miercuri, 8 aprilie 2009

Rezidenta


O remarcase de prima dată, de când păşise timidă poarta clinicii, întrebând de serviciul de ortopedie. O urmărise cu privirea urcând scările, unduindu-şi trupul aproape perfect, înveşmântată în rochiţa de un alb impecabil, şi încercase să-I ghicească formele în lumina lăptoasă de primăvară ce se scurgea pe geamul de la etaj.


Ea îi surâsese şăgalnic ( sau cel puţin aşa îşi imaginase ). Spera din tot sufletul ca acea complicitate tacită sa nu fie doar rodul imaginaţiei sale prea bogate. Căci în ciuda profesiei sale de viitor doctor, actual student la medicină aflat în practică la acel sanatoriu de prestigiu, avea o imaginaţie de invidiat. I-o spusese multă lume. Ar fi trebuit poate să se facă scriitor, nu medic.


De fiecare dată când se întâlneau întâmplător pe holurile vastei instituţii, schimbau câteva vorbe amicale, ori legat de profesia lor comună, ori pur şi simplu despre vreme, politică, familie, dar el simţea că dincolo de aceste banalităţi se ascunde ceva mai profund. Sa fie dragoste? Sa fie doar dorinţă? Nu crezuse niciodată în dragostea la prima vedere, deşi avusese multe iubite. De fapt nici nu credea să fi fost vreodată îndrăgostit.


Fata aceasta avea ceva misterios în ea, în felul in care il privea, vorbea, se mişca…parcă întotdeauna dădea de inţeles mai multe decât spunea. Ca şi cum vorbele ar fi fost o simplă faţadă pentru ceea ce ea dorea de fapt să spună. Tânără rezidentă, plină de entuziasm, nu se dădea în lături de la cele mai plictisitoare şi mai grele activităţi, era mereu cu zâmbetul pe buze şi binedispunea pe toată lumea prin simpla ei prezenţă şi prin surâsul ei reconfortant.


Nu, era aproape sigur că între ei se stabilise o complicitate care se accentua în fiecare zi. Toate acele priviri şăgalnice, atingeri la înmânarea unei foi de hârtie şi prelungite ca din întâmplare câteva momente, acel zâmbet cald…trebuiau să însemne ceva.


Până când, într-o zi, confirmarea avea să vină pe neaşteptate. Era o după-amiază leneşă în spectrul lumii. In aer lumina plutea aurie, păsările cântau superb şi contrar agitaţiei din ultima săptămână, o tihnă ciudată plutea pe culoarele sanatoriului. Tocmai când el mergea mecanic, citind abosorbit o fişă medicală, surpriza se produse. Se ciocniră la colţul culoarului, scoţând amândoi câte un mic strigăt de surpriză. Plăcută. Se priviră în ochi, şi atunci nicicare nu mai avură nici cea mai mică îndoială. Se doreau. Din prima clipă se doriseră. Cuvintele erau de prisos. Trebuiau să facă dragoste acum.


Ea luă iniţiativa, prinzându-l de mână şi conducându-l spre o aripă mai retrasă a clădirii. Pe culoare nu era nimeni, şi el intră în joc . Deşi lucra acolo de aproape un an, nu cunoştea partea aceea a instituţiei, şi de fapt era greu să cunoşti fiecare încăpere, deoarece chiar era imensă. Pur şi simplu el se lăsă condus ca un copil, gândindu-se doar la vraja momentului. Ea zâmbea şăgalnic, şi zâmbetul îi accentua gropiţele din obraji.


Ajunseră în faţa unei uşi mari pe care el o deschise, sorbind-o din ochi. Inăuntru era un întuneric absolut. Totul era perfect. Inchiseră uşa pe dinăuntru şi se sărutară pătimaş. Săptămâni de aşteptare se descătuşau în acel moment unic. Hainele căzură de la sine. Şi deodată, ca în vis, se auzira cuvintele:

“Acum, nu mişcaţi…..”. Ce s-a intâmplat mai departe, puteţi vedea aici

3 comentarii:

  1. Bhaiiii.....omule, de unde drak le scoti? Asta e memorabila pentru categoria "povesti cu final neasteptat". M-am ras de m-am kkat pe mine vreo 10 minute.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragut, nu ma asteptam la asa final. Te citesc de vreo 2 saptamani si chiar eram dezamagita ca ti-ai schimbat stilul.

    RăspundețiȘtergere
  3. blonda_desteapta8 aprilie 2009, 22:13

    final intr-adevar neasteptat ....ma asteptam la o multime de oameni ...ceva... nu la o vedere in "profunzime" a p...lui

    RăspundețiȘtergere

GROHĂIŢI SAU GUIŢAŢI AICI