vineri, 29 mai 2009

Întâlnire

Într-o zi senină

Plină de lumină

Ca din întâmplare

ne întâlnim


Mult să ne plimbăm

Eu să te atrag

Pe alei umbrite

Să ne sărutăm


Tu să-mi povesteşti

Cum că mă iubeşti

Eu să-ţi povestesc

Lucruri deocheate

Şi tu să roşeşti


Să mă iei de mână

Să te trag de sfârc

Tu să mă respingi

Aprig să mă cerţi

Apoi să mă ierţi


Să ne mai plimbăm,

Serios să par,

Să ne sărutăm,

Să mă prindă pişu’

Brusc să mă separ

Şi să caut tufişu’


Să fii îmbufnată

Şi să nu-mi vorbeşti

Eu să-ţi zic în şoaptă:

“Iubi, mă răneşti! ”


Să ţopăi pe-alee,

Să te pişc de cur

Tu mă plezneşti

Eu să te înjur


Să ne despărţim

Sub un cer senin

Eu plin de regrete

Iar tu de venin.

miercuri, 27 mai 2009

Peştera, Ciobanul şi Viziunea sfântă

Era aproape întuneric. Ploua mocăneşte. Frunzişul era des şi lipicios. Cei doi se rătăciseră pe munte şi umblau la întâmplare prin pădurea care părea că nu se mai sfârşeşte. Fiecare pas era un efort enorm şi provoca un zgomot oribil de succţiune, ca un protest al pământului saturat de apă.

Peştera răsări deodată ca un miracol în faţa lor. De asta aveau nevoie, de un miracol în situaţia aproape disperată în care se aflau. Ea mormăi ceva cum că peştera asta era ceva comparabil cu grădina Edenului. Încropiră un mic foc şi scăpară imediat de hainele mustind a apă. Erau amândoi goi şi din cauza oboselii nici măcar nu se mai gândeau că le-ar putea fi ruşine.

- Mai avem ceva de mâncare? – întrebă el?
- Nu ştiu, oricum nu prea multe – spuse ea cotrobăind prin rucsac. Uite: o jumătate de pâine, un măr, o bucată de costiţă şi un litru de rom.
- Mda, nu e mare lucru, dar cred că ne ajunge în seara asta. Mâine ar trebui să ajungem într-un sat, aşa zice harta.
- Să dea Dumnezeu!

Cei doi prăjiră bucata de costiţă şi o mâncară cu pâinea rămasă. Focul făcea umbrele lor să danseze pe pereţii peşterii. Litrul de rom scădea treptat, devenind jumătate de litru, apoi un deţ, apoi o sticlă goală. În ciuda situaţiei deloc fericite în care se aflau, cei doi se simţeau bine.

- Ia uiteeee – râse ea.
- Ce s-a întâmplat?
- Uită-te în jos.
- Unde mah?
- Jos-jos. Ţi s-a sculat şarpele.
- Da măăăăi. Perversă mică ce eşti! Suntem aici la dracu-n praznic şi ţie numai la prostii îţi stă gândul.
- Poftiiim? Cui i s-a sculat primul ? Mie sau ţie?
- Păi ţie n-are ce să ţi se scoale. Asta în primul rând. Şi în al doilea rând, e un act pur fiziologic. Cui nu i s-ar scula când ar avea in faţa ochilor două mere ca ale tale ?
- Băăăăi! Tu ştii că mai avem un măr ?
- Pff, aşa-I, nu eşti proastă deloc. Am uitat de el.
- Vrei jumate?
- Sigur. Mulţumesc.

Cei doi îşi mâncară mulţumiţi jumătatea de măr făcându-şi ochi dulci. Atmosfera se încingea.

- Şşşşşşşşşş! Ai auzit ceva?
- Dumnezeule! Da! De unde vine?
- De acolo din spate.
- Şi mie aşa mi se pare. Hai să ne ascundem. Ia hainele!
- Sunt încă ude leoarcă. Ia mai bine frunza asta mare. Iau şi eu una.

Din fundul peşterii apăru un individ uscăţiv, cu o haină de piele prea mare şi o glugă enormă trasă peste cap. Se clătina pe picioare atât de oboseală cât şi din cauza băuturii. În buzunarul larg se ghicea o sticlă enormă de ceva tărie. Se trânti lângă foc, scoase sticla şi trase o duşcă zdravănă şi se apucă să bodogănească de unul singur, aruncând ocheade în jur. Părea aşa de rupt, incât era evident că nu reprezenta nici un pericol. Probabil că se rătăcise sau se adăpostise şi el de ploaie, apoi se tot “încălzise” cu sticla şi adormise intr-un cotlon mai retras. Zgomotul făcut de cei doi şi căldura îl treziseră şi probabil că îi observa pe cei doi de ceva vreme. Oricum părea prea beat ca să realizeze nuditatea sau să reprezinte vreun pericol. După gesturile tot mai lente se părea că va adormi în curând.

- Nu te nelinişti dragă, probabil că mâine ne va arăta drumul spre sat.
- Şi acum ce facem?
- Aşteptăm să adoarmă, ne punem şi noi lângă foc şi ne culcăm. Dimineaţa o să ne trezim inaintea lui, o să aşteptăm să se trezească şi el şi o să îl rugăm să ne însoţească.
- Mi-e frică să dorm aşa lângă un necunoscut. Tu nu vezi cum arată?
- Nu-ţi fă griji, pare inofensiv. Şi oricum, e aşa de rupt că nu cred că o să se trezească înaintea noastră. Cel mai probabil o să trebuiască să tragem de el.
- Mi-e frică totuşi. Am auzit că în pustietăţile astea oamenii devin ciudaţi şi perverşi.
- Bine, uite cum facem. O să stau eu treaz vreo două ore, apoi te trezesc şi stai tu. Dacă încearcă ceva mă trezeşti repede şi îl pocneşti cu piatra asta. Dar nu cred că o să fie cazul.

Zorile mijeau prin gura largă a peşterii. Dimineaţa era însorită şi nimic nu părea să amintească de vremea mizerabilă de seara trecută. Focul se stinsese complet. Cei doi dormeau zgribuliţi şi înveliţi cu o pătură semi-udă. El tresări şi se uită în jur. Adormiseră amândoi, răpuşi de oboseală. Individul dispăruse. O trezi şi pe partenera lui.

- Doamne cât de negljenţi am fost – ingăimă ea. Iţi dai seama ce ar fi putut să ne facă?
- Linişteşte-te, nu s-a întâmplat nimic. Omul s-a trezit şi a plecat. Probabil că era mai speriat decât noi. Hai mai bine să vedem dacă a furat ceva.
- Rucsacul este aici, hainele sunt toate….. Caietul! Mi-a furat caietul cu însemnări. Rahaaat!
- Caută bine. Ce să facă aşa un individ cu caietul tău? Probabil că nici nu ştie să citească. Nu cumva l-ai pierdut în pădure?
- Nu, ştiu sigur că l-am scos să se usuce. Dumnezeule! Era jurnalul meu, toate insemnările pentru blog! Îţi dai seama ce inseamnă asta?
- Lasă că o să le rescriem. Am totul aici în minte. Mi-e milă însă de bietul om că s-o cruci de ce aberaţii îţi poate făta mintea. Ştii că ţăranii ăştia nu prea citesc ei bloguri şi le au mai mult cu cele sfinte.
- Hihi! Daaa, cred că o să-I pervertească de tot.

În timp ce cei doi încă mai căutau jurnalul, ciobanul alerga bezmetic prin pădure, lovindu-se de crengi şi strângând la piept preţiosul caiet. Nu se trezise incă pe deplin, dar era fericit. După 40 de ani de hălăduit cu oile pe aceste dealuri, în sfârşit înţelegea totul. Dumnezeu îi dăduse o revelaţie, lui, umilul cioban aproape analfabet. Va merge la stână, se va inchide acolo, se va gândi mult şi va descifra cu puţina lui ştiinţă poruncile scrise de Domnul pe acele tăbliţe dintr-un material misterios. Le va combina apoi cu viziunea pe care o primise în dar, va coborî de pe munte şi îi va învăţa şi pe ceilalţi. Simţea că asta este menirea lui şi că nu a trăit în van pe acest pământ.

