Centrul de Consiliere şi Eutanasiere

Era deja târziu. Aproape ora închiderii. Kra’un se gandea cu satisfacţie că peste câteva minute va închide, va merge acasă şi se va delecta în aparatul nou-nouţ de relaxare şi realitate virtuală pe care dăduse o grămadă de bani. Chiar începu să închidă aparatele când se auzi o bătaie timidă la uşă.

- Bună ziua...ăăă...nu ştiu dacă am nimerit bine. Aici este...ăăă...Centrul pentru Consilere şi Eutanasiere?

- Da, exact – făcu Kra’un cu o voce plictisită. Dar este aproape ora închiderii şi...

- Vă rog să mă ajutaţi. Sunt disperat!

- Băiete, am şi eu viaţa mea personală. Prietenii mă aşteaptă să ieşim la o bere. Nu poţi aştepta până mâine ?

- Sunt aşa de singur...boci tânărul. Nu am familie, nu am prieteni...la muncă toţi râd de mine şi-mi zic că sunt ciudat...

Kra’un dădu ochii peste cap. Încă un plângăreţ pe ziua de azi era prea mult. Îşi ura slujba. Totul devenise mult prea complcat de când Centrul de Eutanasiere se transformase prin lege în Centru de Consiliere şi Eutanasiere. Adică omul care vine la tine nu mai ştie ce vrea, adică “vreau să crap, nu mă întreba de ce". Nuuu, acuma s-a ridicat o întreagă generaţie de plângăcioşi care vin la tine să-i consiliezi, să-i convingi să nu o facă...dar na, dacă legea aşa zicea...

Fără chef, Kra’un începu să-l descoasă pe tânăr:

- Şi de ce mă rog râd colegii de tine ?

- Pentru că zic că-s ciudat.

- Auzi, asta ai mai zis. Nu te repeta că nu am vreme. De ce eşti ciudat?

- Pentru că nu-mi place să mă fut în cur.

- Serios ? – făcu Kra’un cu o mină voit îngrijorată. Cum adică nu îţi place să te fuţi în cur ? Toată lumea se fute în cur. Tu într-adevăr ai o problemă, tinere.

- Am încercat, să ştiţi că am încercat din răsputeri. Dar nu mă atrage. E grav ?

- Hm, mă tem că e grav – spuse Kra’un trăgând cu coada ochiului spre ceas. Se pare că ai o deviaţie serioasă.

- Aşa mi-au zis toţi – boci tânărul. Oare mai am vreo speranţă ?

- N-aş crede. Crede-mă, fiule , va fi tot mai rău. Vei fi tot mai marginalizat, tot mai fără prieteni, lumea va râde de tine...şi cine ştie, la un moment dat oamenii pot deveni chiar violenţi cu cei care sunt altfel.

- Şi atunci ce mă sfătuiţi ? Să fie eutanasia singura opţiune ?

- Clar. Eu în locul tău aşa aş face. Viaţa nu are rost fără prieteni. Decât să trăieşti aşa, mai bine mori onorabil. Fi bărbat, ce pula mea!

- Chiar credeţi că e singura soluţie?

- Auzi băiete, vrei sau nu vrei? Ţi-am spus odată părerea mea. Hotărăşte-te acuma dacă vrei sau nu, de mâine încolo avem programari non-stop toată săptămâna şi nu mai pot să te iau. Hai că nu-i aşa de rău, nu simţi nimic. Ca să vezi că sunt bun îţi pun gratis un film subliminal, ca să visezi ceva frumos în timp ce mori.

Tânărul, convins de data aceasta se lăsă dus şi muri repede. Kra’un era mulţumit. De aşa clienţi avea nevoie până la urmă. Oameni care să ştie ce vrea, nu momâi plângăcioase şi nehotărâte, care să-i fută timpul. În fond, până la urmă, slujba de consilier-eutanasiator nu era chiar aşa de rea. Trebuia doar un pic de exerciţiu şi ceva putere de convingere.