marți, 28 aprilie 2009

Amsterdam Erotic Live Show – Episodul 1. Restaurantul.

Amsterdam. Legendarul oraş unde totul este permis. Cafenele unde poţi fuma haşiş, marihuana şi alte drăcovenii în mod legal. Vitrine de unde fete de toate naţiile te cheamă să petreci un timp după perdea cu ele. La fiecare colţ negri care te îmbie semidiscret "coca, coca sir ? ".... not for me.


Live show. Auzisem de mult de chestia asta. Program “artistic” în care poţi vedea oameni care şi-o trag live pe scenă. Hm, asta ar putea fi interesant. Mirobolant. Un show din care poţi învăţa chestii pe care nu le-ai mai văzut niciodată. După care universul tău sexual se va lărgi în mod incredibil. Cel puţin aşa încerca să mă convingă tipul care vindea bilete. Cum că ar fi păcat să pleci din Amsterdam fără să vezi aşa ceva. Tentant….


Nu am să povestesc ce s-a întâmplat acolo pentru că aş fi plictisitor de-a dreptul. După vizionarea acelui show mi-am dat seama în sfârşit ce lipseşte din Amsterdam. Imaginaţia. Şi cum eu am imaginaţie din plin, am să vă povestesc cum aş regiza eu aşa un "spectacol".


Se ridică cortina. Scena e iluminată difuz. În fundal se zăreşte o pictură naivă cu nişte centauri cu pla sculată care fugăresc nişte nimfe speriate. Pe scenă, la distanţă de aproximativ un metru se află două scaune fără spătar. Un covor pufos şi cam murdar acoperă jumătate de sală. Ceva mai încolo se găseşte o găleată de tablă plină cu ceva ce pare să fie apă.


Într-un colţ se află o masă la care stă un tip scheletic, chel şi cu o mustaţă imensă. E desculţ, poartă nişte pantaloni rupţi şi un maieu soios. În faţă are o halbă de bere, o farfurie plină cu felii imense de jambon şi o pâine ruptă în două. Într-un colţ al mesei arde o lumânare groasă care dă un fum înecăcios. Tipul încearcă să cânte la muzicuţă, obsesiv, aceleaşi patru-cinci note. Nu reuşeşte, falsează, încearcă încă odată şi încă odată, se enervează, mai ia o gură de bere, apoi încearcă din nou. Berea i se prelinge pe mustaţă, apoi pe maieu.


Apar pe scenă două negrese imense, imbrăcate în rochiţe scurte roşii, cu urechi de iepure, tot roşii. Ambele poartă pantofi cu toc incredibil de înalt, tot roşii, care le dau un mers caraghios şi împleticit. Ai zice că ambele o să cadă dintr-o clipă în alta şi o să îşi luxeze gleznele într-un mod oribil. Una din ele duce pe umăr un cârnat din acela cu segmente, de aproximativ un metru şi jumătate. Cealaltă duce de lesă un bulldog gras care lasă bale. Buldogul trage bezmetic în toate direcţiile, căutând în scopuri evidente ceva ce ar semăna a copac.


Gloata din sală aplaudă răzleţ, se aud câteva râsete înfundate. Negresa cu cârnatul se aşează pe un scaun şi începe să îl ruleze după cot, ca şi cum ai rula o frânghie. Cealaltă leagă câinele de piciorul mesei unde tipul scheletic falsează imperturbabil, apoi se aşează pe celălalt scaun. Se apleacă cu greu, ia capătul cârnatului care atârnă şi începe să şi-l îndese între picioare. Un segment, două segmente… Parcă ar fi goală pe dinăuntru. Cealaltă negresă face la fel, parcă ar fi un concurs cine îndeasă cele mai mult cârnat în ea. Sala a amuţit.


Câinele chelălăie şi trage bezmetic de piciorul mesei, vărsând berea în poala individului, care înjură şi îi trage un picior în coaie. Câinele urlă, se întoarce şi îl prinde de pantaloni. Tipul încearcă să se elibereze, lesa se întinde la maxim, câinele mârâie şi trage în sens opus.Tipul înjură şi incearcă să-l lovească cu celălalt picior. Se dezechilibrează şi cade pe spate. Câinele l-a prins acum de picior. Si mârâie întărâtat. Individul se zbate disperat să scape, dar evident că nu are nici o şansă. Lesa se întinde la maxim....


Negresele au terminat de introdus cârnatul, apoi cu o graţie incredibilă se lasă pe spate proptindu-şi tălpile fiecare de tălpile celeilalte. Dacă nu ar fi cârnatul ar cădea pe spate. Cu mâinile gestuculează complicat, ca şi cum ar vrea să se unduiască după o muzică imaginară. Publicul râde dement.


Chelul mustăcios încă se luptă cu câinele care nu vrea cu nici un chip sa-i dea drumul de picior. Masa se răstoarnă, lumânarea cade pe covor şi continuă să ardă, aprinzându-l. Câinele scapă. Tipul se eliberează, se ridică şi începe să fugă în jurul mesei şi al focului, cu câinele după el. Negresă care îl adusese strigă la el pe un ton surprinzător ascuţit :

- Angel, fii cuminte !