După o săptămână de nesomn, meditaţie şi grele încercări de a descifra preţioasele tăbliţe, ciobanul Moise se puse pe scris. Caietul găsit în peşteră avea inscripţionat pe faţa interioară a copertei: Jurnal: Adam şi Eva.

marți, 26 mai 2009

Despre cât de penibil a ajuns Stargate şi cum voi salva eu Galaxia

Ca mare amator de SF, am fost plăcut impresionat prima dată când a apărut Stargate. Idee interesantă, nu extraordinar de originală, regie bunicică, destul pentru un film. Erori de logică cel puţin nu aşa flagrante ca în absoluta aberaţie “Independence day”, în care un virus de PC pământean infectează un super-ordinator extraterestru, că bineînţeles, ele sunt compatibile atât ca hard cât şi ca soft.

Dar ce-a urmat…10 ani de episoade care mai de care mai lipsite de logică, (virgulă) care mă fac să-mi fie dor de bătrânul Star Trek. Hai să mă explic înainte să mă trezesc cu 10.000 de fani fanatici cu topoare alergând după mine prin oraş:

- Noi suntem o civilizaţie tânără. Pe orice scară vreţi voi: Richter, a galaxiei, sau pe scara D a blocului vecin. Abia de vreo 200 de ani am început să facem maşinării, iar abia în ultimii 30-40 de ani am reuşit să le facem cât de cât acceptabile, adică cu niscaiva circuite şi un softuleţ în spate. Evoluţia se pare că este exponenţială, adică dacă eu o să mă trezesc peste 2-300 de ani din sarcofagul de criogeneză pe care mi-l pregătesc în pivniţă, s-ar putea să rămân prost ( da, mai prost decât sunt ) la vederea minunatelor şi de neînţeles maşinării care vor fi pe atunci. Buuuun…..Deci: cum pla mea să pretinzi că, (virgulă) cu tehnologia actuală, te-ai mai putea măsura cu o civilizaţie nu cu 40 sau 400 de ani, ci cateva zeci de mii de ani mai bătrână ca tine? Te-ar sufla ca pe o musculiţă cu un ac de 1 milimetru, care se încăpăţânează să pişte un bizon cu pielea de 10 centimetri grosime, de cur. Sau pur şi simplu te-ar ignora, ca umilinţă supremă.

- În minunatul şi logicul film Stargate, echipa noastră se confruntă cu civilizaţia Goa'uld, care ne ţinuse sclavi acu’ vreo 10.000 de ani. Bineînţeles, cum oamenii e băieţi deştepţi, le-o tragem de fiecare dată aplicând proverbiala noastră inteligenţă. Carevasăzică, în vreo 10.000 de ani, prostovanii s-au mulţumit să stea cu pla ( pardon, simbiontul ) la soare şi să nu inventeze nimic, aşteptând să-i ajungem noi din urmă. Aceeaşi tehnologie ca pe vremea strămoşilor lor, pe care noi, ca băieţi deştepţi suntem perfect capabili să o stăpânim, numai să punem mâna pe ea. Şi ce mă enervează cel mai tare, deşi armele alea minunate în formă de suliţă se găsesc din abundenţă în Galaxie, echipa noastră se încăpăţânează să folosească inutilele pistoale-mitralieră. Doar pe Teal’c ce-l mai duce capul, dar el e Jaffa şi e mai deştept ca toţi la un loc. Şi decât generalii, şi decât coloneii, şi decât toţi de la Antena1, cu Voiculescu în frunte să mi-o sugă. Băi frate, dacă aş pune eu mâna pe una din aia…..

- Ba ne mai tragem şi nişte aliaţi ţepeni, Asgards, care sunt şi mai bătrâni decât Goa'ulzii şi cărora suntem perfect capabili să le rezolvăm problemele. Membrii acestei civilizaţii, în ciuda superiorităţii lor tehnologice, de o grămadă de timp nu mai sunt în stare nici să se fută. Se înmulţesc prin clonare sau gen… Cât de imbecilă trebuie să fie o rasă să ajungă în starea asta deplorabilă? Nici măcar să nu te mai fuţi? Atunci merită să dispari. Pentru ce pla mea să trăieşti? Ca să te clonezi la nesfârşit şi să umpli universul cu copii identice, care la rândul lor nu se fut? Eşti exact ca urşii Panda, care tot de asta o să dispară, în ciuda eforturilor prietenilor noştri cu ochii înguşti.

- În ultima vreme, de când cu Stargate Atlantis, lipsa de imaginaţie a producătorilor atinge cote unice de imbecilitate. Inventăm o grămadă de rase, redescoperim Atlantida, Sfântul Graal, vorbim cu holograme ale lui Merlin şi aşa mai departe. Pe principiul “dacă nu poţi să-i convingi, zăpăceşte-i". Varză. Mă întreb ce aberaţii comerciale ne vor mai servi în noul Stargate Universe.

- Eu sugerez ca noua serie să se bazeze pe următoarea idee:să aflăm că ne tragem din broaşte, care sunt o veche civilizaţie care a ajuns în starea Zen şi se ascunde de o altă veche civilizaţie, care care la rândul ei se disimulează sub aparenţa unor inofensive râmătoare şi pregătesc în secret re-cucerirea Pământului prin lansarea gripei porcine. Această veche civilizaţie a învins şi vechea civilizaţie a Atlanţilor, care s-a ascuns sub formă de lăţei. Vom afla în episodul 381 că Atlantida era de fapt Mama Natură, iar scufundarea ei era o figură de stil, fata mergând de fapt să facă o baie, şi cu ocazia asta i-a scufundat şi pe Atlanţi cu ea. Echipa SG1 încearcă de fapt să deschidă poarta Atlantidei şi să creeze o alianţă cu locuitorii ei transformaţi în lăţei, pentru invingerea ameninţării porcine de pe Pământ. Iată poarta: 1,2,3…şi cine sare cu mine? Să salvăm Galaxia!


vineri, 22 mai 2009

Cimpanzeii şi maimuţa cu ciot

Temă de gândire pentru week-end:

Mă uitam acum câteva zile pe Animal Planet şi am văzut acolo un reportaj. Era vorba despre “rivalitatea” dintre o trupă de cimpanzei şi un fel de maimuţă care se numeşte maimuţa cu ciot. N-am mai auzit de ea până acum, nu ştiu de ce îi zice aşa, dar nu contează asta aşa de mult. E o maimuţă mică ce trăieşte în partea de sus a copacilor.

Acţiunea se desfăşoară în pădurea amazoniană. Un grup de cimpanzei a ieşit la vânătoare. Le e foame. Aşa cum zice comentatorul, azi nu se vor mulţumi să-şi astâmpere foamea cu banane. Azi vor carne. Şi cum au o boală cronică, ce durează de generaţii, pe mica maimuţă cu ciot, ea este astăzi victima. Ar fi bineînţeles o mică problemă: cimpanzeul e mai mare şi mai greu şi nu ajunge să se caţere aşa de uşor pe crengile subţiri pe care mica maimuţică se refugiază. Dar au avantajul numărului şi al inteligenţei.

În continuare este prezentată cu lux de amănunte şi filmată de undeva dintr-un elicopter, cu o cameră cu infraroşii, magnifica strategie a cimpanzeilor de a organiza o ambuscadă. Câţiva dintre ei aleargă în faţă şi se ascund în frunze, alţii merg şi mai in faţă şi pândesc la sol, iar ceilalţi se urcă şi atrag maimuţica in capcană fugărind-o şi formând o încercuire perfectă. În momentul în care aceasta ajunge la trupa de cimpanzei ascunşi în frunze, aceştia îi ies în faţă şi o iau prin surprindere, dând-o jos din copac. Acolo nu mai are nici o şansă, deoarece o aşteaptă cei de la sol.

