Aventurile autoboţilor manelişti - episodul 4

De la Dreacu

Episodul 3

Şi-au plecat cei trei la sud, 6UT4’ încercându-şi vrăjeala (necesară pentru orice domnişuară) pe Catrinel M2 (link către poza ei). Dar nu avea absolut niciun spor, fata părând că are alte gânduri. Mai profunde, dar, fiind femeie, nu ştii niciodată dacă atunci când tace are gânduri profunde sau pur şi simplu nu gândeşte deloc. Bine, mai avea şi calitatea că, cyblog fiind, nu era niciodată pe stop... În fine!

Fără să-i alerge, i-a prins noaptea şi au făcut focul, deoarece Catrinel era pe jumătate umană. Stând ei în linişte, cu setările date pe consum mic de energie, Catrinel, fără să fie întrebată, le-a spus celor doi povestea ei...

Catrinel M2: Eu m-am născut om şi mă numeam Catrinel Corsaru, dar am ajuns cyblog din cauza unui accident nasol cu nişte bile atomice ana... de jucărie. La reanimare au trebuit să-mi reconstruiască 55% din corp din liquidmetal. Mi-am pierdut multe funcţii vitale, dar mi-am recăpătat viaţa... spunse ea şi trase o băşină care candea a acid de baterie, înceţoşandu-le privirea autoboţilor. Şi zâmbi, după care reluă:

Catrinel M2: Asta nu! Încă pot să mă mai băşesc... Înainte să mă găsească şi să mă repare Arhi, înainte de Marea Catastrofă, eu, deşi cyblog, eram succesoarea la tronul prefecturii EUROM dintre 35º şi 60º latitudine nordică şi între 9º şi 65º longitudine vestică, urmând să fiu al 33-lea prefect. Tata, Traian Corsaru, era la al şaptelea mandat şi a avut cea mai strălucită domnie dintre toţi prefecţii EUROMului.

P3P51: #¤”/63#7&((.

6UT4’: Uite că informaţiile istorice stocate în analele lui P3P51 spun cu totul altceva...

Catrinel M2: Cea mai strălucită, am spus!!! Şi urma să candidez ca independetă, pentru că aşa am fost eu întotdeauna: independentă şi puternică. Dar atunci s-a întâmplat nenorocirea. Un zgomot puternic... Din ce în ce mai puternic... Peretele din faţă s-a dărâmat şi apoi... nimic! Următoarea amintire este cu faţa lu’ Arhi, bălind peste mine... Îmi doream cu tot dinadinsul să-l ucid, pentru că, pe lângă faptul că muia lui îmi dezgusta retina, avea un pseudosimţ al umorului care m-ar fi împins spre crimă, dacă nu m-ar fi programat să-l slujesc. Băi avea nişte glume obosite, de nu-ţi vine să crezi!!! Mă rog!... Bine că s-a terminat! Vă rămân veşnic recunoscătoare!

6UT4’: O muie se poate?

Catrinel M2: Mmmm... nici chiar atât de recunoscătoare!

Şi un moment de linişte apăsătoare se apăsă, dar P3P51, cu bun simţ, sparse tăcerea începându-şi povestea lui.

P3P51: ¤&#&#¤ &((/¤#... #”¤”#. /)&/#¤ )(/&(%....... {%^$}#@$. V435.&%$~!~(*(564... “{“+_... #%$#@%*&()((((((((((((.

Catrinel M2: Aaaa!... Ce trist! spuse Catrinel luându-l în braţe şi pupându-l.

La care 6UT4’, simţind că e cazul să pluseze, ca să beneficieze de tratament cel puţin asemănător, băgă fără număr:

6UT4’: Asta nu e nimic! Să vă povestesc eu despre copilăria mea, când am crescut la o margine de fabrică de mahala, unde se făceau roboţi la negru... Cum am dus-o greu eu şi cei 2999 de fraţi ai mei, într-o sărăcie lucie, fără de niciunele. Păi voi ce credeţi? Eu n-am fost poleit cu aur dintotdeauna. zise el izbucnind în plâns.

Cum povestea lui le atinse coarda sensibilă puţin spre deloc, au activat senzorii de mişcare, vederea de noapte şi s-au băgat pe snooze, în aşteptarea unei noi zile...

Va urma