Câinele îl muşcă pe individ de cur, apoi se întoarce cu faţa spre stăpâna lui, dând din coadă mulţumit. În sală deja pluteşte un fum gros, iar publicul tuşeşte. Tipul se ridică, ia găleata cu apă şi stinge focul. Angel dă din coadă şi sare muşcând cârnatul la mijloc. Negresele cad pe spate în aplauzele publicului. Câinele trage de un capăt al cârnatului înfipt într-una din negrese. Individul chel şi mustăcios a venit şi el în patru labe şi trage de cârnatul celeilalte negrese. Ambele gem ca şi cum ar fi intrat dracii în ele.


Ambii cârnaţi au ieşit. Negresele se aşeazâ în patru labe una lângă alta, luând fiecare în gură câte un capăt din cârnatul rupt. Câinele trece în faţa lor, cu spatele la ele, şi luând în gură celelalte capete ale ambilor cârnaţi începe să le tragă spre culise. Tipele merg în patru labe urmându-l şi unduind languros din buci. Mustăciosul a recuperat de pe jos două felii imense de jambon cu care le bate peste cur. Mulţimea e în delir. Cade cortina, în timp ce din culise se aude Marşul Victoriei din opera Aida de Verdi.


Va urma

marți, 21 aprilie 2009

Alegorie

Noaptea e lăptoasă. În Univers pluteşte o lumină ciudată, amestecată cu praf de stele şi cu sunete îndepărtate şi difuze. Un concert misterios de voci îmi şopteşte calea pe care s-o urmez în timp ce eu navighez printre galaxii, lăsând praf de stele în urmă. Macrocosmosul şi-a turnat puterile în mine, cavaler rătăcitor pe Calea Lactee, plecat într-un lung pelerinaj spre marginile Universului. Lumina duşmănoasă e de ceva vreme acolo, deasupra capului meu, deşi am de mii de ori viteza luminii şi nu ar trebui să mă poată urmări. Mă mişc pe o spirală largă de mii de ani-lumină, pe care o parcurg într-o clipire de ochi, tot mai repede. O simt acolo, tăcută, ameninţătoare, intangibilă.


Trebuie să scap de ea. Fac un balet complicat, strivind lumi, sprijinindu-mă pe planete efemere, pe sori care se rostogolesc de sub piciorul meu, pe sisteme solare care scârţâie sub greutatea mea. Lumina fuge, dar sceptrul meu este cât axa Galaxiei; mă întind după ea şi o lovesc cu sete. Nu are scăpare, se sparge în miliarde de stele şi sângerează cu un sânge intunecat şi spumos, înecând lumi şi mânjindu-mă şi pe mine cu acea sevă întinată de păcate.


Apoi O văd. Hâdă, cu ochii imenşi, cu pletele ca nişte şerpi lungi precum filamentele de galaxii. Se ascundea în lumină. Mă fixează cu o privire duşmănoasă, gata de atac. Acum ştiu, e menirea mea de o veşnicie să lupt cu această vrăjitoare cosmică, Cea care a prins în mrejele ei o infinitate de Universuri. Ii adresez provocarea la luptă şi fac o piruetă indrăzneaţă incercând s-o lovesc cu sceptrul. Vrăjitoarea se fereşte de mine, ştie că sunt prea puternic. Va apela la unul din trucurile ei murdare, evitând lupta directă. Îi cunosc foarte bine tactica şi sunt gata să ripostez.


Din umbră iese o armată de câini cosmici turbaţi. Nu au păr, zgărzile sunt formate din sori şi ochii lor emană ură. Se târăsc din întuneric la picioarele mele, mă înlănţuie cu tentaculele lor imense, mă doboară, mă înfrâng, mă lovesc cu labele lor cât planetele. Lumea se invârteşte in jurul meu, stelele pălesc, viteza creşte ameţitor, întunericul mă înconjoară. Sunt târât spre capătul Universului, spre locul acela în care insăşi noţiunile de spaţiu şi de timp încetează să mai existe. Voi fi înlănţuit probabil pe vecie pentru curajul de a mă ridica precum Prometeu şi de a sfida Întunericul. Acesta mă va învălui etern, la marginea unei mări de negură, într-un mormânt fără fund….


O luminiţă se mişcă la marginea Universului. Intâi imperceptibilă, ca o părere, apoi tot mai concretă. Se apropie de mine. S-a despărţit în două acum, sunt de fapt doi ochi de foc care se apropie. Sunt Cei care mă vor chinui întreaga Eternitate, sau e un înger salvator? E vulturul care imi va sfâşia ficatul in fiecare zi sau arhanghelul de lumină venit să mă ridice din morţi? Mă voi prăvăli ca Lucifer din Paradis în mlaştina veşnică a Iadului, sau voi urca Scara de Lumină spre veşnicele tărâmuri ale Edenului?


Contururile se estompează, sunt cuprins de un vârtej ameţitor. Lumini, voci, umbre, toate se amestecă în în mine târându-mă într-un carusel nebun, un leagăn cât întreaga lume, apoi tot ce simt e o moliciune familiară şi o umezeală plăcută.


Apoi întuneric.


Soarele mijeşte plăcut printre jaluzele. Capul îmi vâjâie cumplit. Mă ridic într-un cot şi parcă cineva mă liveşte în moalele capului, ţintuindu-mă inapoi in pat. Simt o umezeală familiară. Colegul de apartament se uită la mine jumătate cu reproş, jumătate râzând, şi îmi răspunde la întrebarea nerostită:


- Băi, ne sună azi noapte un preten să venim să te luăm din bar că iar ai făcut-o lată. Te-ai îmbătat pulă, ai dansat pe masă, ai spart becul de deasupra cu o sticlă de bere care s-a vărsat în capul tău, apoi te-ai luat de gagica unui manelist. Au sărit ăia la tine, ţi-au dat câţiva pumni în cap şi te-au scos afară să-ţi dea omorul, apoi când au văzut că nici pe picioare nu te poţi ţine ţi-au tras fiecare câte un şut în cur şi te-au aruncat în şanţ.


