E aşa de multă ură în lume…

Târziu, aproape de ora închiderii, în librăria Cărtureşti din Mall un tânăr abătut stătea cu o carte în mână, lângă un ceai de mult rece. În librărie nu mai era aproape nimeni. Fata de la casă îi observase de mult mina tristă, dar avusese destul de mulţi clienţi până la acea oră. Acum se plictisea puţin, şi cum băiatul trist i se părea simpatic, se decise să se aşeze lângă el şi să intre puţin în vorbă.

- Bună, te pot ajuta cu ceva ?

- Poftim? – tresări băiatul, scos din ale lui .

- Am văzut că eşti îngândurat şi m-am gândit să…

- Eşti drăguţă. M-am întristat brusc..

- Mersi. Ce citeşti aici? Aha, Coelho…

- Nu citeam, stăteam doar aşa, pe ganduri.

- A, scuză-mă, păreai că citesti. De ce te-ai întristat ?

Tânărul scăpă o lacrimă pe sub genele lungi:

- E aşa de multă ură în lume! Nu mai suport!

- Ură în lume? Mda, ai dreptate. E o lume rea. Dar ţine de noi s-o facem mai bună. Ştii…

- Când mă gândesc la toţi acei căţeluşi mă podideşte plânsul.

- Hm? Căţeluşi? Ce căţeluşi ?

- Căţeluşii de pe stradă. Maidanezii. Fără mamă, fără tată, fără stăpân. Hăituiţi de hingheri şi de lume…

- Da, e trist – zise ea căzând puţin pe gânduri.

- Şi mă mai gândesc şi la copiii aceia…

- Care copii ?

- Aceia ai căror părinţi sunt plecaţi în italia, Spania, State… Ce contează pentru ei că au bani şi de toate. Dacă lipseşte afecţiunea…

- Să ştii că asa e, gândim la fel.

- Auzi, tu crezi în Dumnezeu ?

- Aşa şi aşa, nu ştiu ce să zic. Câteodată da, câteodată nu. Când văd atâta nedreptate în lume înclin să cred că…

- Să ştii că eu cred. Şi ştii ce mai cred ?

- Nu, spune-mi!

- Cred că sfârşitul e aproape. O să fim pedepsiţi. Am visat că peste vreo doi ani pământul va face implozie. Înţelegi? Implozie. Pur şi simplu se va surpa. Şi vor veni apele şi vor îneca totul. Doar câţiva vor scăpa cu ajutorul unor bărci imense.

- Da, dar nu cumva scenariul ăsta….

- Stai, nu mă întrerupe! Şi am mai visat că eram printre cei aleşi, apoi a venit un vânt mare şi bărcile s-au ridicat la cer, şi am fost instantaneu transportaţi pe o planetă magică. Acolo totul era incredibil de frumos, oameni erau albaştri şi ca să preîntâmpine catastrofa de pe Pământ stâncile pluteau în aer.

- Hei, stai aşa, asta nu e un vis. Am văzut şi eu imaginile astea în două fil…

- Serios? Ai văzut şi tu ? Nu mă păcăleşti?

- Nu, cum să te păcălesc? Toată lumea din Mall ştie…

Tanărul căzu pe gânduri şi începu să plângă încet.

- Acum de ce plângi ?

- După cum am zis, e atât de multă ură în lume…

-Costele! Costeluş!

Tânărul tresări. În faţa lor stătea o femeie masivă, cam de 50 de ani, cu o mină pe jumătate îngrijorată, pe jumătate furioasă.

- Costele! Aici erai ? Ah, trebuia să ştiu că iar o să vii aici. Te simţi bine ?

Costel îşi pierduse parcă graiul şi o privea hipnotizat.

- Domnişoară, vă rog să îl scuzaţi.

- Pentru ce să-l scuz? Sunteţi cumva mama lui?

- Da, cine altcineva? Am venit să-l iau acasă. Probabil că deja v-a îndrugat o grămadă de baliverne.

- Nu, nu face nimic, acum ne-am cunoscut şi stăteam puţin de vorbă.

- Încă odată, vă rog să îl scuzaţi. Aşa face el când fumează etnobotanice. Fuge de acasă şi începe să plângă pe te miri pe unde. Mi-e teamă că într-o zi o să-şi taie venele. Şi filmele alea la care se uită tot timpul… Cred că n-o să-i mai dau bani nici de filme nici de internet. Hai acasă Costeluş. Mama o să-ţi facă un ceai, o baie fierbinte şi o să te bage în pat.

Fata de la casă rămase fără grai, privind-o pe mama lui Costeluş care se îndepărta pe culoarele Mall-ului, remorcându-l de o aripă, în timp ce înjura magazinele de etnobotanice, filmele care îţi iau minţile şi diabolicul internet. Într-adevăr, atata ură în lumea aceasta… Pe fată o podidi plânsul.

P.S. Să încheiem în mod tradiţional cu celebrul:

- Costele, nu mai fuma, că fumatul afecteaza memoria

- Ei, şi ? Bine că nu afectează memoria!