Trupa victorioasă devorează şi ultima fărâmă de carne de pe oasele bietei maimuţe cu ciot. Inteligenţa şi organizarea perfectă au triumfat. Cimpanzeii sătui îşi fac siesta la soare, savurând momentul de glorie, jucându-se şi căutându-se de purici.

Aceasta a fost doar una din micile drame ale junglei, care dacă nu ar fi ajuns pe sticlă nu ar fi fost cunoscută de nimeni. Evident, cimpanzeii nu sunt de vină, au ca scuză faptul că sunt doar nişte animale, chiar dacă ceva mai inteligente decât restul animalelor.

Dar stau şi mă întreb: oare noi, oamenii, ce scuză avem când facem asta? Chiar şi la figurat.

joi, 21 mai 2009

Fumatul chiar este singura ta placere ?

- Ţâr-Ţâr
- Bună ziua, aţi sunat la Hotline STOP FUMAT. Cu ce vă putem fi de folos?
- Bună ziua, mă numesc Vasile, am 31 de ani şi vă deranjez in legătură cu o problemă pe care o am eu.
- Vă ascultăm.
- De vreo 3 săptămâni este un afiş mare-mare pe blocul din faţa geamului meu cu aia, cum o cheamă…
- Mihaela Rădulescu ?
- Da dom’le , exact. Bună femeia.
- Aşa, şi inţeleg că doriţi să vă lăsaţi. Felicitări, primul pas e sa vreţi să faceţi asta.
- Nu chiar, dar despre asta e voiam să vorbim. În ultima săptămână m-am cam lăsat, de fapt am redus frecvenţa.
- Oho, felicitări de 2 ori, înseamnă că sunteţi pe drumul cel bun.
- Mda, nu aş zice chiar aşa, vedeţi d-voastră…
- De când v-aţi apucat de fapt? Şi cât de câte ori pe zi “trageţi”?
- Păi de pe la 12 ani, de cand am descoperit-o. La început mai rar, apoi tot mai des, pentru că mi-a plăcut, de ce sa nu recunosc? Acum am ajuns la o medie de 20 aşa…
- Stati liniştit, cunoaştem cazuri şi mai grave, 40, chiar 60 pe zi…Totuşi, de la 12 ani … e cam devreme.
- 60? Nu se poate, credeam că 20 e mult.
- Nuuu, nu e mult deloc, de fapt majoritatea oamenilor au trecut de mult de 20 pe zi.
- Incredibil. Deci să stau liniştit cu alte cuvinte.
- Da. Categoric. Noi vă vom ajuta. Şi aţi spus că in ultimele zile aţi reuşit să reduceţi. Cam la câte? Şi ce v-a determinat?
- Păi Mihaela Rădulescu m-a determinat. E normal dacă vă gândiţi că de 3 săptămâni tot văd acolo, aceeaşi poză care se uită la mine, în chiloţeii ăia roşii…era delicioasă la inceput, mi se făcea pla ca stânca când o vedeam, dar acuma…..
- În fine, să nu deviem. Trebuie să vă punem o întrebare mai ..indiscretă. Aţi observat in ultima vreme o diminuare a activităţii d-voastră sexuale? Sau scăderi în performanţe?
- Da, cum aţi ghicit? Chiar despre asta e vorba. Ştiţi, eu de obicei sunt ca un rezervor fără fund. Dau din mine cantităţi impresionante, de mă minunez şi eu de unde am atâta.
- Şi in ultima vreme aţi observat o scădere a apetitului sexual?
- Da, păi nu vi se pare normal?
- Ba da, tocmai aici am vrut să ajungem. Scăderea activităţii sexuale şi a apetitului e o consecinţă cunoscută.
- Da, doamnă, ma bucur că mă înţelegeţi. Sunteţi singura de până acum. Uite, de exemplu vecinii nu m-au inţeles şi râd de mine. Şi copiii de pe scară au ajuns să râdă când trec eu pe lângă ei. Şi nu înţeleg de ce.
- E rea lumea, nu vă faceţi griji, noi vă vom ajuta….
- Şi vreau să vă spun că am inceput să fumez şi mai mult în ultima sătămână.
- Staţi un pic să ne înţelegem. Păi mai înainte mi-aţi spus că aţi redus frecvenţa. Acum imi spuneţi că fumaţi mai mult. Nu vă înţeleg.
- Păi cum nu mă înţelegeţi? Dar nu vi se pare normal? Eu sunt şomer doamnă. Stiţi ce plictisitor e să fii şomer şi să nu te inţelegi nici cu vecinii? Trebuie să faci ceva toată ziua, nu ?
- Domnule, îmi pare rău că sunteti şomer, dar nu despre asta discutăm aici. Noi vrem să vă ajutăm să vă lăsaţi de tot de fumat.
- Doamnă, nu m-aţi înţeles. Dar eu nu vreau să mă las de fumat! Eu vreau să-mi rezolvaţi problema.
- Domnu’ Vasile, staţi aşa. Eu nu mai înţeleg nimic. D-voastră ne-aţi sunat şi ne-aţi cerut să vă ajutăm. Aţi spus că aţi observat o reducere a activităţii sexuale, că aţi redus numărul de ţigări şi ca doriţi să vă opriţi de tot. Adevărat?
- Doamnă, e adevărat că dacă mă ajutaţi automat reduc şi numărul de ţigări, că e logic că dacă ai mâna ocupată tot timpul nu mai ai timp de fumat. Dar nu asta e problema. Eu nu vreau să mă las de fumat.
- Dom’le, dar mă înebuneşti. Atunci ce dracu’ vrei de la noi?
- Vreau să schimbaţi naibii poza aia. Am auzit că ar mai fi vreo două. Păi voi sunteţi dobitoci? Cât credeţi că poate omul să-şi facă laba la aceeaşi poza ?


miercuri, 20 mai 2009

marți, 19 mai 2009

Frica – Partea I

Motto: “Everything I’ve ever done
Everything I ever do
Every place I’ve ever been
Everywhere I’m going to…it’s a sin”


Mood: Pet shop boys – It’s a Sin
http://www.youtube.com/watch?v=y7I5UaB7mx4&NR=1

În toată copilăria şi adolescenţa am fost un ateu convins şi agresiv, cu idei clare despre cum că extratereştrii au venit şi au pus bazele vieţii pe Pământ. Influenţat de puţinele cărţi despre OZN-uri care se găseau pe atunci, şi bineînţeles de Eric van Dänichen, ale cărui scrieri mi se par acum un pic desuete şi trase de păr. După aceea, studiind diverse alte puncte de vedere am ajuns undeva pe la o medie între ateism şi dogmă. Nu asta e esenţial însă. Oricum aş fi fost sau cum aş fi, cu un termen nu m-am împăcat şi nu cred că o să mă împac vreodată, şi anume “Frica de Dumnezeu”. Dumnezeu se zice că e doar dragoste. Atunci frica-dragoste? Rimează? NU!
Deja nu-mi place cum sună: prea serios pentru spiritul acestui blog. Promit că n-o să dureze mult până o dăm pe glumă din nou.

Ideile care stau la baza FRICII, că despre ea vorbim aici sunt puţine şi fixe:
- Frica de Dumnezeu este temelia tuturor faptelor aşa zise “bune”
- Axiomă: Ce scrie la Carte nu poate fi contestat. Chiar dacă nu are logică de multe ori, se aplică regula “ Eşti prost şi nu înţelegi. Ia-o aşa cum e”.
- Faci ce scrie la Carte sau mergi în Iad. Şi in plus, trebuie să faci şi tot ce zice Biserica ( din care faci parte ). Hmmm..aici treaba devine dubioasă pe faţă.
- E treaba ta dacă asculţi sau nu ( iluzorie libertate ), dar consecinţele ţi le asumi. Şi orice faci, tot n-ai nici o şansă fără noi, aşa că nu te mai chinui. Hmmm….subtil. Şi inteligent.

