luni, 21 septembrie 2009

Despre curve – episodul 2. Cuantificarea.

Ante scriptum:

Există unele femei care, în loc sa-i facă să sufere pe mai mulţi bărbaţi, aşa cum e firesc, se concentrează asupra unuia singur, până îl extermină. Acestea se numesc "fidele".


Acest articol este o continuare a episodului1. A durat ceva vreme până să mă gândesc la o continuare, pentru că nu am ştiut foarte bine ce aş mai putea să scriu. Credeam că am zis totul şi că nu va mai urma episodul 2. Şi aşa mă “acuză” lumea că încep chestii şi nu le termin. Dar nu, am avut acuma câteva zile o discuţie interesantă cu un prieten mai experimentat ca mine în “domeniu”, care mi-a făcut nişte calcule interesante. Să mai zici că matematica asta nu se aplică peste tot. Damn, nici măcar nu ştiu dacă n-ar trebui să pun articolul ăsta la “serioase”.


În episodul1 am ajuns la concluzia – eu şi comentatorii – că noţiunea de “curvă” este absolut relativă la societatea care pune aceste etichete. Mai mult, am arătat că noţiunile de curvă şi prostituată nu sunt identice, nici măcar nu sunt incluse vreuna în cealaltă. Bine, se intersectează pe undeva, dar asta e altă poveste. Hai s-o luăm cu începutul.


O ardeam noi filozofic despre subiectul ăsta, îi dau eu cu “nu-i funny să dai bani pentru sex, adică ce, nu mai suntem în stare să ne găsim şi fără, păi suntem băieţi tineri, treaba asta e pentru moşi libidinoşi care nu mai prind nimic…na, ştiţi textul clasic”. La care pretenul zice cam aşa:


- Uite, o să-ţi demonstrez că orice ai face, gratis tot nu fuţi. Mai mult, o să-ţi demonstrez că o fată “cinstită” te costă mai mult decât una pe care o plăteşti.

- E, iaca pula, cum poate asta să fie adevărat?


Ce-a urmat, poate fi încadrat uşor într-un spot la mastercard. Poate fi rezumat în “Buchet de flori: 50 RON, Restaurant: 200 RON. Repeat. Repeat. Repeat. Sex: ( dacă mai ajungi acolo şi dacă-ţi rămân bani) : priceless. Or gen.


- Deci, curva, da ?

- Aşa…

- Nu luăm una de pe stradă, ci hai să zicem una de “lux”. Cam 70 de euroi pentru un “tacâm” complet, fără grabă.

- Nu ştiu frate, aşa o fi dacă zici, nu ştiu preţurile.

- Păi îţi zic eu.

- Bun, deci 70 de euro vine cam 300 RON. Acuma analizează-mi cazul “fericit”.

- Aşa. Fata cuminte acuma. Zicem că ai cunoscut-o pe una “ca lumea”. Normal că o scoţi în oraş, la o plimbărică, la un film, la un restaurant. Trebuie să socializezi cu ea, s-o “vrăjeşti”. Corect?

- Corect, doar nu merge aşa hop-ţop “nice shoes, let’s fuck”.

- Loool, da. Deci:

- Taxi dus-întors să zicem 50 RON pe seară, că la întoarcere o conduci şi acasă.

- Îi mai iei ceva cadou, o floare, o chestie, că nu te duci şi tu la prima întâlnire cu mâna în cur ca ţăranul. Alţi 50 RON .

- Restaurant nu scapi fără 100 RON pe seară, în cazul optimist. Poate merge şi până la 150-200 RON dacă vrei s-o impresionezi.

- Film, popcorn, chestii iar nu scapi fără 50 RON.

- Dacă ieşiţi la o disco, ceva chestia asta iar costă minim 100 RON.

- Măi, ai dreptate. Deci stai că nu ies calculele. Nu ajungi totuşi la 300 pe seară nu?

- Poţi ajunge şi acolo, na, în general nu, să zicem maxim 150-200 RON pe seară. Dar am zis că luăm una cuminte. Care nu îşi pune poalele în brâu din prima. Deci faza asta se va repeta măcar de câteva ori.

- Aaaa…

- Deci să presupunem că va dura să zicem două săptămâni. Bine, nu ieşiţi în fiecare seară. Să zicem de 4 ori în 2 saptămâni, dintre care 2 în weekend. La o medie extra rezonabilă de 150 RON pe seară – şi te asigur că nu ieşi aşa de ieftin, mai ales în weekend, aşa că tot scoţi 600 RON în total. Minim-minim.

- Aaaa…băi, io n-am făcut niciodată calculele astea.

