Cum tot e Paştele, şi în această perioadă Dumnezeu e vedeta, m-am gândit că ar fi frumos să am şi eu pe blog un interviu cu El. Că deh, dă bine să chemi vedete in emisiuni, să faci interviuri. Creşte audienţa.
Aşa că I-am pus câteva intrebări. Interviul e autentic.
Eu: E adevărat ca ai făcut totul în 7 zile? Nu a fost cam mult de lucru în timp cam scurt? Care e până la urmă faza cu creaţia şi evoluţia? Că în Cartea ta nu ai dat detalii prea tehnice.
D-zeu: Păi intenţionat. Mă distrează copios că omul de când e el îşi pune aceleaşi întrebări stupide: “o fi creaţie sau evoluţie?”. Nu sezizează că nu-i nici o contradicţie în toată chestiunea asta, ci se completează una pe alta. Mă amuz copios de nişte milioane de ani. Aşa de proşti sunteţi incât nici nu v-aţi dat seama că “ziuă” e un termen care nu avea cum să existe din moment ce nu exista Pământul, soarele & stuff. L-am pus acolo la derută, să văd cât vă duce capul.
Eu: De ce ne-ai alungat din Rai? Pentru un amărât de măr? Nu e cam mare pedeapsa pentru un biet bărbat?
D-zeu: De ce numeşti “pedeapsa” faptul că v-am alungat din Rai? Imaginează-ţi puţin cum ar fi să petreci eternitatea alături de o singură femeie.
Eu: E adevărat că tu ai trimis oamenii pe pământ şi le-ai spus “Creşteţi şi vă înmulţiţi”?
D-zeu: Eu nu am zis niciodată aşa ceva. E o răstălmăcire răuvoitoare. De fapt sunteţi prea mulţi deja şi loc nu prea mai e. De fapt, aţi fi putut popula deja o grămadă de planete dacă nu v-aţi fi pierdut vremea cu prostii gen să vă omorâţi între voi, să încercaţi să înţelegeţi femeile…
De fapt să vă omorâţi între voi nici nu-i o idee aşa de rea, având în vedere că sunteţi cam mulţi, dar o faceţi prea haotic. Un pic de organizare nu ar strica. M-ar scuti pe mine de toată logistica necesară organizării următorului potop.
Eu: Ai mai creat şi alte rase în afară de noi?
D-zeu:
Eu: Cum sunt faţă de noi? Mai inteligenţi?
D-zeu: Da’ de unde. Sunteţi toţi la fel de proşti. Faptul că voi aţi descoperit roata, pe când ei au descoperit roaba nu-I face cu nimic mai breji. Oricum, cu toţii sunteţi enervanţi. Cu vreo câteva miliarde de ani în urmă când eraţi cu toţii mai putini aveam şi eu linişte. Acum, când v-aţi înmulţit peste măsură, sunt asaltat din toate părţile cu tot felul de cereri care de care mai absurde, in principal legate de mâncare, sex, bani…De parcă aş fi obligat să vă dau ceva.
Eu: Dar, Doamne, nu ai spus tu ca rugăciunea e cea mai bună cale de a comunica cu Tine?
D-zeu: Ţie ţi-ar place să primeşti zilnic tone de spam când aştepţi un mesaj cu adevărat important? Eu nu am spus nimic de genul ăsta. Cred că mi-a făcut cineva o farsă punând chestia asta la mine in Carte. Şi cred că ştiu cine, şi dacă-l dovedesc vai de coada lui. Şi ce mă enervează cel mai tare e că repetaţi tot timpul aceleaşi rugăciuni în mod mecanic, fără nici un pic de imaginaţie. Deja îmi stă pe creier chestia asta.
Eu: Doamne, de ce ai creat atât de multe religii?
D-zeu: Cine ţi-a zis prostia asta? Eu nu am creat nici un fel de religie. Alea le-aţi creat voi. Oricum, e destul de distractiv să văd cum aveţi impresia că doar a voastră e mai bună, şi vă mai şi omorâţi pentru asta, În numele Meu, bineînţeles.
Eu: Deci nu există o religie pe care o preferi?
D-zeu: Măi, mă distrează toate.
Musulmanii par o turmă care se inchină vreo 1000 deodată şi vin cu lozinci gen “
Budiştii sunt în lumea lor, mormăie toată ziua fiind convinşi că o sa-I ascult mai mult pe ei.
Cei mai funny sunt creştinii. S-au împărţit în 100 de ramuri care cred că ei au dreptatea absolută, unii se îmbracă în costumaşe ca de carnaval, alţii poartă oase de morţi la care se închină, alţii se cred pătrunşi de ceva ce ei numesc “duh sfânt” şi se trezesc vorbind în toate limbile inventate de ei…
Asta ca să nu menţionez decât religiile principale, pentru că se pare că aveţi o manie bolnavă de a inventa zeităţi, religii şi alte aberaţii.
Eu: De ce atunci atâta confuzie? Înseamnă că toată lumea o sa ajungă în Rai?
D-zeu: Eu nu am creat nici o confuzie. Şi ce e aia Rai? Nu există aşa ceva. E o chestie pe care preoţii voştri au inventat-o ca să vă poată controla. Şi trebuie să recunosc că a fost o chestie genială. Cum sunteţi aşa de proşti, nu puteţi fi controlaţi decât prin brainwash şi înregimentare.Şi prin frica de Iad.
Eu: Atunci ce se întâmplă când murim?
D-zeu: Ţi-am spus înainte că există o grămadă de lumi în Univers. Eu doar reciclez sufletele când daţi colţul, şi le mut de colo-colo ca să mă amuz. E funny să vă mut într-o chestie cu antene şi să vă dau din când în când
Eu: Doamne, iţi mulţumesc pentru interviu, m-ai lăsat perplex oricum, şi dacă imi permiţi o să revin cu un nou set de intrebări data viitoare.
D-zeu: Oricând fiule, eu sunt pe aici.
Tare ...
RăspundețiȘtergereSib
Ai talent :) si multa imaginatie.
RăspundețiȘtergereMultumesc de apreciere. Ca orice amarastean, ma bucur cand ma lauda lumea. Ca vorba aia, lauda, bucuria prostului :P
RăspundețiȘtergerePaste fericit
cat de spart erai?
RăspundețiȘtergereO tampenie mai mare n-am citit in viata mea. Esti foarte, foarte prost, mai baiete.
RăspundețiȘtergere@Adelina: Spart in ce? in figuri?
RăspundețiȘtergere@Anonim nr.3: Mars mah
trebuia sa-l intrebi si de Iisus... poate data viitoare :D
RăspundețiȘtergereM-am gandit...poate o s-o fac, da mi-e groaza de ce-o sa iasa de acolo. Am o retinere :P
RăspundețiȘtergere