luni, 6 aprilie 2009

Mă simt urmărit

Se întâmplă lucruri ciudate. Pe bune. Nu sunt schizofrenic, şi nici paranoic. Sper cel puţin. O bună perioadă de timp nici nu mi-am dat seama că se întâmplă ceva. Şi în mod normal nici nu îţi dai seama. Pleci ca de obicei la scârbici la ora 7 din apartamentul tau de la etajul 6. Chiar în momentul în care ieşi pe uşă, ba nu, câteodată exact în momentul în care vrei să atingi uşa liftului, acesta o ia din loc spre etajul 10. Şi stă acolo, anormal de mult, apoi o ia spre parter. Apoi spre etajul 7. Nu se întâmplă în fiecare zi, aşa că nu bagi de seamă. Doar e bloc cu 10 etaje, câteva sute de apartamente şi un singur lift. Şi, nu-i aşa, oamenii pleacă la service la ora 6.


Treci să-ţi iei un billet de autobuz, un ziar sau o merdenea în drum spre lucru. Normal că nu eşti primul. Coada se mişcă parcă mai încet ca niciodată. Cei de la coadă comentează “haideţi mai repede, nu mai staţi de poveşti acolo”. Te uiţi în faţă şi nu se întâmplă nimic neobişnuit. Vânzătoarea nu povesteşte cu nimeni, totul pare în regulă, însă totul se mişcă SUSPECT de încet. Whatever, o fi având oare legătură cu dilatarea timpului ? Ca doar ştim cu toţii că de la Einstein încoace totul e relativ. Mai ales timpul. La fel de adevărat ca şi faptul că percepţia timpului e funcţie de care parte a uşii de la budă te afli.


Mergi cu autobuzul sau cu metroul spre servicu, soarele e la fel de strălucitor ca în fiecare dimineaţa, pe stradă tot atâta lume, traficul la fel de imposibil….parcă o ameninţare pluteşte insă în aer. Ceva nedefinit, imperceptibil, ca o amenintare surda pluteste in aer. Instinctiv, te intorci din când în când să vezi dacă te urmăreşte cineva. Nimic nu pare suspect la prima vedere. Obişnuita forfotă. O fată pe tocuri înalte, cu fusta până la genunchi şi cu o privire absentă se grăbeşte să prinda tramvaiul. Un bătrân sprijinit în baston se chinuie sa urce scările de la metrou, încurcând lumea grăbită. Mai încolo, o pensionară trage după ea un cărucior din ăla de cumpărături, plin cu chestii de la piaţă. Chiar, ce-o face la ora asta săraca bătrână ? O fi din cauză că bătrânii nu au somn? Sau încearcă să prindă prima oră la piaţă pentru a putea alege marfa? Oamenii o înghiontesc, căruciorul se răstoarnă vărsând mere, cartofi, morcovi şi mai ştiu eu ce pe asfalt. Câţiva oameni binevoitori o ajută. Frumos. E frumos să ajuţi bătrâni. Nu eşti urmărit. Termină! Chiar devii paranoic!


Iţi continui drumul. In autobuz lume multă, ca de obicei la 7 şi ceva. Deşi afară e răcoare, înăuntru e năduşeală şi nu foarte agreabil. Oamenii stau ca sardelele unii peste alţii. Faze de transport în comun. O cucoană grasă se foieşte în spatele tău. Oamenii din spate te împing. Nişte puştani ocupă 4 locuri faţă în faţă şi râd zgomotos. O bătrână se dezechilibrează la pornire şi te calcă pe picior. Un alt pensionar se uită dezaprobator spre puştani şi începe arhicunoscutul discurs despre “tineretul din ziua de azi”. Alţi pensionari se aliază. Păi cum adică să stea ei în picioare şi “tineretul” pe scaun? Nu mai e morală. E urât să nu-I respecţi pe cei în vârstă.


Autobuzul avansează încet. Trafic infernal, ca de obicei. N-o să ajungi la timp la lucru. O ameninţare surdă pluteşte în aer, amestecată cu mirosul de închis si de transpiraţie. Termină! Devii paranoic.

Autobuzul s-a oprit. Lumea vociferează nerăbdătoare. Şoferul înjură: “morţii mă-tii de babă, hotărăşte-te odată, treci sau te răzgândeşti? ....îmi pierd eu carnetu’ din cauza ta!”. Lumea din autobuz se imparte in două tabere. Alte vociferări. E urât să înjuri bătrâni. Unde e respectul de altă dată?


Ajungi la lucru. Cu întârziere, deşi ai plecat la timp. şeful te priveşte un pic ironic ( sau ţi se pare doar? ). Bagi ca migul până la ora 12. Ameninţarea pare că a dispărut. Se pare că se manifestă doar în afara clădirii. Surfezi linistit pe net înainte de masă, cu gândul la papa de la ora 12. Ieşi în sfârşit în pauză. E într-adevăr aglomerat, că toţi muiştii ăştia corporatişti trebe ei să iese deodată, la ora 12, că aşa e moda în occident. Fast food-urile sunt pline. Stai la coadă, parcă merge mai repede un pic ca azi dimineaţă. Ameninţarea surdă parcă a dispărut. Mănânci fericit alături de ceilalţi ochelarişti cu gândul la ora 6. După ce ieşi de la lucru trebuie să faci câteva cumpărături, apoi le duci acasă, apoi poate ieşi la o bere cu băieţii.


