Alegorie

Noaptea e lăptoasă. În Univers pluteşte o lumină ciudată, amestecată cu praf de stele şi cu sunete îndepărtate şi difuze. Un concert misterios de voci îmi şopteşte calea pe care s-o urmez în timp ce eu navighez printre galaxii, lăsând praf de stele în urmă. Macrocosmosul şi-a turnat puterile în mine, cavaler rătăcitor pe Calea Lactee, plecat într-un lung pelerinaj spre marginile Universului. Lumina duşmănoasă e de ceva vreme acolo, deasupra capului meu, deşi am de mii de ori viteza luminii şi nu ar trebui să mă poată urmări. Mă mişc pe o spirală largă de mii de ani-lumină, pe care o parcurg într-o clipire de ochi, tot mai repede. O simt acolo, tăcută, ameninţătoare, intangibilă.

Trebuie să scap de ea. Fac un balet complicat, strivind lumi, sprijinindu-mă pe planete efemere, pe sori care se rostogolesc de sub piciorul meu, pe sisteme solare care scârţâie sub greutatea mea. Lumina fuge, dar sceptrul meu este cât axa Galaxiei; mă întind după ea şi o lovesc cu sete. Nu are scăpare, se sparge în miliarde de stele şi sângerează cu un sânge intunecat şi spumos, înecând lumi şi mânjindu-mă şi pe mine cu acea sevă întinată de păcate.

Apoi O văd. Hâdă, cu ochii imenşi, cu pletele ca nişte şerpi lungi precum filamentele de galaxii. Se ascundea în lumină. Mă fixează cu o privire duşmănoasă, gata de atac. Acum ştiu, e menirea mea de o veşnicie să lupt cu această vrăjitoare cosmică, Cea care a prins în mrejele ei o infinitate de Universuri. Ii adresez provocarea la luptă şi fac o piruetă indrăzneaţă incercând s-o lovesc cu sceptrul. Vrăjitoarea se fereşte de mine, ştie că sunt prea puternic. Va apela la unul din trucurile ei murdare, evitând lupta directă. Îi cunosc foarte bine tactica şi sunt gata să ripostez.

Din umbră iese o armată de câini cosmici turbaţi. Nu au păr, zgărzile sunt formate din sori şi ochii lor emană ură. Se târăsc din întuneric la picioarele mele, mă înlănţuie cu tentaculele lor imense, mă doboară, mă înfrâng, mă lovesc cu labele lor cât planetele. Lumea se invârteşte in jurul meu, stelele pălesc, viteza creşte ameţitor, întunericul mă înconjoară. Sunt târât spre capătul Universului, spre locul acela în care insăşi noţiunile de spaţiu şi de timp încetează să mai existe. Voi fi înlănţuit probabil pe vecie pentru curajul de a mă ridica precum Prometeu şi de a sfida Întunericul. Acesta mă va învălui etern, la marginea unei mări de negură, într-un mormânt fără fund….

O luminiţă se mişcă la marginea Universului. Intâi imperceptibilă, ca o părere, apoi tot mai concretă. Se apropie de mine. S-a despărţit în două acum, sunt de fapt doi ochi de foc care se apropie. Sunt Cei care mă vor chinui întreaga Eternitate, sau e un înger salvator? E vulturul care imi va sfâşia ficatul in fiecare zi sau arhanghelul de lumină venit să mă ridice din morţi? Mă voi prăvăli ca Lucifer din Paradis în mlaştina veşnică a Iadului, sau voi urca Scara de Lumină spre veşnicele tărâmuri ale Edenului?

Contururile se estompează, sunt cuprins de un vârtej ameţitor. Lumini, voci, umbre, toate se amestecă în în mine târându-mă într-un carusel nebun, un leagăn cât întreaga lume, apoi tot ce simt e o moliciune familiară şi o umezeală plăcută.

Apoi întuneric.

Soarele mijeşte plăcut printre jaluzele. Capul îmi vâjâie cumplit. Mă ridic într-un cot şi parcă cineva mă liveşte în moalele capului, ţintuindu-mă inapoi in pat. Simt o umezeală familiară. Colegul de apartament se uită la mine jumătate cu reproş, jumătate râzând, şi îmi răspunde la întrebarea nerostită:

- Băi, ne sună azi noapte un preten să venim să te luăm din bar că iar ai făcut-o lată. Te-ai îmbătat pulă, ai dansat pe masă, ai spart becul de deasupra cu o sticlă de bere care s-a vărsat în capul tău, apoi te-ai luat de gagica unui manelist. Au sărit ăia la tine, ţi-au dat câţiva pumni în cap şi te-au scos afară să-ţi dea omorul, apoi când au văzut că nici pe picioare nu te poţi ţine ţi-au tras fiecare câte un şut în cur şi te-au aruncat în şanţ.

Când am ajuns la bar, tu zăceai pe spate şi agitai o sticlă goală de bere ca pe o spadă cu care te luptai cu o turmă de draci invizibili. Te-am dus cu greu acasă, te-am dezbrăcat şi te-am băgat în pat. Şi normal că în timpul nopţii te-ai pişat pe tine.

Pe bune, n-ar mai trebui să te îmbeţi in halul ăsta, mai ales în sesiune. Nu numai că într-o zi o să ţi-o iei grupa mare, dar ai ratat şi examenul de azi.