Impresii de călătorie - episodul 1

N-am vrut să scriu postul ăsta, pentru că nu e un blog de impresii de călătorie, în care să pun poze şi să povestesc banalităţi. De fapt nu vreau să fac pe nmeni invidios. Şi pe mine mă enervează tot felul de indivizi care incep să se laude cu locurile exotice sau nu pe care le-au văzut şi te umplu cu miliarde de poze. Dar la cererea publicului, voi incerca să schiţez câteva idei.

Ţara: Coasta de Fildeş ( Côte d’Ivoire în limba băştinaşă ). Capitala Abidjan.

Prima idee despre ce e acolo: Ambasada Coastei de Fildeş în Paris, unde să obţii viza poate fi o experienţă interesantă. Mai stai la coadă după alţi 300 de indivizi care sunt acolo pentru cu totul altceva, au treabă la alt birou, se cearta, se împing non-stop şi vorbesc toţi odată.

Scopul şi durata vizitei: profesional, 2 săptămâni, întreruptă brutal din cauză de client bulangiu care seamănă cu o fată mare: 6 luni se pregăteşte de penetrare, iar în momentul când încerci să-I dai chiloţii jos spune “NU. Nu acum. Nu sunt pregătită”. Dar deviez.

Prima impresie( era seară ): Ce-I dom’le cu toţi oamenii ăştia pe stradă? Trecem cumva printr-o piaţă imensă? Nu, urma să aflu că peste tot e o piaţă imensă unde se vinde orice.

Primele cuvinte de bun venit: “Bonsoir, joli blanc”. De la fetele din colţul străzii. Oare ce căutau ele singurele la ora aia târzie pe stradă?

Hotel: OK. Net, TV, Climă, bucătărioară, portar…

A doua impresie ( de dimineaţă ): piaţa nu s-a mutat, e la fel de omniprezentă. Fructe exotice, frigărui dubioase, porumb copt, cartele de reîncărcare, chiuvete şi buzi la mâna a doua, zgărzi pentru câini, bolţari… şi multe-multe grămezi de gunoi. Fetele de la colţ au dispărut. Probabil s-au dus să se culce. Aşa-I dacă nu te culci devreme, eşti obosit a doua zi.

Prima zi de lucru: Ca la lucru, oamenii amabili, scos român la masă într-un cartier bombă, pe o terasă bombă, peşte excelent, toţi mâncat cu mâna din acelaşi peşte, făcut bol de cuşcuş cu mâna şi muiat în diverse chestii. Găleată de apă pe masă pentru spălat pe mâini. Probabil vrut să impresioneze român. Parţial reuşit, dar românul e adaptabil şi descurcat onorabil. Totuşi, el cerut furculiţă, lucru nemaiauzit şi de mare mirare.

Prima sâmbătă: Francezul cu care eram acolo m-a lăsat baltă că avea muiere şi plod la el în vizită, aşa că m-am trezit deodată în faţa dilemei: să ies singur să mă plimb de nebun prin debandada aia sau să bag capul la cutie? Foamea e mare însă şi nu aveam nimic în frigi, aşa că….M-a scos portarul din incurcătură şi m-a plimbat prin vecinătăţi să-mi arate unde e una şi alta. M-am mai obişnuit cu peisajul destul de dezolant, mi-am dat seama că nu are nimeni nici o treabă cu mine, aşa că am răsuflat uşurat. Am umplut şi frigiderul şi i-am dat şi omului ceva, că aşa-I frumos. Aveam o singură problemă. Habar nu aveam unde sunt. Speram să mă localizez pe Google Maps după un nume de stradă. Aparent însă Google Maps nu ştie unde e strada G57. Nici strada G109. Hm, cred că am nimenit un cartier cam nasol. Şi e şi departe de lucru. Să încerc să mă mut?

Prima duminică: Am prins curaj şi am ieşit să mă plimb şi singur. între două ploi. E sezonul ploios, când alternează ploaia mocăneasca cu o pauză de ploaie şi cu o ploaie torenţială. Nu e cald, dar umed ca dracu’. Transpir instant când ies din casă. Uraaa…m-am localizat. Am găsit un nume de stradă normal. Nu sunt într-un cartier nasol, aşa cum credeam. Sunt într-unul din cele mai bune cartiere. Cică de europeni. Naşpa… Oricum, mizerie mare peste tot. Şi sărăcie lucie. Dar surprinzător, nu cerşeşte nimeni. Nici măcar nu insistă să-ţi vândă chestii. Probabil că au renunţat, pentru că nu le dă nimeni nimic. N-am putea să încercăm chestia asta şi acasă cu “negrii” noştri ?

Prima săptămână: M-am obişnuit un pic, mai ies la plimbare…Am mâncat şi in locuri mai europene. Cred că prima zi au vrut să facă mişto de mine sau să mă şocheze. Ete pula, credeţi voi că aşa-i de uşor de şocat un românaş? Oricum, le-am zis că a fost bun peştele şi mai vreau acolo. A apărut şi celălalt francez, care e mai prietenos şi seara mai ieşim să băgăm o bere-cinci. Sunt pe aproape şi nişte cluburi drăguţe. Sunt şi fete care tot vor nu-ştiu-ce de la noi. Să le dau? Mă mai gândesc… Fetele de la colţul străzii şi ele vor tot timpul să vorbescă cu mine. Sunt amabile. Cred că vor să-mi ureze bun-venit. Sunt eu oare nepoliticos că nu intru în vorbă cu ele ?

Primul weekend: Ieşit cu francezul prin oraş, mâncat, pălăvrăgit, a doua zi mers la mare, la vreo 90 de km. În sfârşit ceva frumos. Stat toată ziua pe acolo. Hotel, restaurant pe malul lagunei, piscină, ocean cu valuri mari…palmieri peste tot. Draguţ. Luat tot felul de fructe de la băştinoşi, inclusiv moflăit la trestie de zahăr.

Luni: Clientul ţine de chiloţi şi refuză penetrarea. Nimic de făcut, decât să ne reprogramăm biletele şi să-l lăsăm să se mai gândească. Aşa e cu fetele mari, trebuie lăsate să creadă că deţin controlul. Dar ne întoarcem noi sub o formămai urâtă şi mai agresivă, şi atunci poate va ceda ( sper ).

Miercuri seara: Avion spre casă. Big Leroy. Ajuns acasa joi seara, după aşteptări lungi prin aeroporturi. Vineri zombie la lucru. Sâmbătă şi duminică somn de voie. End of story.

Poze: Două, făcute cu telefonul de colegul francez. Recunosc că mi-a fost un pic teamă să vin cu aparatul, sa nu carecumva să rămân fără. Nejustificat.