De ce îmi iau eu jucăriile şi plec când începe o slujbă în biserica în care tocmai am intrat ca să mă relaxez şi să-mi limpezesc gândurile?
1. Pentru că nu-mi plac TURMELE
Oamenii sunt proşti in marea lor majoritate. E un lucru ştiut. Ca să-i controlăm, cea mai bună metodă este să-i punem într-o turmă şi să le dăm ceva de lucru. În NICI UN CAZ să nu-I lăsăm să se relaxeze. Nuuu, ar fi o greşală fatală. Tot timpul un individ trebie să fie stresat, speriat cu antraxul, iadul, gripa porcină, vaca nebună, săracia, şomajul, Satana….neesenţial cu ce.
Există în religie explicit termenii de “păstor” şi de “turmă”. Carevasăzică, popa e păstor ( în unele culte aşa îi şi zice ), iar omul care asistă la o slujbă e o oaie. Din TURMă. Fail! Din start! Ştim că orice turmă e uşor de controlat. Nu am mai multe de spus. Nu vreau să fac parte din nici o turmă. Eu sunt o persoană nu o oaie.
2. Pentru că urăsc ipocrizia mai mult ca orice pe lumea asta.
Pe cine aş spânzura eu de coaie dacă aş fi Dumnezeu? Pe câte unul care toată viaţa lui a furat, şi după ce s-a umplut de tot şi apoi vine să se pună bine cu mine: “Doamne, îmi pare rău, ma ierţi? “. “Da, te iert în numele Domnului, zice popa”. Şi hoţul pleacă liniştit şi mântuit la vila lui, la bordul lu’ Ferrari. Şi ăsta e doar un exemplu. Neeh, nu merge aşa. Muuuieeee! Dă mătăluţă inapoi la stat şi la săraci tot ce ai furat şi dupa aia mai vedem dacă te iert sau nu. Doar Eu sunt Dumnezeu, iţi mai baţi şi joc de inteligenţa mea? Afară!

Şi pe popii care iau bani de la turmă ca să mă roage diverse chestii. Mai ales pe ei.

Te duci la biserică să ceri ajutor când ai epuizat toate soluţiile sau simţi că ţi se apropie ceasul. Doar atunci. Asta după mine e cea mai mare prostie. Dacă aş fi Dumnezeu ţi-aş da cu flit din start. Daca moartea ar fi un examen, aş zice că bătrânii sunt în sesiune şi bagă la greu. Nu îngrăşăm porcul în ajun, da’ măcar moare sătul. Aş da cu flit la toate babele care toată viaţa au fost curve, şi acuma brusc pătrunse de un fior religios, că de alte fioruri nu mai poate fi vorba. Alea care le vezi că se ingrămădesc şi se înjură pentru juma’ de litru de apă sfinţită şi care concurează la “Miss Cea Mai Bisericoasă Babă”. Flit! Unde aţi fost 60 de ani? Aud ? Nu veni numa’ să te pui bine cu Şefu’, doar în eventualitatea în care există - lucru de care te îndoieşti oricum - pentru că acasă oricum nu ai ceva mai bun de făcut.

Dacă aş fi Dumnezeu, aş aprecia mai mult o atitudine de genul “ Vin momente în viaţă cand trebuie să te ridici hotărât în picioare şi să spui cu voce tare: Am pizdit-o”. Fii consecvent dom’le. Ai coaie!
Şi nu, nu aş putea încheia acest articol fara o altă melodie care se potriveşte de minune aici:

Depeche Mode- Blasphemous Rumours
http://www.youtube.com/watch?v=muziKxIyh5g

Am devenit prea serios, ştiu. Promit ca următorul articol să fie unul glumeţ.

vineri, 15 mai 2009

Frica - Prolog

Aşa începe o carte scrisă de un autor drag mie, a cărui imaginaţie bolnavă nu încetează să uimească pe cei care l-au descoperit. Nu obişnuiesc să fac copy-paste, dar fragmentul mi se pare genial, şi de o profunzime surprinzătoare pentru ceva ce mulţi ar cataloga ca stil “Horror”.
Este un prolog pentru ceva ce voi scrie mai incolo. Mă voi gândi poate şi la un mic premiu-surpriză pentru cei care ghicesc autorul şi cartea. Lectură plăcută.

Bărbatul era îmbrăcat ca un clergyman, într-un costum negru înverzit de uzură. Purta în picioare Rangers de la armată, iar pe mâini îşi trăsese mănuşi de piele. Avea un chip osos, dur, cu sprâncenele rase, iar părul pieptănat pe spate i se înnoda la ceafă într-un coc de toreador.
În acea clipă, rotea deasupra capului un interminabil şirag de bile cromate, unite între ele cu o coardă de pian. Arma şuiera aidoma unui lanţ de bicicletă mânuit de către un vagabond în plină încăierare.
― Trăiţi cu frica Domnului? ţipa bărbatul.
― Da! urlau numeroşii gură-cască adunaţi în faţa lui, purtând pe chipuri frica Dumnezeului inflexibil care ne pedepseşte pentru binele nostru!
Colierul din bile de oţel se abătu atunci peste capetele şi umerii lor, făcând să plesnească arcade, buze sau obraji, însângeraţi. Cu figurile brăzdate de hematoame violacee, păcătoşii se clătinau de pe un picior pe altul fără a căuta să se ferească din calea loviturilor. Semănau cu nişte boxeri ce începeau a cincisprezecea repriză a unui meci deosebit de violent.
― Cunoaşteţi frica de Dumnezeu? repetă predicatorul.
― Da, o cunoaştem! îngăimă turma bătută, cu buzele crăpate.
Erau acolo bărbaţi, femei de toate vârstele, dar şi adolescenţi. Preotul îi lovea fără diferenţiere, prăvălindu-şi rozariul blindat peste urechile puştanilor ca şi peste sânii fetelor.
Cu mâna stângă strângea la piept o biblie din fier, ale cărei pagini erau, de fapt, plăci metalice subţiri, emailate, acoperite cu caractere minuscule. Coperta cărţii sfinte prezenta pete de rugină, iar pe metalul legăturii se vedea un roi de puncte roşiatice. Se spunea că bibliile de fier, groaznic de grele, nu puteau fi manipulate decât de clericii dotaţi cu muşchi de culturişti, că practica susţinută a rugăciunii îi transforma puţin câte puţin pe predicatori în atleţi cu bicepşii hipertrofiaţi, iar bisericile în săli de gimnastică.
Mătăniile şuierară prin aer, prăvălindu-se apoi peste craniul unui grăsan cu chipul deja acoperit de sânge. Lovitura îl ameţi într-o clipă pe individ, trântindu-l pe pietre, cu ochii daţi peste cap şi gura căscată.
― A găsit bucuria! urlă preotul. Dumnezeu e într-însul! Fie să doarmă în pacea sufletului!
― În pacea sufletului! repetă gloata adunată pentru rugăciune.
Noaptea cădea peste oraş, iar vitrinele prăvăliilor se luminau ca nişte uriaşe acvarii umplute cu o apă fluorescentă. [...] Predicatorul îşi coborî braţele şi începu să-şi înfăşoare rozariul peste încheietura mâinii, anunţând că slujba luase sfârşit. Participanţii se înclinară şi, defilând prin faţa lui, îşi depuseră obolul în dulia de obuz ce ţinea locul cutiei milei.
― Pe curând, mormăi omul Bisericii, şi fie ca frica să vă însoţească în fiece clipă! Nu căutaţi a fugi de spaimă, căci ea e aceea care vă apără de indiferenţă!

joi, 14 mai 2009

Mircea Badea – În gura curului sau extrase din biografia unui Gibon


Mă enervează acest personaj încă din preistorie. Încă de la „Teo şi Mircea Şou”, unde a fost jumătatea oligofrenă a lui Şou, timp de 3 ani lungi. Penalitatea sa intelectuală a erupt ca un coş stors prea devreme aflat pe faţa unui adolescent in călduri şi zăpăcit de atâta labă în momentul în care jumătatea amuzantă a lui Şou a migrat spre un post de televiziune mai serios, lăsându-l în pla goală.