Când am ajuns la bar, tu zăceai pe spate şi agitai o sticlă goală de bere ca pe o spadă cu care te luptai cu o turmă de draci invizibili. Te-am dus cu greu acasă, te-am dezbrăcat şi te-am băgat în pat. Şi normal că în timpul nopţii te-ai pişat pe tine.


Pe bune, n-ar mai trebui să te îmbeţi in halul ăsta, mai ales în sesiune. Nu numai că într-o zi o să ţi-o iei grupa mare, dar ai ratat şi examenul de azi.

vineri, 17 aprilie 2009

Interviu cu Dumnezeu, partea I

Cum tot e Paştele, şi în această perioadă Dumnezeu e vedeta, m-am gândit că ar fi frumos să am şi eu pe blog un interviu cu El. Că deh, dă bine să chemi vedete in emisiuni, să faci interviuri. Creşte audienţa.

Aşa că I-am pus câteva intrebări. Interviul e autentic.


Eu: E adevărat ca ai făcut totul în 7 zile? Nu a fost cam mult de lucru în timp cam scurt? Care e până la urmă faza cu creaţia şi evoluţia? Că în Cartea ta nu ai dat detalii prea tehnice.

D-zeu: Păi intenţionat. Mă distrează copios că omul de când e el îşi pune aceleaşi întrebări stupide: “o fi creaţie sau evoluţie?”. Nu sezizează că nu-i nici o contradicţie în toată chestiunea asta, ci se completează una pe alta. Mă amuz copios de nişte milioane de ani. Aşa de proşti sunteţi incât nici nu v-aţi dat seama că “ziuă” e un termen care nu avea cum să existe din moment ce nu exista Pământul, soarele & stuff. L-am pus acolo la derută, să văd cât vă duce capul.


Eu: De ce ne-ai alungat din Rai? Pentru un amărât de măr? Nu e cam mare pedeapsa pentru un biet bărbat?

D-zeu: De ce numeşti “pedeapsa” faptul că v-am alungat din Rai? Imaginează-ţi puţin cum ar fi să petreci eternitatea alături de o singură femeie.


Eu: E adevărat că tu ai trimis oamenii pe pământ şi le-ai spus “Creşteţi şi vă înmulţiţi”?

D-zeu: Eu nu am zis niciodată aşa ceva. E o răstălmăcire răuvoitoare. De fapt sunteţi prea mulţi deja şi loc nu prea mai e. De fapt, aţi fi putut popula deja o grămadă de planete dacă nu v-aţi fi pierdut vremea cu prostii gen să vă omorâţi între voi, să încercaţi să înţelegeţi femeile…

De fapt să vă omorâţi între voi nici nu-i o idee aşa de rea, având în vedere că sunteţi cam mulţi, dar o faceţi prea haotic. Un pic de organizare nu ar strica. M-ar scuti pe mine de toată logistica necesară organizării următorului potop.


Eu: Ai mai creat şi alte rase în afară de noi?

D-zeu: Normal că da. Mişună universul de tot felul de rase. Ar fi o risipă imensă de energie să creez tot Universul ăsta mae pentru o chestie aşa de mică şi de enervantă ca voi.


Eu: Cum sunt faţă de noi? Mai inteligenţi?

D-zeu: Da’ de unde. Sunteţi toţi la fel de proşti. Faptul că voi aţi descoperit roata, pe când ei au descoperit roaba nu-I face cu nimic mai breji. Oricum, cu toţii sunteţi enervanţi. Cu vreo câteva miliarde de ani în urmă când eraţi cu toţii mai putini aveam şi eu linişte. Acum, când v-aţi înmulţit peste măsură, sunt asaltat din toate părţile cu tot felul de cereri care de care mai absurde, in principal legate de mâncare, sex, bani…De parcă aş fi obligat să vă dau ceva.


Eu: Dar, Doamne, nu ai spus tu ca rugăciunea e cea mai bună cale de a comunica cu Tine?

D-zeu: Ţie ţi-ar place să primeşti zilnic tone de spam când aştepţi un mesaj cu adevărat important? Eu nu am spus nimic de genul ăsta. Cred că mi-a făcut cineva o farsă punând chestia asta la mine in Carte. Şi cred că ştiu cine, şi dacă-l dovedesc vai de coada lui. Şi ce mă enervează cel mai tare e că repetaţi tot timpul aceleaşi rugăciuni în mod mecanic, fără nici un pic de imaginaţie. Deja îmi stă pe creier chestia asta.


Eu: Doamne, de ce ai creat atât de multe religii?

D-zeu: Cine ţi-a zis prostia asta? Eu nu am creat nici un fel de religie. Alea le-aţi creat voi. Oricum, e destul de distractiv să văd cum aveţi impresia că doar a voastră e mai bună, şi vă mai şi omorâţi pentru asta, În numele Meu, bineînţeles.


Eu: Deci nu există o religie pe care o preferi?

D-zeu: Măi, mă distrează toate.

Musulmanii par o turmă care se inchină vreo 1000 deodată şi vin cu lozinci gen “Omorâţi-I pe toţi care zic că islamul e violent”. Nah, nu toţi.

