Drama unui bărbat – partea a doua

Vântul tăios muşca din cei câţiva centimetri pătraţi descoperiţi din faţa bărbatului. Se întunecase deja şi erau pe puţin minus douăzeci de grade afară. Dacă nu minus douăzeci şi cinci. Casa se zărea departe, în vârful dealului, o luminiţă firavă, aproape ca o părere. Bărbatul gâfâia, trăgând anevoie o sanie imensă plină de lemne prin zăpada proaspătă de aproape jumătate de metru. Ninsese mult în timpul zilei, iar zăpada trebuia curăţată de cel puţin trei ori pe zi, altfel nu era chip să mai ieşi din casă.

Cu eforturi supraomeneşti bărbatul ajunse în dreptul casei. Se apucă să stivuiască lemnele. Mâinile îi erau îngheţate bocnă, asta în ciuda celor trei rânduri de mănuşi îmblănite. Intră în sfârşit, terminat de oboseală şi începu să se dezbrace. Deodată, se auzi un urlet dement:

- Unde ai fost până acum nesimţitule ?

- Iertare pentru întârziere – bâigui bărbatul cu o voce vinovată. Am fost după lemne. Sunt tot mai greu de găsit.

- Iertare pentru întârziere stăpână!  Poate nu am auzit cuvântul stăpână ?

- Nu, stăpână. Ăă, adică da stăpână.

- Cuum, mă faci surdă ?

- Nu stăpână. Vă iubesc şi vă respect. Nu aş face nimic să vă jignesc. Iertare, am avut doar o zi grea.

Femeia păru ceva mai mulţumită. Era o babă mică, de vreo 70 de ani, cu trăsături mongoloide şi o expresie răutăcioasă pe faţă. Îi plăcea să-şi chinuie bărbaţii şi să îi pună să facă cele mai grele munci posibile.

- Şi acuma de ce te dezbraci? Ţi-am dat eu voie să te dezbraci?

- Iertare stăpână, ştiu că trebuia să cer voie. Dar e târziu şi m-am gândit că... m-aş încălzi şi m-aş odihni şi eu.

- Ce-ai făcut? Ai gândit ? De când gândiţi voi, bărbaţii? Voi sunteţi o rasă inferioară, bună doar pentru corvoadă.

- Iertare stăpână. N-am să mai fac. Pot să mă dezbrac ?

- Hm. Ai deja două puncte în minus pe ziua de azi. Stii că la cinci....

- Iertare, iertare.

- Bine, îţi dau numai un punct penalizare. Asta ca să vezi ce bună sunt. Acuma îmbrăcarea şi marş afară la tăiat lemne. Ce, crezi că se taie singure ?

- Mulţumesc, stăpână. Am zburat.

- Hai, repede că se face rece în casă.

Plin de recunoştinţă pentru că fusese iertat de un punct, bărbatul se îmbrăcă şi începu să taie lemne. Mâinile îi erau îngheţate şi nu le mai simţea pe coada toporului. Începuse să ningă şi mai tare şi aproape că nu se vedea nimic. Femeia ieşi pe prispa casei şi urlă din nou :

- Bărbat ! Bărbaat !

- Da stăpână, care vă este dorinţa ?

- Eşti surd? E a doua oară când te chem.

- Iertare, viscolul ăsta...nu prea se aude.

- Cred că începi să îmbătrâneşti. Te mişti greu, nu auzi bine...cred că mi-ar trebui un bărbat mai tânăr. Nu cumva ai minţit când ai zis că ai douăzeci şi doi de ani ?

- Nu, stăpână. Jur. Nici măcar nu am împlinit douăzeci şi doi.

- O să te verific. Vezi că a căzut o scândură de pe casă. Suie-te şi pune-o la loc.

Bărbatul luă scara, ciocanul, cuiele şi două scânduri. Acoperişul şubred de lemn se distrugea repede din cauza zăpezii abundente. Puse scara în poziţie şi începu să urce. Viscolul îl orbea iar vântul aproape că îl lua pe sus. Începu să caute scândura ruptă, mai mult pe bâjbâite.

Deodată, o pală de vânt îl dezechilibră, făcându-l să cadă cu tot cu scară. O durere înfiorătoare îl fulgeră. Mişcându-se cu greu văzu că îşi fracturase un picior. Gemu:

- Stăpână, ajută-mă!

- Ce-ai făcut neîndemănaticule? Vai şi amar de voi, nu sunteţi în stare de nimic!

- Stăpână, ajută-mă, am piciorul rupt. Nu mă pot mişca.

Baba dădu din mână a lehamite.

- Tot de handicapaţi am parte în ultima vreme. Nu mai găseşti bărbaţi adevăraţi. Hai, pentru că ai fost băiat drăguţ poţi să mai stai noaptea asta în bucătărie. Mâine îţi iei bagajele şi te cari. Şi să nu te aud că te vaiţi la noapte şi să nu pot dormi de tine că te zbor pe loc afară.

Bărbatul se târî anevoie în bucătărie şi nu mai scoase nici un sunet. Ştia că trebuia să se oblojească cum poate, iar începând de a doua zi la prima oră trebuia să îşi caute un adăpost. În mod sigur nu va mai fi acceptat de nici o femeie, atâta timp cât nu va fi în stare de muncă. Femeia îşi va găsi chiar în cursul zilei de mâine un alt bărbat care avea să muncească pentru ea, doar pentru a avea un adăpost şi o bucată de pâine.

Totul era consecinţa războiului atomic, care adusese iarna veşnică, combinat cu cel biologic, care omorâse toate femeile sub 50 de ani, capabile de a avea urmaşi. Prin lege, doar femeile, atâtea câte rămăseseră, aveau dreptul la o casă proprie, iar bărbaţii stăteau la coadă pentru a beneficia de un adăpost, o coajă de pâine şi puţină “afecţiune”.

- va urma -