Nimeni

Nu, nu am dat în nici o depresie, nu o să-mi tai venele şi nici nu m-am convertit la curentul emo, ci pur şi simplu încerc să traduc şi să adaptez extrem de stângaci o melodie care nu-mi iese din minte, cântată de o formaţie dragă mie, apartinand curentului “symphonic power metal”. Şi care, trebuie să recunosc, m-a reprezentat în unele perioade ale vieţii. Melodia.

Versurile lor, pe care le-am citit de multe ori în timp ce ascultam melodiile, mi-au provocat întotdeauna anumite emoţii, cum numai ceva ce-ţi place foarte tare îti poate provoca, fără să stai să analizezi de ce.

Sunt în general versuri alegorice, alambicate, şi impresia mea e că ori sunt exagerat de simbolice , inteligente şi mă depăşesc, ori n-au nici un sens.

Ghiceşte cineva la ce piesă/formaţie mă refer?

acesta sunt eu pentru totdeauna, unul dintre cei pierduţi, unul dintre cei fără nume, fără un suflet curat ca busolă…

Acesta sunt eu pentru totdeauna, unul dintre cei fără nume, încercând pentru ultima oară să găsească direcţia pierdută…

Oh, cât îmi doresc o ploaie tămăduitoare de vară să vină să mă cureţe, cât îmi doresc să pot visa din nou… Inima mea iubitoare e pierdută în întuneric…pentru un licăr de speranţă aş da totul….

Oh, cât îmi doresc o ploaie tămăduitoare de vară să vină să mă cureţe, cât îmi doresc să pot visa din nou… Pentru totdeauna, numele meu este Nimeni…

Floarea vieţii, vestejită între paginile 2 şi 3, cea odată veşnic îmbobocită, acum e dusă odată cu păcatele mele….

Merg pe o cale întunecată, dorm cu îngerii, chem trecutul în ajutor…o, atinge-mă cu dragostea ta şi fă-mă să-mi amintesc Numele meu.

Nimeni se întoarce acasă…