Androidul

- Părinte, mă tot chinuie o întrebare de ceva vreme.

- Spune fiule.

- Care e scopul existenţei noastre pe Pământ ?

- Fiule, e simplu. Toată lumea stie asta, te naşti cu acest răspuns. Scopul nostru, ca nobile Căşti Albe e să distrugem Căştile Negre. Cand ultimul va fi distrus, Cerul se va lumina şi Cei Mari vor sosi pentru a reface Pământul.

- Da, ştiu asta, dar mă întreb… de ce trebuie să-i distrugem ? Adică nu am putea ajunge la o pace cu ei? Nici măcar nu ştim de ce ne luptăm.

- Fiule, asta e deja blasfemie. Căştile Negre reprezintă Răul, noi reprezentăm Binele. Ei au adus Noaptea cea Lungă pe Pământ, şi de aceea Cei Mari au ne-au dat nouă Misiunea Sfântă de a-i stârpi definitiv, înainte de a se ridica la stele. Porunca Întâia spune clar “Am să vă dau un semn care vă va distinge de toţi ceilalţi: Casca Albă. Distrugeţi tot ce nu poartă Cască Albă”

- Dar, Părinte, din cate ştiu eu nu a mai existat nici o comunicare cu Cei Mari de câteva sute de ani. De unde suntem siguri că misiunea noastră mai este de actualitate ?

- Iarăşi huleşti, fiule. Este evident că aceasta este doar o pedeapsă pentru nevrednicia noastră şi pentru faptul că nu am reuşit să stârpim aceste blestemate de Căşti Negre mai repede. Porunca a Treia spune clar: “Soldaţii vor îndeplini ordinele date până la sosirea altora, indiferent cât vor trebui să aştepte după ele”. Credinţa ta nu trebuie să se zdruncine. Trebuie să continui să te rogi pe toate frecvenţele cunoscute. Cei Mari te ascultă de acolo de sus.

- Dar Părinte…în ritmul acesta nu avem nici o şansă să-i distrugem. Purtând căşti albe suntem prea vizibili. Şi aşa am rămas mult prea puţini. Ar trebui să purtăm o culoare mai închisă, să zicem maro.

- Nu se poate asa ceva! Ar fi o încălcare a Poruncii a Întâia şi a Poruncii a Cincea: “Nici un soldat să nu renunţe la casca şi la arma lui”.

X45E651 oftă. Nu avea nici o şansă în această dispută. Androidul Preot era evident programat pentru a recita una si aceeaşi poezie, de care el se îndoia din ce în ce mai tare. Ciudat era faptul că nu erau mulţi androizi care avea aceste idei. Ştia din proprie experienţă că nu era bine să insiste cu întrebările. Unii dintre camarazii lui dispăruseră în mod misterios sau fuseseră transferaţi la alte unităţi şi nu se mai auzise de ei, fiindcă puseseră la îndoială Codexul Misiunii.

- Mulţumesc Părinte, şi iartă-mă dacă am fost necuviincios.

- Nu e nimic fiule, sunt aici pentru a lămuri soldaţii. Îţi recomand să treci pe la Androidul Medic pentru o revizie de cip. Te simţi întotdeauna revigorat după aşa ceva.

- La revedere Părinte. Mulţumesc încă odată pentru sfaturi.

- Du-te, fiule, şi nu mai păcătui.

Nava în care sălăşuiau Cei Mari orbita în jurul Pământului întunecat de multe sute de ani. Fusese concepută ca un refugiu temporar din calea radiaţiilor şi a armatelor de androizi inamici, în eventualitatea în care armata lor avea să învingă. Războiul se prelungise, armata pierdea teren, iar veştile erau din ce în ce mai alarmante. Nu era chip ca oamenii să se poată întoarce pe o planetă pustie, aflată în plină iarnă atomică şi plină de androizi ostili care ucideau tot ce era viu. Rezervele de apă, hrană şi oxigen se terminaseră în câţiva ani, iar oamenii de la bord nu supravieţuiseră. Doar nava rămăsese să orbiteze le nesfârşit în jurul unei planete pe care androizii, care găsiseră o cale de a se reproduce în cantităţi enorme, se vor lupta la nesfârşit.