Orele trec, e 6, ieşi de la job, forfotă, tramvai, oameni grăbiţi. Ajungi la mini market, pui repede cumpărăturile în coş şi te aşezi la coadă. Din nou merge încet. Ameninţare surdă. Cred că începi să te prinzi. Chestia asta are ceva legătură cu timpul. Cu aşteptarea. Graba. O fi stresul de vină oare? Termină! Totul e doar în mintea ta. Doamne, ce ai nevoie de o vacanţă! Ca de aer. Nu mai suporţi oraşul ăsta impuţit, ritmul infernal, servici, casă,servici,casă….


Coada se mişcă aberant de incet. Timpul s-a oprit în loc parcă. Totul se derulează cu incetinitorul. Eşti hipnotizat de bip-urile ritmice ale scanerului pentru produse. Nimeni nu povesteşte cu vânzătoarea, totuşi totul se mişcă aberant de incet. O plasă se rupe şi cartofii se împăştie peste tot. Bătrâna suduie. Lumea tropăie nerăbdătoare. Bătrâna incearcă cu greutate să culeagă cartofii de pe jos. Stai! Deja-vu! Nu e cumva tot bătrâna de azi dimineaţa? NU! E imposibil. In oraşul ăsta ca un furnicar, ce şanse sunt să întâlneşti aceleaşi persoane ? Zero. Şi totuşi… NU! E absurd. Du-te şi te odihneşte. Ai avut o zi stresantă. Şi totuşi…


Câţiva oameni au ajutat-o pe tanti să-şi culeagă cartofii. Coda se mişcă. Eşti fericit. Vrei să ieşi cu plasele pline din magazin. Inghesuială la ieşire. Un bătrân cu 2 plase enorme sprijinit de un baston se încearcă să iasă pe uşa pe care scrie Intrare. Lumea îl înghionteşte. O plasă îi scapă…STAI! Nu e acelaşi bătrân de azi dimineaţă de la metrou? NU! E imposibil. In oraşul ăsta ca un furnicar, ce şanse sunt… Ba el e! Imposibil! Asta e chiar imposibil. Iti trebuie un concediu. Acum. Stresul e prea mare în oraşul ăsta. Dar….EL E!


Totuşi. Trebuie să verifici ceva. Bătrâna de mai nainte! Unde e? Nu se putea să fi ieşit. O să te uiţi mai atent la ea şi o să vezi că nu e aceeaşi persoană. Te întorci brusc ca s-o cauţi cu privirea. Unde e? Nu se putea să se fi evaporat! NU! E chiar în spatele tau. Şi rânjeşte. Satisfăcută. E fericită. La uşă s-a creat din nou o busculadă. Bătrânul cu plasele enorma şi cu cârja a încurcat totul. Bătrâna râde. Si, mai mult, e aceeaşi. De azi dimineaţă. Nu mai ai nici o îndoială. Dar, ce naiba….cartofii? Si azi dimineaţă căra tot cartofi. S-au terminat până seara? Nu are sens. Şi totuşi, rămâi perplex in faţa evidenţei. Simţi ameninţarea surdă mai puternic ca niciodată. Nu! Eşti nebun. Du-te la doctor! Ba nu, ia-ţi concediu…


Şi atunci, se produce revelaţia. Aici, în acest minimarket de cartier. Nimic nu e întâmplător. TOTUL se leagă. Erai convins de ani de zile, dar totul a fost aşa de subtil şi de incredibil incât nimeni nu îşi poate da seama. Şi dacă şi-ar fi dat seama, cine l-ar fi crezut? Teoria conspiraţiei, subiect devenit desuet. Miile de teorii gen extraterestri, răpiri, masoneria, armata americană care controlează minţile oamenilor, toate devin banale şi ridicole prin multitudinea lor. Nimeni nu le mai crede.


E adevărat însă. EI există. Eşti urmărit. Eşti vânat. Nu ai scăpare. Niciunde, pe stradă, în orice loc public te vei afla, EI vor fi mereu pe urmele tale. Iţi vor face viaţa un coşmar. Lacomi, cronofagi, organizaţi. Iţi vor mânca fiecare secundă cu o lăcomie înspăimântătoare. O fac intenţionat, deliberat şi organizat. Sub aparenta lor fragilitate şi neputinţă se ascunde o maşinaţiune diabolică. Un complot monstruos.


Sunt ei , bătrânii. Acum e clar totul. O fac intenţionat. Ii văd deja, încolonaţi in batalioane , ieşind din case la ora 7 dimineaţa cu unicul scop de a-I incurca pe ceilalţi si de a le face viaţa un cosmar. Se retrag apoi cuminţi la ora 10, pentru a ieşi din nou la ora 5 după-amiază, exact când iese lumea de la lucru. Se vor retrage toţi la ora 8 la un ceai şi la o telenovelă, comentând evenimentele zilei.

Asta e! Pentru asta trăiesc. Pentru a îi încurca pe ceilalţi. Viata lor oricum s-a terminat, de ce nu ne-ar termina şi nouă vieţile? In fond, ce au de pierdut ? Nimic! Atunci? Se distrează. Pur şi simplu se distrează încetinindu-i pe ceilalţi. Atât a rămas. Ziarul de seară, ceaiul, telenovela şi, cel mai de preţ lucru, încurcarea celor care se grăbesc.

Bingooo…..sunt fericit. NU SUNT NEBUN!

2 comentarii:

  1. Haha...m-am imprastiat de ras. Pe bune ca asa e. Cand te grabesti mai tare o pensionara sta la povesti cu vanzatoarea sau se scotoceste dupa bani. Si babele alea care se intorc de la jumatatea zebrei.... esti belea omule, imi place cum scrii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dorel Ucigatorul de Babe7 aprilie 2009, 14:45

    Si pe mine ma urmarea o baba in autobuz si ma tot calca pe picioare, pana i-am tras un cot in gura si s-a calmat

    RăspundețiȘtergere

GROHĂIŢI SAU GUIŢAŢI AICI