De Paşte

Vine iar Paştele. Ce frumos! Nimic nu mă îngreţoşează mai tare decât perioadele astea de sărbătoare. Când brusc se activează în mintea oamenilor tot felul de stereotipuri. Brusc ne amintim că trebuie să fim mai buni, că de, e sărbătoare. Dăm o shaorma la un boschetar. Stăm la coadă să ne lăsăm balele pe o icoană pe care şi-au mai lăsat balele alti 1000 de “credincioşi”, aprindem o lumânare, dăm la ieşire 50 de bani la o babă care tremură pe scările bisericii şi brusc ne simţim mai bine. Ete pula, am fost mai buni. De 2-3 ori pe ani când se activează programul de “fiţi mai buni”. Conştiinţa e acum liniştită, putem să mergem la hypermarket să umplem portbagajul. O să mai fim buni la Crăciun. De două ori pe an ajunge, că ce-I prea mult strică.

A, şi cei mai “religioşi” ţin şi post. O lună sau ceva asemănător, o saptămână, o zi…Eu personal nu am înţeles niciodată rostul postului, da’ nici nu mă etalez. Singurul rost pe care i-l găsesc e cel terapeutic, lucru ştiut fiind că nu e sănătos să bagi în tine cărnuri non-stop. Pun pariu însă că 99% din cei care ţin post nu pricep ce şi cum, dar aşa o cere stereotipul. Să ne simţim mai bine. Să umplem frigiderele în aşteptarea zilei de luni, când o să băgăm în noi ca în spitalul de urgenţă.

Ce mă distrează cel mai tare că în perioadele astea se înmulţesc la televizor reclamele la tot felul de medicamente de digerat mai uşor. Şi cu toate astea, când se trage linie, n-şpe au ajuns la sital cu tot felul de afecţiuni de la înbuibatul excesiv. Apar la tembelizor tot felul de anunţuri “umanitare”, care te indeamnă să dai bani încoace şi încolo pentru tot felul de chestii. Că de, e Paştele şi brusc trebuie să fim mai buni.

Apare şi iepuraşul, acest personaj dubios, care iar nu am inţeles niciodată ce legătură are cu Paştele. A fost insă simpatic vreo 3-4 ani din viaţa mea, când credeam că îmi aduce dulciuri. Apoi chiar l-am văzut prin oraş, imens, rânjind tâmp şi făcând cu mâna la gloata de puştani care aleargă după el să-I vopsească ouăle.

Slujba de Înviere e o altă chestie care mă amuză. Nu am nimic cu slujba în sine, dar de multe ori se transformă într-un circ fără bani. Mulţimea se buluceşte să fie “în faţă”. O grămadă de puştani care n-au nimic de-a face cu religia vin şi ei cu gaşca să se facă criţă. Apoi povestesc tot anul: “Moooamă, să vezi ce fain a fost la inviere, am luat un kil de vodcă şi toţi am fost mangă”. Vin şi tot felul de indivizi care vin din inerţie pe acolo, sau că îi aduce nevasta sau soacra.

Nu, mint, cea mai tare slujbă nu e cea de inviere. Ci alea la “ocazii” speciale, când se aduc pentru vreo 3 zile oase de oameni morţi, care ei le numesc “sfinte moaşte”. Din câte am observat, treaba asta e la modă prin Moldova în principal. Dom’le…e omor acolo. O grămadă de lume prinsă brusc de fervoare religioasă se calcă în picioare să ajungă să atingă cutia cu oase. Ca şi cum acolo ar fi rezolvarea universală a problemelor. Sau când se îmbulzesc babele să ia apă “sfinţită”. O grămadă de lume dă asalt la un butoi cu apă normală, dar lângă care un popă bărbos a bălmăjit un “mambo-jambo” şi brusc a devenit sfinţită.

Dar ce ştiu eu despre toate astea? O fi un sens în toate pe care eu cu mintea mea puţină nu-l înţeleg. Ce e pozitiv e că a venit primăvara şi fustele fetelor au început să se scurteze. Trăiască vremea bună.

Hai Paşteţi fericiţi cu toţii!