Distrus de asemenea trădare mârşavă, gibonul nostru se refugiază în braţele puternice ale lui Oreste, la acelaşi post de căcat, şi din nou este eclipsat până şi de simţul mediocru al umorului afişat de celălalt android. Emisiunea înregistrează ratinguri record de 2%, cu vârfuri de audienţă de 3% in timpul reclamelor la detergenti de pe Feşăn TIVI, când masculii graşi şi fără somn butonau nervos telecomanda cu o mână, în timp ce cu cealaltă mână îşi frecau încă şumeleagul semi-învârtoşat în chilotii lărgiţi de prietenii ştiu de ce.

În prezent, antieroul nostru parazitează acelaşi post de TIVI, singurul care il acceptă, pentru stilul fals-agresiv şi nesimţit de care dă dovadă. Când nu e ocupat să explice cum turnătorul Felix este un inger cu 2 aripi şi 4 perechi de coaie şi cum marinarul e un trădător de tară, să apară pe scenă adus de 2 piţipoance şi să facă şpagatul pe două scaune în aplauzele plictisite ale unui public plătit, în timp ce spune în 2 ore o glumă răsuflată care circula deja pe internet de vreo 2 ani jumate, gibonul se războieşte cu asociaţiile secrete malefice formate din hackeri profesionişti, plătiţi de bloggeraşi proşti şi fioroşi cu păr pe membrele superioare care nu au alt scop în viaţă decât să-I destabilizeze lui mândretea de site. Dar, mega-fail, pentru că - aşa cum se laudă – ca ultimul cocălar “nu puteţi voi să prestaţi atâtea atacuri câţi bani cât pot cheltui eu”. Nu te îngrijora, Mirciulică draga, vinovaţii vor fi prinşi şi arşi cu fierul roşu in cur, că doar patronul Felix ştie cum se face şi poate dacă mai bagi 2-3 cu Băsescu te rezolvă şi pe tine. Aşa se elimină opoziţia.

În încheiere, nu pot să-ţi urez decât un călduros să te iubească Becali. Şi pe Voiculescu, şi toţi de la Antena1, şi pe tine primul.
Hai noroc.

marți, 12 mai 2009

Despre curve - episodul1. Definiţia.

Ante scriptum:
- Unde ai fost în vacanţă astă vară?
- În Egipt.
- Şi ai văzut piramidele?
- Da, nişte curve.


Nu, nu e o întrebare la mişto. Curve, ştoarfe, bagaboante, stricate, nesătule, femei purice sau cum drak mai vreţi să le ziceţi. Unde tragem linia? Când începe o femeie să fie curvă? Mă întreb chestia asta de multă vreme. Şi nu mă pot lăuda că am găsit încă vreun răspuns la această întrebare arzătoare. Voi îl ştiţi? Hai să vedem câteva situaţii, poate tragem vreo concluzie:

Tocmai ai aflat că prietena ta şi-o mai trage în acelaşi timp cu încă vreo doi. Nah, nu în acelaşi timp şi în acelaşi loc, deşi…wtf.
- Curvo!
- Auzi, tu să nu mă jigneşti că nu eşti mai bun cu nimic. Şi daca vrei să ştii io nu-s curvă, ca doar n-o fac pe bani, ce plm. Ia marş şi caută-ţi o pocăită.
- #@$*@%%$#@&**^%$#%. Harakiri!

Mama şi fata la ora confesiunilor:
- Mamă, am să te intreb o chestie mai delicată:
- Spune fata mea.
- Inainte de tata ai mai fost cu cineva? I mean….înţelegi tu.
- Obraznică ce eşti, drept cine mă iei? Crezi că eu am fost vreo curvă ?

După o partidă fierbinte:
- Pisi, te mişti extraordinar de bine, m-am simţit în al nouălea cer. Pot să-ţi pun o intrebare?
- Da, iubi, spune.
- Cu câţi ai mai fost inaintea mea?
- ………
- Ce s-a intâmplat, te-am jignit cumva, sunshine?
- A, nu, încă mai număr.
( peste 1 minut )
- Doar anul ăsta sau în total?
- ?!? #@$^$#^$#^. Curvo!
Ea: (în gând) Trebuia oare să impart la 5? Sau la 10? Da de unde crede boul ăsta că se invaţă meserie? De pe chat?

La peţit de fete mari, într-o comunitate care se dă religioasă:
Părinţii lui, părinţii ei, cei doi care nu au apucat să vorbească incă între ei, stau pe câte un colţ de canapea şi îşi trimit ocheade fugare. Tatăl ei ia cuvântul:
- Şi să ştiţi că fata noastră e cuminte, urmează învătătura Domnului, e harnică, găteşte, îi vom da şi nush câtă zestre….
- I-a mai făcut curte cineva până acuma?
- Da, am mai discutat cu o familie, şi băiatul i-a făcut curte un an. Dar ţin să vă asigur că s-au întâlnit doar in prezenta noastră, cu vizite ce nu au depăşit jumătate de oră. Însă devenise prea îndrăzneţ, odată chiar i-a cerut fetei noastre să-l conducă până în stradă singură, ceea ce, bineinţeles am refuzat! La aşa o obrăznicie nu am avut altă soluţie decât să rupem pre-logodna! Mai sunt şi depravaţi din ăştia, e bine că l-am dibuit de la început, altfel cine ştie unde se ajungea.
Familia peţitoare îşi aruncă priviri piezişe, după care mama ia cuvântul:
- Hai să mergem de aici, fiul nostru nu vorbeste cu curve! Să vă fie ruşine!

Dracu’ vrea să se însoare.
Vine pe Pământ, şi cum e el drac şi le ştie pe toate, încearcă să găsească o fată mare. În zadar, şi aproape după ce orice speranţă se spulberase şi dăduse doar peste curve găseşte una într-un colţ indepărtat al planetei. Şi nuntă mare se făcu…..
- Morala1 : Fetelor, fiţi curve că vă ia Dracu’.
- Morala2 : O fată mare a fost pe pământul ăsta, şi pe aia a luat-o Dracu’.
- Morala 3 : Până şi Dracu’ e mai moralist decât bărbaţii, care iau orice bagaboantă.

Deci pula mea dacă mai înţeleg ceva. Clar că nu avem aceeaşi măsură pentru a defini noţiunea de curvă. Poate doar Napoleon ştia ceva, dar nu-l mai putem întreba. El zicea cam aşa:
Toate femeile sunt curve, in afară de mama. Dar şi mama e femeie”.

Şi nici nu am vorbit (încă) de incercarea absolut ridicolă de a defini cuvântul “curvar”. Mission impossible 4. Să vă zic mai bine un banc:
Un preot catolic, era reputat pentru abilitatea lui de a recunoaşte cele mai rare vinuri. Mare concurs internaţional.Popa degustă diverse licori:
- Pinot Gris, valea Loarei, 1982, viţa de vie a stat pe un deal insorit.
- Murfatlar 1974, buchet uşor alterat, a stat intr-o pivniţă prea puţin adâncă.
Băi, hai să i-o facem lu’ popa, că prea se dă atoateştiutor. Alinuţa, ia pişă-te în paharul ăsta, să vedem ce mai are de zis. Popa miroase, degustă, plimbă licoarea prin gură, apoi cu un ton savant:
- Blondă, între 175-178 cm, cam 20 de ani, are un piercing vaginal, de unde şi gustul vag de oxidare, da nu-I din parohia mea
.

N-aş putea să inchei acest subiect delicat decât cu un citat din bunicu’ , care a fost un tip extraordinar. Dau o bere, bunicule, pe oriunde oi fi tu acuma.
- Bunicule, ( zise porcusorul mic pe la vreo 15 ani asa ), si pe vremea ta… femeile…aşa şi pe dincolo…ma înţelegi tu, că am auzit că doar în ultimii 40 de ani s-a “stricat” lumea.
Bunicul m-a privit cu un amestec de ironie şi regret:
- Ehei, nepoate, dacă ai şti tu…. Da’ o să afli curand.