Budiştii sunt în lumea lor, mormăie toată ziua fiind convinşi că o sa-I ascult mai mult pe ei.

Cei mai funny sunt creştinii. S-au împărţit în 100 de ramuri care cred că ei au dreptatea absolută, unii se îmbracă în costumaşe ca de carnaval, alţii poartă oase de morţi la care se închină, alţii se cred pătrunşi de ceva ce ei numesc “duh sfânt” şi se trezesc vorbind în toate limbile inventate de ei…

Asta ca să nu menţionez decât religiile principale, pentru că se pare că aveţi o manie bolnavă de a inventa zeităţi, religii şi alte aberaţii.


Eu: De ce atunci atâta confuzie? Înseamnă că toată lumea o sa ajungă în Rai?

D-zeu: Eu nu am creat nici o confuzie. Şi ce e aia Rai? Nu există aşa ceva. E o chestie pe care preoţii voştri au inventat-o ca să vă poată controla. Şi trebuie să recunosc că a fost o chestie genială. Cum sunteţi aşa de proşti, nu puteţi fi controlaţi decât prin brainwash şi înregimentare.Şi prin frica de Iad.


Eu: Atunci ce se întâmplă când murim?

D-zeu: Ţi-am spus înainte că există o grămadă de lumi în Univers. Eu doar reciclez sufletele când daţi colţul, şi le mut de colo-colo ca să mă amuz. E funny să vă mut într-o chestie cu antene şi să vă dau din când în când flash-back-uri despre viaţa anterioară sub formă umanoidă.


Eu: Doamne, iţi mulţumesc pentru interviu, m-ai lăsat perplex oricum, şi dacă imi permiţi o să revin cu un nou set de intrebări data viitoare.

D-zeu: Oricând fiule, eu sunt pe aici.

joi, 16 aprilie 2009

De Paşte





Vine iar Paştele. Ce frumos! Nimic nu mă îngreţoşează mai tare decât perioadele astea de sărbătoare. Când brusc se activează în mintea oamenilor tot felul de stereotipuri. Brusc ne amintim că trebuie să fim mai buni, că de, e sărbătoare. Dăm o shaorma la un boschetar. Stăm la coadă să ne lăsăm balele pe o icoană pe care şi-au mai lăsat balele alti 1000 de “credincioşi”, aprindem o lumânare, dăm la ieşire 50 de bani la o babă care tremură pe scările bisericii şi brusc ne simţim mai bine. Ete pula, am fost mai buni. De 2-3 ori pe ani când se activează programul de “fiţi mai buni”. Conştiinţa e acum liniştită, putem să mergem la hypermarket să umplem portbagajul. O să mai fim buni la Crăciun. De două ori pe an ajunge, că ce-I prea mult strică.

A, şi cei mai “religioşi” ţin şi post. O lună sau ceva asemănător, o saptămână, o zi…Eu personal nu am înţeles niciodată rostul postului, da’ nici nu mă etalez. Singurul rost pe care i-l găsesc e cel terapeutic, lucru ştiut fiind că nu e sănătos să bagi în tine cărnuri non-stop. Pun pariu însă că 99% din cei care ţin post nu pricep ce şi cum, dar aşa o cere stereotipul. Să ne simţim mai bine. Să umplem frigiderele în aşteptarea zilei de luni, când o să băgăm în noi ca în spitalul de urgenţă.

Ce mă distrează cel mai tare că în perioadele astea se înmulţesc la televizor reclamele la tot felul de medicamente de digerat mai uşor. Şi cu toate astea, când se trage linie, n-şpe au ajuns la sital cu tot felul de afecţiuni de la înbuibatul excesiv. Apar la tembelizor tot felul de anunţuri “umanitare”, care te indeamnă să dai bani încoace şi încolo pentru tot felul de chestii. Că de, e Paştele şi brusc trebuie să fim mai buni.

Apare şi iepuraşul, acest personaj dubios, care iar nu am inţeles niciodată ce legătură are cu Paştele. A fost insă simpatic vreo 3-4 ani din viaţa mea, când credeam că îmi aduce dulciuri. Apoi chiar l-am văzut prin oraş, imens, rânjind tâmp şi făcând cu mâna la gloata de puştani care aleargă după el să-I vopsească ouăle.

Slujba de Înviere e o altă chestie care mă amuză. Nu am nimic cu slujba în sine, dar de multe ori se transformă într-un circ fără bani. Mulţimea se buluceşte să fie “în faţă”. O grămadă de puştani care n-au nimic de-a face cu religia vin şi ei cu gaşca să se facă criţă. Apoi povestesc tot anul: “Moooamă, să vezi ce fain a fost la inviere, am luat un kil de vodcă şi toţi am fost mangă”. Vin şi tot felul de indivizi care vin din inerţie pe acolo, sau că îi aduce nevasta sau soacra.

Nu, mint, cea mai tare slujbă nu e cea de inviere. Ci alea la “ocazii” speciale, când se aduc pentru vreo 3 zile oase de oameni morţi, care ei le numesc “sfinte moaşte”. Din câte am observat, treaba asta e la modă prin Moldova în principal. Dom’le…e omor acolo. O grămadă de lume prinsă brusc de fervoare religioasă se calcă în picioare să ajungă să atingă cutia cu oase. Ca şi cum acolo ar fi rezolvarea universală a problemelor. Sau când se îmbulzesc babele să ia apă “sfinţită”. O grămadă de lume dă asalt la un butoi cu apă normală, dar lângă care un popă bărbos a bălmăjit un “mambo-jambo” şi brusc a devenit sfinţită.

