-Stai că nu înţeleg, adică cum cu gura?
-Păi uite, aşa simplu, o iei în gură şi….
-Ce scârbooos, hai nu-mi spune că vorbeşti serios.
-Ba da iubi, uite, dacă vrei îţi arăt şi eu ce pot face cu limba.
-Nici să nu te gândeşti, auzi? Nu te las să pui limba acolo. Perversule!
Dialog care dezarmează iremediabil orice
Chiar aşa, vorbind serios acuma. Ce dracu’ o fi însemnând cuvântul ăsta: “pervers” ? De multă vreme îmi storc creierii şi nu
Timp de secole ni s-a băgat în cap
A propos, ştiu că o puneţi şi voi în poziţia “misionarului”. Dar aveţi habar de unde şi până unde “misionar”? Da, ar zice unii mai isteţi, e vorba de fantezii cu popi. Masculul se îmbrăca preoţeşte, se suia pe respectiva “enoriaşă”, şi în timp ce o “convertea” îi recita psalmi. Neeeh, total greşit. E mult mai banal. Primii misionari care au ajuns în insulele din Pacific încercau să-i înveţe pe băştinoşi în afară de sloava Bibliei că singura poziţie “morală” ar fi cea cu masculul deasupra. De acolo i-a rămas şi numele, dat probabil la mişto de băştinaşi, chestie de care misionarii probabil că erau foarte mândri, nesesizând ironia. Ca în legenda studenţească cu asistentul poreclit “Vîpul”. El ştia că porecla i se trage de la “VIP-ul”, pe când toţi ceilalţi ştiau varianta “Vârful Pulii”.
Am deviat ca de obicei. Deci dragii mei perverşi şi drage perverse, ce inseamnă totuşi cuvântul ăsta pe care nu
Iată o aşa zisă definiţie care m-a amuzat teribil, mai ales că se vrea doctă şi e luată dintr-o lucrare de specialitate. O scriu cu litere mici, e evident de ce:
“Numim deviatie sexuala situatia in care placerea sexuala nu este procurata printr-un act sexual normal, care trebuie sa se consume intre un barbat si o femeie, sau cand raportul sexual nu se practica in organele genitale ale femeii sau cu organele genitale, situatie care poarta numele si de inversiune sexuala.Deviatiile sexuale, intrucat de obicei lezeaza normele morale sociale, tin mai mult de domeniul medicinei legale si psihiatriei. Persoanele care practica inversiunile sexuale sunt de cele mai multe ori psihopate, demente, idioate si mai rar normale, dar viciate moral.Dintre deviatiile sexuale mai frecvent intalnite amintim :1.narcisismul ; 2 .exhibitionismul ; 3.voaierismul ; 4.fetisismul ;5.lesbianismul ; 6.sodomia sau bestialitatea ; 7.sadismul ;8.masochismul “ I.Negrut, O.Rusu- Ginecologie si Obstetrica –vol1, ed.didactica si pedagogica bucuresti, 1981, p.91
Bună definiţie. Un subtil “cele mai frecvent întâlnite”. Nici măcar n-au zis de chestii mai “avansate” ca uro-scato. Oficial în ’81 nici nu exista la noi termenul ăsta. Citisem despre un
Altul căruia tot de mic îi plăcea să se îmbrace în femeie şi să se joace cu ceilalti copii de-a “fata în casă”. El era întotdeauna “fata”. Pe la 10 ani povesteşte că şi-a pus fusta mătuşii sale şi ca s-a terminat instant, fără măcar să şi-o frece.
Un altul povestea că are o atracţie pentru picioare.Zice că e însurat şi îi place ca
Tot articolul aici. E mult mai cuprinzător decât ce-am spicuit eu. Bine, eu n-aş face niciuna din chestiile astea, adică nu mi-ar produce nici un fel de plăcere. Dar parcă nici n-aş arunca cu piatra în cine le face. Mai ales că se pare că treburile astea îţi vin în cap de mic, când nici măcar nu ştii despre ce e vorba. La fel ca şi homosexualitatea, cu care se pare că te naşti. Corpul e o maşină complexă, condus de reacţii chimice, şi orice substanţă în cantitate prea mare sau prea mică te duce într-un sens sau în altul. De ce-ar trebui să fim noi mai deştepţi şi să condamnăm? Mai ales dacă oamenii o fac la ei acasă?
