miercuri, 23 septembrie 2009

Amsterdam Erotic Live Show – Episodul 2. La spital.

Acest articol este o continuare a episodului1. Cum sunt într-o evidentă criză de inspiraţie, reiau subiecte fumate, doar-doar mă bagă şi pe mine cineva în seamă. Glumesc, ce, iar nu ştiţi de glumă? A propos, am auzit o ştire întristătoare de-a dreptul. Cică în Olanda nu se vor mai vinde ierburi la străini. Naşpa dom’le. Mai trebuie să se interzică vitrinele şi putem şterge Olanda de pe hartă. Numai din lalele şi pescuit nu cred c-o s-o ducă prea bine. Tot ce-i bun pe lumea asta se duce naibii. Dar să revenim.


Scena e goală şi luminată slab. În fundal se zăreşte aceeaşi pictură naivă cu aceiaşi centauri cu pla sculată care fugăresc aceleaşi nimfe speriate. Ce-aţi vrea şi voi acuma, să schimbe tapetul la fiecare show ? Pe scenă se mai află un fel de ”panouri" improvizate dintr-un cadru metalic şi un cearşaf în mijloc. Un support pentru perfuzii trenează într-un colţ, un stingător roşu în altul. O masă cu un colţ rupt cu două scaune lângă, două paturi goale, fiecare flancat de cate o noptieră ruginită, un dulăpior cu o cruce roşie şi un defibrilator pe rotile cu padele imense ar vrea să sugereze un salon de spital.


La masa cu colţul rupt stă un moş chelios, scund, cu o barbă imensă şi îmbrăcat intr-un halat nu foarte curat. Scrie foarte încet ceva într-un catastif imens, folosind un creion minuscul şi silabisind fiecare cuvânt. Pare un fel de medic amator dintr-un sanatoriu obscur de boli mintale.Publicul este acelaşi ca întotdeauna, alcoolici, drogaţi, indivizi slabi şi neîngrijiţi, toţi în căutare de-o labă şi de-o senzaţie "tare".


Deodată, se aude marşul triumfal din opera Aida de Verdi. Aceleaşi două negrese imense din episodul1 împing un pat pe rotile în care este întins acelaşi individ mustăcios şi scheletic. Acuma ce-aţi vrea, să mai schimbe şi muzica şi actorii la fiecare show? Perverşilor, nu-i de ajuns că am angajat un doctor în loc de câine?


Negresele sunt îmbrăcate de data aceasta în halate scurte de asistente şi se bălăngăne pe nişte tocuri imense. “Doctorul” nu le bagă în seamă şi continuă să scrie în catastif. Negresele trag patul într-un colţ, undeva langă defibrilator. Una din ele îl întoarce pe “pacient” pe o parte şi îi dă dintr-o mişcare pantalonii jos, lăsând să se zărească un fel de fund albicios şi osos. Cealaltă scoate din sân un termometru, în scutură şi cu o mişcare expertă i-l vâră în fund norocosului pacient. Acesta scoate un urlet surprins. “Doctorul” se sperie, greseşte fraza, se enervează, înjură şi dă cu catastiful de pământ. Asistentele fac feţe speriate.Sala râde.


“Doctorul” se aşează la loc, îşi recuperează catastiful şi începe iar să scrie. Asistenta extrage termometrul din fundul pacientului şi în consultă cu un aer cunoscător. Cealaltă asistentă a venit lângă ea şi amândouă şuşotesc vădit îngrijorate. Apoi treaba se încinge şi asistentele încep să se pipăie şi să se sărute, lingând şi termometrul pe rând. Pacientul, întors cu spatele la ele şi cu pantalonii de pijama daţi jos până la genunchi îşi suceşte gâtul să vadă şi el ceva, dar din când în când asistenta cea mai apropiată îi mai trage câte o palmă peste cap.


Amândouă se suie apoi cu o uimitoare agilitate în pat, în picioare şi continuă să se mozolească. Sub halatele scurte se vede TOT. Pacientul bulbucă ochii şi începe să-şi frece ştormeleagul. Negresele scot sunete ciudate de intensitate variabilă. Sala râde. La un moment dat, negresa care stă cu spatele la “pacient” se dezechilibrează şi care peste el. Acesta urlă prelung, dă din nou ochii peste cap şi leşină. Negresa se rostogoleşte pe podea. Cealaltă negresă se dă jos din pat şi încearcă fără succes să-l resusciteze pe individ făcându-i respiraţie gură la gură.


“Doctorul” se ridică de la masă şi începe să se “ocupe” de negresa căzută la podea, care s-a lovit destul de rău. Apoi o ridică, o sprijină de pat şi începe să o “pompeze” pe la spate. Cealaltă negresă ia cele două padele, şi cum “pacientul” nu dă semne că-şi revine, îl întoarce pe spate şi îl “electrocutează” pe fund. Acesta sare ca ars şi o pocneşte peste mână. Padelele se ating de doctor şi îl electrocutează si pe el. Acesta se enervează şi o pocneşte peste cap. Negresa cade în patru labe.


Pacientul înviat se scoală din pat şi o pune pe cealaltă negresă în “poziţia câinească”. Apoi, el şi “doctorul” iau fiecare în mână câte o padelă. Negresele merg în patru labe spre ieşire. Cei doi, în spatele lor, le curentează din când în când. Negresele saltă atunci din fund în sus şi jambonul vibrează prelung. În fundal se aude iarăşi marşul triumfal din opera Aida de Verdi. Publicul e în delir şi aplaudă frenetic. Cortina cade.


Marş acasă ! Mai veniţi la episodul 3.

8 comentarii:

  1. Tare textu', mai mai sa-mi dau o laba.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cata sensibilitate, cata sanatate mentala transpare din aceste cuvinte. O tu porcusorule...Nice one.

    RăspundețiȘtergere
  3. PSI-istii ar aprecia ca in ambele episoade scena a fost dotata cu chestii de stins incendii. La doza sau la galeata :)

    RăspundețiȘtergere
  4. MenThal: vin si eu sa ne-o facem in grup :P
    vreauultimulloc: Da, si sunt unul dintre putinii oameni snatosi la minte de pe lumea asta. poate singurul.
    Adriana: clar. doar iese cu scantei, nu ?

    RăspundețiȘtergere
  5. Ganditorul de la Kacangia24 septembrie 2009 la 15:47

    Esti bun! Azi am citit aproape toata arhiva. "M-am ras tare"! Gasesti ca ti-ai gresit cariera? Intreb asta pt. ca am observat ca stii cum e treaba cu serverele din Pizdeea , dar stii si cu pixu'...(adica talent la scris ). Perversilor!!!!
    P.S. Urmatorul concediu e la Amsterdam! Sper sa se mai joace piesa aata clasica!

    RăspundețiȘtergere
  6. Pfff....niciodata nu-i prea tarziu sa schimbi cariera, sau macar sa-ti urmezi un hobby pe care abia l-ai descoperit.
    Si mergeti la amsterdam cat mai puteti, ca se taie iarba maii...jale mare. Show-uri gasiti si in alte parti.

    RăspundețiȘtergere
  7. servus...
    super lectură pentru o seară de toamnă călduţă:) chiar n-am pierdut vremea degeaba pe acilea...
    toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna sa-ti fie inima. Ma bucur. Welcome in the jungle.

    RăspundețiȘtergere

GROHĂIŢI SAU GUIŢAŢI AICI