Dar ce ştiu eu despre toate astea? O fi un sens în toate pe care eu cu mintea mea puţină nu-l înţeleg. Ce e pozitiv e că a venit primăvara şi fustele fetelor au început să se scurteze. Trăiască vremea bună.

Hai Paşteţi fericiţi cu toţii!

vineri, 10 aprilie 2009

Rezultatele la sondajul de opinie

Cum au răspuns deja destul de mulţi la acest sondaj, dau şi soluţia, nu înainte de a face o mică analiză, deşi nu am avut un număr aşa de mare de votanţi încât să consider pool-ul de oameni ca un eşantion reprezentativ.


  • Aproape un sfert s-au prins că era o întrebare capcană ( deci am cititori cu spirit de observaţie, sau măcar ştiau poanta ).
  • O cincime sunt optimişti, nu cum zicea un comentator de pe aici ( after 10 years, the job still sucks, not the wife… )
  • 13% sunt psihologi, realişti, sau măcar păţiţi, pentru că au zis că la alea măritate impulsul de a o muşca e mai puternic.
  • Am doar 6% cititori care au ceva cu blondele.
  • Am 10% cititori EMO, deoarece au vâzut doar partea “întunecată” a situaţiei, sau s-au recunoscut pe ei înşişi (însele ) în poză. Sau măcar îmbrăcamintea neagră.
  • Tot 10% din cititori cred că o femeie măritată se poate identifica prin faptul că linge chestii. De acord şi cu ei. Primul lucru care-mi vine în minte este oala cu restul de cremă de la prăjitura de Paşte.


Ei nu, dragii mei, contrar părerii majorităţii oamenilor, nu cea care suge microfonul e măritată, ci cea care are verigheta pe deget ( de-ai am scris CLICK). Mulţumesc pentru păreri.

In altă ordine de idei, o să iau o mică pauză de maxim o săptămână şi de la lucru şi de la scris. Mă duc să sărbătoresc Paştele catilic, Floriile ortodoxe şi astenia mea de primăvară. Porcuşorul nu-l tai că nu e înca timpul, şi îmi mai trebuie. E muza mea. Numa’ bine tuturor.



miercuri, 8 aprilie 2009

Rezidenta


O remarcase de prima dată, de când păşise timidă poarta clinicii, întrebând de serviciul de ortopedie. O urmărise cu privirea urcând scările, unduindu-şi trupul aproape perfect, înveşmântată în rochiţa de un alb impecabil, şi încercase să-I ghicească formele în lumina lăptoasă de primăvară ce se scurgea pe geamul de la etaj.


Ea îi surâsese şăgalnic ( sau cel puţin aşa îşi imaginase ). Spera din tot sufletul ca acea complicitate tacită sa nu fie doar rodul imaginaţiei sale prea bogate. Căci în ciuda profesiei sale de viitor doctor, actual student la medicină aflat în practică la acel sanatoriu de prestigiu, avea o imaginaţie de invidiat. I-o spusese multă lume. Ar fi trebuit poate să se facă scriitor, nu medic.


De fiecare dată când se întâlneau întâmplător pe holurile vastei instituţii, schimbau câteva vorbe amicale, ori legat de profesia lor comună, ori pur şi simplu despre vreme, politică, familie, dar el simţea că dincolo de aceste banalităţi se ascunde ceva mai profund. Sa fie dragoste? Sa fie doar dorinţă? Nu crezuse niciodată în dragostea la prima vedere, deşi avusese multe iubite. De fapt nici nu credea să fi fost vreodată îndrăgostit.


Fata aceasta avea ceva misterios în ea, în felul in care il privea, vorbea, se mişca…parcă întotdeauna dădea de inţeles mai multe decât spunea. Ca şi cum vorbele ar fi fost o simplă faţadă pentru ceea ce ea dorea de fapt să spună. Tânără rezidentă, plină de entuziasm, nu se dădea în lături de la cele mai plictisitoare şi mai grele activităţi, era mereu cu zâmbetul pe buze şi binedispunea pe toată lumea prin simpla ei prezenţă şi prin surâsul ei reconfortant.


Nu, era aproape sigur că între ei se stabilise o complicitate care se accentua în fiecare zi. Toate acele priviri şăgalnice, atingeri la înmânarea unei foi de hârtie şi prelungite ca din întâmplare câteva momente, acel zâmbet cald…trebuiau să însemne ceva.


Până când, într-o zi, confirmarea avea să vină pe neaşteptate. Era o după-amiază leneşă în spectrul lumii. In aer lumina plutea aurie, păsările cântau superb şi contrar agitaţiei din ultima săptămână, o tihnă ciudată plutea pe culoarele sanatoriului. Tocmai când el mergea mecanic, citind abosorbit o fişă medicală, surpriza se produse. Se ciocniră la colţul culoarului, scoţând amândoi câte un mic strigăt de surpriză. Plăcută. Se priviră în ochi, şi atunci nicicare nu mai avură nici cea mai mică îndoială. Se doreau. Din prima clipă se doriseră. Cuvintele erau de prisos. Trebuiau să facă dragoste acum.


Ea luă iniţiativa, prinzându-l de mână şi conducându-l spre o aripă mai retrasă a clădirii. Pe culoare nu era nimeni, şi el intră în joc . Deşi lucra acolo de aproape un an, nu cunoştea partea aceea a instituţiei, şi de fapt era greu să cunoşti fiecare încăpere, deoarece chiar era imensă. Pur şi simplu el se lăsă condus ca un copil, gândindu-se doar la vraja momentului. Ea zâmbea şăgalnic, şi zâmbetul îi accentua gropiţele din obraji.


