Viermele de mătase - episodul 1

Viermele de mătase se foi neliniştit. “Cam întuneric aici, şi cam de mult timp. Ceva nu pare în regulă. Să mă apuc să ţes?”. Încercă să-şi schimbe poziţia şi să simtă mediul din jur. Nu părea foarte familiar şi asta îi dădea o oarecare stare de nelinişte. Întinse o mână şi simţi o membrană lipicioasă lângă el. “Hopa! Am zis o mână ? Viermii nu au mâini! Trebuie să fie o greşală!”. Începu să se examineze mai bine şi mai găsi o mână. Apoi, cu oroare, ceva mai jos descoperi trei picioare. Ba nu, cel de-al doilea era mult mai scurt decât primul şi al treilea. Un gând cumplit îl fulgeră:

“Să vezi că ăla alb iar a încurcat borcanele. Nu se poateee. Pun eu mâna pe tine imediat, înger netrebnic !"

Un râs batjocoritor îi susură în minte : "Hahaha. Mă tem că nu-i nici o greşală! Asta ca să te înveţi minte să mai fii obraznic data viitoare. Şi până o să pui tu mâna pe mine mă tem că o să treacă muuuult timp. Enjoy your life!”.

Viermele de mătase urlă de nervi, însă nici un sunet nu se auzi. În schimb un lichid înecăcios îi năvăli în gură, făcându-l să tuşească. Îşi dădu seama în sfârşit de cruntul adevăr : fusese minţit, tras pe sfoară, păcălit, sau cum vreţi să-i mai ziceţi. Îngerul de la dispecerat îi promisese o viaţă scurtă uşoară, şi fără griji, de vierme de mătase. "Tot ce ai de făcut e să ţeşi un cocon în jurul tău, apoi vii înapoi". Doar la faza cu fiertul în apă clocotită avusese o reţinere, dar îngerul îl asigurase că nu doare. "În fond vei fi doar un vierme care nu va şti multe" - îl asigurase acesta. Acceptase cu plăcere. Acum însă îşi dădea seama că nu va fi nici pe departe aşa cum i se promisese. Îl aştepta o viaţă mult mai lungă, mai tragică şi mai complicată. De nervi începu să se zbată şi să tragă şuturi la nimereală.

- Iubitule ! Iubituleeee. Trezeşte-te.

- Hm ? Da ? Ce-i ? Te doare ceva !

- Nu, nu mă doare nimic ! A mişcat ! E prima oară când îl simt că mişcă!

- Hm, grozav dragă. Lasă că se linişteşte el. Încearcă să dormi!

Falsul vierme de mătase, obosit de atâtea şuturi, gândi cu ciudă: “Lasă că ies eu de aici. Ştii ce-o să fac? O să zbier non-stop. Cât o să pot de tare şi cât mai mult. O să le fac viaţa un coşmar . Tuturor. Şi când o să pun mâna pe ăla alb...vai de penele lui”.