Şi am aflat intre timp. Aşa, vreo 2% din câte aş vrea şa ştiu. Ce dreptate avea bunicu’! Nimic nou sub soare, nu-i aşa?

sâmbătă, 9 mai 2009

Cea mai tare în pat – părerea unui porcuşor

Ante Scriptum:

Girafa şi Porcusorul sunt prinşi în flagrant în timp ce făceau sex. Cum sexul între specii era strict interzis sub pedeapsa cu moartea, cei doi sunt aduşi în faţa judecăţii, cu toate animalele de faţă. Bineînţeles, cei doi sunt condamnaţi la moarte. Leul, care prezida toată tărăşenia le acordă însă o şansă de a supravieţui :

- Dacă veţi spune un banc la care TOATE animalele să râdă, aţi scăpat de pedeapsă.

Începe Porcuşorul, şi bineînţeles, cu este bine ştiut că porcii nu au simţul umorului, nici un animal nu râde la bancul lui. Este executat pe loc.

Girafa spune un banc extraordinar, la care toate animalele se tăvălesc pe jos. Singură Oiţa nu râde deloc. Şi Girafa este executată pe loc. În timp ce gâtul lung al Girafei cade de la înălţimea ghilotinei, Oiţa izbucneşte în râs. Toată lumea este nedumerită : "Ce drak te apucă, râzi la o execuţie ? ". Oiţa se sufocă şi printre lacrimi, behăituri şi tăvaleli pe jos spune :

- Vai, ce banc bun a spus Girafa !


Nu, nu mi-o trag cu Girafa. Şi nici nu mi-a fost tăiat râtul cu ghilotina. Toată tărăşenia cu acest articol a început aici, pe blogul unei pisicuţe pe care o citesc cu plăcere. Unde am pus o simplă întrebare şi nevinovată întrebare pentru fetişcane, şi anume :

" Ce faceti daca de exemplu va dati seama la un moment dat ca prietenul cu care umblati sta cu voi doar pentru ca sunteti CELE MAI TARI IN PAT. Nu se poarta mitocaneste, e dragut, dar sta cu voi doar ca sa va futa?”

Maria - care mi-e simpatică şi ea de ceva timp - a râs trei zile de întrebarea mea şi s-a obosit să-mi răspundă într-un mod destul de metaforic şi uşor ironic. Mulţumesc Maria.


- Sintagma – poate un pic pretenţiasă - CELE MAI TARI IN PAT voia să însemne doar " pisi, îmi place că te mişti natural, îmi place ce faci cu degetelul ăla în timp ce eu dau din buci, îmi place limba ta aspră care se strecoară curioasă în ###, una peste alta eşti CEA MAI TARE tipă din viaţa mea de mascul worthless şi patetic."

- Hai să reformulez intrebarea, deşi în mintea mea simplă de individ care face pipi de sus totul pare clar:

El : (în gând) : “Pisi, eşti CEA MAI TARE ( vezi explicaţia de mai sus ), dar să mor eu dacă în momentele post-coitum, în care tu te lipeşti de mine de parcă ai vrea să mă sugrumi, iar eu zâmbesc stânjenit, căutând cu disperare o urmă de subiect de conversaţie în afară de : "Crăpătura aia în tavan e nouă ?" sau "Îmi place unduirea luminii de seară în părul tău, te-ai vopsit cu Londa sau cu Garnier", nu-mi vine să-mi iau câmpii. Ce drak avem noi oare în comun în afara patului ?"

Ea : (în gând) : “M-am prins boule, las că te învăţ eu minte”


Acuma n-o să mă pun să dau răspunsuri în locul purtătoarelor de fustiţă. Poate o să scriu peste câteva zile un post despre ce aş face eu într-o astfel de situaţie. Dar daca aş fi în locul blondei folosite, aş vedea una din variantele :


- Pack & GO. Găseşte-ţi naibii alta, a face sex nu e totuna cu a face dragoste, porci de bărbaţi, mi-ai lăsat un gol în suflet, te-am iubit, nu ştiu dacă o să mai pot iubi vreodata, să nu mă mai cauţi şi tot repertoriul feminin, vă prindeţi voi.


- Lasă că măcar nu e mitocan : Ce fă, eşti proastă ? ( zice o prietenă atoateştiutoare ). Te-a înjutat vreodată faţă cu prietenii ? Ţi-a tras vreo bătută din care să rămâi cu vreo vânătaie ? Nu ţi-a plătit el toate ieşirile în oraş şi la munte ? Nu te-a plimbat cu Audi prin toată ţara ? Tu ştii cât de greu de găsit e un bărbat din ăsta ? Dacă mai faci multe fiţe o să ajungi o săracă ce se va mulţumi cu unu care n-are bani nici să treacă strada. Şi aşa s-au născut piţipoanceleTM


- Te taxez eu : Chestia cea mai periculoasă care ţi se poate întâmpla. Nu ai nici o şansă în faţa unei femei care vrea să ţi-o tragă ( la figurat ), mai ales dacă face asta în timp ce ţi-o trage ( la propriu ). Va fi ca un agent secret infiltrat într-o bază de terorişti, care se vor trezi într-o bună dimineaţă şi fără bază şi fără arme şi spânzuraţi de coaie în faţa sediului CIA. Vei fi asemeni unui biet suflet pierdut lucrător pe plantaţia unei multinaţionale : plin de un sentiment de încredere şi de securitate, în timp ce vei fi futut. Situaţie aplicabilă de altfel şi in cazul sexului cu prezervativ.


- Plângi : The ultimate female weapon. Nu s-a găsit încă antidotul la asta. Cercetările continuă, dar cu slabe şanse de reuşită. Prietenii ştiu de ce.


Deci, dragă Maria :

- Nu sexul cu creierul nu s-a inventat încă. Au încercat în 2032 Sylvester Stallone şi Sandra Bullock în prostia aia de film "Demolatorul ", şi după cum ştim cu toţii, tot la schimb de fluide s-a ajuns.

- Aşa cum ne învaţă matematica, nu toţi bărbaţii sunt porci, precum şi nu toţi porcii sunt bărbaţi. Asta s-ar întâmpla numai în cazul "eşti barbat dacă şi numai dacă eşti porc", ceea ce ar fi destul de tragic pentru ambele specii. Probabil ca asta s-a încercat în Mexic, şi de acolo ni se trage gripa porcină.

- Într-adevăr, comunicarea trebuie să fie bi-valentă, bijectivă, biunivocă, bidirecţională sau cum vrei tu să-i mai spui ca să iasă vreo brânză din toată mardeala. De aici deducem următorul algoritm de conectare la creierul femeiesc :

Porcusorul : connect EA

EA : enter login :

Porcuşorul : vreau să mă conectez, fă!

EA : enter password :

Porcuşorul : îţi apreciez creierul, mă pot conecta la el ?

EA : Connection successfull

> R.A.M.TM

- Şi dacă ne întoarcem în final de unde am plecat, ar fi bine totuşi să ţi-o mai pui. Pe ea. Pe întrebare. Nu de-alta, dar porcii de bărbaţi nu doarme. Şi ar fi păcat să ajungi în situaţia 4.

Pricepui ;-)

joi, 7 mai 2009

1001

Nu de nopţi. De vizitatori unici în două luni şi ceva de existenţă a acestui blog. Azi, la 12:26 PM. Aşa zice la statistică, probabil sunt ceva mai mulţi din cauză că mulţi în loc să muncească ies tiptil prin proxy-ul fermei şi se râd la ce aberez eu pe aici. Neesenţial. Nu e vreo cifră spectaculoasă, e doar o cifră rotundă care dă bine. 1001 de indivizi au fost interesaţi sau nu de ce am scris eu pe aici, au râs, m-au înjurat, s-au scandalizat sau pur şi simplu li s-a rupt. Le mulţumesc tuturor.

Am început acest blog nu pentru a obţine vreo iluzorie celebritate de 2 lei, nici pentru a face vreun ban de pe urma lui, ci pur şi simplu pentru a vedea dacă sunt în stare să scriu constant lucruri mai inteligente decât despre şosete, trafic, vedete, politică şi fotbal. Mai ales că nu lucrez într-un domeniu legat de publicistică. Până acum imi place să cred că mi-a reuşit.

