Şi de acum, încotro?

Băi, primesc de la un timp încoace mesaje cum că de ce am rărit-o, de ce am scris aşa de puţin în ultima vreme, că nu e bine la trafic şi alte aberaţii de gen.

În primul rând e un pic flatant să ştiu că îi pasă cuiva de chestia asta mai mult decât mie. Pentru că, sincer, nu m-am gândit aşa când m-am apucat de blogăreală. Am conceput spaţiul ăsta virtual ca pe un loc în care să mai aberez din când în cand, când şi ce am eu chef în momentul respectiv şi să văd dacă pot s-o fac în mod relativ constant şi de calitate. De-aia am schimbat şi motto-ul în “decât mult şi fără rost mai bine puţin şi prost”.

Acuma că s-au nimerit să fie mai multe aberaţii decât mă aşteptam 3 luni la rând…pură coincidenţă. Sau nu. Şi am avut şi treabă cu jobul luna asta. De exemplu de acum într-o lună şi ceva o să pigălesc ceva softuri pe la negri la ei acasa, asta dacă îi pasă cuiva. Nimănui? Mă gândeam eu. Şi dacă treaba n-o să devină naşpa la client, o să am timp şi de blog, că seara unde dracu’ să ieşi să te plimbi pe aici singur de nebun? Poate o să scriu şi despre asta, dar deocamdată nu-mi vine nimic în minte ce s-ar încadra în trendul “funny” al acestui blog. Adica aici n-am găsit încă lucruri amuzante, ci mai degrabă triste.

Şi la fel de sincer, mă cam doare în cur de chestii ca trafic, audienţă, număr de unici… Dacă mi-aş câştiga pâinea din asta poate ar începe să mă intereseze. Dar cum pâinea mea cea de toate zilele vine din cu totul altceva, singura preocupare legată de trafic pe blogul ăsta ar fi să nu mă trezesc într-o zi că vorbesc singur. Ar fi totuşi destul de trist, şi în momentul respectiv l-aş închide fără să mai stau pe gânduri. De-aia am pus contorul de trafic, nu ca să belesc toată ziua ochiul în el să văd câţi au mai intrat. Nu cred însă că sunt în pericol de aşa ceva, cel puţin contoarele creşte încet şi sigur.

Însă faza cea mai tristă care s-ar putea intâmpla ar fi următoarea: la un moment dat, orbit de un efemer succes în blogosferă să mă simt obligat să scriu mai des, orice, bun, prost, numai să scriu, să nu se plictisească audienţa invizibilă. Ca şi cum ar conta că te citesc 100 de papagali pe zi sau 500. Papagali care să înceapă să-şi dea cu părerea că acolo nu e bine, să înceapă să se injure între ei şi să te înjure şi pe tine. Papagali unici. Eu chestia asta cu “unici” n-am înţeles-o niciodată. Ce relevanţă are oare? Adica faptul că apar la un moment dat 200 de indivizi într-o zi la tine pe blog, dau clic şi a doua zi pleacă? Mi s-a întâmplat la un moment dat aşa ceva, o clipă am fost încântat şi m-am uitat mai de aproape la statistici, că am contor deştept: din vreo 350 de indivizi “unici” care intraseră în momentul respectiv, doar vreo 20 stătuseră mai mult de 10 secunde. Clic, clac şi gata. Ce citeşti în 10 secunde? Nimic. Probabil cineva trimisese un link la 1000 de persoane. Peste 2 zile, totul reintrase în normal.

Aşa că, dragii mei, mă încălzeşte mai tare să am vreo 40-50 de oameni care intră tot timpul şi citesc ce scriu eu, îşi mai dau cu părerea, sunt amabili cu mine şi între ei, şi toată lumea e fericită. În momentul în care o să am 1000 de “unici” pe zi şi o sa vreau să am 5000 ca să pun 2 reclame la chiloţi care să-mi aducă nişte sute de euro pe lună, ei bine, în momentul respectiv voi considera că am ratat acest blog.

Hai salutare tuturor.

P.S.

A, şi iată ce n-o să fac vreodată pentru trafic. Ceea ce mulţi fac. Dacă mai scriu pe blogurile unora, e doar pentru că îmi sunt simpatici. Vezi poza.