Ajunseră în faţa unei uşi mari pe care el o deschise, sorbind-o din ochi. Inăuntru era un întuneric absolut. Totul era perfect. Inchiseră uşa pe dinăuntru şi se sărutară pătimaş. Săptămâni de aşteptare se descătuşau în acel moment unic. Hainele căzură de la sine. Şi deodată, ca în vis, se auzira cuvintele:

“Acum, nu mişcaţi…..”. Ce s-a intâmplat mai departe, puteţi vedea aici

XXX Pussies

Azi nu am mare chef de scris. E frumos afară şi îmi stă gândul la alte trăznăi. Vreau însă să fac un experiment: ia să vedem câte hituri o să fac de pe google din partea labagiilor care cauta cuvântul “pussy”, sub mai multe forme posibile.

Voi da rezultatul peste ceva timp. Luaţi de aici: Săriţi la labă!




Agressive Pussy



Black Pussy



Drugged Pussy



Exotic Pussy



Fat Pussy



Friendly Pussy



Happy Pussy



Licking Pussy



Military Pussy



Shaved Pussy



Small Pussy



Tiny Pussy



Washing Pussy



Weird Pussy



Wet Pussy no.1



Wet Pussy



White Pussy

marți, 7 aprilie 2009

Becali şi tot circul

Becali şi tot circul

De 2-3 zile de când tot circul asta cu Becali mă distrez copios citind tot felul de comentarii pro şi contra. Nici n-am vrut să scriu despre suboameni de genul ăsta, care mă calcă pe sistem de multă vreme. Dar fiindcă e un blog încă mic, deci nu risc să-i fac prea multă publicitate, nu mă pot abţine.


Nu am chef să comentez dacă e sau nu drept ce s-a intâmplat. Sunt destui idioţi care se inflamează pro şi contra. Totul e o mascaradă, bineînţeles, servită la momentul potrivit. Circ gratis pentru prostul român.


Bineînţeles că şi ăla e un lup în blană de oaie, care nu e străin de o grămadă de mârşăvii. Un cocalar cu ceva mai mulţi bani, care face exact ce fac şi ceilalţi cocalari, dar nah, proporţional cu “valoarea” lui. Era de aşteptat să aibă o grămadă de duşmani, care abia să aştepte să-l prindă la cotitură. Un mic exemplu doar:

http://www.youtube.com/watch?v=MbuqYOYuzI8


Pe de altă parte, bineînţeles ca şi justiţia e impotentă, părtinitoare, aservită intereselor de moment. Wow, ce tari ne simţim acuma. O să dăm un exemplu. Il legăm pe Becali. Dăm tuturor o lecţie, că nimeni nu e mai presus de lege. Iaca pula. Mă leşi? Mi-e greaţă.


Ce o să se întâmple? Nimic. ăştia cu bani şi relaţii nu fac niciodată bulău. Uite la Ilici. Nevinovat. Nu el a chemat minerii. La fel si Becalu’. O să se găsească o cale să scape, şi o să revină pe firmament, mai cocălar, mai enervant şi mai agresiv. Nu scăpăm aşa de uşor. Ce mă distrează însă e prostia din jur. Agitaţia. Pasiunile. Comentariile idioate de pe tot felul de canale de ştiri. Analize/para-analize, declaraţii “la cald”. O armată de nimeni îşi dau cu părerea, bucuroşi că îi bagă cineva în seamă. Hai sa citez câteva.


Becali este acum intr-o celula de 16 metri patrati, cam cat o debara de la palatul din Aleea Modrogan. Se simte ca un copil care nu stie ce i s-a intamplat, a spus la Radio InfoPro psihologul Georgeta Ghinea.


Serios? Nu mai spune! Asta e într-adevăr o afirmaţie extraordinar de deşteaptă. De la o femeie şi mai deşteaptă, care ne încântă mereu cu afirmaţiile sale pertinente. A cui pilă o fi ?


Eu decind am aflat stirea si am vazut ce-a ce sa intimplat cu fratele Becali, m-am pus pe post si rugaciune, si ma rog cum sa rugat ORBUL BARTIMEU DIN BIBLIE, AM FOST MISCAT RAU CU LACRIMI IN OCHII CIND AM VAZUT-O PE MAMA LUI DOMNUL BECALI, PRIN CE INCERCARE TRECE FAMILIA SA AM VAZUT IMAGINEA MAICI DOMNULUI CIND PLINGEA SI SE MIRA CUM? LA CONDAMNAT PE FIUL EI ISUS...CARE A FACUT NUMAI BINE


Right! No comment! Fi tare nea Jiji, da-le cu Biblia la gioale….


Imi vine sa plang punandu-ma in locul lui nea gigi,,e mare pacat ce s-a intamplat cu el..sincer el care suflet de copil iar daca va uitati la el cand rade rade si se bucura din toata inima cum numai copii o pot face ,,,e sincer in toate ipostazele lui...de acceea este iubit de dumnezeu....doamne ajuta nea gigi si sa fim sanatosi de paste cu totii....