Cum ar suna bilanţul acestor două luni şi ceva? Păi cam aşa:
- 1001 vizitatori unici, 3852 afişări de pagini.
- Comentarii cam puţine, dar asta e, înseamnă că am avut doar dreptate în ceea ce am zis, şi nu te contrazici cu unu care are întotdeauna dreptate.
- Majoritatea vizitatorilor sunt din ţară, cu o majoritate covârşitoare Bucureşti şi Timişoara, câţiva rătăciţi din alte oraşe şi alţi câţiva rătăciţi din ţări străine. Din State şi Franţa nu cred că am pe nimeni, e iar o chestie de proxy. IT-ştii ştie de ce. Neesenţial de fapt.
- Intenţionat nu am făcut până acum schimb de linkuri, spam, comentarii de-a-mpulea pe alte bloguri sau reclamă excesivă, pentru a vedea dacă lumea poate fi interesată de un blog pur şi simplu pentru conţinut şi nu din cauză că au primit ceva spamuri care te amăgesc să dai clic unde nu ai chef. Ah, am câteva clicuri din motoare de căutare. Dar aici ar fi o problemă. Făcusem acum vreo lună o gluma cu pisici ( pussy în engleză, care mai înseamnă şi pizdă )

http://porcusorulradioactiv.blogspot.com/2009/04/xxx-pussies.html

Credeam că o să dea iama o grămadă de labagii în căutare de black, fat, young pussy şi eu o să stau să număr clicurile şi să mă râd ca prostul. Ei, uite că nu. Spre completa mea consternare, iată după ce cuvinte a fost găsit blogul meu: ( extras )

Fără cuvinte. O adevărată revelaţie. Am ajuns un blog de referinţă în tehnici de labă, plasat pe locuri fruntaşe in google. Drept e că am avut un articol pe tema asta:
http://porcusorulradioactiv.blogspot.com/2009/03/laba-futuristica.html
În tot acest timp m-am distrat destul de bine urmărind reacţiile pro şi contra, mai ales ale celor care au fost surprinşi de stilul meu. Ce-am făcut de fapt in 2 luni jumate:

Am cautat câini în cur:
http://porcusorulradioactiv.blogspot.com/2009/03/cum-sa-cauti-un-caine-in-cur.html
http://porcusorulradioactiv.blogspot.com/2009/03/scumpetea-mea-de-caine.html

Am analizat situaţiile lose-lose din care n-ai cum să ieşi bine:
http://porcusorulradioactiv.blogspot.com/2009/03/situatii-naspa-in-care-te-faci-de-kkat.html
Ba am fost si copiat de unii dintre ei:

Şi am devenit Demiurg, luptându-mă cu monştrii galactici:
http://porcusorulradioactiv.blogspot.com/2009/04/alegorie.html

Am făcut o incursiune în lumea misterioasă a live-show-urilor din Amsterdam:
http://porcusorulradioactiv.blogspot.com/2009/04/amsterdam-erotic-live-show-partea-i.html

Şi am intrat în culisele conspiraţiei mondiale care a declanşat gripa porcină.
http://porcusorulradioactiv.blogspot.com/2009/05/adevarul-despre-gripa-porcina.html

In final vă mulţumesc tuturor care aţi naufragiat pe blogul meu, indiferent de motiv şi cer scuze celor care au ajuns din greşală. Numai bine tuturor.
Cu stimă,
Porcuşorul Radioactiv

miercuri, 6 mai 2009

Adevărul despre gripa porcină

Ştiu cum a apărut gripa porcină. O să vă întrebaţi cum şi de unde. Ei bine, ştiu ! Am sursele mele sigure printre confraţii radioactivi din Mexic. Hai să vă spun şi vouă ca să nu muriţi proşti. Şi să puteţi lua măsuri.

Îngrijitorul de la porci Rodolfo Miguel Rodrigo Juan Alberto Esteban Pepito Carlos Sanchez se întorcea de la crâşmă extrem de beat. Cele 10 shot-uri de tequila, amestecate cu o cantitate impresionantă de bere mexicană de proastă calitate, în care fermenta burrito-ul de la prânz şi fasolea sleită de seară îşi făceau efectul devastator. Prin bruma de luciditate pe care o mai avea, Rodolfo ştia ce va păţi dacă va intra pe uşa casei sale în această stare. Cunoştea cele 3 făcăleţe de dimensiuni variabile pe care le întrebuinţa nevastă-sa ( o matahală care concura în dimensiuni cu nobilele animale pe care le îngrijea el cu atâta drag ) pentru cele 3 păcate capitale pe care le putea face : întârziere, întârziere+beat, ruj pe cămaşă. Acum el se încadra în faza 2, ceea ce însemna un făcăleţ de jumătate de metru aplicat fără milă pe spatele lui pricăjit. În nici un caz nu putea face faţă furiei femeii în statea în care era, el, un pricăjit de nici 60 de kile şi 1 metru 60.


În mintea confuză a lui Miguel încolţi o idee genială. Mai bine dorm la servici. Dimineaţă nu va fi o problemă să mă trezesc, voi economisi astfel o oră preţioasă de somn, şi nu voi mai fi luat la pulă de patron că am întârziat ca de obicei. La lucru însemna bineînţeles să doarmă cu porcii. Pe Rodrigo nu-l deranja însă. Se obişnuise cu mirosul, era imun la grohăitul bezmetic al porcilor, şi de fapt –nu-i aşa- , porcii sunt câteodată mai tandri şi mai înţelegători decât oamenii. Porcii nu te iau la întrebări noaptea când vii mort de beat, ci grohăie de mulţumire că le ţii copanie. Juan iubea porcii. Crescuse de mic în mijlocul lor şi dezvoltase în toţi aceşti ani o relaţie aproape personală cu minunatele animale. Se revolta când oamenii îi ziceau "eşti un porc" sau "mănânci ca un porc". Na, şi ce ? Porcii sunt mai buni ca oamenii, iar el era mândru de relaţia lor cu totul specială. Da, va dormi la serviciu în noaptea asta.Cu ultimele puteri se târî în coteţ, îşi făcu loc printre grohăitoare, îşi trase sub el o mână de paie şi căzu într-un somn negru şi fără vise.....


Dimineaţa mijea printre scândurile coteţului şi soarele îl gâdila pe faţă. Esteban se trezi cu o senzatie de greaţă indescriptibilă în stomac. Capul îi vâjâia îngrozitor. În jurul lui porcii se agitau. Vomită din plin, cu spasme lungi. Imaginea începea sa se desceţoşeze, apoi îşi dădu seama de groaznicul adevăr. Vomitase pe propriii pantaloni, pe care îi folosise pe post de pernă toată noaptea. Într-un colţ, o scroafă grohăia mulţumită. Era clar. Trecuse de bariera pe care şi-o impusese de mult timp. Beţia îl dezinhibase total, şi fantezia care nu-i dăduse pace atâţia ani, aceea de a fute o scroafă, se împlinise. Ceea ce nici el şi nici scroafa nu ştiau era mult mai monstruos. Combinaţia de bere, tequila, burrito, fasole, spermă umană şi ovul porcin fermenta sub şorici. Un nou mutant se năştea : H1N1.


Scroafa strănută. Miliarde de viruşi invizibili se împrăştiară în lumea îngustă a coteţului, contaminând porci şi om. Bineînţeles că Pepito habar nu avea. Preocuparea lui era să-şi cureţe pantalonii de vomă şi să iasă neobservat din coteţ. Virusul s-a răspândit apoi cu viteza fulgerului la nevasta lui Carlos, apoi la grupui ei de prietene telenoveliste, apoi – fiind un virus mutant – a trecut in televizor la o actrita de telenovele, de unde s-a raspandit tot prin televizor la publicul telenovelist din toata America de Sud şi SUA ( bineînţeles emigranţi ilegali ). De acolo atâtea focare. Cum România importă masiv telenovele, norocul nostru e că nu am avut destui bani să importăm o telenovelă aşa de nouă ca a americanilor. Dar vine şi la noi în valul doi, peste doi ani.

