebui să te duci la Ierusalim, acolo is the big shit. Sunt sigur că o să dai lovitura cea mare.
- Hmmm, Ierusalim zici? N-ar fi o idee rea.
- Da, acolo sunt toate starurile. Am auzit că au chiar şi un deal al celebrităţilor. Acolo le ridică tuturor statui.
La care Iisus a zis grav:
- Bună idee. Şi aşa a fost.

Aparent însă băştinoşii din Ierusalim nu au apreciat …

marți, 25 mai 2010

Trucuri feminine


- Fatahhh, io trebe neapărat să-ţ mărturisesc ceva.
- Ce-ai păţit fatahhh ?
- Băi, mie masculii ăştia nu-mi prea place.
- Păi cum aşa fatahhh ?
- Se gândesc numa la sex. Toată ziua s-ar acupla. Nu tu tandreţuri, nu tu un preludiu acolo...vor numa s-o bage, toată ziua.
- Păi şi ce-ai vrea şi tu acuma? Îs nişte finţe retarde şi imbecile. Atâta poate, atâta vrea, atâta gândeşte. Ei. Masculii carevasăzică.
- Şi auzi, mai e o chestie care nu-mi place.
- Care fatah?
- Păi ei te fute, nu zic, e fain, da’ după aia te lasă gravidă şi pleacă. Nici nu te mai cunoaşte. Mie mi s-a întâmplat deja de doişpe ori. Şi de fiecare dată zice că o să stea lângă tine când…. Dar nu face. Şi aşa de tare mă doare de fiecare dată când....
- Haha, păi vezi dacă eşti proastă? Mie numai de două!
- Minţi mah! Cum numa de două ?
- Nu mint mah, să mi se usuce mie dacă te mint!
- Păi cum faci fatah să nu rămâi borţoasă ?
- Fi antenă aici. Iei masculul, îl prosteşti bine, da’ auzi…bine-bine. Te dai pe lângă el, apoi îl respingi, iar îl încălzeşti....de obicei chestia asta îi înebuneşte şi nu mai judecă limpede.
- Aşa, şi dup’aia ?
- Când e hiper-excitat, dar nu mai speră să şi-o pună, te duci brusc spre el şi ridici codiţa.
- Aşa, şi ?
- Masculul nu mai gândeşte clar şi se repede să-şi bage mataroanga la tine în fofoloancă.
- Păi şi ce ai rezolvat? Şi-o bagă, dă de două ori din cur şi tu rămâi iar gravidă ca proasta.
- Nu făăă, tocmai aici e şpilu’. Vezi dacă eşti proastă şi nu mă asculţi ?
- Bine făăă, las’ că eşti tu deşteaptă. Hai zi mai departe.
- Ştii mişcarea aia din cur în sus şi în jos? Ca atunci când te spargi în figuri pe manele de manele ?
- Da făăă, ce întrebare! Toate fetele o ştie.
- Păi o faci în sensu’ în faţă, ca atunci când bagi fofoloanca la interval şi sare tot clubu’ cu loz fără număr. Da’ tre să te sincronizezi bine, ca prostu’ să nu observe.
- Stai că nu mă prind. Si cu ce mă ajută treaba asta ?
- Băi, da proastă eşti fă. Păi cum nu pricepi aşa o chestiune elementară? Aşa ţi-o bagă în cur!
- Ahaaa... şi nu mai rămân gravidă! Genial! Da’ auzi, masculu’ nu se prinde?
- Nu se prinde făă, ţi-am zis că e prea proşti. Şi când e excitaţi e şi mai proşti. Ei îşi bagă chestia în orice are gaură. Am văzut odată unu’ care a rămas înţepenit într-o scorbură de palmier.
- Auzi, da’ mie nu prea îmi place în cur.
- Asta e treaba ta. Da’ cred că e mai bine decât să rămâi iar gravidă.
- Ahaaa. Băi fatahhh, eşti bună. Mă duc să le zic şi la Lizuca şi Frusinica. Hai pa.
- Hai pa.

Restul istorisirii se cunoaşte. De la Lizuca şi Frusinica au aflat de noua tehnică toate prietenele de la coafor, cele din clubul de telenovele şi toate piţipoancele maneliste din Mall. Toate erau fericite şi mulţumite că nu mai trebuie să rămână gravide şi să depună ouă, chestie care era peste măsură de neplăcută şi de dureroasă, mai ales că nu se auzise în toată istoria de 65 de milioane de ani ca vreun mascul să stea lângă o femelă în acele momente delicate. Şi uite aşa, în 150 de ani au dispărut dinozaurii.

A, şi chestia cu meteoritul care ar fi distrus specia este probabil o invenţie a vreunui mascul care a vrut să mai spele din ruşinea rasei.

joi, 20 mai 2010

Târgul de arme ecologice


Bine aţi venit la târgul de armament de anul acesta – urla prezentatorul din toţi rărunchii.  Târgul de anul acesta se prezintă sub semnul e-co-lo-giei şi a respectului faţă de mediul înconjurător.
Mă plimb fascinat printre standurile care de care mai colorate şi mai frumos aranjate.  Hostess-e super sexy te îmbie cu ultimele creaţii în materie de armament.

- Poftiţi, domnule, vizitaţi noul stand de mine anti-personal. Complet ecologice.
- Poftim? Mine anti-personal? Cum vine aia ecologice ?
- Este simplu dragă domnule. Vechile mine, prin explozia violentă poluau aerul  şi distrugeau vegetaţia. Inovaţia constă în faptul că nu mai folosim decât o cantitate infimă de explozibil, combinat cu un cartuş de aer comprimat. Acesta proiectează în jur o mulţime de particule ascuţite şi impregnate cu o otravă care ucide instant şi eficient, fără a polua mediul. Opţional se poate adăuga în cartuş un recipient seminţe de gazon, plus un îngrăşământ care să re-fertilizeze mica zonă afectată.

Ridic din sprâncene a mirare şi mă îndrept spre un alt stand, străjuit de două dudui sexy şi surâzătoare.
- Voi ce vindeţi aici ?
- Rachete ecologice, dragă domnule. Rachete sol-aer ecologice.
- Aha, înţeleg, şi cum vine asta ?
- S-a plecat de la ideea că avioanele poluează, distrugând stratul de ozon. Această rachetă, cu un consum redus de combustibil şi cu catalizator euro 5, se ţine după avion şi absoarbe gazul ars, filtrându-l prin acelaşi catalizator revoluţionar care produce ozon. Un microcip calculează în timp real consumul propriu de combustibil, cât şi cantitatea de ozon produsă, incluzând gazul ars din explozie, întârziind-o pe aceasta până în momentul în care valorile sunt egale. Deci poluare zero.

Ridic din sprâncene şi mai mirat, îndreptându-mă spre alt stand.
- Poftiţi pe aici domnule, vă prezentăm ultimul răcnet în materie de proiectile anti-tanc. Total ecologice. Emisie zero de dioxid de carbon.
- Cum aşa? Şi explozia ?
- Am rezolvat această problemă într-un mod ingenios. Proiectilul are două etaje, primul percutează la atingerea blindajului şi acoperă tancul cu un strat special şi impermeabil de gel. Al doilea penetrează blindajul şi explodează cu mică putere în interior,  arzând tot oxigenul. Datorită gelului care acoperă tancul în mod etanş, oxigenul de afară nu intră, făcând echipajul să se sufoce în mod curat şi ecologic.
Ies de la târgul de arme ecologice plin de speranţă. În sfârşit, un război curat, fără emisii nocive. Cred că totuşi mai există o speranţă pentru planeta noastră.