Cum devii rasist fără voie

Nu ştiu cum se întâmplă, dar de fiecare dată când călătoresc pe undeva, avion, tren, şalupă watever am parte numai de companii dintre cele mai selecte. Ori se aşează lângă mine o tipă cu 2-3 plozi care de care mai orăcăitori, ori vreo pirandă sau vreun beţiv care emană efluvii gen Chanel no.5. Sau vreun ţăran care scoate pe banchetă ceapa, slana şi brânza şi cioflăie în cel mai dezgustător mod preţ de vreo oră-jumate. Eu pe ăştia care cioflăie îi urăsc in modul cel mai odios cu putinţă. Am sechele mari pe chestia asta. I-aş lua de gât şi le-aş înfunda pe gât toată mâncarea deodată, după care i-aş ţine cu capul în jos şi i-aş scutura până le vine inapoi. Dar deviez ca de obicei.

Se mai intâmplă să dai peste vreun alt ţăran care are chef de vorbă când tu ai chef să dormi, şi bineînţeles debitează numai inepţii gen “oare o să se coacă orzul anul ăsta?”. De parcă eu am habar care-i ăla grâu, ovăz sau orz. Şi de parcă m-ar interesa la maxim problema asta.Parcă am eu moacă de ţăran şi toată viaţa mea nu am făcut altceva decât să cultiv orz şi ovăz pentru cai sau porumb ca să îngraş porcul pe care îl ţin în balcon.

Nu, de data asta nu am avut parte niciuna din variantele de mai sus, ci de cu totul altceva, mult mai monstruos. Ştiţi problema aia când eşti într-o chestie gen cinema, cu fotolii adunate unul lângă altul, şi pentru fiecare pereche de fotolii o singură cotieră. E o problemă clasică, veche de când s-au inventat fotoliile adunate unul lângă altul, pentru fiecare pereche de fotolii existând o singură cotieră. Bineînţeles că eu am întotdeauna norocul ca lângă mine să se aşeze un tip imens, care să se extindă şi în spaţiul meu vital, şi bineînţeles că niciodată nu am unde să mă mut. Avionul era plin ochi şi mă aşteptau 6 ore de zbor.

Individul era ceva gen negrul Big Leroy. La fel de negru şi la fel de imens. Măcar ăsta nu era transpirat şi nu puţea. Era dealtfel îmbrăcat frumos, la costum şi la cravată. Dar era imens. Şi se revărsa periodic peste mine, mai ales când adormea, pentru că toată acţiunea se petrecea noaptea. Culmea coincidenţei, şi eu aş fi vrut să dorm. în plus n-am mai văzut fiinţă pe lumea asta să se foiască şi să se agite aşa de tare, asta indiferent dacă dormea sau nu. Poate doar animalele alea gen popândăi, suricatele, care stau în grupuri, se ridică în două labe şi se uită într-una după prădători.

Bineînţeles că nici nu mai poate fi vorba să-ţi pui cotul pe proptă. Stai înghesuit în colţul tău, ca şi cum nu ai fi destul de înghesuit pe scaunele incomode de la Economy Class şi înjuri în sinea ta. Când adormi visezi că eşti sodomizat de Big Leroy în persoană. După ce mergi la budă sau te scoli să-ţi dezmorţeşti oasele, la întoarcere trebuie să te lupţi pentru teritoriul tău de un sfert de metru pătrat împingându-l mai încolo pe Big Leroy care doarme ca un prunc, eventual scuipând printre dinţi un “excusez-moi”.

Ce faci în cazul ăsta? Vrând-nevrând începi să ai fantezii torţionare şi îţi imaginezi cum l-ai băga într-o cutiuţă strâmtă-strâmtă cu o manivelă de care să învârţi plin de satisfacţie şi care să se strângă progresiv, în timp ce Big Leroy urlă cât îl ţin plămânii lui de negru. Şi omul n-are până la urmă altă vină decât că e de 2 ori cât tine, şi se simte şi mai nasol în scaunele alea înghesuite. Dar ce vină am eu? Măi, pe ăştia ar trebui să-I pună să plătească 2 locuri. Să fie scaune speciale pentru indivizi mari. Dacă la excesul de bagaje plăteşti de te caci pe tine pentru fiecare kg în plus, de ce să nu se aplice asta şi la oameni? Las’ că le zic eu data viitoare.

Şi uite aşa ajungi rasist. Chestii care de obicei îţi par neesenţiale, cum ar fi culoarea pielii, naţia, nasul borcănat, privirea şaşie sau dinţii strâmbi devin în situaţii din astea extrem de importante. În mintea ta chinuită de claustrofobie se nasc generalizări monumentale gen “Urăsc negrii. Ce pula mea caută ăştia în Europa? Să stea la ei acasă. Să se înghesuie între ei. Să se facă avioane speciale pentru negri. Sau măcar să stea toţi in spate, ca în sănătoasa democraţie americană de acum 50 de ani. Doar nu e America mama democraţiei?”. Probabil că de asta a apărut şi Ku Klux Klanul, din cauza oamenilor traumatizaţi de atâta inghesuială.

I-aş fi zis bancul ăla:

- Ai auzit că în America a fost ales un preşedinte negru?

- Da măi, incredibil.

- Să nu mai spună nimeni că acolo e rasism şi discriminare.

- Aşa e, ce mândru trebuie să fie stăpânul lui….

Dar era mult mai mare decât mine…

Mă gândeam eu aşa, istoriceşte, cum tot nu puteam să dorm…Mai cunoaştem un caz de individ pricăjit, complexat şi cu o mustaţă ridicolă pe care l-a înghesuit un evreu imens, într-un autobuz ticsit, pe drumul dintre două sate din Germania, acum vreo 80 de ani. Probabil că situaţia asta a cauzat traume ireversibile în mintea chinuită a bietului om. Şi ştiţi cu toţii ce-a ieşit.

Vă mai miraţi că există ură de rasă? Eu nu.