Deci, copii, încolonarea în patru labe şi vaccinaţi-vă cu ce vă dau eu, costă doar azi 100$ flaconul, de mâine va costa 500$, altfel veţi muri în chinuri groaznice visând cum un porc imens vă mestecă craniul în putrefacţie.

Portarii

Vrei să intri undeva. Neesential unde, eşti afară şi vrei înăuntru. Pentru varii motive. Cine te întâmpină în majoritatea locurilor? Câte un PORTAR. Fie că îţi cere bani ( pe drept sau pe nedrept ), fie că te întreabă de sănătate, cine eşti, pe cine cauţi şi de ce pula lui vii taman la ora aia, că nu vezi tu că s-au terminat peste o oră orele de vizită, fie că îţi cere buletin, carnet de student apoi se apucă cu o încetineală demoralizantă să scrie datele, fie că vrea să se bage în seamă, whatever, dai peste tot peste ei. Doar – nu-i aşa –, sunt nişte personaje hyper importante, chiar şi pentru simplul motiv că tu eşti afară şi vrei înăuntru.


Portarii ăştia sunt coşmarul vieţii oricui care are o treabă şi se grăbeşte să intre undeva. De fapt portarul e un individ cu timp. Cred că majoritatea sunt perverşi, iar cea mai mare plăcere a lor e să fută. Timpul altora, că pe al lor s-au săturat să-l fută de zeci de ani de când păzesc poarta aia nenorocită. Evident, au ochiul format şi îşi aleg cu mare atenţie victimele doar din cei care se grăbesc şi au ceva important de făcut. Îmi imaginez portarul ca un criminal în serie care stă tăcut în cuşca lui şi îşi studiază cu atenţie victimele înainte de a lovi scurt şi necruţător. " Alo, alo, domnu’ încotro ?" . " La etaju’1". "Unde la etaju’1 ?". "La firma Cutare care pune plachiuri la bocanci". "La cine la firma Cutare care pune plachiuri la bocanci?". "Pula mea, parcă i-ai şti tu pe toţi de la firma Cutare care pune plachiuri la bocanci !". Ei, dacă ai ajuns la faza asta te-ai futut. Se activează în el complexul pe nume " da tu cine crezi că-s eu ? " şi îti va ucide literalmente nervii. "Un buletin aveţi" ? Şi începe cu o încetineală studiată să scrie datele de pe buletin. Da chiar aşa, cine te crezi tu să vorbeşti, te crezi mai bun ca el ? Doar are şi el un fiu al unei surori vitrege la facultate. Şi de fapt puţină lume ştie că nu se mai zice portar, ci " security agent ".


Portarul de fapt e un individ frustrat. Păi nu e normal ? Şi eu aş fi frustrat dacă aş sta 8-10 ore fără să fac nimic, doar să păzesc o nenorocită de uşă prin care trec tot felul de puleţi din care majoritatea nici nu mă văd, futu-i în anus că se cred mai importanţi ca mine. Printre ei foarte frecvent vei întâlni indivizi care dacă lucră la o firmă de telefonie de exemplu o să dea 2-3 salarii pe un telefon ultimul răcnet, că doar nu se poate ca el, care păzeşte poarta unei importante firme de telefonie să fie mai prejos decât inginerii ? Şi de fapt ce mare brânză să fii "inginer" ? Ce e aia "inginer" în ziua de azi ? Toţi puleţii şi paraziţii au 2-3 facultăţi, ce mare căcat ? Şi nici măcar nu au telefon ca mine, deşi câştigă de 2-3 ori mai mult. Nişte parveniţi zgârciţi. Şi proşti. Şi încrezuţi. Lasă că-i fut eu.


Ţin minte în facultă o fază comică. Sărbătoream un coleg la el în cameră bum se obişnuieşte : cu bere, vin, o cruce, o poveste...chestii din astea lumeşti. Nu cred că făceam extraordinar de mult scandal, sau nu mai ştiu, că eram toţi pe jumătate afumaţi. Dar that’s not the point. Apare la un moment dat portăreasa – o murătură de femeie pe care n-o suporta nimeni – şi pe un ton autoritar zice " mai încet !". La care un coleg, puţin afumat şi el şi vesel zice " Doamna portăreasă, vă rog să nu ne învăţaţi pe noi gradele de comparaţie, că le ştim noi mai bine ". Ei, bineînţeles că în mintea portăresei s-a activat complexul " da tu cine crezi că-s eu ? ", de care vorbeam mai sus. Pai cine mama voastră de studenţi proşti vă credeţi ? Ce, aşa vă bateţi joc de oameni ? Ce, credeţi ca eu nu am studii ? "Da tanti, cine a zis ceva de studii ? Ştim doar că toţi care au terminat doctoratu’ visează să devină portari, dar nu toţi reuşesc". "Tu să taci, student obraznic. Că aţi putea să-mi fiţi toţi copii. Generaţie de rataţi. Staţi aici şi beţi în loc să învăţaţi. Uite tineretul din ziua de azi, de-aia a ajuns România aşa, din cauza voastră". Poftim cultură. Ce face un grad de comparaţie aruncat naiv într-o discuţie fără sens.


Una din perversinile cele mai dragi ale portarilor e să se împrietenească cu tine. Aparent e omeneşte să schimbi o vorbă cu un individ care te păzeşte zi de zi şi pe care abia îl saluţi. FALS. Să nu cazi în capcana asta perversă. Nu zic să nu-l saluţi pe om, că doar nu suntem mârlani, dar nu fă greşala să intrii prea mult în detalii, că te-ai futut definitive. Cum portarul e un individ care se plictiseşte, vei fi tot timpul calul lui de bătaie. Îţi va povesti viaţa lui, îi vei şti toate rudele, poveştile din armată şi aşa mai departe. Pentru că eşti un individ politicos şi bine crescut îl vei asculta la început, apoi nu vei mai avea scăpare. Şi nu din prietenie, pentru că nu dă doi bani pe tine, de fapt te dispreţuieşte că te crezi superior ( în mintea lui ). Nu, doar ca să te chinuie. Din perversiune. Va adora să vadă cum te chinui, cum te muţi de pe un picior pe altul, cum te uiţi la ceas disperat că întârzii la o şedinţă şi că eşti prea finuţ să îi spui : " Marş în pula mea, nu mă interesează poveştile cu soacra ta de când ai dus-o la pescuit şi a făcut diaree şi nu aveai decât frunze de urzici în apropiere".


Intrucâtva comportamentul ăsta se aseamănă cu cel dintr-o haită de orice animale sau oameni. Cel mai slab este futut. Sau cel considerat mai slab, pentru că unii oameni chiar nu se coboară la nivele inferioare. Vorba aceea "nu te pune cu prostul, că te aduce la nivelul lui şi te bate cu experienţa". Îşi zic în sinea lor "ce căcat se tot ia mitocanul ăsta de mine, hai să-l las în pace, doar nu mă cobor la nivelul lui de urangutan cu păr pe pulă. S-o plictisi şi m-o lăsa în pace". FALS ! La fel ca şi mitocanul - cu diplomă de obicei şi pretenţii de mare atoateştiutor – nici portarul, nu se va opri. Amândoi trebuie pocniţi peste meclă din prima cu un papuc îmbibat bine într-un cadavru de sconcs în putrefacţie de minim 3 luni. E singura soluţie să fii lăsat în pace. Şi de obicei vei fi surprins să vezi că şi portarul şi mitocanul îşi vor retrage labele murdare de pe tine, pentru că de obicei sunt fiinţe patetice care îşi refulează frustrările din copilărie de când tata beţiv o bătea pe mama nimfomană şi îi viola cele trei surori rahitice cu coada de la făraş.


Deci, dragii mei, atenţie la portari. Sunt printre noi. Ne pândesc de peste tot ca sa ne zică "coae, nu treci", sau "coae, treci dacă dai banu’ ", sau pur şi simplu să ne fută timpul care lipseşte tot mai mult în societatea de căcat în care trăim. Feriţi-vă de ei. Şi de mitocani.