vineri, 3 iulie 2009

Impresii subiective

Căutăm o viată mai bună din punct de vedere material, de obicei sacrificând lucrurile bune pe care le avem. Lucruri care nu se măsoară in bani, dreacu’ să-i ia de bani. Lucruri simple gen mulţumire sufletească, o bere ieftină pe o terasă ieftină dar într-o companie plăcută, râsul impreună cu prietenii. Ne ducem peste mări şi ţări în căutare de nu-ştiu-ce, sau din contră, plecăm doar la doi paşi, dar ne indepărtăm la fel de mult de lucrurile care ne aduc mulţumire. Să nu spun “fericire”, pentru că iar avem probleme cu definiţia. Doar se zice că “cele mai bune lucruri în viaţă sunt gratuite”, “banii nu aduc fericirea”, “nu e bogat cel ce are multe, ci cel ce are nevoie de puţine” şi aşa mai departe. Să fie astea vorbe goale, scornite de vulpea care nu a ajuns la struguri? Nu ştiu, dar tare mă îndoiesc.


Îi admir pe oamenii ăştia din locul în care sunt eu acum. Un loc de care poate multă lume nu a auzit, sau oricum, dacă a auzit nu vrea să ştie. Zici “A, Africa…nasol…şi treci mai departe”. Da, intr-adevăr e nasol, sărăcie, mizerie, zbatere pentru o coajă de pâine…dar dincolo de toate astea, nu pot să nu remarc un lucru, care m-a frapat din prima. Spre deosebire de oraşele noastre curate, luxoase ( da, acum îndrăznesc sa spun că locuiesc intr-un oraş curat şi luxos, prin comparaţie ) aici nimeni sau aproape nimeni nu cerşeşte.


Comparativ cu locul din care vin, cu centrul frumos aranjat, flori, oameni fără griji care plimbă pechinezul, dar unde nu poţi sta liniştit la o cafea pentru că vin altfel de negri, expunându-şi infirmităţile şi plozii de câteva luni : “dă-mi şi mie un leu mâncaţi-aş şă iau o pâine pentru ăsta micu”. Pleacă în pula mea, de muncă nu ai auzit? Vinde ziare, mătură strada, cară pietre, vinde chibrituri, fă ceva. Ce-l înveţi pe copilul ăla? Să devină peste 15 ani un căcat ambulant ca şi tine care nu ai muncit în viaţa ta şi consumă oxigenul degeaba stând cu mâna întinsă.


Nu, surprinzător, aici în locul în care mi-era groaza să vin, văd mai multă decenţă şi mai multă “joie de vivre”, chiar dacă aici sunt “oaia albă” în enorma turmă de “oi negre” şi se presupune că sunt o chestie ambulantă după care curg banii. Şi daca nu e aşa, prin comparaţie cu 90% din oamenii de aici, adevărul nu e departe. Fiecare îşi vede de treaba lui şi încearcă să supravieţuiască aşa cum poate. Vând fructe, ochelari, şerveţele şi chiar – asta nu credeam c-o să văd – buzi şi chiuvete vechi. Oameni săraci, dar mulţi dintre ei veseli, care ştiu să nu facă din asta o tragedie. Prin comparaţie, văd la noi oameni stresaţi, nemulţumiţi în permanenţă, mitocănie, înjurături, claxoane…


Stau şi mă întreb aşa, ca un idiot : ce ne defineşte ca persoane pe lumea asta? Ce avem, sau ce suntem? Faptul că avem ne face superiori? Noi trăim în “easy mode” prin comparaţie, iar aici e “hard mode”. Ce-am face oare noi, cei ghiftuiţi, dacă brusc nu am mai avea şi ne-am trezi în hard mode? Ne-am da cu capul de pereţi? Ne-am tăia venele pe lung? Am sta la colţ de stradă cu mâna întinsă? Se pare că din căcatul ala de comunism nu am învătat ce trebuia. Am învăţat doar să fim răi şi nemulţumiţi.


Deci, ca_concluzie, eu aş fi de părere să mai scoatem capul din cur şi să ne uităm în jur. Să preţuim ce avem şi să nu ne stresăm pentru ce nu avem. Fără ca asta să însemne să nu încercăm spre mai bine.

6 comentarii:

  1. vrem pozeeeeeeeeeeeeeeee
    si te iert pentru postul trecut

    RăspundețiȘtergere
  2. in other news...
    oamenii au nevoie sa ajunga jos, sa fie aproape de a-si pierde viata, sa stea pe patul de spital samd ca sa realizeze ce zici tu. pana nu vor face asta nu se vor trezi.
    stiu ca eu nu m-am trezit pana nu am dat de chestii naspa. si tot raul spre bine, ca o belea nu vine singura, vin toate deodata.
    atunci e momentu sa-ti pui intrebari.
    asta nu e greu, toti ne ridicam din mocirla ca suntem prea razbunatori. si spun rabunatori pt ca se naste atunci ideea "lasa ca va arat io"
    partea grea e sa nu te pierzi la loc datorita snobismului.
    iar aici nu ma mai explic:P

    RăspundețiȘtergere
  3. Uf, mi s-a luat o piatra de pe inima ca m-ai iertat.
    O sa pun si poze, numa sa-mi faca cineva. De stresat ce am fost n-am luat aparatul ( am unul bun, dar maaare ) si mi-a fost frica sa nu raman fara el pe aici.

    Oricum, daca nu poze, o sa revin si cu povesti mai detaliate.

    RăspundețiȘtergere
  4. eu imi traiesc viata conform principiului comparativ... si destul de naiv si de visator declar ca sunt un om fericit si liber (in comparatie cu altii)

    RăspundețiȘtergere
  5. din pacate da, din comunism nu am iesit bucurandu-ne de libertate, ci rai si cu frustrari acumulate.De ce imi e si mai frica e ca generatia pro nu e cu nimic mai laudabila.Credeam acum cativa ani:"lasa ma ca noi tinerii o sa inaltam castele de nisip si o sa facem hora bucuriei"...dar..ma lovesc zilnic de rautati si indiferenta tot din partea celor ca noi,si in loc de castele de nisip si zambete pe strada,ridicam ziduri fara porti.
    Ar fi tare fain daca ai scrie,ai avea timp,despre oamenii din jurul tau, si ai exemplifica si cu poze(sa te creada astia ciudosii ca mine ca ai fost peste mari si tari)

    RăspundețiȘtergere
  6. So true, so sad... m-am nascut suficient de devreme ca sa-mi mai amintesc ceva din perioada aia de cacat, si suficient de tarziu ca sa nu imi ramana leziuni ireversibile pe creier. Poate o sa povestesc si despre asta odata. Oamenii aveau atunci alti zei, gen PCR( Pile Cunostinte Relatii ) si Planul Cincinal. I-am inlocuit acum cu Banul si Targetul. Cacat.
    Frustrarea de a fi fost umilit si incolonat s-a transformat poate in racnetul manelistic "am bani, am valoare, am masina tare". Vine un post si despre asta cand o avea chef. da mi-e ca iar o dau pe chestii serioase si nu vreau deocamdata.

    RăspundețiȘtergere

GROHĂIŢI SAU GUIŢAŢI AICI