Sunteţi oare siguri că simpaticul coleg de birou cu care daţi mâna în ficare zi nu are acasă în dormitor un butoi cu căcat în care se înmoaie în fiecare zi când ajunge de la servici? NU! Şi atâta timp cât face duş inainte de a veni la lucru de ce ar trebui să vă intereseze? Combinaţiile sunt infinite şi creierul uman e complicat. Mai bine să nu judecăm. Pfui, iar am dat-o pe chestii serioase.
Să încheiăm cu morala, sau sfatul meu de bună conduită în sex: dragi perverşi şi drage perverse, să nu cădeţi în practica aparent nevinovată a BDSM-ului. Puteţi foarte uşor ajunge la folosirea altor accesorii în afară de cele cu care natura v-a înzestrat cum ar fi vibratoarele, lenjeria sexy şi alte lucrări ale Satanei. Iar de acolo până la sexul complet deviant în alte poziţii decât cea a misionarului nu mai e decât un pas. Ca să nu mai vorbesc despre absoluta perversiune de a aprinde lumina în timpul actului.Mă trec şi fiorii.
P.S. După mintea mea cea simplă de porcuşor, n-ar fi cel mai bine să zicem aşa: “Numim perversă orice practică ce dăunează în vreun fel integrităţii fizice sau psihice a participantilor şi se desfăşoară fără consimţământul tuturor celor implicaţi”? Nu se apropie cel mai mult de adevăr oare?
sunt una dintre psihopate,demente si idioate(dupa vorba inteleapta a cercetatorului britanic din cartea de specialitate)care nu gaseste in dex explicarea cuvantului "moralitate".Daca nu scrie domnule'inseamna ca nu exista,si cum daca nu stim ce inseamna e ca si cum nu am fi in pacat...dilailaaa
RăspundețiȘtergereSunt de acord cu orice demonstratie care aduce muia in practicile uzuale fara de care nu as putea concepe o noapte de dragoste si una de razboi. Ca plm tot suntem in bac acum.
RăspundețiȘtergereFemeia: Bai, si eu sunt foarte moral de felul meu ( in lipsa unei definitii, bineinteles ). Altfel, cred ca as trece la idioti, dupa definitia respectiva. La FOARTE idioti. Nici macar la viciati moral.
RăspundețiȘtergereVreau: muia a fost adusa de mult in practicile uzuale. Mai exista cateva exemplare reticente, dar in curs de convertire. Bafta la bac.
exemplare reticente? are you suuuureeeee??
RăspundețiȘtergerepikkk miii pikk mii:)
RăspundețiȘtergerepikk or poke? :-P
RăspundețiȘtergereneobrazatule,da-i frumos cum vorbesti cu o tanara domnita care roseste din orice? loveste mai tare si mai apasat:)
RăspundețiȘtergereVai, iertaciune nobila domnita, n-am vrut sa ofensez nici macar cu o petala preagratioasa voastra faptura. Dar din pacate, scopul meu pe lumea asta e sa fac sa roseasca domnitele. prima oara. Apoi sa se obisnuiasca.
RăspundețiȘtergerepai asa, sa nu se mai intample.Cat despre practicile dvs oculte,privind "citirea de poezii si privind la stele prima oara ", ooo pasa cat de darnic esti!
RăspundețiȘtergerePorcii nu privesc la stele, ca au ceafa groasa. Doar daca se oglindesc in apa vreunei balti. Atunci se cred si ei zane.
RăspundețiȘtergerestai linistit,nici femeile de servici nu fac curat dupa porci:)
RăspundețiȘtergerep.s. am treabaaaa mai lasa-maaaaa:P
RăspundețiȘtergereSi eu am treaba. Oare avem aceeasi? :P
RăspundețiȘtergere