Cel nou

Întuneric, înghesuială, alunecare bruscă, zbatere, un scurt moment de sufocare apoi un splash puternic. Lumină orbitoare, o lejeritate ceva mai mare şi culori….multe culori. Frumos. Derutant.

- Ce de culori aici, şi câtă lumină…şi câtă mişcare – se minună Cel Nou.

Începu să exploreze spaţiul ceva mai larg decât cel cu care era el obişnuit, dar totuşi destul de restrâns. În curând îşi dădu seama că nu era singur. Zeci de perechi de ochi îl priveau cu o curiozitate ciudată, amestecată parcă cu un soi de teamă. Teamă de ce oare ? Totul era aşa de colorat şi de frumos aici…

Deodată simţi o prezenţă în spatele lui. Se întoarse brusc şi văzu o pereche de ochi care îl studiau atent.

- Tu trebuie să fii Cel Nou – i se adresă necunoscutul.

- ăăă …. da, se poate spune şi aşa. Unde suntem? Ce este acest loc minunat ?

- Nimeni nu ştie. Toţi ne-am trezit aici, la fel ca tine.

- De unde venim ?

- De Sus. Atâta pot să-ţi spun, pentru că atâta ştiu. Toţi am venit de Sus.

- Ce e Sus ?

- Nimeni nu ştie. Este locul de unde venim şi pe unde plecăm.

- Pe unde plecăm? Nu înţeleg.

- Nu ştiu să-ţi spun mai multe. Pur şi simplu unii dintre noi pleacă pe Sus din când în când. Nu se ştie unde.

- Aha, înţeleg. Şi ce e cu toate culorile şi mişcările astea din jur ?

- E un mister. Suntem îngrădiţi de o forţă invizibilă, iar culorile şi mişcarea sunt dincolo. Deşi nu ne ţine nimeni, nu putem ajunge la culori. Singurul loc unde nu există forţa este Susul.

- Aha, din nou Susul. Şi pe acolo nu poţi trece ?

- Nu poţi singur. Doar dacă eşti ridicat Sus. Dacă mergi singur te aşteaptă pericolul.

- Hm, ciudat. A încercat cineva să meargă sungur Sus ?

- Nu, nimeni. De fapt se spune că nu e bine să stai prea sus, din contră, e indicat să stai cât mai jos, să fii cât mai discret.

- De ce ?

- Nimeni nu ştie, aşa se zvoneşte. Se pare că trăieşti mai mult aşa – zise Cel Vechi misterios.

- Prostii. Supoziţii. Se spune, se zvoneşte. De fapt recunoaşte că nu ştiţi nicicare nimic. Trăiţi într-o incertitudine continuă, ghidaţi de supersiţii. Eu vreau să explorez acea lume misterioasă.

- E treaba ta. Nimeni nu te opreşte.

- Exact. Şi ştii ce am să fac? Am să mă apropii de Suprafaţa de Sus cât mai mult posibil şi am să încerc să văd dincolo de ea. Aşa am să fac.

- Cel vechi îi întoarse spatele. Zeci de perechi de ochi îl priveau cu dezaprobare amestecată cu teamă. Nu se ştia oare din moşi-strămoşi că trebuie să stai cât mai Jos ? Că Sus însemna pericol, pe când Jos însemna siguranţă?

Cel Nou îi ignoră şi se apropie de Suprafaţa de Sus. Era lucitoare, frumoasă, şi în acelaşi timp înşelătoare şi imaterială. Dincolo de ea se reflectau lumini şi culori nepământene. Atât de frumoase şi atât de periculoase. Periculoase ai zis? De ce? Cel Nou nu ştia. Era atras doar de jocul magic al luminilor, umbrelor şi reflexiilor frumos colorate.

- Pe care îl doriţi ?

- Daţi-mi-l pe ăsta mare şi gras de deasupra.

- Desigur, imediat… Trei kilograme şi patru sute de grame, rămâne ?

- Da, rămâne. Ce frumos e! Cum îl facem? Prăjit sau pane ?

- Cum vrei tu, iubita. Ştii că nu mă amestec.

Peştele se sufoca deja în plasa de plastic pe care scria “Selgros”. După o mică vânzoleală şi derută, ceilalţi peşti îşi recăpătaseră calmul. Încă odată se dovedise că cine stă jos supravieţuieşte mai mult. Aveau însă să uite asta foarte repede, doar aveau memorie scurtă, de peşte. Aveau doar să păstreze o amintire difuză şi inexplicabilă a faptului că Sus = pericol şi Jos = supravieţuire.