Iuuuu….nevinovat ca un mieluşel. Iubitor de flori, de copii şi de Dumnezeu. Inocent, pur neprihănit ca o lalea albă


And so on …dacă aş face o selecţie aş umple vreo 10 pagini. Şi bineînţeles, tot Băse e de vină. Pentru toate. Şi pentru cutremurul din Italia. Hai că nu mai comentez. ….. Aşteptăm continuarea

luni, 6 aprilie 2009

Mă simt urmărit

Se întâmplă lucruri ciudate. Pe bune. Nu sunt schizofrenic, şi nici paranoic. Sper cel puţin. O bună perioadă de timp nici nu mi-am dat seama că se întâmplă ceva. Şi în mod normal nici nu îţi dai seama. Pleci ca de obicei la scârbici la ora 7 din apartamentul tau de la etajul 6. Chiar în momentul în care ieşi pe uşă, ba nu, câteodată exact în momentul în care vrei să atingi uşa liftului, acesta o ia din loc spre etajul 10. Şi stă acolo, anormal de mult, apoi o ia spre parter. Apoi spre etajul 7. Nu se întâmplă în fiecare zi, aşa că nu bagi de seamă. Doar e bloc cu 10 etaje, câteva sute de apartamente şi un singur lift. Şi, nu-i aşa, oamenii pleacă la service la ora 6.


Treci să-ţi iei un billet de autobuz, un ziar sau o merdenea în drum spre lucru. Normal că nu eşti primul. Coada se mişcă parcă mai încet ca niciodată. Cei de la coadă comentează “haideţi mai repede, nu mai staţi de poveşti acolo”. Te uiţi în faţă şi nu se întâmplă nimic neobişnuit. Vânzătoarea nu povesteşte cu nimeni, totul pare în regulă, însă totul se mişcă SUSPECT de încet. Whatever, o fi având oare legătură cu dilatarea timpului ? Ca doar ştim cu toţii că de la Einstein încoace totul e relativ. Mai ales timpul. La fel de adevărat ca şi faptul că percepţia timpului e funcţie de care parte a uşii de la budă te afli.


Mergi cu autobuzul sau cu metroul spre servicu, soarele e la fel de strălucitor ca în fiecare dimineaţa, pe stradă tot atâta lume, traficul la fel de imposibil….parcă o ameninţare pluteşte insă în aer. Ceva nedefinit, imperceptibil, ca o amenintare surda pluteste in aer. Instinctiv, te intorci din când în când să vezi dacă te urmăreşte cineva. Nimic nu pare suspect la prima vedere. Obişnuita forfotă. O fată pe tocuri înalte, cu fusta până la genunchi şi cu o privire absentă se grăbeşte să prinda tramvaiul. Un bătrân sprijinit în baston se chinuie sa urce scările de la metrou, încurcând lumea grăbită. Mai încolo, o pensionară trage după ea un cărucior din ăla de cumpărături, plin cu chestii de la piaţă. Chiar, ce-o face la ora asta săraca bătrână ? O fi din cauză că bătrânii nu au somn? Sau încearcă să prindă prima oră la piaţă pentru a putea alege marfa? Oamenii o înghiontesc, căruciorul se răstoarnă vărsând mere, cartofi, morcovi şi mai ştiu eu ce pe asfalt. Câţiva oameni binevoitori o ajută. Frumos. E frumos să ajuţi bătrâni. Nu eşti urmărit. Termină! Chiar devii paranoic!


Iţi continui drumul. In autobuz lume multă, ca de obicei la 7 şi ceva. Deşi afară e răcoare, înăuntru e năduşeală şi nu foarte agreabil. Oamenii stau ca sardelele unii peste alţii. Faze de transport în comun. O cucoană grasă se foieşte în spatele tău. Oamenii din spate te împing. Nişte puştani ocupă 4 locuri faţă în faţă şi râd zgomotos. O bătrână se dezechilibrează la pornire şi te calcă pe picior. Un alt pensionar se uită dezaprobator spre puştani şi începe arhicunoscutul discurs despre “tineretul din ziua de azi”. Alţi pensionari se aliază. Păi cum adică să stea ei în picioare şi “tineretul” pe scaun? Nu mai e morală. E urât să nu-I respecţi pe cei în vârstă.


Autobuzul avansează încet. Trafic infernal, ca de obicei. N-o să ajungi la timp la lucru. O ameninţare surdă pluteşte în aer, amestecată cu mirosul de închis si de transpiraţie. Termină! Devii paranoic.

Autobuzul s-a oprit. Lumea vociferează nerăbdătoare. Şoferul înjură: “morţii mă-tii de babă, hotărăşte-te odată, treci sau te răzgândeşti? ....îmi pierd eu carnetu’ din cauza ta!”. Lumea din autobuz se imparte in două tabere. Alte vociferări. E urât să înjuri bătrâni. Unde e respectul de altă dată?


Ajungi la lucru. Cu întârziere, deşi ai plecat la timp. şeful te priveşte un pic ironic ( sau ţi se pare doar? ). Bagi ca migul până la ora 12. Ameninţarea pare că a dispărut. Se pare că se manifestă doar în afara clădirii. Surfezi linistit pe net înainte de masă, cu gândul la papa de la ora 12. Ieşi în sfârşit în pauză. E într-adevăr aglomerat, că toţi muiştii ăştia corporatişti trebe ei să iese deodată, la ora 12, că aşa e moda în occident. Fast food-urile sunt pline. Stai la coadă, parcă merge mai repede un pic ca azi dimineaţă. Ameninţarea surdă parcă a dispărut. Mănânci fericit alături de ceilalţi ochelarişti cu gândul la ora 6. După ce ieşi de la lucru trebuie să faci câteva cumpărături, apoi le duci acasă, apoi poate ieşi la o bere cu băieţii.