- Şi până la urmă s-ar putea să nici nu vrea! Se mai întâmplă. Dacă începi să calculezi şi “pierderile”….

- Nu, lasă, nu vreau să fac şi calculul ăsta.

- Timpul “pierdut”. Efortul, nervii…

- Lasă. Dar dacă ai o prietenă stabilă? Afecţiune, partide de calitate decât îţi oferă una pe bani. Asta nu poţi nega totuşi. Aia o face pe bani până la urmă, i se cam rupe ei de tine. Asta nu poţi să negi.

- Aşa-i, dar oricum la majoritatea li se cam rupe. Calculul pe care ţi l-am făcut e în cazul unei fete ca lumea. Majoritatea oricum vor să te tapeze de bani, îţi zic din experienţă. Mai dai peste piţipoance care vor să “le scoţi” şi la cumpărături în Mall. Şi dacă te simt fără “entuziasm” caută imediat alt fraier.

- Bine, dar prietena “stabilă”?

- Aia te va costa cel mai mult. Tu crezi că îţi “amortizezi” investiţia, dar de fapt, pe termen lung e un dezastru. Mai ales că la un moment dat va vrea să se mute la tine. Libertate- zero, costuri crescute…nu-ţi mai povestesc.


Am rămas descumpănit. Niciodată nu m-am gândit la în felul acesta. Poate am rămas în urmă şi trăiesc într-o lume ideală. Dar până la urmă, şi dacă nu-i dau dreptate în totalitate amicului meu, trebuie să recunosc că totul costă pe lumea asta. Chiar si o relatie sinceră.

16 comentarii:

  1. Deci, daca ai inceput sa pui cate un banut deoparte cam din gradinita, asa... ai un fond numa' bun de investit intr-o relatie stabila. Sau mai multe. Daca nu, d'aia s-au inventat creditele de "nevoi personale" :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Probabil voi sunteti la un alt nivel.. Peste 200 de RON pe seara?! Chiar nu stiu cu ce fete (probabil succubus-uri) va intalniti, sau ce in ce fel de locatii le "vrajiti", dar nu prea imi vine a crede ca e cineva indeajuns de fraier (daca are bani cacalau nu se pune), incat sa sparga 200 de lei pe seara, in fiecare seara. Unde s-au dus vremurile cand era de ajuns sa le scoti la o plimbare in parc, urmata mai apoi de un mic sex oral dupa salcamul batran? Unde s-au dus vremurile cand le scoteam la un suc la TEC, iar vanzatorul te intreba de care sa fie, la care tu raspundeai cu nonsalanta: "Doua din alea verzi, va rog"..
    Oricum, conteaza si de aspectul fizic, precum si alti factori, ceea ce vreau sa zic e ca daca esti destul de "bun", fetele vor sa se futa cu tine mai mult si mai repede.

    RăspundețiȘtergere
  3. ERATA> conteaza si aspectul fizic (fara "de")

    RăspundețiȘtergere
  4. O tempora...se cam dusera vremurile alea din pacate. Bine, poate sumele sunt umflate, nici eu n-as fi nebun...dar ideea de baza ramane.

    RăspundețiȘtergere
  5. Adriana: ar fi o idee. Ne bagam la facut o mica banca? O sa-i zicem "creditul pentru agatzat"

    RăspundețiȘtergere
  6. Neeee... sa ne batem apoi capul cu recuperatul banilor...
    Mai bine o org. non-profit cu fonduri europene. Cerinte ca sa dam banu:
    - varsta psihologica pana in 30 de ani
    - daca are masina sa o vanda si sa-si ia biciclete (2); daca n-are, bine.
    - sa stie sa pronunte Google si sa promita ca niciodata...dar niciodata (!) nu va candida pentru un loc in Parlamentul European.
    - daca relatia pe care o "construieste" cu finantarea de la noi nu trece pragul celor 3 ani (dragostea dureaza 3 ani, bla, bla), nu mai are voie (never, ever) sa se foloseasca de internet! (stiu, e crud, dar omul trebuie motivat)

    RăspundețiȘtergere
  7. Asa e,totul in lumea asta are un pret.Dar nah,n-ai ce-i face.Daca ai o prietena sau o sotie trebuie s-o intretii.In limitele normalului desigur.

    RăspundețiȘtergere
  8. Danutzu, tu probabil esti un june cu sperante. De aceea sunt eu aici. citeste lista asta: http://furtdecurent.blogspot.com/2009/06/4-ani.html ! Pe la numarul 31 o sa dai de ceva interesant.

