Acţiune în forţă

Totul a început cu o senzaţie nedefinită de surescitare. Ca un fel de mâncărime, ca un fel de jenă ambiguă, ca o o uşoară senzaţie de căldură. Îl atinse uşor cu degetul, ca şi cum n-ar mai fi făcut-o până atunci. Simţi ca răspuns o umflătură ciudată. Era ceva tare, ce se ridica obraznic şi sfidător, cerându-şi legitimul drept la existenţă. Spunând parcă : “Hei, sunt aici, nu mă poţi ignora. Am şi eu necesităţile mele.”

Trecu la o apăsare uşoară, iar acel ceva tresări, ca şi cum ar fi spus “ia-mă”. Se simţea o pulsare ritmică şi crescândă, o pulsare cu atitudine. Îl luă între două degete şi apăsă mai hotărât, testându-i limitele parcă. Răspunsul era de fiecare dată pe măsură, din ce în ce mai determinat.

Era însă nehotărât dacă să o facă sau nu. Ştia că o acţiune mai în forţă ar fi terminat totul. Pe de o parte simţea o dorinţă, un impuls lăuntric de a o face, iar pe de altă parte ceva îi spunea să prelungească momentul. Întotdeauna când dai dovadă de răbdare eşti răsplătit, nu-i aşa?

Brusc, se hotărî. Fie ce-o fi. Îl prinse cu două degete şi începu o serie de apăsări şi relaxări tot mai pronunţate. Îl simţea pulsând şi trăia parcă o stranie fascinaţie, care îl împingea să continue. Nu dură mult până când o substanţă albă şi lipicioasă invadă acel loc. Proeminenţa se retrăgea, spunând parcă : “mulţumesc”. Broboane de transpiraţie îi curgeau pe frunte, dar simţea plăcerea victoriei binemeritate. Curajul îi fusese răsplătit.

Se întinse după pachetul de şerveţele şi şterse atent urmele faptei. Afurisitul de coş care îl chinuia de câteva zile fusese în sfârşit stors.