Orele trec, e 6, ieşi de la job, forfotă, tramvai, oameni grăbiţi. Ajungi la mini market, pui repede cumpărăturile în coş şi te aşezi la coadă. Din nou merge încet. Ameninţare surdă. Cred că începi să te prinzi. Chestia asta are ceva legătură cu timpul. Cu aşteptarea. Graba. O fi stresul de vină oare? Termină! Totul e doar în mintea ta. Doamne, ce ai nevoie de o vacanţă! Ca de aer. Nu mai suporţi oraşul ăsta impuţit, ritmul infernal, servici, casă,servici,casă….


Coada se mişcă aberant de incet. Timpul s-a oprit în loc parcă. Totul se derulează cu incetinitorul. Eşti hipnotizat de bip-urile ritmice ale scanerului pentru produse. Nimeni nu povesteşte cu vânzătoarea, totuşi totul se mişcă aberant de incet. O plasă se rupe şi cartofii se împăştie peste tot. Bătrâna suduie. Lumea tropăie nerăbdătoare. Bătrâna incearcă cu greutate să culeagă cartofii de pe jos. Stai! Deja-vu! Nu e cumva tot bătrâna de azi dimineaţa? NU! E imposibil. In oraşul ăsta ca un furnicar, ce şanse sunt să întâlneşti aceleaşi persoane ? Zero. Şi totuşi… NU! E absurd. Du-te şi te odihneşte. Ai avut o zi stresantă. Şi totuşi…


Câţiva oameni au ajutat-o pe tanti să-şi culeagă cartofii. Coda se mişcă. Eşti fericit. Vrei să ieşi cu plasele pline din magazin. Inghesuială la ieşire. Un bătrân cu 2 plase enorme sprijinit de un baston se încearcă să iasă pe uşa pe care scrie Intrare. Lumea îl înghionteşte. O plasă îi scapă…STAI! Nu e acelaşi bătrân de azi dimineaţă de la metrou? NU! E imposibil. In oraşul ăsta ca un furnicar, ce şanse sunt… Ba el e! Imposibil! Asta e chiar imposibil. Iti trebuie un concediu. Acum. Stresul e prea mare în oraşul ăsta. Dar….EL E!


Totuşi. Trebuie să verifici ceva. Bătrâna de mai nainte! Unde e? Nu se putea să fi ieşit. O să te uiţi mai atent la ea şi o să vezi că nu e aceeaşi persoană. Te întorci brusc ca s-o cauţi cu privirea. Unde e? Nu se putea să se fi evaporat! NU! E chiar în spatele tau. Şi rânjeşte. Satisfăcută. E fericită. La uşă s-a creat din nou o busculadă. Bătrânul cu plasele enorma şi cu cârja a încurcat totul. Bătrâna râde. Si, mai mult, e aceeaşi. De azi dimineaţă. Nu mai ai nici o îndoială. Dar, ce naiba….cartofii? Si azi dimineaţă căra tot cartofi. S-au terminat până seara? Nu are sens. Şi totuşi, rămâi perplex in faţa evidenţei. Simţi ameninţarea surdă mai puternic ca niciodată. Nu! Eşti nebun. Du-te la doctor! Ba nu, ia-ţi concediu…


Şi atunci, se produce revelaţia. Aici, în acest minimarket de cartier. Nimic nu e întâmplător. TOTUL se leagă. Erai convins de ani de zile, dar totul a fost aşa de subtil şi de incredibil incât nimeni nu îşi poate da seama. Şi dacă şi-ar fi dat seama, cine l-ar fi crezut? Teoria conspiraţiei, subiect devenit desuet. Miile de teorii gen extraterestri, răpiri, masoneria, armata americană care controlează minţile oamenilor, toate devin banale şi ridicole prin multitudinea lor. Nimeni nu le mai crede.


E adevărat însă. EI există. Eşti urmărit. Eşti vânat. Nu ai scăpare. Niciunde, pe stradă, în orice loc public te vei afla, EI vor fi mereu pe urmele tale. Iţi vor face viaţa un coşmar. Lacomi, cronofagi, organizaţi. Iţi vor mânca fiecare secundă cu o lăcomie înspăimântătoare. O fac intenţionat, deliberat şi organizat. Sub aparenta lor fragilitate şi neputinţă se ascunde o maşinaţiune diabolică. Un complot monstruos.


Sunt ei , bătrânii. Acum e clar totul. O fac intenţionat. Ii văd deja, încolonaţi in batalioane , ieşind din case la ora 7 dimineaţa cu unicul scop de a-I incurca pe ceilalţi si de a le face viaţa un cosmar. Se retrag apoi cuminţi la ora 10, pentru a ieşi din nou la ora 5 după-amiază, exact când iese lumea de la lucru. Se vor retrage toţi la ora 8 la un ceai şi la o telenovelă, comentând evenimentele zilei.

Asta e! Pentru asta trăiesc. Pentru a îi încurca pe ceilalţi. Viata lor oricum s-a terminat, de ce nu ne-ar termina şi nouă vieţile? In fond, ce au de pierdut ? Nimic! Atunci? Se distrează. Pur şi simplu se distrează încetinindu-i pe ceilalţi. Atât a rămas. Ziarul de seară, ceaiul, telenovela şi, cel mai de preţ lucru, încurcarea celor care se grăbesc.

Bingooo…..sunt fericit. NU SUNT NEBUN!