    RăspundețiȘtergere
  9. nu dupa asta umblam defapt cu totii? dupa vanat? nu in asta consta minunatia? si atunci mai conteaza cat ai dat pe pusca,atunci cand finalul e glorios si prada e rara?

    RăspundețiȘtergere
  10. Adriana: loool. Pai daca isi vinde masina cum naiba sa mai aiba bietul baiat sansa sa aghetze in lumea asta cruda? Si sa stii ca merge si cu banca. Ezista ajentii de recuperare de creante. Pe mine m-au amenintat ca ma dau in judecata pt 30 de lei prapaditi, rest de factura de debransare de la UPC pe care am uitat sa-i platesc.

    Cristi: sad but true

    Singur Eu: cum distrugi si tu corola de minuni a lumii. Si eu care mai credeam inca in prezervarea portofelului...

    Femeia: Da, super de acord cu tine, dar cand ajungi sa dai mai mult pe gloante decat pe pusca, si in plus vanezi o potarniche shiloada care nu-ti ajunge nici la o cina, pe cand la alimentara la juma' de pret iei o gaina grasa incepi sa ai o problema.

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu, mult. Sunt de acord cu prietenu tau. vreau doar sa cred ca mai exista si femei mai "domoale" pe la capitala. Eu pe aici nu am ajuns la preturile astea. Daca nu, ma asteapta 4 ani de facultate in care o sa umblu numa' cu schioape...

    RăspundețiȘtergere
  12. lung postul dar chiar mi-a placut :lol:

    RăspundețiȘtergere
  13. Da dar stii ce scapa prietenul din vedere? Ca daca esti adevarat mai merge sa se imparta si cheltuielile ;). Mai te invita ea la o treaba mai un cadou o atentie. Si parca altfel se simte si orgoliul tau cand esti apreciat. Asa o prostituata te intreaba dc mai ai mult :(.

    RăspundețiȘtergere
  14. Da, adevarat grait-ai. Numa ca astea-s rare in ziua de azi. Si in general o sa ajungi dupa aceea intr-o relatie stabila, unde intri la ultmul caz in care vei plati CEL MAI MULT. Cel putin el incearca sa evite chestia asta.

    RăspundețiȘtergere
  15. Bai, eu nu sunt de acord. In primul rand ca iti cam dai seama(umila mea parere, ca nu trebuie sa fii posesor de intuitie feminina pt asta) dupa prima data cand iesiti daca vrea sau nu sa se futa.sau macar din a doua! Asta evident daca nu esti vreun virjin dezorientat, caci daca e asa e trist ca poti sa inveti cum sa depasesti si viteza luminii dar daca tipa se prinde tot cel mai mare fraier din univers te va considera, si atunci degeaba cheltuiesti averea lui tac'tu aaaa pardon economiile tale de baiat mare sa o cuceresti.
    Deci ce am zis mai sus este pentru situatia: fuck her and bon voyage!
    Daca e vorba de o relatie, scuza-ti-ma, Domnilor, daca nu esti fericit ca se bucura cand ii faci cadouri pentru ca trebuie sa dai bani pt asta atunci de ce dracu' mai stai langa o femeie?? Ganditi-va ca fata respectiva investeste in felul ei in relatie, cum zicea Vreauultimul loc mai sus: vine ea ziua ta, vin 6 luni, craciun, valentine's, etc. Plus ca stiu destule cupluri in care la un moment dat cand tipul intra in criza financiara, femeia plateste fara sa zica miau, la fel cum facea el dinainte de trajedie. Si ca sa va ofer si un alt punct de vedere: o fata nu isi cumpara tanga cu dantela neagra si port-jartiere numai pentru ea, nici rochita aia din matase superba prin care ii simti pielea si care te face sa salivezi dupa umeziciunea pizdei ei.
    Sa zic ca majoritatea barbatilor au cateva perechi de kiloti pe care le alterneaza pe principiul curat-murdar? Mneaaaa...
    Singura mentiune pe care vreau sa o mai fac este ca o tipa care vrea sex s-ar putea sa nu-ti ofere TOT ce e dispusa sa-ti daruiasca o prostituata, cu dragostea ei cu tot, desigur.And if i were a man, numai si numai din perspectiva asta as aborda 'serviciile speciale'. Sa nu sperii cumva vreo "fata cuminte" :))

    RăspundețiȘtergere
  16. kyo: sa nu ne ambalam. Am prezentat doar un punct de vedere cu care nu neaparat sunt si de acord. Sunt clar mai multe dezavantaje daca iei o prostituata, dar printre care nu se numara viteza si uneori costul total.

    RăspundețiȘtergere

GROHĂIŢI SAU GUIŢAŢI AICI