Somnul de la Dunăre

După o săptămână în care am ars-o pe la Dunăre fără vreo activitate notabilă în afară de mâncat, dormit, mult alcool şi ajutor la pescuit am constatat că mi s-a relaxat şi ultimul neuron activ.

Întotdeauna am considerat pescuitul ca o activitate dacă nu plictisitoare, justificabilă măcar prin trei argumente:

-Vrei să scapi de prietenă/nevastă/alte activităţi plictisitoare dar care ”trebuie făcute”.

-Vrei să scapi de prietenă/nevastă ca să bei împreună cu alţii ca tine.

-Vrei să scapi de prietenă/nevastă ca să mergi la femei. E un alibi bun, dar trebuie să fii atent să fie deschis magazinul de peşte la întoarcere.

Şi cum vorba aceea, prostul are mintea odihnită, iată cujetările mele după această mirifică mini-vacanţă ( sper că pescarii nu citesc bloage ).

Plictiseala trece cu alcool. Dacă nu trece, mai bagă alcool. Mai ales dacă toţi ăilalţi sunt mega-interesaţi de pescuit, iar pe tine te cam doare la banană de această activitate zisă nobilă.

Somnul e un peşte prost. Seamănă cu ciobanul din Mioriţa, a cărui filosofie cretină o ştim din clasele gimnaziale. Nici măcar nu zice “şi de-o fi să mor….”, ci “sigur o să mor”. Odată ce ai pus laba pe el nici măcar nu se zbate de formă.

-Coropişniţele sunt nişte vietăţi a dracului de scârboase, mai ales când tu eşti pus în barcă la mijloc şi trebuie să pasezi coropişniţa când la un pescar când la celălalt. Au şi prostul obicei să incerce să scape când omul (nu eu) încearcă să îi bage acul în cap şi să-l scoată prin burtă.

-E o risipă imensă de energie să arunci 10-12 beţe dintr-o barcă, să stai cu ochii beliţi la beţe ore întregi şi să prinzi 3 bucăţi de peşte de maxim 0.75 kg. Şi asta în fiecare noapte.

-Poţi dormi foarte bine în barcă, mai ales dacă se întâmplă situaţia de mai sus. Dacă intervine punctul 1 ( plictiseala ) se aplică remediul de la acelaşi punct. Oricum, Calea Lactee se vede mişto din barcă.

A, şi am auzit şi un banc mişto.

Într-un bar beau unii, iar la o masă stă amărât un tip bile clădit, dar cu un cap extraordinar de mic. La cealaltă masă se încinge atmosfera, iar la un moment dat unul îl abordează pe individ:

-Auzi, nu te supăra că te întreb, te văd aşa bine făcut, dar cum de ai capul aşa de mic?

-Păi să vezi , eram la pescuit, prind peştişorul de aur care îmi promite să-mi îndeplinească o dorinţă dacă-l arunci înapoi.

-Aşa, şi?

-I-am zis: “Vreau o muie mică”.

În rest, linişte şi pace. După ce-mi iese neuronul din stand-by poate o sa scriu şi chestii mai genitale.